ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 759/2019
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 759/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Dolj, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să-i recunoască dreptul la pensia de urmaș, în calitate de soție supraviețuitoare, fără a-i fi atacată sau diminuată pensia sa.
Prin Sentința nr. 4013 din 27 noiembrie 2017, Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins acțiunea având ca obiect contestație privind alte drepturi de asigurări sociale formulată de contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Dolj.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel contestatoarea, soluționat în sensul respingerii acestuia, prin Decizia nr. 780 din 13 martie 2018 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.
Împotriva acestei decizii, la data de 29 martie 2018, A. a formulat contestație în anulare. Cererea a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția I civilă, sub nr. x/2018.
Prin Decizia nr. 1195 din 17 aprilie 2018, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a respins, ca nefondată, contestația în anulare formulată de petenta A. împotriva Deciziei nr. 780 din data de 13 martie 2018 a aceleiași instanțe.
Împotriva Deciziei nr. 1195 din 17 aprilie 2018 a Curții de Apel Craiova a formulat recurs contestatoarea A., acesta fiind respins, ca inadmisibil, prin Decizia nr. 3873 din 8 noiembrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Totodată, prin încheierea din 22 noiembrie 2018 pronunțată în dosarul asociat nr. x/2018 de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a deciziilor pronunțate în Dosarele nr. x/2018 și nr. y/2017 ale Curții de Apel Craiova, secția I civilă.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs contestatoarea A..
Prin Decizia nr. 445 din 27 februarie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2018 a fost anulat recursul formulat de petenta A. împotriva încheierii din 22 noiembrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2018, ca tardiv declarat.
Împotriva acestei din urmă decizii a formulat contestație în anulare contestatoarea A., înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/2019.
În motivarea cererii formulate, contestatoarea a arătat că revendicarea unui drept nu poate fi considerată tardivă. Susține că pensia de urmaș reprezintă o moștenire garantată prin art. 46 din Constituția României, motiv pentru care acest drept nu îi poate fi îngrădit. Cererea nu a fost întemeiată în drept.
Analizând prioritar contestația în anulare sub aspectul admisibilității acesteia, în considerarea dispozițiilor art. 503 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, ce poate fi promovată numai pentru motivele limitativ prevăzute de lege, care sunt de strictă interpretare. Pe această cale nu pot fi puse în discuție probleme de fond ori săvârșirea unor greșeli de judecată, oricare ar fi natura lor.
Potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (1) C. proc. civ., contestația în anulare de drept comun poate fi exercitată numai în situația în care partea nu a fost legal citată și nici nu a fost prezentă la termenul când a avut loc judecata.
Contestația în anulare specială, reglementată de art. 503 alin. (2) C. proc. civ. poate fi introdusă în patru cazuri distincte: atunci când hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia; când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; când instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare invocate de recurent în termen; când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.
Argumentele redate de către contestatoare nu pot fi încadrate în cazurile de contestație în anulare de drept comun sau specială, reglementate exhaustiv de art. 503 C. proc. civ., care trebuie să vizeze hotărârea judecătorească atacată.
Prin urmare, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei nr. 445 din data de 27 februarie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2018.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei nr. 445 din data de 27 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2018.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 aprilie 2019.