ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1643/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Mehedinți la data de 17 august 2010,

sub nr. 6127/101/2010, reclamanta SC C. SA – societate în faliment reprezentată

prin administratori judiciari Cabinet de Insolvență P.E., SC Y.C. SPRL, V.C. SPRL

și Cabinetul Individual de Insolvență G.V., a formulat contestație împotriva deciziei

de impunere nr. 110 comunicată sub nr. 1044192 din 6 ianuarie 2010 emisă de

Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare

Fiscală-Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și a răspunsului

nr. 826326 din 5 martie 2010 emis de Ministerul Finanțelor Publice-Agenția

Națională de Administrare Fiscală-Direcția General Juridică, solicitând

anularea actelor atacate și exonerarea societății de plata obligațiilor accesorii,

în sumă de 2.312.925 lei.

În motivarea

cererii formulate, reclamanta a arătat că prin decizia de impunere nr. 110, au fost

stabilite în sarcina sa obligații accesorii în sarcina unității în sumă de 2.312.925

lei, reprezentând plata dobânzilor în cuantum de 0,1% pentru fiecare zi de

întârziere pentru obligațiile principale de plată constând în impozit pe

venitul din salarii, vărsăminte de la persoane juridice la persoane cu

handicap, contribuție de asigurări sociale datorată de angajator, contribuție

pentru accidente de muncă și boli profesionale și asigurări de șomaj.

Reclamanta a

precizat că a formulat contestația cu nr. 196 din 8 februarie 2010 prin care a arătat

că obligațiile accesorii au fost stabilite eronat, fiind calculate și după data

deschiderii procedurii insolvenței iar pârâtul prin adresa nr. 82632 din 5

martie 2010 i-a comunicat faptul că în conformitate cu dispozițiile art. 205 C.

proc. fisc. se putea formula contestație împotriva titlului de creanță.

Pârâta

Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare, invocând

excepția de necompetență materială a Tribunalului Mehedinți și a solicitat respingerea

acțiunii ca inadmisibilă, întrucât reclamanta putea formula contestație numai împotriva

deciziei pronunțate în soluționarea contestației.

Prin sentința

nr. 973 din 3 noiembrie 2010, Tribunalul Mehedinți, Secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială

în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal,

reținând incidența în cauză a dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

respectiv aplicarea criteriului valoric.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. 3404/54/2010 și a fost soluționată

prin sentința nr. 318 din 15 iunie 2011 prin care a fost respinsă acțiunea

precizată a reclamantei SC C. SA prin administratori judiciari.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de fond a reținut în temeiul dispozițiilor art. 205 și art. 211

din O.G. nr. 92/2003că decizia emisă în soluționarea contestației poate face

obiectul acțiunii la instanța de judecată, astfel încât acțiunea adresată direct

instanței poate avea ca obiect numai tăcerea administrației, situație în care

se poate cere doar obligarea autorității să emită actul administrativ

solicitat, respectiv decizia privind soluționarea contestației administrativ

fiscale.

Împotriva

acestei sentințe, în termen legal a formulat recurs reclamanta SC C. SA,

„societate în faliment” reprezentată de administratori judiciari.

În motivarea

recursului formulat, reclamanta a susținut în esență că, în mod greșit instanța

de fond a respins contestația cu motivația nelegală că doar actele emise de organele

fiscale în soluționarea contestațiilor sunt cele care pot face obiectul

acțiunii la instanța de judecată.

A susținut

recurenta că procedura prealabilă a fost îndeplinită, în sensul că în termen

legal a formulat contestație la organul emitent, contestație la care a primit

răspunsul 826326 din 5 martie 2010.

Totodată

recurenta a susținut că întrucât la data de 16 iulie 2009 societatea a intrat în

procedura insolvenței în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 85/2006, de la

această dată nu mai puteau fi calculate majorări și penalități de întârziere și

nici accesorii la creanțele datorate.

În drept au

fost invocate dispozițiile art. 304 și următoarele C. proc. civ. și art. 304

1

C. proc. civ.

Examinând

sentința atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente

în cauză, cât și în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată

că recursul formulat în cauză este nefondat.

Recurenta-reclamantă

a solicitat anularea deciziei de impunere nr. 110 din 6 ianuarie 2011 și a

adresei nr. 826326 din 5 martie 2010 emisă de Ministerul Finanțelor Publice.

Conform art.

105 C. proc. fisc., împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor

acte administrativ fiscale se poate formula contestație potrivit legii, iar

potrivit dispozițiilor art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de

procedură fiscală „Deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate

la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă”.

Din

perspectiva acestor dispoziții legale rezultă că recurenta-reclamantă putea

formula contestație pe calea contenciosului administrativ numai după parcurgerea

procedurii prealabile și emiterea unei decizii privind soluționarea contestației.

Întrucât

recurenta-reclamantă s-a adresat instanței fără ca autoritatea publică emitentă

să se pronunțe asupra contestației printr-o deciziei sau fără a renunța expres la

c alea administrativă de atac, în mod corect instanța de fond a respins contestație

formulată de aceasta împotriva titlului de creanță, reținând nerespectarea

dispozițiilor legale mai sus menționate, potrivit cărora este obligatorie

procedura administrativă prealabilă care, în raport de natura juridică a

actului atacat, se impunea a fi efectuată în condițiile stabilite prin art. 175-188

C. proc. fisc.

Această procedură prealabilă

constituie o condiție specială de exercițiu a dreptului la acțiune conform art.

7 din Legea nr. 554/2004, coroborată cu art. 109 alin. (2) C. proc. civ., iar

reclamanta nu a înțeles să o urmeze în integralitate, prima instanță

concluzionând în mod corect că se impune adoptarea soluției de respingere a

acțiunii, ca fiind inadmisibilă.

Având în vedere toate aceste

considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul declarat de reclamanta SC C. SA prin administratori

judiciari, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC C.

SA prin administratori judiciari Cabinet de Insolvență P.E., S.C. Y.C. SPRL, V.C.

SPRL și Cabinet Individual de Insolvență, împotriva sentinței nr. 318/2011 din

15 iunie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 27 martie 2012.