ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6890/2012

Asupra cauzei civile

de față,constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 6

august 2009, sub nr. 32627/3/2009, pe rolul Tribunalului București, secția a

V-a civilă, reclamantul P.G.M. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul

Finanțelor Publice, solicitând instanței pronunțarea unei sentințe prin care să

se dispună obligarea pârâtului la restituirea prețului de piață al imobilului

situat în București, str. I. sector 4.

Prin sentința civilă

nr. 260 din 23 februarie 2010, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și a respins acțiunea

în consecință.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că, potrivit art. 50

1

alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor vândute în

temeiul Legii nr. 112/1995 acei proprietari ale căror contracte de vânzare-cumpărare,

deși desființate, au fost încheiate cu respectarea prevederilor acestui din urmă

act normativ.

În cauza dedusă judecății,

Tribunalul a constatat că, prin sentința civilă nr. 1520 din 19 martie 2003, pronunțată

de Judecătoria sectorului 2 București, definitivă și irevocabilă, s-a reținut că

actul de vânzare-cumpărare invocat de reclamant în acțiune a fost încheiat cu nerespectarea

prevederilor at.9 din Legea nr. 112/1995 și a art. 13 din Normele metodologice de

aplicare a aceleiași legi, situație în care acesta nu se încadrează în ipoteza dispozițiilor

art. 50

1

din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei sentințe

a declarat apel reclamantul, iar, prin decizia civilă nr. 498/A/27.09.2010, Curtea

de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie,

a admis apelul, a desființat sentința instanței de fond și a trimis cauza, pentru

rejudecare, la aceeași instanță.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel a reținut, în esență, că reclamantul are calitate procesuală activă

în formularea acțiunii, deoarece, fiind chiriaș, a încheiat, în temeiul Legii

nr. 112/1995, un act de vânzare-cumpărare, act care a fost ulterior desființat prin

sentința civilă nr. 1520 din 19 martie 2003 a Judecătoriei sectorului 4 București.

S-a considerat că încadrarea

efectivă a reclamantului într-una sau alta dintre categoriile menționate de

art. 50 și art. 50

1

din Legea nr. 10/2001 și respectiv, acordarea față

de acesta a prețului actualizat ori a prețului de piață al imobilului ce a făcut

obiectul contractului de vânzare-cumpărare reprezintă o chestiune ce ține de fondul

cauzei și nu de calitatea procesuală a părții, cum în mod greșit a apreciat instanța

de fond.

Împotriva deciziei instanței

de apel a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P.,

iar, prin decizia civilă nr. 4920 din 8 iunie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursul, a casat decizia

instanței de apel și a trimis cauza, spre rejudecare, la Curtea de Apel București.

Instanța de apel a încălcat

dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., atunci când a dispus trimiterea cauzei

spre rejudecare la aceeași instanță, deoarece acest text de lege prevede o asemenea

posibilitate doar în cazul în care prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului

sau când partea nu a fost legal citată. În speță, cu ocazia derulării procedurii

judiciare în primă instanță, părțile au fost legal citate, iar Tribunalul, deși

a statuat prin dispozitiv asupra lipsei calității procesuale active a reclamantului,

în considerentele expuse, a procedat la analiza fondului cauzei.

În apel după casare, prin

decizia civilă nr. 9A din 16 ianuarie 2012, Curtea de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de reclamant,

a anulat sentința atacată și, evocând fondul, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

În pronunțarea acestei

decizii a reținut, cu privire la calitatea procesuală activă, că textul legal invocat

de reclamant ca temei juridic al cererii sale, respectiv dispozițiile art. 50

1

alin. (2) din Legea nr. 10/2001, reglementează dreptul proprietarilor ale

căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii

nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești

definitive și irevocabile, la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit

conform standardelor internaționale de evaluare.

Din probele administrate

în cauză, a rezultat că apelantul reclamant a cumpărat în baza Legii nr. 112/1995

apartamentul în litigiu, iar, prin sentința civilă nr. 1520 din 19 martie 2003 pronunțată

de Judecătoria sectorului 4 București în dosarul civil nr. 8153/2002, definitivă

și irevocabilă prin decizia civilă nr. 275 din 24 mai 2005 pronunțată de Curtea

de Apel București, s-a constatat nulitatea absolută a acestui contract, situație

în care este evidentă legitimarea procesuală a acestuia de a formula o acțiune în

pretenții întemeiată pe dispozițiile art. 50

1

C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, Curtea

a reținut că, pentru obligarea pârâtului la plata prețului de piață al imobilului,

nu sunt suficiente calitatea apelantului reclamant de titular al unui contract de

vânzare - cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995 și existența unei hotărâri

judecătorești irevocabile, prin care acest act de înstrăinare să fi fost desființat,

ci este necesar ca actul să fi fost încheiat cu respectarea Legii nr. 112/1995.

În considerentele sentinței

civile nr. 1520 din 19 martie 2003 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București,

definitivă și irevocabilă, s-a reținut, cu putere de lucru judecat, faptul că imobilul

în litigiu a fost preluat de stat fără titlu valabil, iar contractul de vânzare

- cumpărare de care apelantul reclamant se prevalează în prezenta acțiune a fost

încheiat cu nerespectarea dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 112/1995 și art. 13

din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, cum în mod corect a reținut

și instanța de fond.

Nefiind vorba de un act

încheiat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, care să fi fost, ulterior,

desființat de instanța de judecată prin hotărâre judecătorească irevocabilă, apelantul

reclamant nu poate beneficia de dispozițiile art. 50

1

C. proc. civ. și

nu poate primi de la pârât prețul de piață al imobilului pierdut, astfel cum solicită

prin acțiune.

Împotriva acestei decizii

a declarat recurs reclamantul P.G.M., criticând-o pentru următoarele motive:

Recurentul este cumpărător

de bună credință, la data achiziționării imobilului de la SC A.B. SA neexistând

pe rol niciun proces de revendicare, iar imobilul a fost cumpărat cu respectarea

prevederilor legale aflate in vigoare la data respectivă.

Abia in anul 2002, reclamantele

P.G. și P.G.I. au chemat in judecată pe reclamantul din prezenta cauză, dosarul

având ca obiect „acțiune în constatare nulitate absolută contract de vânzare-cumpărare",

formându-se dosarul civil nr. 8135/2002 al Judecătoriei sectorului 2 București,

la care face referire instanța de fond.

Nu se poate reține în

culpa recurentului faptul că imobilul a fost preluat de către stat fără titlu valabil,

întrucât, la data respectivă, funcționau dispozițiile art. II din Decretul nr. 92/1950,

de ale cărui consecințe nu pot fi trași la răspundere viitorii chiriași. Mai mult,

prin sentința menționată, instanța a reținut ca "statul acționează întotdeauna

cu rea credință în cazul imobilelor preluate fără titlu valabil", fapt ce nu

poate fi, în niciun caz, imputat reclamantului.

Rezultă, astfel, existența

necesității unei compensări a pierderii calității de proprietar al imobilului în

litigiu, ca urmare a constatării nulității contractului de vânzare-cumpărare.

Chiar dacă instanța a

apreciat că nu sunt întrunite condițiile necesare restituirii prețului de piață

al imobilului, la standardele europene, așa cum precizează art. 50

1

,

alin. (2) din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 1/2009, se poate restitui,

cel puțin, prețul achitat pentru apartamentul respectiv, actualizat cu indicele

inflației.

Recurentul reclamant a

solicitat admiterea recursului și restituirea prețului de achiziționare a imobilului,

actualizat cu indicele inflației.

În drept, recursul a fost

întemeiat pe dispozițiile art. 304, pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Intimatul pârât nu a depus

întâmpinare.

Analizând decizia civilă

atacată în raport de criticile formulate și de dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

În primul rând, susținerile

recurentului nu vor fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 8 C.

proc. civ., deoarece criticile sale nu se circumscriu acestui motiv de nelegalitate,

partea nefăcând referire la interpretarea greșită, de către instanță, a actului

juridic dedus judecății, cu consecința schimbării naturii ori înțelesului lămurit

și vădit neîndoielnic al acestuia.

Din perspectiva motivului

de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținerile recurentului

sunt neîntemeiate.

În mod corect, Curtea

de Apel, confirmând soluția primei instanțe, a reținut eludarea dispozițiilor Legii

nr. 112/1995 și a art. 13 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, la

încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru imobilul în litigiu, în raport

de sentința nr. 1520 din 19 martie 2003 a Judecătoriei sectorului 4 București, și,

în consecință, inaplicabilitatea, în cauză, a dispozițiilor art. 50

1

din

Legea nr. 10/2001 în forma actuală.

În esență, în litigiul

soluționat prin hotărârea judecătorească sus-menționată s-a reținut că imobilul

a fost preluat de stat fără titlu valabil, ca atare, apartamentul vândut reclamantului

nu intra sub incidența Legii nr. 112/1995, iar reclamantul a fost de rea credință

la perfectarea actului de vânzare-cumpărare, deoarece a încheiat actul anterior

expirării termenului de 6 luni, prevăzut de art. 14 din Legea nr. 112/1995, în care

foștii proprietari puteau depune cerere de restituire în natură și în situația în

care o astfel de cerere fusese formulată.

Pentru aceste motive,

instanțele au considerat că este înlăturată prezumția bunei credințe a părții menționate,

la perfectarea actului, dispunându-se în mod irevocabil constatarea nulității absolute

a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de reclamant în temeiul Legii nr. 112/1995.

În raport de rămânerea

irevocabilă a sentinței nr. 1520/2003, prin care s-a desființat actului juridic

încheiat de reclamant pentru imobilul din prezentul litigiu, prin decizia nr. 275/2005

a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie, în mod corect instanța de apel a avut în vedere, la soluționarea cauzei,

hotărârile pronunțate în litigiul anterior, sub aspectul efectului pozitiv al lucrului

judecat.

Efectul pozitiv presupune

ca cele statuate de o instanță în mod irevocabil să nu poată fi contrazise de o

altă instanță, într-un proces ulterior. Acest aspect este reglementat sub forma

prezumției de lucru judecat, reglementată de art. 1200 pct. 4 cu referire la

art. 1202 alin. (2) C. proc. civ., prezumție reținută corect de către Curte în ceea

ce privește sentința nr. 1520/2003, rămasă irevocabilă.

Având în vedere acest

aspect, nu mai pot fi repuse în discuție, în prezentul dosar, natura preluării imobilului

de către stat, problema valabilității încheierii contractului de vânzare-cumpărare

desființat prin hotărârea anterioară și nici reținută buna credință a reclamantului

la încheierea contractului.

În consecință, față de

condițiile impuse de dispozițiile art. 50

1

din Legea nr. 10/2001 în forma

actuală, pentru obținerea prețului de piață al imobilului, stabilit conform standardelor

internaționale de evaluare, (încheierea actului cu respectarea Legii nr. 112/1995),

în mod corect Curtea a considerat că textul de lege menționat nu este incident în

cauză, cu consecința confirmării legale a soluției primei instanțe sub acest aspect.

Cât privește obținerea

de către reclamant a prețului plătit de acesta, reactualizat cu indicele de inflație,

susținerile sale nu se circumscriu unei veritabile critici de nelegalitate, neîncadrându-se

în niciunul dintre motivele de casare sau de modificare prevăzute de art. 304 C.

proc. civ., astfel încât nu vor fi avute în vedere de prezenta instanță.

În raport de aceste considerente,

în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat

de reclamant, ca nefondat, nefiind întrunite cerințele art. 304 pct. 9 din același

cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamantul P.G.M. împotriva deciziei nr. 9A din 16 ianuarie

2012 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori

și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 12 noiembrie 2012.