ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.11.2018

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 445/2019

HOTĂRÂRE
22.11.2018
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 445/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 16 august 2017, pe rolul Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Dolj a solicitat instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, să oblige Casa Județeană de Pensii Dolj să-i recunoască dreptul la pensia de urmaș în calitate de soție supraviețuitoare, fără a-i fi atacată sau diminuată pensia sa.

Prin Sentința civilă nr. 4013 din 27 noiembrie 2017 a Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a respins acțiunea formulată de contestatoarea A..

Apelul formulat de aceeași parte împotriva sentinței a fost respins, ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 780 din data de 13 martie 2018 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

Prin Decizia nr. 1195 din 17 aprilie 2018, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a respins, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei civile nr. 780 din data de 13 martie 2018 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

Contestatoarea A. a declarat recurs, la data de 23 iulie 2018, împotriva Deciziei nr. 1195 din 17 aprilie 2018 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, sub nr. x/2018.

Prin cererea de recurs, contestatoarea a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a deciziilor pronunțate în dosarele nr. x/2018 și nr. y/2017 ale Curții de Apel Craiova, secția I civilă, arătând că este îndreptățită să primească pensia de urmaș de pe urma soțului său, în baza dispozițiilor art. 46 din Constituția României, care garantează dreptul la moștenire.

De asemenea, a susținut că îndeplinește condițiile prevăzute de art. 92 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, potrivit cărora soțul supraviețuitor, care are dreptul la pensie proprie, poate opta pentru cea mai avantajoasă pensie.

Prin Decizia nr. 3873 din 8 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea A. împotriva Deciziei nr. 1195 din 17 aprilie 2018 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

Prin încheierea din 22 noiembrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a deciziilor pronunțate în dosarele nr. x/2018 și nr. y/2017 ale Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

Pentru a pronunța această încheiere, instanța de recurs a reținut că, potrivit art. 29 lit. c) din Legea nr. 47/1992, pot face obiectul controlului de constituționalitate numai excepțiile invocate de părți în fața instanțelor judecătorești cu privire la legi, ordonanțe sau dispozițiile din legi sau ordonanțe în vigoare.

În ceea ce privește verificarea legalității hotărârilor judecătorești legiuitorul a instituit, prin normele de drept procedural, căile de atac prin intermediul cărora părțile interesate sau procurorul au posibilitatea de a solicita și obține desființarea hotărârilor judecătorești nelegale sau netemeinice.

Atacarea hotărârii judecătorești pe o altă cale față de cea stabilită de lege constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, consacrat de legea procesual civilă, în concordanță cu principiul statuat prin art. 129 din Constituția României, conform căruia împotriva hotărârilor judecătorești pot fi exercitate căile de atac, în condițiile legii.

Împotriva acestei încheieri, petenta A. a declarat recurs la data de 13 decembrie 2018.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, sub nr. x/2018/a1*, la data de 18 decembrie 2018.

În motivarea recursului, petenta a arătat că nu a avut cunoștință de data pronunțării încheierii atacate, iar prin cererea de sesizare a Curții Constituționale a solicitat lămurirea dispozițiilor art. 92 din Legea nr. 263/2010, întrucât Tribunalul Dolj a respins acțiunea pe motiv că prevederile legale menționate nu sunt aplicabile în speță, în condițiile în care nu a optat pentru pensia de urmaș de pe urma soțului.

În opinia petentei, dreptul la pensia de urmaș de pe urma soțului în detrimentrul pensiei proprii reprezintă un drept la moștenire, garantat de art. 46 din Constituția României.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 263/2010.

Examinând recursul sub aspectul termenului înăuntrul căruia a fost formulat, analiză care este prioritară în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale "(...) încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare.(...)"

Potrivit art. 180 C. proc. civ., "termenele procedurale sunt stabilite prin lege ori de instanță și reprezintă intervalul de timp în care poate fi îndeplinit un act de procedură". De asemenea, în conformitate cu art. 181 alin. (1) pct. 1 din același act normativ, "(...) când termenul se socotește pe ore, acesta începe să curgă de la ora zero a zilei următoare (...)".

În situația nerespectării unui termen procedural, devin aplicabile dispozițiile art. 185 alin. (1) C. proc. civ. care prevăd următoarele: "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

În speță, se reține că încheierea atacată cu recurs a fost pronunțată la data de 22 noiembrie 2018, iar termenul de 48 de ore de la pronunțare, calculat conform dispozițiilor art. 181 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. pentru exercitarea căii de atac, s-a împlinit la data de 25 noiembrie 2018.

Se constată că recursul a fost declarat de către petentă la data de 13 decembrie 2018 (conform ștampilei aplicate pe plicul poștal aflat la dosar recurs), cu depășirea termenului prevăzut de dispozițiile legale, mai sus-menționate.

Cu referire la susținerile petentei cu privire la împrejurarea că nu a avut cunoștință de data pronunțării încheierii atacate și că a formulat recursul la data de 13 decembrie 2018, când i-a fost comunicată încheierea, Înalta Curte reține că nu constituie o veritabilă cerere de repunere în termen, iar în speță termenul de declarare a recursului curge, așa cum s-a arătat, de la pronunțarea hotărârii atacate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va anula recursul formulat de petenta A. împotriva încheierii din 22 noiembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018, ca tardiv declarat.

Anulează recursul formulat de petenta A. împotriva încheierii din 22 noiembrie 2018 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018, ca tardiv declarat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 februarie 2019.

Procesat de GGC - CL

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-04-09
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 759/2019
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Dolj, a
ÎCCJ 2019-12-12
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2379/2019
Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, secția I civilă la 10 aprilie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Comisia de Contestații din cadrul Ministe
ÎCCJ 2018-11-14
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3950/2018
nr. 752 din 8 martie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Craiova a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinței civile nr. 4010 din 27 noiembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția co
ÎCCJ 2019-02-26
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 351/2019
din 23 mai 2018 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/2018, a declarat apel reclamanta A., care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Craiova, secția I civilă, la 11 iulie 2018,
ÎCCJ 2019-09-26
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1520/2019
Ședința publică din data de 26 septembrie 2019 Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 22.11.2017 pe rolul Tribunalului Dolj contestatoarea A. a formulat con
Sursă