Decizia nr. 3150/2017 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 322/2014 a Curții de Apel Timișoara

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal la data de 08.05.2014 sub nr. x/2014, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar S. C. pen. B. și administrator special C., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca a solicitat anularea deciziei nr. 121/21.11.2013 emisă de pârâtă, admiterea contestației formulate împotriva deciziei de impunere nr. x/28.09.2012 și a raportului de inspecție fiscală nr. x/28.09.2012 emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș (în prezent Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara), precum și anularea acestor acte ca fiind netemeinice și nelegale.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 322 din data de 13.11.2014 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal s-a respins excepția lipsei calității de reprezentant a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara pentru pârâtul Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca; s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin adm. judiciar S. C. pen. B. formulată în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, și, în consecință: s-a anulat Decizia nr. 121/21.11.2013 emisă de pârâtă și a fost obligată pârâta să soluționeze contestația administrativă formulată de reclamantă prin administrator judiciar S. C. pen. B. S.R.L. împotriva Deciziei de impunere nr. x din 28.09.2012 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș (în prezent Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara); s-a respins cererea de anulare a deciziei de impunere nr. x din 28.09.2012 și a raportului de inspecție fiscală nr. x din 28.09.2012 emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș (în prezent Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara).

Recursul Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, atât pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș - în reprezentarea Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Cluj Napoca, cât și reclamanta S.C. A. S.R.L. - în insolvență, prin administrator special domnul C. și B. - administrator judiciar au formulat cereri de recurs. Prin recursul său, reclamanta S.C. A. S.R.L. - în insolvență, prin administrator special domnul C. și B. - administrator judiciar a solicitat admiterea acestuia și casarea parțială a sentinței recurate, în ceea ce privește dispozitivul acestei hotărâri vizând obligarea intimatei - pârâte DGRFP Cluj să soluționeze contestația administrativă formulată împotriva Deciziei de Impunere nr. x/28.09.2012 și, respectiv, respingerea cererii de anulare a Deciziei de Impunere nr. x/28.09.2012 și a Raportului de Inspecție fiscală nr. x/28.09.2012. Referitor la nelegalitatea părții din dispozitiv vizând obligarea intimatei-pârâte să soluționeze contestația formulată de societate prin administrator judiciar, recurenta a arătat că această parte din dispozitivul sentinței recurate este contrară prevederilor art. 18 alin. (1) raportate la cele ale art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. În contextul în care, contestația administrativă a fost soluționată, în cazul admiterii acțiunii, instanța de fond era legată doar de una din soluțiile prevăzute la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv anularea în tot sau în parte a actului administrativ contestat, adică a Deciziei nr. 121/2013. Totodată, această dispoziție este în contradicție cu considerentele hotărârii. Recurenta a invocat și încălcarea art. 6 paragraful 1 din CEDO. Referitor la nelegalitatea părții din dispozitivul sentinței recurate vizând respingerea cererii de anulare a deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală, recurenta a susținut că, prin precizarea de acțiune formulată, a învederat că, în raport de dispozițiile art. 218 alin. (2) Codul de procedură fiscală, obiectul acțiunii îl constituie exclusiv anularea actului administrativ reprezentat de decizia de soluționare a contestației. Prin urmare, instanța de fond s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut. În drept, reclamanta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. Prin recursul său, pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș, în reprezentarea Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, a solicitat admiterea acestuia, casarea în parte a sentinței civile recurate și, în rejudecare, modificarea în parte a hotărârii, în sensul respingerii acțiunii promovată împotriva Deciziei nr. 121/21.11.2013 și menținerea acesteia, ca fiind temeinică și legală. Recurenta a susținut că, la momentul depunerii contestației-19.10.2012, societatea se afla în procedura insolvenței, având un administrator special numit de către Adunarea Generală a Asociaților în persoana d-lui C. și un administrator judiciar - B. Timișoara, iar contestația a fost formulată și depusă de către administratorul judiciar. A susținut recurenta că atribuțiile administratorului judiciar sunt expres și limitativ prevăzute de art. 20 din Legea nr. 85/2006. De asemenea, din economia art. 18 din Legea nr. 85/2006 rezultă că, în condițiile în care dreptul de administrare nu a fost ridicat debitorului, iar adunarea generală a asociaților a desemnat un administrator special, acesta este reprezentantul debitorului. Prin urmare, la data de 19.10.2012, când s-a depus contestația administrativă, puterea de reprezentare a S.C. A. S.R.L. aparținea d-lui C. In drept, pârâta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului formulat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică. Recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar D. - Filiala București, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului formulat de recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș, ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.

Procedura de soluționare a recursului Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 13 octombrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Prin încheierea din 26 aprilie 2017, completul de filtru a constatat, în funcție de conținutul Raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș - în reprezentarea D.R.G.R.F.P Cluj-Napoca îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului. Totodată, în ceea ce privește recursul promovat de recurenta - reclamantă S.C. A. S.R.L., prin administrator special C. și administrator judiciar - B. Timișoara, a prorogat discutarea excepției tardivității recursului formulat de către aceasta. II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursurilor În ceea ce privește recursul promovat de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator special C. și administrator judiciar - B. Timișoara, instanța constată că acesta a fost declarat și motivat cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în raport de data comunicării sentinței - 30.12.2014 și data înregistrării cererii de recurs - 21.01.2015. Conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal. De asemenea, potrivit art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate. De asemenea, se reține că nu sunt incidente dispozițiile art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., în sensul că nu există motive de casare de ordine publică ce pot fi ridicate din oficiu de către instanță. Prin urmare, Înalta Curte constată că recursul formulat de reclamantă este tardiv formulat, urmând a aplica sancțiunea nulității prevăzută de art. 489 alin. (1) C. proc. civ. Verificând sentința recurată, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta - pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș - în reprezentarea D.R.G.R.F.P Cluj-Napoca este nefondat, neputându-se reține incidența art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv că soluția instanței de fond ar fi fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material. După cum rezultă din expunerea de la pct. 1 al acestei decizii, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită pe calea prevăzută de art. 218 alin. (2) Codul de procedură fiscală, cu o acțiune având ca obiect anularea deciziei de soluționare a contestației nr. 121/21.11.2013 "ca fiind depusă de o persoană lipsită de calitatea de a contesta". Potrivit dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 85/2006: "(1) După deschiderea procedurii, adunarea generală a acționarilor/asociaților debitorului, persoană juridică, va desemna, pe cheltuiala acestora, un reprezentant, persoană fizică sau juridică, administrator special, care să reprezinte interesele societății și ale acestora și să participe la procedură, pe seama debitorului. După ridicarea dreptului de administrare, debitorul este reprezentat de administratorul judiciar/lichidator care îi conduce și activitatea comercială, iar mandatul administratorului special va fi redus la a reprezenta interesele acționarilor/asociaților. (2) Administratorul special are următoarele atribuții: a) exprimă intenția debitorului de a propune un plan, potrivit art. 28 alin. (1) lit. h), coroborat cu art. 33 alin. (2); b) participă, în calitate de reprezentant al debitorului, la judecarea acțiunilor prevăzute la art. 79 și 80; c) formulează contestații în cadrul procedurii reglementate de prezenta lege; d) propune un plan de reorganizare; e)administrează activitatea debitorului, sub supravegherea administratorului judiciar, după confirmarea planului; f) după intrarea în faliment, participă la inventar, semnând actul, primește raportul final și bilanțul de închidere și participă la ședința convocată pentru soluționarea obiecțiunilor și aprobarea raportului; g) primește notificarea închiderii procedurii." Curtea de apel a considerat că soluția administrativă atacată este greșită, câtă vreme aceste dispoziții nu înlătură atribuțiile administratorului judiciar prevăzute de art. 20 din Legea nr. 85/2006 și care reprezintă o categorie mai largă de interese, atât ale societății, cât și ale creditorilor acesteia. Hotărârea primei instanțe este la adăpost de orice critică. Astfel, din dispozițiile legale anterior citate rezultă în mod evident că mandatul administratorului special, desemnat pe cheltuiala adunării generale a acționarilor/asociaților debitorului, este redus la a reprezenta interesele societății, procedura de contestare reglementată de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței referindu-se la creanțele și drepturile de preferință trecute administratorul judiciar/lichidator în tabelul preliminar de creanțe, judecătorul sindic fiind abilitat să le soluționeze (art. 73 și următoarele din Legea nr. 85/2006). În concluzie, astfel cum reiese din interpretarea prevederilor Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, de la data la care se dispune deschiderea procedurii, persoana juridică debitoare nu mai are dreptul la propria administrare, iar potrivit atribuțiilor conferite de lege, activitatea administratorului special se desfășoară sub supravegherea administratorului judiciar. Or, câtă vreme, contestația administrativă a fost formulată și înregistrată de administratorul judiciar, apare ca fiind nelegală soluția organului de soluționare a contestației în sensul respingerii acesteia ca fiind depusă de o persoană lipsită de calitatea de a contesta, aprecierea recurentei-pârâte că doar administratorul special avea puterea de reprezentare a societății și calitatea de a promova calea administrativă de atac, neavând suport normativ. În consecință, pentru considerentele arătate, apreciind că soluția instanței de fond nu a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarat de pârâtă ca nefondat.