ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1247/2012

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul București,

secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta I.P. a solicitat

în contradictoriu cu I.N.E.M.R.C.M. anularea raportului de expertiză medicală

din 23 noiembrie 2009 și a Deciziilor nr. 193/2010 și 642/2010 precum și a

răspunsului comunicat de pârât sub nr. 357/2010.

Tribunalul București,

secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr.

2399/2010, verificându-și din oficiu competența materială, a constatat că

aceasta nu îi aparține, deoarece art. 5 din H.G. 1229/2005 prevede că

"Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de

Muncă este instituție publică cu personalitate juridică și autonomie

științifică, aflată în subordinea Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de

Asigurări Sociale,"

Prevederile legale

menționate anterior stabilesc caracterul de autoritate publică centrală a

I.N.E.M.R.C.M.

Potrivit art. 10 din

Legea nr. 554/2004 Tribunalul București a admis excepția necompetenței

materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Prin Sentința civilă

nr. 7606 din 14 decembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale, a

declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului

București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, și

constatând ivit conflictul negativ de competență a trimis dosarul la Înalta

Curte de Casație de Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pentru

soluționarea acestuia.

Pentru a se pronunța

astfel, Curtea de Apel a reținut că Legea nr. 19/2000 prevede la art. 56 alin.

(5) posibilitatea de contestare a deciziei casei teritoriale de pensii, dată în

soluționarea contestației la instanța judecătorească competentă.

Acțiunea în justiție

a fost introdusă la data de 23 iunie 2010 sub imperiul Legii nr. 19/2000 care a

fost în vigoare până la data de 1 ianuarie 2011, fiind abrogată de Legea nr.

263/2010.

În prezent, Legea nr.

263/2010 privind sistemul unitar de pensii prevede aceeași competență a

tribunalelor pentru jurisdicția asigurărilor sociale la art. 153 lit. e), f) și

j) ca și Legea nr. 19/2000.

Ivindu-se conflictul

negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 20 alin. (2) coroborat cu

art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

conflicte de muncă și asigurări sociale, pentru soluționarea acestuia.

Înalta Curte constată

că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Tribunalului

București, secția VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, pentru

considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Contenciosul

administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr.

554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele

de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în

care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a

născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în

sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul

nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim,

astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii

judiciare.

Actul administrativ

este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate

publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere,

modificând sau stingând raporturi juridice.

Competența materială

a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de

dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora

"Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de

autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până

la 500.000 de lei se soluționează în fond de către tribunalele

administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau

încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai

mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios

administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială

nu se prevede altfel”.

Deci, art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de

contencios administrativ și fiscal, în raport cu organul emitent al actului și

în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ

contestat.

Înalta Curte constată

că, în cauză, în stabilirea competenței nu au relevanță dispozițiile Legii nr.

554/2004, în raport cu prevederile Legii nr. 19/2000.

Prin cererea de

chemare în judecată reclamanta a contestat Decizia nr. 193 din 22 februarie

2010, Decizia nr. 642 din 2 iunie 2010, emise de pârâta C.P.M.B. precum și

raportul de expertiză medicală din 23 noiembrie 2009 emis de pârâtul

I.N.E.M.R.C.M. și răspunsul din 24 martie 2010 dat de institut la contestația

pârâtei împotriva raportului de expertiză medicală.

Conform art. 155 lit.

e), f) și i) din Legea nr. 19/2000: tribunalele specializate în asigurări

sociale judecă în primă instanță modul de stabilire și plată a pensiilor, a

indemnizațiilor și a altor drepturi de asigurări sociale și alte drepturi și

obligații de asigurări sociale în temeiul acestei legi și refuzul nejustificat

de rezolvare a unei cereri privind drepturile de asigurări sociale născute în

temeiul prezentei legi.

Potrivit art. 56

alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte

drepturi de asigurări sociale: "încadrarea sau neîncadrarea într-un grad

de invaliditate se face prin decizie emisă de medicul specializat în expertiză

medicală și recuperarea capacității de muncă, denumit în continuare medic

expert al asigurărilor sociale, în termen de 30 de zile de la data

înregistrării cererii, însoțită de documentația necesară."

Alin. (2) și (3) ale

art. 56 prevăd că "împotriva deciziei emise în condițiile alin. (1) se

poate face contestație la casa teritorială de pensii, în termen de 30 de zile

de la comunicare", iar "la soluționarea contestației casa teritorială

de pensii consultă I.N.E.M.R.C.M.

Avizul I.N.E.M.R.C.M.

este obligatoriu și rămâne definitiv".

Legea nr. 19/2000

prevede la art. 56 alin. (5) posibilitatea de contestare a deciziei casei

teritoriale de pensii, dată în soluționarea contestației la instanța

judecătorească competentă.

Acțiunea a fost

introdusă la data de 23 iunie 2010 sub imperiul Legii nr. 19/2000 care a fost

în vigoare până la data de 1 ianuarie 2011, fiind abrogată de Legea nr.

263/2010.

Conform art. 56 alin.

(5) din lege coroborat cu art. 155 lit. e), f) și i) din Legea nr. 19/2000

menționat anterior rezultă că decizia asupra capacității de muncă din 2 iunie

2010 se contestă la tribunalul de asigurări sociale de la sediul emitentului

actului și anume Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și

asigurări sociale.

Conform art. 17 C.

proc. civ. cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței

competente să judece cererea principală.

În cauză, cererea

principală este anularea Deciziei 642 din 2 iunie 2010 emisă de C.P.M.B., iar

cererile accesorii sunt de anulare a celorlalte acte care au stat la baza

emiterii acesteia și anume Decizia nr. 193/2010, răspunsul nr. X/RP/2010 și

raportul de expertiză I.N.E.M.R.C.M. nr. Y/2009.

Față de cele arătate,

Înalta Curte constată că soluționarea în fond a cauzei privind pe I.P.,

I.N.E.M.C.M. și Casa de Pensii a Municipiului București este de competența

Tribunalului București, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe I.P., I.N.E.M.C.M. și Casa de Pensii a

Municipiului București în favoarea Tribunalului București, secția conflicte de

muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 7 martie 2012.

Procesat de GGC - AA