Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.02.2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 696/2014

HOTĂRÂRE
27.02.2014
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 696/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Decizia nr. 217/R din 21 martie 2012 a Tribunalului Harghita, secția civilă, a fost admis recursul declarat de recurenta Agenția Domeniilor Statului, împotriva Sentinței civile nr. 2.490 din 3 noiembrie 2011, pronunțată de Judecătoria Toplița în dosarul nr. 308/326/2009, care a fost modificată integral, în sensul că s-a respins acțiunea formulată de reclamanții M.A., C.E., M.A., M.I., B.C. și C.M. Împotriva acestei decizii reclamanții au formulat cerere de revizuire, arătând că se află în contradicție cu Decizia civilă nr. 319R din 12 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă. Prin Încheierea din data de 29 noiembrie 2012 Înalta Curte a suspendat judecarea cererii de revizuire în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ., constatând că niciuna din părțile legal citate nu s-a prezentat în instanță și nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă. Părțile nu au cerut repunerea cauzei pe rol, așa încât, la 20 ianuarie 2014, din oficiu, s-a dispus citarea părților pentru a fi pusă în discuție perimarea. Perimarea este o sancțiune procedurală de aplicație generală, care operează atât în etapa judecății în primă instanță, cât și în etapa judecății în căile de atac, având o natură juridică mixtă, în sensul că este o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, constând în stingerea procesului în faza în care se găsește, dar și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței părților un timp îndelungat în judecată.

Potrivit art. 248 alin (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 1 an. Se mai constată că în dosar nu s-au dovedit cauze care să împiedice curgerea termenului de prescripție (art. 248 alin. (2) C. proc. civ.), să întrerupă (art. 249 C. proc. civ.) sau să suspende (art. 250 C. proc. civ.) acest termen. În cauză, judecarea cererii de revizuire a rămas în nelucrare, din vina părților o perioadă de timp mai mare de un an, așa încât în temeiul art. 252 alin. (1) C. proc. civ. se va constata din oficiu că aceasta s-a perimat de drept.

D E C I D E Constată perimată cererea de revizuire formulată de revizuenții M.A., C.E., M.A., M.I., B.C. și C.M. împotriva Deciziei nr. 217/R din 21 martie 2012 a Tribunalului Harghita, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 februarie 2014. Procesat de GGC - AM

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-01-09
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 27/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 223 din 19 februarie 2009, Tribunalul București, secția a IlI-a civilă, a respins acțiunea reclamantei G.F. în contradictoriu cu pârâții S.R. prin M.F.P. și C.B. prin P.
ÎCCJ 2011-10-20
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 853/2014
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin încheierea din data de 9 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă cererea de îndreptare a erorilor materiale
ÎCCJ 2018-11-07
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3826/2018
și corelativ obligația de a veghea asupra respectării dispozițiilor de ordine publică care au drept efect stingerea, dintr-o împrejurare culpabilă părții, a procesului civil. Perimarea se înfățișează însă nu numai ca o sancțiune procedurală
ÎCCJ 2012-09-12
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5234/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 486A din 1 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanții-reclamanți G.I. și G.V. împotriva Senti
ÎCCJ 2018-10-23
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3721/2018
867A din data de 1 noiembrie 2004 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2013 al Judecătoriei Toplița. Prin Decizia nr. 812 din data de 4 octombrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/20
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă