Decizia nr. 1052/2019 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 4331/2017 a Curții de Apel București

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, sub nr. x/2017, la data de 29 mai 2017, reclamanta SC A. SRL a solicitat în contradictoriu cu Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (în prezent Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale): anularea Deciziei nr. 507 din 31 ianuarie 2017 emisă de APIA - Aparat Central, prin care s-a respins contestația împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 9 noiembrie 2016, emis de APIA Serviciul Antifraudă București, pentru suma de 298.660,48 RON; anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 9 noiembrie 2016, emis de APIA Serviciul Antifraudă București, privind cererea de plată nr. x din 14 mai 2012 depusă de reclamanta SC A. SRL; exonerarea de la plata sumei de 298.660,48 RON; suspendarea executării procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 9 noiembrie 2016, emis de APIA Serviciul Antifraudă București, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. II Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin Sentința civilă nr. 4331 din 14 noiembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. A anulat Decizia nr. 507 din 31 ianuarie 2017 și procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 9 noiembrie 2016 emise de APIA. A suspendat executarea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 9 noiembrie 2016 până la soluționarea definitivă a cauzei. A obligat pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 120 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru. III Recursul formulat de pârâtă

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, în temeiul dispozițiilor art. 488 pct. 5), 6) și 8) din C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței, iar în rejudecare respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, în ceea ce privește cererea de suspendare a executării, a arătat că instanța de fond s-a pronunțat fără a acorda cuvântul părților pe această cerere la termenul de judecată, nerespectând principiul contradictorialității, încălcând astfel dispozițiile art. 224 C. proc. civ., motive pentru care a solicitat să se caseze sentința recurată și să se trimită cauza spre rejudecare, fiind aplicabile dispozițiile art. 488 pct. 5) și 8) C. proc. civ. tot cu privire la cererea privind suspendarea executării, a invocat încălcarea dispozițiilor art. 14 alin. (1) și 15 din Legea nr. 54/2004 privind contenciosul administrativ, fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8) C. proc. civ., întrucât nu sunt întrunite cele două cerințe esențiale, cazul bine justificat și iminența unei pagube; nu se face referire la vreo probă din care să rezulte, pe de o parte, existența unui caz bine justificat, iar pe de altă parte nu rezultă că prin executarea actului administrativ fiscal reclamanta ar suferi o pagubă iminentă; în ceea ce privește cazul bine justificat, nu există o îndoială cu privire la legalitatea actului administrativ fiscal emis de APIA și nu a fost dovedită o astfel de împrejurare, întrucât actul administrativ atacat a fost emis în baza și cu respectarea actelor normative în vigoare, aplicabile, iar argumentele aduse de instanța de fond nu se încadrează în definiția cazului bine justificat; în ceea ce privește prevenirea unei pagube iminente, recurentei-reclamante nu i-a fost produsă nicio pagubă iminentă, dimpotrivă, prin suspendarea executării procesului-verbal nr. x din 9 noiembrie 2016 s-ar crea grave prejudicii pârâtei, întrucât s-ar afla în imposibilitatea recuperării acestei sume de bani nedatorate, purtătoare de accesorii fiscale; intimata - reclamanta nu precizează în cuprinsul acțiunii care este paguba la care ar fi supusă și nici nu dovedește acest aspect; instanța de fond nu motivează soluția de admitere a cererii având ca obiect suspendarea executării Procesului Verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 9 noiembrie 2016, rezumându-se la o singura frază, fără a arăta care sunt motivele de fapt care au condus la această soluție, fiind aplicabile dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6) C. proc. civ.

În ceea ce privește cererea de anulare, a arătat că instanța de fond în mod greșit a anulat actele administrative fiscale. Art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006 reglementează în mod expres în ce calitate pot solicita plata fermierii care exploatează terenul agricol. Pentru a beneficia de fondurile comunitare, nu este suficient ca un fermier să exploateze o suprafață de teren, ci fermierul trebuie să dețină acel teren cu un titlu valabil și, de asemenea, să exploateze (să lucreze, să cultive, etc.) acea suprafață. Prin dispozițiile art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006, cu modificările și completările ulterioare, se stabilește faptul că beneficiarii plăților directe au obligația de a prezenta, cumulativ, atât documente care dovedesc dreptul de folosință, cât și documente care dovedesc utilizarea terenului. Rezultă că exploatarea terenurilor agricole este criteriul hotărâtor în acordarea de plăți în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață, împrejurarea că legiuitorul face referire în conținutul dispozițiilor art. 6 alin. (1) din același act normativ, în mod exemplificativ, la o serie de calități în care persoana fizică/juridică exploatează terenul agricol ce face obiectul unei cererii de acordare sprijin financiar, nu poate conduce la concluzia că este permisă sau cel puțin tolerată exploatarea terenurilor agricole în condiții de nelegalitate, situație care poate fi generată și de exploatarea unui teren agricol în absența justificării dreptului de folosință printr-un titlu real.

Simpla utilizare a unui teren agricol nu conduce, cum în mod greșit susțin reclamanta și instanța de judecată, la dobândirea dreptului la acordarea sprijinului financiar, în condițiile O.U.G. nr. 125/2006, fiind necesar a se dovedi, în condițiile art. 4 din Ordinul nr. 246/2008, și dreptul de folosință asupra terenului agricol pentru care se solicită sprijin, beneficiarii plăților directe trebuie să probeze, prin înscrisurile atașate formularului de cerere de plată pentru suprafață, existența unui raport juridic de natură a justifica dreptul de folosință asupra terenului ce face obiectul unei cereri de ajutor financiar, dovedirea exploatării respectivului teren nefiind suficientă, prin prisma condițiilor de eligibilitate generale impuse prin dispozițiile art. 7 din O.U.G. nr. 125/2006. Prin asumarea Formularul III. 1 - Angajamente și declarații, reclamanta a luat cunoștință de prevederile punctului 6, respectiv, "în cazul în care după depunerea cererii de plată pe suprafață au intervenit modificări ale informațiilor declarate (schimbări referitoare la suprafața agricolă utilizată a exploatației, (...) alte schimbări ale datelor din formularul de solicitare) în termen de 10 zile, le comunic în scris la APIA conform art. 7 alin. (1) lit. j) din O.U.G. nr. 125/2006 cu modificările și completările ulterioare", angajament pe care nu l-a respectat, având în vedere faptul că nu a informat APIA cu privire la rezilierea contractelor de arendare înaintea datei de 1 decembrie.

Conform prevederilor art. 6 alin. (2) din Ordinul MADR nr. 225/2012 pentru modificarea OMADR nr. 246/2008 privind stabilirea modului de implementare, a condițiilor specifice și a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare în sectorul vegetal, pentru acordarea sprijinului aferent măsurilor de agromediu și zone defavorizate, documentele prevăzute la art. 4 și 5 se încheie până la data depunerii cererii de plată și/sau a modificării acesteia, în conformitate cu prevederile art. 124 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 73/2009, cu modificările și completările ulterioare, și sunt valabile până la 1 decembrie a anului de cerere, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (2) din același regulament. Având în vedere că legiuitorul a statuat, ca și condiție obligatorie, că documentele ce fac dovada folosinței terenului pentru care s-a solicitat și obținut sprijin financiar din asistență financiară nerambursabilă, să fie valabile până la data de 1 decembrie a anului de cerere, rezultă că, pentru campania 2012, intimata-reclamantă nu a îndeplinit condițiile de eligibilitate prevăzute de art. 7 alin. (1) lit. f) și alin. (5) din O.U.G. nr. 125 din 21 decembrie 2006, pentru suprafața de 402,42 ha.

Legiuitorul nu a stabilit doar o condiție a fermierului "de a lucra" terenul pentru a îndeplini condițiile de eligibilitate și a beneficia de acordarea de plăți în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață, ci a stabilit în mod imperativ să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosință și să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea; este adevărat că beneficiarii plăților directe pe suprafață sunt persoanele fizice și/sau juridice care exploatează terenul agricol care face obiectul cererilor de solicitare a sprijinului financiar, însă această exploatare trebuie să se circumscrie cadrului legal, astfel configurat, care impune fără putință de tăgadă existența unui drept de folosință rezultat în exercitarea prerogativelor oricăreia dintre calitățile enumerate prin dispozițiile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006. Prin semnarea cererii de plată, intimata - reclamanta a luat cunoștință de faptul că poate să solicite documente suplimentare în orice moment, iar în cazul constatării unor nereguli, APIA întreprinde măsurile necesare recuperării sumelor acordate necuvenit.

Instanța de fond a anulat actele administrative cu încălcarea art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006, care stabilește faptul că beneficiarii plăților directe au obligația de a prezenta, cumulativ, atât documente care dovedesc dreptul de folosință, cât și documente care dovedesc utilizarea terenului, întrucât intimata reclamantă, la data depunerii cererii, 14 mai 2012, trebuia să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosință și să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea, valabil încheiate până la data de 31 decembrie 2012.

Prin intrarea în vigoare a OMADR nr. 225/2012 pentru modificarea Ordinului nr. 246/2008 privind stabilirea modului de implementare, a condițiilor specifice și a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare în sectorul vegetal, pentru acordarea sprijinului aferent măsurilor de agromediu și zone defavorizate, prevederile art. 6 alin. (2) din OMADR nr. 246/2008 s-au modificat, astfel: " Art. 6 - (2) Documentele prevăzute la art. 4 și 5 se încheie până la data depunerii cererii de plată și/sau a modificării acesteia, în conformitate cu prevederile art. 124 alin. (2) din Regulamentul (CE.) nr. 73/2009, cu modificările și completările ulterioare, și sunt valabile până la data de 1 decembrie a anului de cerere, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (2) din același regulament". Condițiile au devenit mai restrictive pentru fermieri, nicidecum mai permisive, perioada de valabilitate fiind redusă, reclamanta neîncadrându-se în niciuna din cele două perioade, întrucât, în urma verificărilor efectuate de către echipa de control, s-a constatat faptul că 186 contracte de arendare, a căror suprafață însumată este de 377,52 ha, au fost reziliate la data de 18 noiembrie 2012, iar Contractul de arendare nr. x din 1 noiembrie 2009, pentru suprafața de 24,90 ha, încheiat între B., în calitate de arendator, și SC C. SRL; în calitate de arendaș, nu putea fi luat în considerare.

Potrivit dispozițiilor art. 11 lit. c) din O.M.A.D.R nr. 246/2008, cu modificările și completările ulterioare, "anul de cerere" reprezintă anul calendaristic în care agricultorii depun cererea unică de plată pe suprafață pentru plăți directe și ajutoare naționale tranzitorii în sectorul vegetal, conform art. 19 alin. (1), coroborat cu art. 23 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 73/2009, cu modificările și completările ulterioare, și cu art. 11 din Regulamentul (CE) nr. 1.122/2009 al Comisiei din 30 noiembrie 2009 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului în ceea ce privește ecocondiționalitatea, modularea și sistemul integrat de administrare și control în cadrul schemelor de ajutor direct pentru agricultori prevăzute de regulamentul respectiv, precum și de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1.234/2007 al Consiliului în ceea ce privește ecocondiționalitatea în cadrul schemei de ajutoare prevăzute pentru sectorul vitivinicol, precum și pentru acordarea sprijinului prin măsurile care implică angajamente multianuale, conform art. 3 din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 al Comisiei din 27 ianuarie 2011 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1.698/2005 al Consiliului în ceea ce privește punerea în aplicare a procedurilor de control și a ecocondiționalității în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltare rurală; prevederile art. 2 lit. (e) din Regulamentul (CE) nr. 73/2009, cu modificările și completările ulterioare, stipulează: "plăți pentru un an calendaristic dat" sau "plăți în cursul perioadei de referință" înseamnă plăți acordate sau care urmează să fie acordate pentru anul sau anii în cauză, inclusiv toate plățile care trebuie acordate pentru alte perioade care încep în cursul anului sau anilor calendaristici respectivi; de asemenea, din cuprinsul art. 19 alin. (1), coroborat cu prevederile art. 23 alin. (1) din același regulament, se poate lesne observa termenul de "an calendaristic" cu referință la anul de cerere, respectiv anul în care fermierul solicită plata unică pe suprafață în cadrul schemelor de plăți SAPS+PNDC ...:"

Susținerea instanței de fond, potrivit căreia retragerea în totalitate a subvenției acordate apare ca fiind vădit disproporționată, este total eronată și în contradicție cu legislația incidență, întrucât, așa cum rezultă din deciziile de plată aflate la dosarul cauzei, intimata-reclamantă a primit sprijin financiar pentru suprafața de 474,13 ha, iar pentru suprafața de 402,42 ha (377,52 ha, + 24,90 ha) nu a făcut dovada dreptului de folosință. Având în vedere prevederile art. 58 din Regulamentul (CE) nr. 1122/2009 al Comisiei, s-a dispus restituirea tuturor sumele încasate de intimata-reclamantă în campania 2012.

Fermierul are dreptul de a solicita plățile aferente schemelor de sprijin financiar, având obligația de a îndeplini condițiile legale cumulative de eligibilitate în vederea acordării acestor plăți, în caz contrar asumându-și sancțiunile prevăzute de lege. Gestionarea tuturor cererilor de sprijin depuse de fermieri se realizează conform manualelor de proceduri, întocmite de APIA, în baza regulamentelor comunitare în vigoare la momentul acordării sprijinului. Prin urmare, manualele de proceduri elaborate de APIA sunt menite să asigure o aplicare corectă și unitară a regulamentelor, normelor, legilor și prevederilor în vigoare și detaliază condițiile în care pot fi formulate cererile de sprijin, pentru fiecare campanie sau schemă de plăți, respectiv pentru fiecare etapă de gestionare a cererii de plată, fiind elaborate manuale de proceduri detaliate.

În ceea ce privește obligarea APIA la plata cheltuielilor de judecată, a solicitat respingerea cererii, sau cel puțin cenzurarea, întrucât APIA este o entitate publică finanțată de la bugetul de stat și este nelegitim ca resursele financiare ale statului și ale sectorului public, în loc să primească o destinație utilă și în concordanță cu misiunea legală a fiecărei entități publice, să fie folosite pentru plata fie a onorariilor de avocați, fie a cheltuielilor de judecată, astfel că bugetul APIA nu prevede sume care să poată fi alocate unei astfel de destinații. IV Apărările intimatei

Prin întâmpinare, intimata reclamantă a solicitat respingerea recursului ca tardiv cu privire la cererea de suspendare a executării (ulterior nu a mai susținut această excepție), a invocat excepția nulității recursului întrucât nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din C. proc. civ. și a solicitat respingerea recursului ca nefondat

A arătat că în baza unui text normativ (alin. (2) al art. 6 din OMADR nr. 246/2008), care nu exista la data de 14 mai 2012, data depunerii cereri de plată, recurenta pârâtă APIA a stabilit că nu ar fi avut pentru întregul an 2012 un drept de folosință asupra terenului agricol în suprafață de 377,52 ha, având în vedere că cele 186 de contracte de arendare au fost reziliate la data de 18 noiembrie 2012, cu 12 zile înainte de data de 1 decembrie a anului de cerere. și că, drept urmare, nu ar fi îndeplinit condițiile de eligibilitate prevăzute de O.U.G. nr. 125 din 21 decembrie 2006.

A făcut dovada dreptului de folosință asupra suprafeței de 377,52 pentru anul 2012, conform legislației naționale și comunitare în vigoare la data cererii de plată (14 mai 2012), contracte care au fost valabile pe toată durata lucrărilor agricole din anul 2012, la data rezilierii contractelor (18 noiembrie 2012) lucrările agricole din acel an fiind practic încheiate; în actul normativ care guvernează activitatea de verificare și control a pârâtei APIA cu privire la cererile de plată, respectiv O.U.G. nr. 66/2011, s-a consacrat în art. 2 alin. (1) lit. (n), precum și în art. 17, principiul proporționalității, deoarece s-a constatat că aplicarea în timp a vechii reglementări, respectiv O.G. nr. 79/2003, a generat stabilirea unor debite excesive în sarcina beneficiarilor fondurilor europene.

Cu privire la cererea de suspendare a executării, a arătat că există împrejurări care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă privind legalitatea actului administrativ atacat, s-a stabilit în sarcina sa o creanță foarte mare, în cuantum de 298.660,48 RON, executarea acestei creanțe ar avea consecința că i s-ar produce un prejudiciu material viitor și previzibil greu sau imposibil de reparat, în sensul că i s-ar bloca complet activitatea și chiar ar putea conduce la intrarea în insolvență. V Excepția nulității recursului

Asupra excepției nulității recursului, în raport de dispozițiile art. 489 C. proc. civ., potrivit cărora "(1) Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3). (2) Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.", examinând motivele de recurs, Înalta Curte constată că au fost invocate motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 pct. 5), 6) și 8) C. proc. civ., iar motivele prezentate pot fi încadrate, față de conținutul acestora, în aceste motive de casare, considerente pentru care va respinge excepția nulității recursului. VI Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate prin cererea de recurs, prevăzute de dispozițiile art. 488 pct. 5), 6) și 8) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 9 noiembrie 2016 s-a stabilit în sarcina reclamantei SC A. SRL o creanță bugetară, rezultată din nereguli, în cuantum de 298.660,48 RON. S-a constatat că pentru campania 2012 fermierul SC A. SRL nu a îndeplinit condițiile de eligibilitate prevăzute de art. 7 alin. (1) lit. f) și alin. (5) din O.U.G. nr. 125 din 21 decembrie 2006 pentru suprafața de 402,42 ha; s-a reținut că pentru suprafața de 377,52 ha au fost prezentate 186 de contracte de arendare care au fost reziliate la data de 18 noiembrie 2012, iar Contractul cu nr. x din 1 noiembrie 2009 pentru suprafața de 24,90 ha este încheiat între B., în calitate de arendator, și SC C. SRL, în calitate de arendaș.

S-a apreciat că nu au fost respectate prevederile art. 6 alin. (2) din OMADR nr. 246/2008 astfel cum au fost modificate prin OMADR nr. 225/2012, conform cărora "Documentele prevăzute la art. 4 și 5 se încheie până la data depunerii cererii de plată și/sau a modificării acesteia, în conformitate cu prevederile art. 124 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 73/2009, cu modificările și completările ulterioare, și sunt valabile până la data de 1 decembrie a anului de cerere în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (2) din același regulament.".

Împotriva procesului-verbal reclamanta a formulat contestație, respinsă prin decizia de soluționare a contestației nr. x din 31 ianuarie 2017.

Împotriva acestor acte administrative a formulat reclamanta acțiunea admisă prin sentința recurată.

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 5) C. proc. civ., "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității", vizează neregularități de ordin procedural sancționate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ. Art. 174 C. proc. civ. definește nulitatea ca fiind sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă, fiind absolută, atunci când cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes public, și relativă, în cazul în care cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes privat.

Susținerile recurentei privind nerespectarea principiului contradictorialității, încălcarea dispozițiilor art. 224 din C. proc. civ., prin faptul că instanța de fond s-a pronunțat cu privire la cererea având ca obiect suspendarea executării fără a acorda cuvântul părților asupra acestei cereri, sunt nefondate.

Contradictorialitatea, principiu fundamental al procesului civil, este reglementată de dispozițiile art. 14 C. proc. civ., care prevăd la alin. (5) că instanța este obligată, în orice proces, să supună discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate. De asemenea, dispozițiile art. 224 C. proc. civ. prevăd că instanța este obligată, în orice proces, să pună în discuția părților toate cererile, excepțiile, împrejurările de fapt sau temeiurile de drept prezentate de ele, potrivit legii, sau invocate din oficiu.

Cererea de suspendare a executării a fost formulată de reclamantă odată cu cererea de anulare a actului a cărui suspendare a solicitat-o, potrivit dispozițiilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, care prevăd că "Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond.".

La termenul de judecată din data de 24 octombrie 2017, singurul termen de judecată în cauză, instanța de fond a apreciat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul asupra cererii de chemare în judecată, cerere prin care s-a solicitat inclusiv suspendare executării. Pe cale de consecință, sunt nefondate susținerile recurentei privind nerespectarea principiului contradictorialității.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6) C. proc. civ., "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", raportat la dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea va arăta motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, invocat de recurentă în ceea ce privește soluția de admitere a cererii având ca obiect suspendarea executării, este nefondat.

Cererea de suspendare a executării a fost solicitată odată cu cererea de anulare a actului a cărui suspendare s-a solicitat, potrivit dispozițiilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, și a fost soluționată odată cu aceasta, prin aceeași hotărâre.

Instanța de fond a constatat nelegalitatea actelor contestate și a admis cererea de anulare a acestora. Având în vedere această soluție, a constatat, motivat, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă; în ce privește cazul bine justificat, față de soluția de anulare a actelor contestate, a reținut că rezultă o îndoială serioasă cu privire la legalitate, iar în condițiile în care instanța de fond a constatat nelegalitatea și a dispus anularea actelor administrative, nu se mai impunea efectuarea unei analize ample a cazului bine justificat, care presupune numai o analiză a unor împrejurări legate de starea de fapt și de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrative; în ce privește condiția pagubei iminente, care se referă la un prejudiciu material viitor și previzibil, instanța de fond a motivat, de asemenea, a reținut că este îndeplinită prin prisma prejudiciului suferit de reclamantă ca urmare a punerii în executare a actului în discuție. În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 14 - 15 cu privire la îndeplinirea celor două condiții, motivele de recurs se vor analiza raportat la motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8) C. proc. civ., încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, este, de asemenea, nefondat.

Raportat la situația de fapt rezultată din probele administrate, astfel cum a fost reținută de instanța de fond, aceasta a interpretat și aplicat în mod corect dispozițiile legale incidente și a reținut în mod corect nelegalitatea actelor administrative.

În campania 2012, intimata - reclamanta SC A. SRL a depus la APIA cererea unică de plată pe suprafață înregistrată cu nr. x din 14 mai 2012, solicitând sprijin financiar pentru suprafața de 476,28 ha.

Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 9 noiembrie 2016 s-a constatat că, pentru campania 2012, fermierul SC A. SRL nu a îndeplinit, pentru suprafața de 402,42 ha, condițiile de eligibilitate prevăzute de art. 7 alin. (1) lit. f) și alin. (5) din O.U.G. nr. 125 din 21 decembrie 2006, nefiind respectate prevederile art. 6 alin. (2) din OMADR nr. 246/2008, astfel cum au fost modificate prin OMADR nr. 225/2012, conform cărora "Documentele prevăzute la art. 4 și 5 se încheie până la data depunerii cererii de plată și/sau a modificării acesteia, în conformitate cu prevederile art. 124 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 73/2009, cu modificările și completările ulterioare, și sunt valabile până la data de 1 decembrie a anului de cerere în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (2) din același regulament.".

S-a reținut că pentru suprafața de 377,52 ha au fost prezentate 186 de contracte de arendare care au fost reziliate la data de 18 noiembrie 2012, iar contractul cu nr. x din 1 noiembrie 2009, pentru suprafața de 24,90 ha, este încheiat între B., în calitate de arendator, și SC C. SRL, în calitate de arendaș.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, "Beneficiarii plăților directe în cadrul Schemei de plată unică pe suprafață pot fi persoanele fizice și/sau persoanele juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendași, concesionari, asociați administratori în cadrul asociațiilor în participațiune, locatari sau altele asemenea".

Dispozițiile art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 prevăd că "Pentru a beneficia de acordarea de plăți în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață, solicitanții trebuie să fie înscriși în Registrul fermierilor, administrat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, să depună cerere de solicitare a plăților la termen și să îndeplinească următoarele condiții generale: ... f) să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosință și să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea;", iar potrivit art. 7 alin. (5) din același act normativ, "(5) Documentele care dovedesc dreptul de folosință și documentele din care reiese utilizarea terenului agricol se stabilesc prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale și se prezintă la solicitarea reprezentanților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.".

În acest sens a fost emis Ordinul MADR nr. 246/2008 privind stabilirea modului de implementare, a condițiilor specifice și a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare în sectorul vegetal, pentru acordarea sprijinului aferent măsurilor de agromediu și zone defavorizate, care prevede la art. 4, forma în vigoare la data depunerii cererii de plată, 14 mai 2012, că "Documentele doveditoare solicitate producătorului agricol, conform art. 7 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 125/2006, privind dreptul de folosință a terenului agricol sunt, după caz, titlul de proprietate sau alte acte doveditoare ale dreptului de proprietate asupra terenului, contractul de arendare, contractul de concesiune, contractul de asociere în participațiune, contractul de închiriere, contractul de comodat, alte acte ce fac dovada folosinței terenului, precum: adeverință eliberată de primărie conform înscrierilor din registrul agricol, înscrisuri sub semnătură privată etc.".

Potrivit acestor dispoziții legale, pentru a beneficia de acordarea de plăți în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață, solicitanții trebuie să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosință și să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea, documentele care dovedesc dreptul de folosință și documentele din care reiese utilizarea terenului agricol fiind stabilite prin Ordinul MADR nr. 246/2008. Simpla utilizare a unui teren agricol nu conduce la dobândirea dreptului la acordarea sprijinului financiar, potrivit O.U.G. nr. 125/2006, fiind necesar a se dovedi, în condițiile art. 4 din Ordinul nr. 246/2008, în vigoare la data depunerii cererii de plată, 14.05.2012, dreptul de folosință asupra terenului agricol pentru care se solicită sprijin, întrucât nu este permisă exploatarea terenurilor agricole în absența justificării dreptului de folosință potrivit dispozițiilor legale.

Susținerile recurentei privind faptul că instanța de fond a constatat că simpla utilizare a unui teren agricol conduce la dobândirea dreptului la acordarea sprijinului financiar, deși, în condițiile art. 4 din O.U.G. nr. 125/2006, era necesar și dreptul de folosință asupra terenului agricol pentru care se solicită sprijin și existența unui raport juridic de natură a justifica dreptul de folosință asupra terenului ce face obiectul unei cereri de ajutor financiar, susținerile privind încălcarea dispozițiilor art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006, cu modificările și completările ulterioare, sunt nefondate.

Instanța de fond a reținut în mod corect că cerința instituită de legiuitor pentru a beneficia de schema de plată unică pe suprafață constă în dovedirea împrejurării că solicitantul exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, esențial fiind să fie făcută dovada utilizării efective a acestora de către solicitant, precum și faptul că prevederile legale impun ca solicitantul să depună și documentele necesare care dovedesc dreptul de folosință asupra terenului.

În mod corect instanța de fond a reținut că sunt aplicabile dispozițiile Ordinului MADR nr. 246/2008 în forma în vigoare la data cererii de plată pentru anul 2012, iar pârâta a făcut în mod eronat aplicarea prevederilor art. 6 alin. (2) al Ordinului MADR nr. 246/2008 în forma modificată, potrivit cărora documentele trebuie să fie valabile până la data de 1 decembrie a anului de cerere, cât timp aceste prevederi legale nu erau în vigoare la data depunerii cererii de plată de către reclamantă.

Potrivit dispozițiilor art. 6 din Ordinul MADR nr. 246/2008, în vigoare la data depunerii cererii de plată pentru anul 2012, 14 mai 2012, "Documentele prevăzute la art. 4 și 5 se prezintă, după caz, la întocmirea solicitării de plată de către producătorul agricol sau la cererea reprezentanților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, denumită în continuare APIA, în vederea efectuării procedurilor de administrare și control."

Ordinul MADR nr. 246/2008 a fost modificat la data de 11 iunie 2012, în sensul că "(1) Documentele prevăzute la art. 4 și 5 se prezintă, după caz, la depunerea cererii de plată de către producătorul agricol sau la solicitarea reprezentanților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, denumită în continuare APIA, în vederea efectuării procedurilor de administrare și control. (2) Documentele prevăzute la art. 4 și 5 se încheie până la data depunerii cererii de plată și/sau a modificării acesteia, în conformitate cu prevederile art. 124 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 73/2009, cu modificările și completările ulterioare, și sunt valabile pentru întregul an de cerere.".

Ulterior, Ordinul MADR nr. 246/2008 a fost din nou modificat, la data de 12 octombrie 2012, iar potrivit art. 6 alin. (2) "(2) Documentele prevăzute la art. 4 și 5 se încheie până la data depunerii cererii de plată și/sau a modificării acesteia, în conformitate cu prevederile art. 124 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 73/2009, cu modificările și completările ulterioare, și sunt valabile până la data de 1 decembrie a anului de cerere, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (2) din același regulament.".

Aceste din urmă dispoziții au fost reținute de recurenta pârâtă, însă nu sunt aplicabile, întrucât cererea de plată a fost depusă de reclamantă la data de 14 mai 2012, iar dispozițiile art. 7 alin. (1) lit. f) și alin. (5) din O.U.G. nr. 125 din 21 decembrie 2006, în vigoare la data depunerii cererii de plată, prevăd că solicitanții trebuie să depună cerere de solicitare a plăților la termen, să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosință și să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea, documente stabilite prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, așadar documentele care trebuie depuse sunt cele prevăzute de dispozițiile ordinului în vigoare la momentul la care solicitantul depune cererea de plată.

La data de 14 mai 2012, data depunerii cererii de plată, dispozițiile art. 6 din Ordinul MADR nr. 246/2008 nu prevedeau valabilitatea documentelor, iar dispozițiile art. 11 lit. c) din Ordinul M.A.D.R nr. 246/2008, invocate de recurentă, care definesc "anul de cerere" ca fiind "anul calendaristic în care agricultorii depun cererea unică de plată pe suprafață pentru plăți directe și ajutoare naționale tranzitorii în sectorul vegetal" nu se regăseau în Ordin la data depunerii cererii de plată, acestea fiind introduse prin Ordinul nr. 31/2013. Dispozițiile Regulamentului nr. 73/2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune și de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1290/2005, (CE) nr. 247/2006, (CE) nr. 378/2007 și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1782/2003 sunt cele care, la acea dată, prevedeau "anul calendaristic" art. 2 lit. e) din Regulamentul nr. 73/2009 prevede că "plăți pentru un an calendaristic dat" sau "plăți în cursul perioadei de referință" înseamnă plăți acordate sau care urmează să fie acordate pentru anul sau anii în cauză, inclusiv toate plățile care trebuie acordate pentru alte perioade care încep în cursul anului sau anilor calendaristici respectivi.

Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 9 noiembrie 2016 s-a reținut că, pentru campania 2012, din cele 474,13 ha pentru care reclamanta primit sprijin financiar, pentru suprafața de 402,42 ha nu a îndeplinit condițiile de eligibilitate, pentru suprafața de 377,52 ha au fost prezentate 186 de contracte de arendare care au fost reziliate la data de 18 noiembrie 2012, iar pentru suprafața de 24,90 ha a prezentat Contractul nr. x din 1 noiembrie 2009 încheiat între B., în calitate de arendator, și SC C. SRL în calitate de arendaș, suprafața determinată fiind de 71,71 ha.

Având în vedere dispozițiile articolului 58 - Reducerile și excluderile aplicabile în caz de supradeclarare din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1122/2009 din 30 noiembrie 2009 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului în ceea ce privește ecocondiționalitatea, modularea și sistemul integrat de administrare și control în cadrul schemelor de ajutor direct pentru agricultori prevăzute de regulamentul respectiv, precum și de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului în ceea ce privește ecocondiționalitatea în cadrul schemei de ajutoare prevăzute pentru sectorul vitivinicol, care prevăd că "În ceea ce privește o grupă de culturi, dacă suprafața declarată în cadrul uneia dintre schemele de ajutor pe suprafață, cu excepția celor pentru cartofii pentru amidon și pentru semințe prevăzute la titlul IV capitolul 1 secțiunile 2 și 5 din Regulamentul (CE) nr. 73/2009, este mai mare decât suprafața determinată în conformitate cu articolul 57 din prezentul regulament, ajutorul se calculează pe baza suprafeței determinate, din care se scade dublul diferenței constatate, dacă aceasta depășește 3% sau două hectare, fără a depăși însă 20% din suprafața determinată. În cazul în care diferența constatată este mai mare de 20% din suprafața determinată, nu se acordă niciun ajutor pe suprafață pentru grupa de culturi în cauză. În cazul în care diferența este mai mare de 50%, agricultorul este, de asemenea, exclus de la primirea unei sume egale cu suma corespunzătoare diferenței dintre suprafața declarată și suprafața determinată în conformitate cu articolul 57 din prezentul Regulament. Suma respectivă se recuperează în conformitate cu articolul 5b din Regulamentul (CE) nr. 885/2006 al Comisiei(1). Dacă suma nu poate fi recuperată în întregime în conformitate cu articolul menționat în decursul celor trei ani calendaristici care urmează anului calendaristic al constatării, soldul se anulează.", recurenta pârâtă a dispus restituirea tuturor sumele încasate de reclamantă în campania 2012. Recurenta pârâtă a calculat procentul de supradeclarare potrivit formulei (Suprafața declarată în cerere - Suprafața determinată în urma controlului)/Suprafața determinată în urma controlului x 100, cu o suprafață determinată în urma controlului de 71,71 ha (474,13 - 402,42), rezultând un procent de supradeclarare de 561,17 %,

În condițiile în care reclamanta a făcut dovada dreptului de folosință a terenului agricol, precum și a exploatării, pentru suprafața de 377,52 ha, prin contracte valabil încheiate și în vigoare la data depunerii cererii de plată, 14 mai 2012, iar rezilierea contractelor pentru aceste contracte a intervenind abia la data de 18 noiembrie 2012, nefiind reținută neutilizarea terenurilor pentru care au existat raporturi juridice de natură a justifica dreptul de folosință, în mod corect a apreciat instanța de fond că retragerea în totalitate a subvenției acordate apare ca fiind vădit disproporționată, iar susținerea recurentei privind faptul că cele reținute de instanța sunt eronate și în contradicție cu legislația incidentă sunt nefondate.

Autoritatea de control este ținută, în activitatea sa, de principiul proporționalității, potrivit dispozițiilor art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011, care prevăd că "orice acțiune întreprinsă în sensul constatării unei nereguli și al stabilirii creanțelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporționalității, ținându-se seama de natura și de gravitatea neregulii constatate, precum și de amploarea și de implicațiile financiare ale acesteia", iar art. 2 alin. (1) lit. n) din O.U.G. nr. 66/2011 definește principiul proporționalității, care impune ca orice măsură administrativă adoptată să fie adecvată, necesară și corespunzătoare scopului urmărit, atât în ceea ce privește resursele angajate în constatarea neregulilor, cât și în ceea ce privește stabilirea creanțelor bugetare rezultate din nereguli, ținând seama de natura și frecvența neregulilor constatate și de impactul financiar al acestora asupra proiectului/programului respectiv.

Principiul proporționalității, statuat în legislația comunitară și reținut în mod constant în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, înseamnă că orice măsură sancționatorie luată de o autoritate publică trebuie să fie corespunzătoare atingerii unui scop legitim, necesară în vederea atingerii acelui scop și în același timp cea mai rezonabilă, să nu depășească ceea ce este necesar pentru a nu deveni improprie scopului urmărit.

Deși contractele de arendare pentru suprafața de 377,52 ha, pentru care au fost îndeplinite condițiile de eligibilitate la data depunerii cererii de plată, au fost reziliate la data de 18 noiembrie 2012, și nu s-a reținut neutilizarea terenurilor pentru care au existat raporturi juridice de natură a justifica dreptul de folosință, iar suprafața aferentă Contractului cu nr. x din 1 noiembrie 2009 încheiat între B., în calitate de arendator, și SC C. SRL, în calitate de arendat, era de 24,90 ha, pârâta, în mod greșit, a luat măsura de retragere în totalitate a finanțării acordate aferente anului 2012, pentru suprafața de 474,13, pentru întreaga perioadă, cu invocarea unui temei juridic care nu exista la data depunerii cererii de plată.

Pentru aceste motive, sentința recurată, prin care au fost anulate actele administrative, este legală, fiind pronunțată cu aplicarea corectă a normelor de drept material care reglementează acordarea schemelor de plăți directe în agricultură, nefiind incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8) C. proc. civ.

În ceea ce privește cererea de suspendare a executării actelor administrative, care presupune, potrivit art. 14 și 15, raportat la art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004, existența unui caz bine justificat, îndeplinită în situația în care se regăsesc împrejurări legate de starea de fapt și de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, și a unei pagube iminente, reprezentată de prejudiciul material viitor și previzibil, în condițiile în care instanța de fond a constatat existența unor motive de nelegalitate care au condus la anularea actelor administrative, constituind mai mult decât indicii de nelegalitate, iar paguba iminentă rezultă din prejudiciul viitor și previzibil a fi suferit de reclamantă ca urmare a punerii în executare a actului în baza căruia avea obligația restituirii întregii finanțări, în sumă de 298.660,48 RON, în mod corect a dispus și suspendarea executării actelor administrative anulate.

Referitor la cheltuielile de judecată în cuantum de 120 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru, instanța de fond a obligat la plata acestora având în vedere admiterea acțiunii și dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", iar cheltuielile de judecată având ca obiect plata taxei judiciare de timbru nu pot fi micșorate, potrivit art. 451 alin. (4) C. proc. civ. VII Soluția instanței de recurs

Pentru aceste considerente, nefiind incidente motivele de casare invocate de recurenta pârâtă, prevăzute de dispozițiile art. 488 pct. 5), 6) și 8) C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,