Decizia nr. 4053/2017 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 639/2014 a Curții de Apel Cluj

Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată la data de 15.07.2014 pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și Penitenciarul Gherla, a solicitat să se dispună: 1. anularea Ordinului Ministrului Justiției nr. 2414/C din 13.08.2013, ca fiind emis în baza unor dispoziții declarate neconstituționale din O.U.G. nr. 77/2013; 2. anularea Deciziei nr. 111 din 30.08.2013 emisă de directorul Penitenciarului Gherla, ca efect al admiterii primului capăt de cerere; 3. reîncadrarea reclamantului pe funcția de șef birou I - prevenirea criminalității în mediul penitenciar, funcție deținută anterior punerii în aplicare a dispozițiilor declarate neconstituționale din O.U.G. nr. 77/2013; 4. obligarea pârâților la plata unor despăgubiri, reprezentând diferența dintre drepturile salariale aferente funcției de șef birou I - prevenirea criminalității în mediul penitenciar și salariul aferent funcției de execuție în care a fost mutat prin aplicarea O.U.G. nr. 77/2013, calculate de la data de 08.08.2013 până la data reîncadrării pe funcția deținută anterior; 5. obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 639 din 10 decembrie 2014, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Naționale a Penitenciarelor; a admis acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și Penitenciarul Gherla; a anulat Ordinul Ministrului Justiției nr. 2414 din 13 august 2013 și Decizia nr. 111 din 30 august 2013 emisă de Directorul Penitenciarului Gherla; a dispus reîncadrarea reclamantului pe funcția de șef birou I - prevenirea criminalității în mediul penitenciar; a obligat pârâții la plata despăgubirilor reprezentând diferența dintre drepturile salariale aferente funcției de șef birou I și salariul aferent funcției de execuție în care a fost schimbat reclamantul, calculat de la 08.08.2013 și până la reîncadrarea pe funcția deținută anterior și a obligat pârâții la plata în favoarea reclamantului a sumei de 1.000 RON, cheltuieli de judecată.

Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 639 din 10 decembrie 2014 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pârâții Ministerul Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și Penitenciarul Gherla au formulat recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică. 3.1. Prin recursul formulat, pârâtul Ministerul Justiției a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, pe fond, respingerea acțiunii reclamantului. Recurentul-pârât arată că, prin hotărârea recurată, instanța de fond a dispus neîntemeiat anularea, în tot, a OMJ nr. 2414/2013, în condițiile în care, prin acest ordin au fost stabilite funcțiile din sistemul penitenciar, respectiv 72 de funcții de conducere au fost transformate în funcții de execuție. Deși instanța de fond a analizat în concret numai situația reclamantului, în mod greșit a anulat ordinul în integralitate cu privire la toate funcțiile de conducere transformate. Astfel cum a arătat și în fața instanței de fond, susține că Ordinul MJ nr. 2414/C/2013 a fost emis în temeiul prevederilor art. 1, art. 3 și art. 4 din O.U.G. nr. 77/2013, în baza art. 77 alin. (2) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor, precum și în temeiul art. 5 și art. 12 din H.G. nr. 1894/2004. Prin urmare, independent de consecințele juridice ale Deciziei Curții Constituționale nr. 55/2014 în ceea ce privește Legea privind aprobarea O.U.G. nr. 77/2013 și chiar O.U.G. nr. 77/2013, temeiurile legale avute în vedere pentru emiterea ordinului contestat, precum și alte acte subsecvente își mențin valabilitatea și aplicabilitatea în ceea ce privește competența conducătorilor autorităților în cauză de a adopta măsuri de reorganizare, prin transformarea posturilor ca urmare a nerespectării cerințelor prevăzute de lege pentru funcționarea acestora. 3.2. Prin recursul formulat, pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și pe fond, respingerea acțiunii prin care s-a solicitat anularea Ordinului ministrului justiției nr. 2414/C din 13.08.2013 și a Deciziei directorului Penitenciarului Gherla nr. 111 din 30 august 2013, cu cheltuieli de judecată. Pe cale de excepție, pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Cluj, apreciind că, potrivit dispozițiilor art. 95 pct. 4 din C. proc. civ., republicat, coroborat cu art. 109 din Legea nr. 188/1999, competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal. Astfel, invocând motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 3 din C. proc. civ., republicat, consideră că sentința recurată a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii. În ceea ce privește celelalte motive de recurs invocate, consideră că instanța de fond a apreciat în mod eronat în ceea ce privește efectele declarării neconstituționalității O.U.G. nr. 77/2013 asupra OMJ nr. 2414/C/13.08.2013 emis pentru punerea în aplicare a dispozițiilor din O.U.G. nr. 77/2013, ignorând dispozițiile legale avute în vedere la emiterea ordinului contestat în cauză ori cele emise în aplicarea O.U.G. nr. 77/2013. Un prim act emis în aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 77/2013, cu incidență asupra sistemului administrației penitenciarelor, a fost H.G. nr. 574/2013 privind modificarea H.G. nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, în sensul diminuării numărului total de posturi prevăzute pentru Administrația Națională a Penitenciarelor cu 507 posturi, în prezent numărul total de posturi fiind de 15.076. În prezent, H.G. nr. 574/2013 este în vigoare și produce efecte. Consideră că emiterea OMJ nr. 2414/C/2013 s-a făcut cu respectarea prevederilor legale aflate în vigoare la acel moment, iar procesul de inițiere, elaborare și emitere a acestui act administrativ a fost unul transparent, cu participarea structurilor de specialitate din aparatul central și ale unităților subordonate, precum și cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative din sistemul administrației penitenciare. Așa cum a menționat și în fața instanței de fond, dispoziția prevăzută de art. 3 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2013, care se regăsește și în cuprinsul Legii nr. 161/2003, Cartea a II-a, Titlul III, art. XVI alin. (2) este aplicabilă, în general, tuturor instituțiilor și autorităților publice. Opinia instanței de fond cu privire la faptul că, potrivit alin. (1) al aceluiași articol din Legea nr. 161/2003, dispozițiile precitate au fost aplicabile doar în perioada 1 iunie - 15 iulie 2003 este eronată. În realitate, textul legal respectiv, în vigoare și la această dată, făcea referire la termenele de implementare a măsurilor respective. Susține că reclamantul a solicitat anularea în integralitatea a ordinului, deși trebuia să solicite numai anularea în parte, reclamantul având interes numai în legătură cu desființarea funcției de conducere pe care o ocupa. Nefiind respectate condițiile de exercitare a acțiunii civile prevăzute de dispozițiile art. 32 din C. proc. civ., republicat, instanța de fond a admis în mod greșit acțiunea așa cum a fost formulată. 3.3. Prin recursul formulat, pârâtul Penitenciarul Gherla a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și pe fond, respingerea acțiunii formulată privind anularea Ordinului ministrului justiției nr. 2414/C din 13.08.2013 și a Deciziei directorului Penitenciarului Gherla nr. 111 din 30 august 2013, cu cheltuieli de judecată. Totodată, pe cale de excepție, pârâtul Penitenciarul Gherla a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Cluj, apreciind că, potrivit dispozițiilor art. 95 pct. 4 din C. proc. civ., republicat, coroborat cu art. 109 din Legea nr. 188/1999, competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal. Invocând motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 3 din C. proc. civ., republicat, consideră că sentința recurată a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii. Referitor la celelalte motive de recurs invocate, pârâtul Penitenciarul Gherla consideră că instanța de fond a apreciat în mod eronat în ceea ce privește efectele declarării neconstituționalității O.U.G. nr. 77/2013 asupra OMJ nr. 2414/C din 13.08.2013 emis pentru punerea în aplicare a dispozițiilor din O.U.G. nr. 77/2013, ignorând dispozițiile legale avute în vedere la emiterea ordinului contestat ori cele emise în aplicarea O.U.G. nr. 77/2013. Arată că în aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 77/2013, cu incidență asupra sistemului administrației penitenciarelor, a fost emisă H.G. nr. 574/2013 privind modificarea H.G. nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, în sensul diminuării numărului total de posturi prevăzute pentru Administrația Națională a Penitenciarelor cu 507 posturi, în prezent numărul total de posturi fiind de 15.076. În prezent, H.G. nr. 574/2013 este în vigoare și produce efecte. Consideră că emiterea OMJ nr. 2414/C/2013 s-a făcut cu respectarea prevederilor legale aflate în vigoare la acel moment și că dispoziția prevăzută de art. 3 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2013 care se regăsește și în cuprinsul Legii nr. 161/2003, Cartea a II-a, Titlul III, art. XVI alin. (2) este aplicabilă, în general, tuturor instituțiilor și autorităților publice. Mai arată că opinia instanței de fond cu privire la faptul că, potrivit alin. (1) al aceluiași articol din Legea nr. 161/2003, dispozițiile precitate au fost aplicabile doar în perioada 1 iunie - 15 iulie 2003, este eronată și că, în realitate, textul legal respectiv, în vigoare și la această dată, făcea referire la termenele de implementare a măsurilor respective. Recurentul-pârât susține că reclamantul a solicitat anularea în integralitatea a ordinului, deși trebuia să solicite numai anularea în parte, reclamantul având interes numai în legătură cu desființarea funcției de conducere pe care o ocupa. Nefiind respectate condițiile de exercitare a acțiunii civile prevăzute de dispozițiile art. 32 din C. proc. civ., republicat, instanța de fond a admis în mod greșit acțiunea așa cum a fost formulată.

Apărările formulate 4.1 Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare față de recursurile declarate, solicitând respingerea acestora ca nefondate și menținerea sentinței recurate ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată. Referitor la excepția de necompetență materială a Curții de Apel Cluj, invocată de către recurente, solicită respingerea acesteia ca nefondată, având în vedere prevederile art. 96 pct. 1 din C. proc. civ., republicat și art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, precum și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, dat fiind faptul că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat, în temeiul art. 9 alin. (4) și (5) din Legea nr. 554/2004, anularea unui act administrativ emis de o autoritate publică centrală, respectiv a Ordinului Ministrului Justiției nr. 2414/C/2013. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, arată că acesta nu este motivat de către recurenții-pârâți Administrația Națională a Penitenciarelor și Penitenciarul Gherla, în contextul în care hotărârea instanței de fond este amplu motivată, nu conține motive contradictorii sau străine de natura cauzei. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, critică apărările recurenților, bazate pe ignorarea caracterului general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale și susținerea valabilității actelor administrative emise în aplicarea dispozițiilor declarate neconstituționale, invocând prevederile cu aplicabilitate temporară din cuprinsul Legii nr. 161/2003 ce vizau anumite măsuri de reorganizare din perioada 01.06.2003 - 15.07.2003. Astfel, consideră că în mod corect, instanța de fond a reținut Decizia Curții Constituționale nr. 55/2014, prevederile 9 alin. (1), (4) și (5) din Legea nr. 554/2004, practica CEDO, precum și Decizia Curții Constituționale nr. 414/2010, ce statuează că lipsirea de temei constituțional a actelor normative primare are ca efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora. În speță, arată că raporturile de serviciu ale reclamantului au fost modificate în condițiile Legii nr. 293/2004, pentru cazurile reglementate de O.U.G. nr. 77/2013, declarată neconstituțională și respinsă prin lege, astfel că în condițiile în care în Legea nr. 293/2004 nu se regăsesc cazurile de modificare a raporturilor de serviciu care au fost reglementate prin O.U.G. nr. 77/2013, actele administrative emise în aplicarea acestei ordonanțe sunt lipsite de fundament legal și nu mai pot să producă efecte. 4.2 Recurenta-pârâtă Administrația Națională a Penitenciarelor a formulat întâmpinare, arătând că achiesează la recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Penitenciarul Gherla, susținând, în esență, că deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. De asemenea, susține că instanța de fond nu a analizat actele și lucrările cauzei, limitându-se la o analiză sumară, nepotrivită cu natura juridică a actului atacat și caracteristicile specifice legislației aplicabile funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare. 4.3 Recurentul-pârât Penitenciarul Gherla a formulat întâmpinare, arătând că achiesează la recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor, susținând de asemenea, că deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. 4.4 Recurentul-pârât Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, solicitând admiterea recursurilor declarate de către pârâții Administrația Națională a Penitenciarelor și Penitenciarul Gherla, arătând, în esență, că în mod eronat instanța de fond a anulat ordinul contestat în integralitatea sa, în condițiile în care reclamantul nu justifică vreun interes în anularea întregului ordin, ci numai în ceea ce îl privește. Mai arată că hotărârea instanței de fond este contrară deciziei Curții Constituționale, întrucât structura organizatorică a autorităților vizate trebuie raportată la numărul posturilor ocupate și nu la cele vacante, iar pe de altă parte, nu a luat în considerare și situația funcțiilor de conducere transformate în funcții de execuție ai căror titulari nu s-au adresat instanței pentru reîncadrare. De asemenea, susține că, deși prin Decizia Curții Constituționale nr. 55/2014 s-a admis neconstituționalitatea dispozițiilor legii privind aprobarea O.U.G. nr. 77/2013, măsurile de reorganizare în discuție își găsesc fundament și în prevederile Legii nr. 293/2004, iar potrivit art. 11 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 47/1992, deciziile și hotărârile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate invocată de către recurentul-pârât Ministerul Justiției Prin cererea înregistrată la dosar în data de 11.05.2016, recurentul-pârât Ministerul Justiției a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 147 alin. (4) teza finală din Constituția României, solicitând instanței de control judiciar să dispună sesizarea Curții Constituționale a României cu această excepție. A motivat recurentul-pârât cererea sa prin faptul că, în realitate, prin textul de lege care formează obiectul excepției de neconstituționalitate operează, în ipoteza actelor administrative individuale, o repunere în termen pentru contestarea acestora, după ce situațiile juridice au rămas definitive, inducând, astfel, un efect retroactiv deciziilor Curții Constituționale. A menționat recurentul, în acest context, efectele produse de jurisprudența recentă a instanței de contencios constituțional, prin trimiterile făcute la decizia CCR nr. 126 din 3 martie 2016 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 88 alin. (2) lit. d), art. 452 alin. (1), art. 453 alin. (1) lit. f), precum și ale art. 459 alin. (2) din Codul de procedură penală. II. Procedura de soluționare a recursului 1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 09 noiembrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ. Ulterior, prin încheierea din data de 05 aprilie 2017, s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor către intimatul-reclamant A., având în vedere că la dosar nu exista dovada de comunicare a raportului către intimatul-reclamant. Prin încheierea din 31 mai 2017 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererile de recurs îndeplinesc condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursurile formulate de pârâții Ministerul Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și Penitenciarul Gherla ca fiind admisibile în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului. Prin aceeași încheiere s-a reținut că, la data de 16 decembrie 2016, recurentul-pârât Ministerul Justiției a depus la dosarul cauzei punct de vedere cu privire la raportul întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care a arătat că este de acord cu concluziile acestuia. 2. Cu privire la recursurile declarate în cauză 2.2. Argumentele de fapt și de drept relevante cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția invocată de recurentul-pârât Ministerul Justiției Cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, întrucât excepția a fost ridicată în fața unei instanțe judecătorești, privind neconstituționalitatea unei dispoziții dintr-o lege, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. Punctul de vedere al instanței în fața căreia a fost formulată cererea de sesizare a Curții Constituționale a României este acela al caracterului neîntemeiat al excepției ridicate de recurentul-pârât Ministerul Justiției, prin raportare la prevederile art. 147 alin. (4) teza finală din Constituția României. Deși recurentul-pârât a susținut că, prin dispozițiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, în care se prevede un termen de decădere de un an pentru introducerea acțiunii în contencios administrativ, urmare intervenirii unei decizii de declarare a neconstituționalității unor ordonanțe sau unor dispoziții ale acesteia într-o altă cauză, se încalcă principiul constituțional al neretroactivității deciziilor pronunțate de Curtea Constituțională a României, Înalta Curte opinează în sensul respectării acestui principiu, neafectat de dispoziția legală a cărei neconstituționalitate a fost invocată. Astfel cum instanța de contencios constituțional a statuat în mod constant, "art. 9 din Legea nr. 554/2004 reprezintă expresia prevederilor constituționale ale art. 126 alin. (6) teza a doua potrivit cărora "Instanțele de contencios administrativ sunt competente să soluționeze cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau, după caz, prin dispoziții din ordonanțe declarate neconstituționale." și reglementează o procedură specială, determinată de natura actelor adoptate de Guvern pe calea delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituție. Prin art. 126 alin. (6) din Constituție și art. 9 din Legea nr. 554/2004, legiuitorul a optat pentru încadrarea acțiunilor persoanelor vătămate prin ordonanțe ale Guvernului declarate neconstituționale în mecanismul acțiunilor în contencios administrativ, pornind de la premisa că fundamentul obligației de reparare a vătămării constă în însăși adoptarea ordonanțelor neconstituționale (Decizia CCR nr. 191/2017, parag. (23)." Existența unui termen de decădere în care persoana vătămată poate acționa atunci când vătămarea este rezultatul însăși adoptării ordonanței declarate neconstituționale nu contravine principiului constituțional al efectelor ex-nunc conferite deciziilor pronunțate de Curtea Constituțională, întrucât, în această situație, fundamentul acțiunii în justiție, întemeiate pe prevederile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, este decizia de declarare a neconstituționalității ordonanței Guvernului. Într-un atare caz, astfel cum se relevă din jurisprudența Curții Constituționale fundamentată pe analiza caracterului constituțional al normei prevăzute la art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 (Decizia CCR nr. 4/2017, Decizia CCR nr. 191/2017, Decizia CCR nr. 226/2017, Decizia CCR nr. 178/2017), " acțiunea reglementată de art. 9 alin. (1) are scopul de a disciplina conduita procesuală a persoanelor vătămate prin ordonanțe ale Guvernului, sub aspectul termenului în care acestea pot formula acțiunea în contencios administrativ în vederea remedierii vătămării produse prin actul declarat neconstituțional. Legiuitorul nu face decât să limiteze dreptul la acțiune al persoanei vătămate sub aspect temporal, tocmai ca expresie a principiului securității și stabilității raporturilor juridice, în lipsa dispozițiilor art. 9 alin. (4), acțiunea în contencios administrativ împotriva ordonanțelor Guvernului întemeindu-se exclusiv pe norma cuprinsă în art. 9 alin. (1), deci putând fi admisibilă oricând. Or, tocmai o astfel de situație a evitat legiuitorul, condiționând remedierea prejudiciilor cauzate prin actele normative cu caracter de reglementare primară adoptate de Guvern de exercitarea dreptului la acțiune în termenul de un an de la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale." Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte va admite cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția invocată de recurentul-pârât Ministerul Justiției și va dispune sesizarea Curții Constituționale a României în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, în raport de art. 147 alin. (4), teza finală din Constituția României. 2.2. Argumentele de fapt și de drept relevante cu privire la recursurile declarate în cauză a) Cu titlul prealabil, Înalta Curte va răspunde criticilor comune ale recurenților-pârâți Administrația Națională a Penitenciarelor și Penitenciarul Gherla, referitoare la pronunțarea unei hotărâri cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, critici subsumate temeiului de casare reglementat de art. 488 pct. 3 C. proc. civ. Necompetența materială a instanței învestite cu soluționarea cererii în contencios administrativ formulate de reclamantul A. a fost pusă în discuția părților la termenul de judecată din 26.11.2014, judecătorul fondului apreciind că este competent să soluționeze cauza. Potrivit prevederilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe". Verificând conținutul dosarului de fond, observă instanța de control judiciar că primul termen de judecată, la care părțile au fost legal citate, a fost cel din data de 15 octombrie 2014, dată la care nici Administrația Națională a Penitenciarelor, nici Penitenciarul Gherla, nu au invocat excepția necompetenței materiale a instanței învestite cu soluționarea cererii reclamantului A.. Nerespectarea de către părțile litigante a termenului în care acestea puteau invoca excepția necompetenței materiale a instanței determină, în consecință, reținerea caracterului neîntemeiat al criticilor din recurs care vizează încălcarea competenței altei instanțe, fiind necesară o invocare legală a excepției, pentru ca soluția dată asupra acestei excepții să poată face obiectul controlului judiciar exercitat prin raportare la temeiul de casare pretins a fi incident în calea recursului. Această obligație de respectare a termenelor procedurale de către părți este distinctă de faptul că judecătorul cauzei era dator să-și verifice din oficiu competența materială în soluționarea cererii cu care a fost învestit, îndatorire pe care a prorogat-o, în mod legal, până la termenul de judecată din data de 26.11.2014, dată la care a fost depus la dosar Ordinul MJ nr. x/2013 În consecință, recurenții-pârâți Administrația Națională a Penitenciarelor și Penitenciarul Gherla nu pot critica încălcarea regulilor de competență materială în soluționarea cauzei de către prima instanță, în condițiile în care aceste părți nu au invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Cluj în termenul procedural prevăzut de art. 130 alin. (2) C. proc. civ., recursurile lor fiind nefondate sub acest aspect. b) Recurenții-pârâți Administrația Națională a Penitenciarelor și Penitenciarul Gherla au invocat, drept temei de casare, prevederile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., susținând că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază ori cuprinde motive contradictorii. Din perspectiva acestor critici, reține Înalta Curte că cerința motivării adecvate a unei hotărâri judecătorești nu trebuie confundată cu obligația de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părți în vederea susținerii temeiurilor de fapt și de drept pe care se întemeiază solicitările părților litigante, fiind suficient ca aceste argumente să fie tratate grupat, în analiza aspectelor relevante care fundamentează poziția procesuală a părților. O hotărâre motivată corespunzător, astfel încât să fie posibilă exercitarea controlului judiciar asupra sa și să ofere toate garanțiile unui proces echitabil, cu respectarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituția României și ale art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu poate fi atinsă de un viciu de nelegalitate rezultat din lipsa unui răspuns la fiecare argument cuprins în cererile părților, cât timp raționamentul logico-juridic s-a format cu luarea în considerare a acestor argumente, chiar și în condițiile în care nu s-a referit expres la fiecare dintre ele. În privința lipsei motivelor pe care se întemeiază sentința recurată, este evident că o astfel de critică are un caracter neîntemeiat, hotărârea primei instanțe fiind amplu motivată, răspunzând chestiunilor de fapt și de drept care au fost supuse judecății în fața sa. Totodată, criticile recurenților sub aspectul existenței unor motive contradictorii sunt pur formale, nefiind arătate, în concret, aspectele contradictorii existente în considerentele hotărârii atacate. Prin urmare, Înalta Curte reține caracterul nefondat al recursurilor formulate de pârâții Administrația Națională a Penitenciarelor și Penitenciarul Gherla, în privința criticilor întemeiate pe motivul de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. c) În ceea ce privește criticile formulate în temeiul dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., observând similitudinea motivelor de casare invocate de cei trei recurenți și argumentele lor comune în susținerile de fapt cuprinse în petițiile de recurs, Înalta Curte va răspunde unitar acestor motive de fapt și de drept, recursurile fiind întemeiate pentru considerentele ce urmează. Sub un prim aspect, au invocat recurenții-pârâți incidența motivului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., determinat de existența mai multor temeiuri de drept care au stat la baza emiterii actelor administrative contestate în cauză, temeiuri care nu au fost afectate de vreun viciu de neconstituționalitate, fiind menținute în vigoare. Fără a relua amplele considerente ale primei instanțe asupra nelegalității Ordinu MJ nr. 2414 din 13 august 2013 și a Deciziei nr. 111 din 30 august 2013 emise de Directorul Penitenciarului Gherla, rezultată în urma declarării neconstituționalității în ansamblul său a O.U.G. nr. 77/2013, Înalta Curte reține că, urmare pronunțării de către Curtea Constituțională a României a deciziei nr. 55 din 5 februarie 2014, temeiurile de drept care au fundamentat emiterea celor două acte administrative, în vederea aducerii la îndeplinire a măsurilor stabilite prin actul normativ declarat neconstituțional, și-au încetat efectele juridice, fapt de natură a afecta caracterul legal al respectivelor acte administrative cu caracter individual. Susținerile recurenților-pârâți, în sensul existenței, în preambulul Ordinului MJ nr. 2414/C/2013, a prevederilor art. 77 alin. (2) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor, republicată, art. 5 și art. 12 alin. (2) din H.G. nr. 1849/2004 privind organizarea, funcționarea și atribuțiile Administrației Naționale a Penitenciarelor, cu modificările și completările ulterioare, nu determină reținerea legalității emiterii acestui ordin, în condițiile în care existența sa este intrinsec legată de toate temeiurile de drept ce au fundamentat adoptarea sa, iar viciul de neconstituționalitate ce a afectat în întregime O.U.G. nr. 77/2013 se răsfrânge asupra actelor administrative subsecvente actului normativ declarat neconstituțional, acestea fiind nelegale în absența temeiurilor de drept ale căror efecte juridice au fost desființate. În consecință, astfel cum prima instanță a stabilit în mod corect, actele și măsurile adoptate în baza ordonanței de urgență a guvernului, care a fost declarată neconstituțională prin Decizia CCR nr. 55 din 3 februarie 2014, sunt, la rândul lor, afectate de viciul de neconstituționalitate, viciu al cărui singur remediu îl reprezintă anularea respectivelor acte, emise în aplicarea unor prevederi din actul normativ neconform Constituției României. Un al doilea aspect reliefat în recursurile declarate de toți pârâții, pe care instanța de control judiciar îl consideră a fi întemeiat, îl reprezintă soluția de anulare în tot a Ordinului MJ nr. 2414/C/2013 și a Deciziei nr. 111 din 30 august 2013, emisă de Directorul Penitenciarului Gherla, în condițiile în care interesul intimatului-pârât, în calitatea sa de persoană vătămată prin emiterea acestor acte administrative, subzistă doar în raport de funcția publică a acestuia. Înalta Curte reține că Ordinul MJ nr. 2414/C/2013 și Decizia nr. 111/2013 a Directorului Penitenciarului Gherla sunt acte administrative cu caracter individual, adresate unei categorii determinate de subiecți de drept, fiecare dintre destinatarii acestor acte putându-se prevala de vătămarea drepturilor și intereselor lor legitime în ceea ce privește funcția publică pe care aceștia o dețin în structura de penitenciar la care se referă respectivele acte contestate. Soluția de anulare în tot a Ordinului MJ nr. 2414/C/2013 și a Deciziei nr. 111 din 30 august 2013, emisă de Directorul Penitenciarului Gherla, este una eronată, ce se impune a fi reformată pe calea controlului judiciar exercitat în cauză, dat fiind faptul că interesul intimatului-reclamant de anulare a actelor administrative pe care acesta le-a contestat este dovedit doar în privința funcției sale publice la care actele respective fac referire, noțiunea de vătămare având un caracter personal, neputând fi extins, într-o atare situație, asupra celorlalți subiecți cărora le sunt adresate actele ce formează obiectul controlului de legalitate în prezenta cauză. Prin urmare, Înalta Curte, admițând recursurile declarate de către pârâții Ministerul Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și Penitenciarul Gherla, va casa în parte sentința recurată, iar în rejudecare, va admite în parte acțiunea în contencios formulată de reclamantul A., consecința fiind cea a anulării în parte a Ordinului MJ nr. 2414/C/2013 și a Deciziei nr. 111 din 30 august 2013, emisă de Directorul Penitenciarului Gherla, celelalte dispoziții ale sentinței atacate fiind menținute. 2.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., raportat la prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și Penitenciarul Gherla împotriva sentinței civile nr. 639 din 10 decembrie 2014 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, va casa în parte sentința recurată și, rejudecând, va admite în parte acțiunea formulată de reclamantul A. și va anula în parte Ordinul Ministrului Justiției nr. 2414 din 13 august 2013 și Decizia nr. 111 din 30 august 2013 emisă de Directorul Penitenciarului Gherla, în privința funcției publice deținute de reclamantul A., urmând a fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.