ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3578/2017

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 06.03.2014, sub nr. x/2014, reclamantul Sindicatul Național al Lucrătorilor din Penitenciare, în numele și pentru A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Gherla, anularea adresei nr. x emisă de Directorul Penitenciarului Gherla, obligarea pârâtului la soluționarea contestației formulate la data de 24.12.2012 împotriva rezultatelor evaluării performanțelor profesionale aferente perioadei 01.12.2012 - 01.12.2013 prin emiterea unei hotărâri/decizii de către comisia de soluționare a contestațiilor, în conformitate cu prevederile art. 17 alin. (4) din OMJ nr. 2792/C/2004 și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 4744 din 4 iulie 2014, Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale a admis acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Național al Lucrătorilor din Penitenciare, în numele și pentru A., în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Gherla, a dispus anularea adresei nr. x emisă de Directorul Penitenciarului Gherla și a obligat pârâtul să procedeze la soluționarea contestației formulate de reclamant la data de 24.12.2013 prin emiterea unei hotărâri/decizii pronunțate de comisia de soluționare a contestațiilor, consemnate într-un proces-verbal, în conformitate cu prevederile art. 17 alin. (4) din OMJ nr. 2792/C/2004. Totodată, a obligat pârâtul să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 1.500 RON. Împotriva sentinței civile menționate, a declarat recurs pârâtul Penitenciarul Gherla, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recursul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 28.10.2014, sub același număr de dosar. La data de 13 februarie 2015, în cadrul recursului declarat, intimatul-reclamant Sindicatul Național al Lucrătorilor din Penitenciare, în numele și pentru A. a formulat cerere de recuzare a judecătorilor B., C. și D., desemnați în componența completului de judecată 6R, învestit cu soluționarea dosarului nr. x.

Hotărârea primei instanțe Prin încheierea din 16 februarie 2015, pronunțată în dosar nr. x, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 47 C. proc. civ., republicat, a respins cererea de recuzare a membrilor completului 6R, desemnat pentru soluționarea dosarului nr. x. Prin decizia civilă nr. 1708/16.02.2015, Curtea de Apel Cluj a admis recursul declarat de pârâtul Penitenciarul Gherla, a casat sentința nr. 4744/4.07.2014 a Tribunalului Cluj și, rejudecând, a respins cererea reclamantului.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva încheierii din 16 februarie 2015 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul Sindicatul Național al Lucrătorilor din Penitenciare în numele și pentru A. a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate, în sensul admiterii cererii de recuzare astfel cum a fost formulată și, pe cale de consecință, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de recurs, prin raportare la dispozițiile art. 53 alin. (3) coroborate cu dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., republicat. Recurentul-reclamant susține că instanța învestită cu soluționarea cererii de recuzare s-a mărginit să rețină doar faptul că în speță nu se regăsește identitatea de părți, deși în susținerea cererii recuzare s-a arătat că membrii completului de judecată și-au format convingerea cu privire la litigiul dedus judecății în prezentul dosar într-o speță identică (dosarul nr. x), fapt ce determină în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea judecătorilor în soluționarea recursului formulat în dosarul nr. x. Invocă soluția pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Mancel și Branquart contra Franței, prin care s-a stabilit că pronunțarea asupra chestiunilor abordate în soluționarea celui de-al doilea dosar, analoage celor cu privire la care judecătorul s-a pronunțat ulterior în cadrul unui alt dosar, aduce atingere imparțialității acestuia în soluționarea dosarului ulterior. De altfel, susține recurentul, prin decizia civilă nr. 1708/16.02.2015 pronunțată în dosarul nr. x, instanța de recurs a soluționat litigiul exact în maniera pe care a prevăzut-o și pe care a încercat să o împiedice prin formularea cererii de recuzare.

Apărările formulate de intimatul-pârât Penitenciarul Gherla Intimatul-pârât Penitenciarul Gherla a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că dosarul invocat de către recurent, nr. X/2014 s-a referit la alte părți decât cele din prezentul dosar, astfel că nu există identitate între cele două cauze și nu se poate reține că judecătorii și-ar fi expus părerea. Consideră că în cauză nu este aplicabilă soluția pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Mancel și Branquart contra Franței, aceasta vizând o cu totul altă situație, respectiv situația în care la judecarea unui apel au participat în compunerea completului de judecată o parte din judecătorii ce au participat la judecarea recursului și au dat o soluție în casație, situație reglementată în legislația internă de C. proc. civ. în art. 41.

Procedura de soluționare a recursului. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 25 ianuarie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat. Părțile nu au înregistrat la dosarul cauzei puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului. Prin încheierea din data de 31 mai 2017, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință, a declarat recursul formulat de reclamantul Sindicatul Național al Lucrătorilor din Penitenciare ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecarea lui pe fond. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, încheierea recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Cu titlu preliminar, se constată că deși recurentul-reclamant a invocat ca temei de drept pentru cererea de recurs dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte, în raport de criticile formulate, a constatat că temeiul juridic al cererii de recurs este cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., dat fiind că normele de drept ce reglementează cazurile de incompatibilitate absolută și/sau relativă a judecătorilor sunt edictate în vederea respectării garanțiilor procesuale ale unei bune administrări a justiției. Verificând încheierea atacată prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., republicat, instanța de control judiciar reține că nu a fost încălcată nicio normă de procedură a cărei nerespectare să atragă sancțiunea nulității. În opinia recurentului-reclamant, a fost afectată imparțialitatea judecătorilor, în condițiile în care completul față de care a fost formulată cererea de recuzare, a soluționat o speță identică, ce a făcut obiectul dosarului nr. x al Curții de Apel Cluj, astfel că avea formată convingerea cu privire la litigiul dedus judecății în prezentul dosar. Recurentul-reclamant a invocat incidența în speță a motivelor de recuzare prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. 1 și pct. 13 C. proc. civ., republicat, respectiv situațiile în care judecătorul devine incompatibil de a judeca când și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluție în cauza pe care a fost desemnat să o judece sau când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa. Analizând susținerile recurentului-reclamant, Înalta Curte constată că acesta nu a făcut dovada unor elemente de natură să nască, în mod întemeiat, îndoieli cu privire la imparțialitatea judecătorilor, în accepțiunea art. 42 alin. (1) pct. 1 și 13 din C. proc. civ. Astfel, judecătorii împotriva cărora a fost formulată cererea de recuzare nu și-au exprimat anterior părerea cu privire la soluția ce urma a fi dată în cauza de față și nici nu au fost identificate elemente apte să nască, în mod întemeiat, îndoieli cu privire la imparțialitatea acestora, în condițiile în care dosarul în raport de care a fost formulată cererea de recuzare privește alte părți, fără a avea legătură cu cauza de față. În ceea ce privește invocarea de către reclamantul-recurent a hotărârii pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Mancel și Branquart contra Franței, Înalta Curte reține că în cauza menționată a fost constatată o altă situație de incompatibilitate, respectiv cea care, prin C. proc. civ., este reglementată la art. 41 - judecătorul care a pronunțat o încheiere interlocutorie sau o hotărâre prin care s-a soluționat cauza nu poate judeca aceeași pricină în apel, recurs, contestație în anulare sau revizuire și nici după trimiterea spre rejudecare. Înalta Curte constată că formularea unei cereri de recuzare de o asemenea manieră, prin invocarea pronunțării unei soluții pe care partea urmărește să o evite, nu reprezintă o situație de natură a demonstra lipsa de imparțialitate a membrilor completului de judecată, deoarece într-o atare situație, odată ce s-a pronunțat într-un dosar, judecătorul respectiv ar deveni incompatibil să judece orice altă cauză similară, legiuitorul neurmărind un asemenea efect prin instituirea prevederilor art. 41 și 42 C. proc. civ. Elementele de incompatibilitate trebuie să fie legate de cauză și nu pot fi extinse la alte spețe. De altfel, recurentul-reclamant prin cererea de recurs recunoaște că, prin formularea cererii de recuzare, a încercat să împiedice soluționarea cauzei în maniera în care a fost soluționat dosarul nr. x al Curții de Apel Cluj. Mai mult, crearea unei practici unitare în spețe similare reprezintă un deziderat al oricărui sistem judiciar, Curtea de Justiție a Uniunii Europene pronunțându-se de nenumărate ori în acest sens, având în vedere că aceeași situație de fapt trebuie să atragă aplicarea acelorași reglementări legislative și implicit, soluții similare date de către instanțele judecătorești. Prin urmare, Înalta Curte reține că, în speță, au fost respectate garanțiile de imparțialitate pe care Convenția europeană urmărește să le protejeze, recurentul-reclamant beneficiind de o instanță constituită cu respectarea normelor de procedură civilă privind imparțialitatea judecătorilor desemnați în cauză, ce nu s-au aflat în nicio situație de incompatibilitate în soluționarea cauzei cu care au fost legal învestiți. În consecință, în mod corect instanța învestită cu soluționarea cererii de recuzare a reținut că cererea recurentului este nefondată, argumentele invocate de către acesta neputând fi subsumate motivelor de recuzare prevăzute de dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 1 și pct. 13 din C. proc. civ., republicat. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamantul Sindicatul Național al Lucrătorilor din Penitenciare, în numele și pentru A. împotriva încheierii din 16 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.