ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3395/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată sub nr. x pe rolul Tribunalului Vaslui, declinată în favoarea Curții de Apel Iași prin sentința nr. 55/CA/11.02.2015 a Tribunalului Vaslui, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și Penitenciarul Vaslui:

Anularea, în parte, a Ordinului Ministrului Justiției nr. 2414/C/13.08.2013 privind implementarea dispozițiilor O.U.G. nr. 77/2013, respectiv Anexa 37, secțiunea care vizează transformarea Biroului Prevenirea Criminalității în Mediul Penitenciar din cadrul Penitenciarului Vaslui în Compartiment și, implicit, transformarea funcției de conducere de șef birou I în funcția de execuție de ofițer principal I;

Anularea Deciziei nr. 67 din 10.10.2013, emisă de Directorul Penitenciarului Vaslui;

Reîncadrarea pe funcția de șef birou I - Prevenirea Criminalității în Mediul Penitenciar din cadrul Penitenciarului Vaslui, deținută anterior numirii în funcția de execuție ofițer principal I;

Plata unei despăgubiri reprezentând diferența dintre drepturile salariale aferente funcției de șef birou I și salariul aferent funcției de execuție de ofițer principal I, calculate de la data de 08 august 2013 până la data reîncadrării pe funcția deținută anterior și actualizate cu rata inflației;

Plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 90/2015 din 19 mai 2015, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Naționale a Penitenciarelor și excepția nulității cererii de chemare în judecată;

A admis acțiunea formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și Penitenciarul Vaslui;

A anulat în parte Ordinul Ministrului Justiției nr. 2414/C/13.08.2013 - Anexa 37, secțiunea care vizează transformarea Biroului Prevenirea Criminalității în Mediul Penitenciar din cadrul Penitenciarului Vaslui în Compartiment și transformarea funcției de conducere șef birou I în funcția de execuție ofițer principal I;

A anulat Decizia nr. 67/10.10.2013 emisă de către Directorul Penitenciarului Vaslui;

A dispus reîncadrarea reclamantei în funcția de șef birou I - Prevenirea Criminalității în Mediul Penitenciar din cadrul Penitenciarului Vaslui și plata către aceasta a unei despăgubiri reprezentând diferența de drepturi salariale aferente funcției de șef - birou I și celei de ofițer principal I, de la 08.08.2013 până la reîncadrarea efectivă pe funcția deținută anterior;

A obligat pârâtul la 100 RON cheltuieli de judecată către reclamant.

Împotriva sentinței nr. 90/2015 din 19 mai 2015, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâții Administrația Națională a Penitenciarelor, Ministerul Justiției și Penitenciarul Vaslui.

3.1 Prin recursul declarat și întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor solicită desființarea sentinței atacate, ca fiind nelegală, iar pe fond, respingerea acțiunii formulate, privind anularea Deciziei directorului Penitenciarului Vaslui nr. 67/10.10.2013, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului, arată că instanța de fond a reținut în mod greșit că cererea reclamantei ar fi întemeiată, criticând susținerea primei instanțe că neconstituționalitatea Legii privind aprobarea O.U.G. nr. 77/2013 afectează însuși actul normativ aprobat prin această lege, respectiv O.U.G. nr. 77/2013, în condițiile în care autoritatea legislativă nu a procedat la punerea în acord a legii cu dispozițiile Constituției, conform art. 147 din Constituție, în termen de 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale.

Susține că prima instanță a apreciat în mod eronat și și-a format propria convingere pe baza unei construcții pur formale, în ceea ce privește efectele declarării neconstituționalității O.U.G. nr. 77/2013 asupra Ordinului ministrului justiției nr. 2414/C/13.08.2013 emis pentru punerea în aplicare a dispozițiilor din O.U.G. nr. 77/2013, ignorând dispozițiile legale avute în vedere la emiterea respectivului ordin ori în aplicarea O.U.G. nr. 77/2013.

Un prim act, emis în aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 77/2013, cu incidență asupra sistemului administrației penitenciare a fost H.G. nr. 574/2013 privind modificarea H.G. nr. 652/2009 privind diminuarea numărului total de posturi prevăzute Administrației Naționale a Penitenciarelor cu 507 posturi, în prezent numărul total de posturi prevăzute fiind de 15.076. H.G. nr. 574/2013 este în vigoare și produce efecte.

Ordinul ministrului justiției nr. 2414/C/13.08.2013 a fost emis atât în temeiul prevederilor art. 1, art. 3 și art. 4 din O.U.G. nr. 77/2013, cât și în temeiul art. 77 alin. (2) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici din Administrația Națională a Penitenciarelor, precum și al art. 5 și art. 12 din H.G. nr. 1849/2004.

Mai susține că emiterea Ordinului ministrului justiției nr. 2414/C/2013 s-a făcut cu respectarea prevederilor legale în vigoare la acel moment, procesul de inițiere, elaborare și emitere a acestuia a fost unul transparent, cu participarea structurilor de specialitate din aparatul central și a unităților subordonate, precum și cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative din sistemul administrației penitenciare.

Recurenta-pârâtă consideră că dispoziția care se regăsește în art. XVI alin. (2) din Legea nr. 161/2003 este aplicabilă tuturor instituțiilor și autorităților publice și este în vigoare, astfel că angajatorul avea dreptul de a dispune măsuri de punere în acord a structurilor interne de organizare cu prevederile legii.

Învederează că la punctul 4.3 din Decizia Curții Constituționale nr. 55/2014 prin care s-a constatat neconstituționalitatea Legii de aprobare a O.U.G. nr. 77/2013 s-a precizat că măsura prevăzută la art. 1 al ordonanței de urgență (care prevede desființarea posturilor vacante) nu este de natură a încălca art. 115 alin. (6) din Constituție, întrucât, deși vizează mediat structura organizatorică a autorităților în discuție, nu afectează capacitatea administrativă sau funcționarea acestora. Astfel, reînființarea unei funcții de conducere pentru o structură de activitate care nu îndeplinește cerința privind numărul minim de funcții de execuție, ar contraveni chiar Deciziei Curții Constituționale nr. 55/2014.

De asemenea, recurenta-pârâtă susține că instanța de fond nu a analizat actele și lucrările aflate în dosarul cauzei din toate perspectivele, ci s-a limitat la o analiză sumară, ce contravine naturii juridice a actului atacat și caracteristicilor sale specifice legislației aplicabile funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare.

Consideră că în speță sunt întrunite prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., în sensul că sentința nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

3.2 Prin recursul declarat și întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul Ministerul Justiției solicită casarea sentinței recurate.

În motivarea cererii de recurs, recurentul-pârât susține că sentința instanței de fond este nelegală, având în vedere că Ordinul a cărui anulare s-a solicitat a fost emis în temeiul prevederilor art. 1, art. 3 și art. 4 din O.U.G. nr. 77/2013, precum și în baza art. 77 alin. (2) din Legea nr. 293/2004 și a art. 5 și art. 12 din H.G. nr. 1894/2004, iar prin acest ordin au fost aprobate modificări în statele de organizare ale Administrației Naționale a Penitenciarelor și a unităților subordonate, fiind aprobate și noile structuri organizatorice ale acestor instituții.

În art. 1 din Ordinul nr. 2414/C/2013 se prevede aprobarea, începând cu data de 08.08.2013, de către ministrul justiției, a statelor de organizare ale A.N.P. și ale unităților subordonate, în concordanță cu anexa 3 din H.G. nr. 652/2009 astfel cum a fost modificată prin H.G. nr. 574/2013, în vigoare din 08.08.2013. Prin urmare, ordinul criticat reprezintă un act prin care se pun în aplicare prevederile unui act administrativ cu caracter normativ, aflat în vigoare din data de 08.08.2013.

Totodată, Ordinul nr. 2414/2013 a fost emis cu respectarea structurii funcțiilor în sistemul penitenciarelor, conform Legii nr. 161/2003 în ceea ce privește numărul minim de posturi de execuție.

Astfel, susține că Ordinul nr. 2414/C/2013 are fundament legal în dispozițiile O.U.G. nr. 77/2013, care a fost respinsă prin Legea nr. 92/2014, în prevederile Legii nr. 293/2004 și ale Legii nr. 161/2003, în H.G. nr. 1849/2004 precum și în alte acte subsecvente, care, independent de consecințele juridice ale Deciziei Curții Constituționale nr. 55/2014, își mențin valabilitatea și aplicabilitatea în ceea ce privește competența conducătorilor autorităților în cauză de a adopta măsuri de reorganizare, prin transformarea posturilor ca urmare a nerespectării cerințelor prevăzute de lege pentru funcționarea acestora.

3.3 Prin recursul declarat, pârâtul Penitenciarul Vaslui critică hotărârea recurată, arătând că în Monitorul Oficial nr. 501 din 8 august 2013 a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 574/2013 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, în baza căreia au fost radiate/restructurate funcțiile vacante din statele de organizare ale Administrației Naționale a Penitenciarelor și unităților subordonate acesteia. Prin respectiva Hotărâre de Guvern au fost puse în aplicare dispozițiile O.U.G. nr. 77/2013, fiind operate modificări ale structurii posturilor din cadrul sistemului administrației penitenciare.

Astfel că, începând cu aceeași dată - 08.08.2013, conform Ordinului Ministrului Justiției nr. 2414/C/2013, funcția de conducere deținută de reclamanta-intimată A., respectiv cea de șef birou I (Prevenirea Criminalității în Mediul Penitenciar) s-a transformat în funcție de execuție, în care a fost numită prin Decizia nr. 67/10.10.2013, emisă de directorul Penitenciarului Vaslui. Transformarea funcției intimatei-reclamante s-a realizat în temeiul art. 3 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2013.

Prin Decizia nr. 55 din 5 februarie 2014 referitoare la obiecția de neconstitutionalitate a dispozițiilor Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2013, Curtea Constituțională a stabilit că dispozițiile Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2013 sunt neconstituționale. Având în vedere prevederile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, care stabilesc că dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției, pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale fiind suspendate de drept.

Recurentul-pârât consideră că este ținut de emiterea actului normativ al Guvernului sau Parlamentului pentru a acționa în sensul derulării unei proceduri care vizează ocuparea funcției de șef birou, iar în acest sens, Parlamentul României a adoptat Legea nr. 92/01.07.2014 de respingere a O.U.G. nr. 77/2013, prin care, însă, nu s-a realizat o punere de acord a prevederilor neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale.

Mai arată că dispoziția de la art. 3 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2013 se regăsește atât în cuprinsul Legii nr. 161/2003, cât și în O.U.G. nr. 229/2008 și este aplicabilă tuturor instituțiilor și autorităților publice.

În speță, Compartimentul Prevenirea Criminalității în Mediul Penitenciar a Penitenciarului Vaslui are în structură doar 2 posturi de execuție: una de ofițer principal I și una de agent operativ.

Consideră că situațiile de tipul celei de față pot fi soluționate într-un context unitar, prin constituirea unor structuri funcționale identice la nivelul tuturor penitenciarelor, conform unor criterii și standarde comune.

4.1 Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinări față de fiecare dintre recursurile declarate, solicitând respingerea acestora ca nefondate și menținerea sentinței recurate ca legală și temeinică.

În esență, prin întâmpinările formulate, intimata-reclamantă arată că hotărârea recurată este temeinică și legală.

Mai arată că prin acțiunea introductivă nu a criticat legalitatea Ordinului nr. 2414/2013 din perspectiva competenței conducătorilor autorităților în cauză de a adopta măsuri de reorganizare, ci a criticat chiar măsura dispusă prin acest ordin, respectiv modificarea structurii organizatorice în temeiul O.U.G. nr. 77/2013, act normativ declarat neconstituțional.

Deși Legea nr. 161/2003 conține prevederi similare cu cele ale O.U.G. nr. 77/2013, Ordinul nr. 2414/2013 nu face nicio trimitere la acest act normativ.

Consideră că recurenții au invocat legislația aplicabilă în mod incomplet și că Legea nr. 161/2003 se aplică doar funcționarilor publici, al căror statut este reglementat prin Legea nr. 188/1999 și nicidecum funcționarilor publici cu statut special din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor, cărora li se aplică Legea nr. 293/2004.

Pe de altă parte, arată că aplicabilitatea Legii nr. 161/2003 a fost circumscrisă perioadei 01.06.2003-15.07.2003, în acest sens fiind emisă și H.G. nr. 504/2003 pentru aprobarea programului de aplicare al Legii nr. 161/2003, deoarece dacă prevederile acestei legi ar fi avut o aplicabilitate ulterioară, nu ar fi fost necesară emiterea O.U.G. nr. 77/2013, ce a stat la baza emiterii Ordinului nr. 2414/2013.

Mai arată că întrucât prin Decizia Curții Constituționale nr. 55/2014 s-a constatat că Legea privind aprobarea O.U.G. nr. 77/2013 este neconstituțională, lipsirea de temei constituțional a actelor normative primare are drept efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora, astfel cum instanța de contencios constituțional a statuat prin Decizia nr. 414/2010.

În ceea ce privește motivul de recurs invocat de recurenta-pârâtă Administrația Națională a Penitenciarelor și întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., arată că acesta nu este incident în cauză, având în vedere că motivarea hotărârii recurate îndeplinește cerințele prevăzute de art. 425 C. proc. civ. și nu conține motive contradictorii ori străine de natura cauzei.

4.2 Recurenta-pârâtă Administrația Națională a Penitenciarelor a formulat întâmpinare la recursul formulat de Ministerul Justiției, solicitând admiterea acestuia și casarea hotărârii recurate, reiterând aspectele invocate și prin motivele de recurs formulate.

De asemenea, susține că, deși prin Decizia Curții Constituționale nr. 55/2014 s-a admis neconstituționalitatea dispozițiilor legii privind aprobarea O.U.G. nr. 77/2013, măsurile de reorganizare în discuție își găsesc fundament și în prevederile Legii nr. 293/2004, iar potrivit art. 11 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 47/1992, deciziile și hotărârile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

II. Procedura de soluționare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 10 martie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 29 iunie 2017 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererile de recurs îndeplinesc condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursurile formulate de pârâții Administrația Națională a Penitenciarelor, Ministerul Justiției și Penitenciarul Vaslui ca fiind admisibile în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursurilor.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că sunt nefondate recursurile declarate în cauză.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

Reclamanta A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea, în parte, a Ordinului Ministrului Justiției nr. 2414/C/13.08.2013 privind implementarea dispozițiilor O.U.G. nr. 77/2013, respectiv Anexa 37, secțiunea care vizează transformarea Biroului Prevenirea Criminalității în Mediul Penitenciar din cadrul Penitenciarului Vaslui în Compartiment și, implicit, transformarea funcției de conducere de șef birou I în funcția de execuție de ofițer principal I; anularea Deciziei nr. 67 din 10.10.2013, emisă de Directorul Penitenciarului Vaslui; reîncadrarea sa pe funcția de șef birou I - Prevenirea Criminalității în Mediul Penitenciar din cadrul Penitenciarului Vaslui și plata unei despăgubiri reprezentând diferența dintre drepturile salariale aferente funcției de șef birou I și salariul aferent funcției de execuție de ofițer principal I, calculate de la data de 08 august 2013 până la data reîncadrării pe funcția deținută anterior și actualizate cu rata inflației.

Din cuprinsul actelor existente la dosar reiese faptul că prin O.U.G. nr. 77/2013 pentru stabilirea unor măsuri privind asigurarea funcționalității administrației publice locale, a numărului de posturi și reducerea cheltuielilor la instituțiile și autoritățile publice din subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Guvernului și a ministerelor, s-a urmărit în principal, desființarea posturilor vacante la autoritățile vizate, conform art. 1 lit. a-m).

În temeiul O.U.G. nr. 77/2013 a fost emisă H.G. nr. 574/2013 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, prin care a fost modificat numărul maxim de posturi în toate unitățile subordonate Ministerului Justiției.

Prin Ordinul M.J. nr. 2414/C/13.08.2013, în baza art. 1, art. 3, art. 4 din O.U.G. nr. 77/2013, anexa nr. 3 pct. IB din H.G. nr. 652/2009, art. 77 alin. (2) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din A.N.P., art. 5, art. 12 din H.G. nr. 1849/2004 privind organizarea, funcționarea și atribuțiile A.N.P., art. 2 lit. m) din Anexa la Ordinul Ministerului Justiției nr. 1662/C/2011, s-au aprobat modificările din statele de funcționare ale A.N.P. și unităților subordonate, precum și structurile organizatorice ale A.N.P. și unităților subordonate.

În speță, prin Decizia nr. 67/10.10.2013 a Directorului Penitenciarului Vaslui, reclamanta a fost numită, începând cu 08.08.2013, în funcția de execuție de ofițer principal I, această decizie fiind emisă în temeiul O.U.G. nr. 77/2013, H.G. nr. 574/2013, precum și a Ordinului Ministrului Justiției nr. 2414/C/13.08.2013, deși anterior reclamanta a ocupat funcția de șef birou I - Prevenirea Criminalității în Mediul Penitenciar, fiind numită prin Decizia Direcției Generale a ANP nr. 533/1.05.2007.

Prin urmare, au fost operate modificări în statele de organizare ale ANP și unităților din subordine, Biroul Prevenirea Criminalității în Mediul Penitenciar fiind transformat în compartiment, iar funcția de conducere de șef birou devenind funcție de execuție.

Prin Decizia nr. 55/2004, Curtea Constituțională a admis obiecția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile Legii privind aprobarea O.U.G. nr. 77/2013 sunt neconstituționale, raportat la art. 115 alin. (6) din Constituție.

Curtea Constituțională a constatat că Legea privind aprobarea O.U.G. nr. 77/2013 este neconstituțională în ansamblul său, iar constatarea neconstituționalității unei legi de aprobare a unei ordonanțe a Guvernului include și ordonanța la care se referă, aceasta încetând să mai producă efecte juridice în conformitate cu dispozițiile art. 147 alin. (1) din Constituție.

Totodată, prin Decizia nr. 414/2010, Curtea Constituțională a statuat, în acord cu jurisprudența sa, că lipsirea de temei constituțional a actelor normative primare are drept efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora.

În același context, se impune a fi reținută și Decizia Curții Constituționale nr. 186/1999, prin care s-a statuat că instanțele judecătorești trebuie să facă aplicarea directă a dispozițiilor constituționale relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituționale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora.

Potrivit art. 9 alin. (4) și (5) din Legea nr. 554/2004:

"(4) În situația în care decizia de declarare a neconstituționalității este urmarea unei excepții ridicate în altă cauză, acțiunea poate fi introdusă direct la instanța de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(5) Acțiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative."

Din interpretarea coroborată a acestor dispoziții rezultă că în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate a unei ordonanțe într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepției, și în cauze similare, care au ca temei juridic aceleași prevederi declarate neconstituționale.

Deciziile Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate sunt de imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate neconstituționale, a eliminării acesteia din sistemul normativ, normă astfel devenită inexistentă, decizia Curții Constituționale fiind definitivă și obligatorie, cu efecte erga omnes, iar textul neconstituțional își pierde eficiența.

Prein urmare, actul administrativ emis în baza textului normativ declarat neconstituțional devine lipsit de orice fundament legal.

Astfel, se constată că în mod corect a reținut prima instanță că actele și măsurile adoptate în baza acestei ordonanțe sunt afectate de viciul de neconstituționalitate al ordonanței și, drept urmare, se impune a fi anulate, sens în care instanța de fond, reținând că sunt îndeplinite prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004, că actele administrative a căror anulare s-a cerut au fost emise în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 77/2013 constatate a fi neconstituționale, a admis acțiunea reclamantei, reținând totodată că măsurile contestate au avut la bază aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 77/2013, care a fost declarată neconstituțională prin decizia nr. 55/5.02.2014.

Totodată, prima instanță nu a reținut apărările pârâților, în sensul că ordinul contestat a fost emis și în baza altor acte normative, acestea neavând relevanță cu privire la executarea în concret a măsurii ci, de exemplu, la competența ministerului de a aproba statele de organizare și structura personalului din sistemul administrației penitenciare.

Reluând această apărare, prin motivele de casare, recurenții-pârâți au invocat ignorarea de către judecătorul fondului a dispozițiilor H.G. nr. 574/2013, Legii nr. 293/2004, H.G. nr. 1849/2004, Legii nr. 161/2003, în temeiul cărora, alături de O.U.G. nr. 77/2013, au fost emise actele administrative a căror anulare s-a cerut.

Critica este nefondată, în primul rând, datorită faptului că parte din actele invocate privesc competența ministrului sau statutul personalului, iar în al doilea rând, H.G. nr. 574/2013 a fost emisă în aplicarea O.U.G. nr. 77/2013, declarată neconstituțională.

Or, în ipoteza neconstituționalității O.U.G. nr. 77/2013, este evident că și actul administrativ emis în aplicarea sa, H.G. nr. 574/2013 nu își produce efectele.

Mai mult, Legea nr. 161/2003 nu se numără printre actele normative în baza cărora au fost emise actele administrative, raționamentul primei instanțe fiind corect.

De asemenea, cât timp prin Decizia nr. 55/2014 a Curții Constituționale a fost constatată neconstituționalitatea întregii O.U.G. nr. 77/2013, nu se poate afirma că măsura prevăzută la art. 1 a rămas în vigoare, cum pretinde recurentul-pârât Ministerul Justiției.

De altfel, Curtea Constituțională prin Decizia nr. 55/2014 a reamintit jurisprudența sa anterioară, derivată din controlul de constituționalitate a O.U.G. nr. 37/2009 și nr. 105/2009, cu privire la care și Înalta Curte are o bogată jurisprudență prin care s-a statuat asupra nelegalității actelor administrative emise în temeiul ordonanțelor de urgență, ulterior declarate neconstituționale.

Înalta Curte reține că în speță, desființarea postului deținut de reclamanta-intimată în urma aplicării dispozițiilor O.U.G. nr. 77/2013 este lipsită de efecte juridice din moment ce ordonanța a fost declarată neconstituțională și întrucât autoritatea legislativă nu a modificat actul normativ în acord cu exigențele constituționale, acesta a încetat să mai producă efecte juridice în conformitate cu dispozițiile art. 147 alin. (1) din Constituție.

În aceste condiții, eliberarea intimatei din funcția deținută reprezintă un act nelegal, de natură a afecta, în mod evident, securitatea raporturilor de funcție, care se circumscrie noțiunii de securitate socială, protejată prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului și actele comunitare, precum și tratatele internaționale la care România este parte și a căror îndeplinire este obligată să o asigure potrivit art. 11 și 20 din Constituția României.

Acceptarea argumentului potrivit căruia ordinul contestat își păstrează validitatea pentru că ordonanța de urgență era în vigoare la data emiterii sale ar lipsi de finalitate controlul de constituționalitate, care nu se limitează la asanarea sistemului legislativ prin eliminarea prevederilor legale contrare Constituției, ci include protecția efectivă a drepturilor și libertăților fundamentate ale destinatarilor normelor declarate neconstituționale.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de pârâții Administrația Națională a Penitenciarelor, Ministerul Justiției și Penitenciarul Vaslui, împotriva sentinței nr. 90/2015 din 5 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Totodată, reținând incidența în speță a dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. și ținând seama de circumstanțele cauzei, în temeiul art. 453 C. proc. civ., va obliga fiecare recurent, în calitate de părți care au pierdut procesul, la plata sumei de câte 500 RON către intimata A., cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial redus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile declarate de pârâții Administrația Națională a Penitenciarelor, Ministerul Justiției și Penitenciarul Vaslui, împotriva sentinței nr. 90/2015 din 5 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Obligă fiecare recurent la plata sumei de câte 500 RON către intimata A., cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial redus.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2017.