ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2670/2017

Anularea în parte a Ordinului Ministrului Justiției nr. 2414/C din 13 august 2013, respectiv a dispoziției care vizează transformarea postului de șef birou I-prevenirea criminalității (post ocupat de reclamant prin concurs), în postul de ofițer principal I-prevenirea criminalității, ca fiind emis în baza unor dispoziții declarate neconstituționale din O.U.G. nr. 77/2013;

Anularea Deciziei nr. 69 din 14 octombrie 2013 emisă de directorul Penitenciarului Brăila;

Obligarea ANP să dispună reîncadrarea reclamantului pe funcția de șef birou I-prevenirea criminalității în mediul penitenciar;

Recalcularea și plata diferenței dintre drepturile salariale aferente funcției de șef birou I și cele aferente funcției de execuție pe care a fost numit, de la punerea în aplicare a dispozițiilor O.U.G. nr. 77/2013, respectiv de la data de 8 august 2013, până la data reîncadrării pe funcția deținută anterior aplicării dispozițiilor legale menționate.

Plata cheltuielilor de judecată. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 134 din 15 mai 2015 a Curții de Apel Galați a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și Penitenciarul Brăila. În motivarea sentinței, instanța a reținut, în esență, că prin acțiunea formulată reclamantul urmărește reintegrarea pe funcția de conducere din care a fost schimbat cu acordarea drepturilor bănești de care a fost lipsit de la data emiterii Deciziei nr. 69 din 14 octombrie 2013, emisă de directorul Penitenciarului Brăila iar problema de drept ridicată vizează temeiul deciziei contestate. Faptul că decizia contestată a avut în vedere dispozițiile legale declarate ulterior neconstituționale, este irelevant, în opinia instanței de fond, având în vedere că efectele deciziilor de neconstituționalitate nu retroactivează, iar dispozițiile O.U.G. nr. 77/2013 nu au fost temeiul de drept exclusiv al măsurii contestate. Recursul exercitat în cauză Împotriva Sentinței civile nr. 134 din 15 mai 2015 a Curții de Apel Galați a formulat recurs reclamantul A., criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a prezentat pe larg situația de fapt, astfel cum a fost expusă și prin cererea de chemare în judecată, motiv pentru care nu vor mai fi reluate de instanța de recurs. O primă critică a sentinței recurate, vizează nemotivarea corespunzătoare a hotărârii pronunțate de prima instanță, critici ce pot fi subsumate motivelor de recurs întemeiate în drept pe dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ. De asemenea, instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile legale cu privire la efectele deciziilor Curții Constituționale, în condițiile în care deciziile menționate sunt de natură a repara situațiile juridice vizând aplicarea anterioară a unei legi declarate neconstituționale. În interpretarea "deformată a instanței de fond" deciziile Curții Constituționale nu produc efecte, ci actul normativ declarat neconstituțional continuând să-și producă efectele. Deși legea nu retroactivează și produce efecte numai pentru viitor, având în vedere caracterul obligatoriu al deciziei Curții Constituționale, efectele Ordonanței nr. 55/2014, ordonanță ce a stat la baza deciziilor contestate, ar trebuie să înceteze pentru viitor. Intimata Administrația Națională a Penitenciarelor a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului ca nefondat, arătând că hotărârea recurată este temeinică și legală. Intimatul Penitenciarul Brăila a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și admiterea excepțiilor invocate în primul ciclu procesual, respectiv excepția lipsei calității procesuale pasive a Penitenciarului Brăila în ceea ce privește anularea Ordinului Ministrului Justiției nr. 2414/c/2013. Cu privire la capătul de cerere privind încadrarea reclamantului în funcția de șef birou I - prevenirea criminalității, se arată că potrivit prevederilor Ordinului Ministrului Justiției nr. 1662/c/2011, competența materială administrativă revine exclusiv Directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor. În ceea ce privește capătul de cerere vizând recalcularea și plata diferențelor salariale, se arată că este ordonator terțiar de credite și ca urmare nu are calitate procesuală pasivă. Procedura de filtru a recursului În procedura de filtru a recursului, reglementată de dispozițiile art. 493 C. proc. civ., pe baza motivelor de recurs și a întâmpinărilor formulate, a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, conform art. 493 (2) C. proc. civ. În ședința din data de 25 aprilie 2017, instanța a admis în principiu recursul declarat de reclamantul A. și a dispus, conform art. 493 (7) C. proc. civ. citarea părților în ședință publică. Hotărârea instanței de recurs Analizând sentința recurată în raport de criticile și apărările formulate, ținând cont și de dispozițiile legale incidente, se constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente. Recurentul-reclamant a solicitat instanței să dispună anularea în parte a Ordinului Ministrului Justiției nr. 2414/c din 13 august 2013, respectiv a dispozițiilor ce vizează transformarea postului de șef birou I - prevenirea criminalității (ocupat de reclamant) în postul de ofițer principal I precum și anularea Deciziei nr. 69 din 14 octombrie 2013 emisă de Directorul Penitenciarului Brăila, ca efect al admiterii primului petit. Prin Decizia nr. 69 din 14 octombrie 2013 a Directorului Penitenciarului Brăila s-a dispus conform art. 1, ca începând cu data de 8 august 2013, recurentul să fie numit în funcția prevăzută în Anexa nr. 1, urmând să beneficieze de drepturile salariale menționate în cuprinsul Anexei 2 la decizie. Potrivit art. 3 din decizia contestată, Anexa 1 și Anexa 2 menționate la art. 1, fac parte integrantă din decizie. Deși s-a solicitat anularea actelor menționate, instanța de fond s-a pronunțat pe cererile formulate fără ca la dosarul cauzei să fie depus Ordinul nr. 2414/c din 13 august 2013, Anexa nr. 1 și Anexa nr. 2 la Decizia nr. 94/2013, încălcând astfel dispozițiile art. 22(2) C. proc. civ. vizând rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului dar și a dispozițiilor art. 16 C. proc. civ. vizând principiul nemijlocirii care guvernează procesul civil, punând instanța de recurs în imposibilitate de a verifica legalitatea sentinței în raport de probatoriul administrat, fapt ce atrage casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeași instanță. Cu ocazia rejudecării cauzei, instanța va dispune administrarea de probe, respectiv să se depună la dosar actele administrative a căror anulare se solicită și în raport de probatoriul administrat, ținând cont de principiul disponibilității prevăzut de art. 9 alin. (2) C. proc. civ. să stabilească competența materială de soluționare a acțiunii. Deși instanța a reținut că reclamantul prin acțiunea formulată urmărește reintegrarea în funcția de conducere din care a fost schimbat și acordarea drepturilor bănești, apreciază în dezacord cu argumentele pârâtelor că "acțiunea în raport de obiectul său este de competența Curții de Apel" fără a motiva care sunt argumentele de drept avute în vedere în combaterea susținerilor pârâților, punând instanța de recurs în imposibilitatea de a putea analiza justețea soluției adoptate în întregul său. Legalitatea și temeinicia unei hotărâri judecătorești se analizează în raport de motivele de fapt și de drept avute în vedere de instanța de fond, motivare care trebuie să fie în concordanță cu probatoriul administrat și dispozițiile legale incidente. În lipsa indicării unor astfel de motive, instanța de recurs nu poate verifica legalitatea și temeinicia soluției pronunțate de prima instanță cu atât mai mult cu cât de la dosarul cauzei lipsesc însăși actele a căror anulare se solicită, respectiv Ordinul Ministrului Justiției nr. 2414/c din 13 august 2013 și Anexa 1 și Anexa 2 din Decizia nr. 69 din 14 octombrie 2013. Este evident că numai după administrarea probatoriului necesar, ținând cont și de principiul disponibilității, instanței de fond urmează să stabilească competența materială de soluționare a cauzei și să dispună în consecință. Pentru considerentele expuse, motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 3 C. proc. civ. invocat în ședința publică din data de 27 septembrie 2017 nu va mai fi analizat de instanța de recurs, în rejudecare, instanța de fond în raport de toate circumstanțele de fapt și drept rezultate din actele ce urmează a fi depuse la dosar, va stabili competența materială de soluționare a cauzei. În consecință, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va admite recursul formulat de A. împotriva Sentinței civile nr. 134 din 15 mai 2015 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.