ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 495/2020

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 540/R din 7 noiembrie 2019, Curtea de Apel Galați, secția I civilă, a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Deciziei civile nr. 193 din 6 martie 2019 pronunțate de Tribunalul Brăila, secția I civilă în Dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimații-pârâți Casa Națională de Pensii Publice București, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Muncii și Justiției Sociale.

2.1. Motivele cererii

Reclamantul A. a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 508 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat anularea Deciziei civile nr. 540/R din 7 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.

În motivarea cererii de revizuire, a arătat că decizia atacată încalcă puterea de lucru judecat a deciziei nr. 130/2014 pronunțată de Curtea de Apel Galați, în ceea ce privește existența unor fapte cu caracter ilicit cauzatoare de prejudicii revizuentului, în sarcina Casei Naționale de Pensii Publice.

Astfel, prin Decizia nr. 540/R din 7 noiembrie 2019, Curtea de Apel Galați, secția I civilă, a considerat nefondate pretențiile revizuentului ce fac obiectul Dosarului nr. x/2016, deși acestea sunt accesorii anulării în parte a Hotărârii nr. 2903 emisă la 18 octombrie 2012 de Comisia Centrală de Contestații a Casei Naționale de Pensii Publice București, prin Decizia definitivă și irevocabilă nr. 130/2014 a Curții de Apel Galați, secția I civilă.

Aceste pretenții, ce au în vedere pierderea șansei de a obține un venit suplimentar cumulat cu salariul fără a presta o altă muncă, sunt solicitate pe fondul culpei profesionale a funcționarilor Comisiei Centrale de Contestații a Casei Naționale de Pensii Publice București, culpă profesională descrisă de considerentele deciziei nr. 130/2014.

Se ignoră, astfel, puterea de lucru judecat a Sentinței civile nr. 1205/2013 a Tribunalului Brăila, definitivă prin Decizia civilă nr. b130/2014 a Curții de Apel Galați, care a desființat în parte un act administrativ emis de Casa Națională de Pensii Publice București, respectiv Hotărârea nr. 2903 din 18 octombrie 2012 a Comisiei Centrale de Contestații, prejudiciul fiind cauzat de modul defectuos în care această ultimă instituție a efectuat controlul legalității Deciziei de pensionare nr. x din 30 ianuarie 2012, înlăturând ca nelegale o serie de adeverințe ce atestă perioade de timp ca fiind lucrate în grupa a doua de muncă. Prin Decizia nr. 130/2014 a Curții de Apel Galați s-a stabilit că acele adeverințe erau legale, dar prejudiciul era deja produs, reclamantul pierzând șansa de a beneficia de pensie ca venit suplimentar timp de mai bine de doi ani. Prin pretențiile ce fac obiectul prezentului dosar, reclamantul nu face altceva decât să încerce să recupereze o parte din prejudiciul creat de culpa profesională a Comisiei Centrale de Contestații. Reclamantul nu a putut depune o cerere de pensionare admisibilă timp de doi ani, pe fondul prezumției de legalitate a Hotărârii nr. 2903 din 18 octombrie 2012, de la data emiterii acesteia și până când a reușit să se pensioneze.

S-a apreciat justețea celor stabilite prin Decizia civilă nr. 130/2014 a Curții de Apel Galați, întrucât funcționarii pârâtei au încălcat dispozițiile art. 13 alin. (2) din Ordinul nr. 1453 al Ministerului Muncii și art. 43 alin. (1) din Legea funcționarilor publici, prin emiterea și punerea în circuitul civil a unui act administrativ nelegal cauzator de prejudicii persoanelor fizice.

Temeiul daunelor solicitate, constând în existența faptelor ilicite stabilite prin Decizia nr. 130/2014 a Curții de Apel Galați, este repus în discuție de Decizia nr. 540/2019 a aceleiași instanțe, cu încălcarea art. 430, 431 C. proc. civ.

Revizuentul a invocat dispozițiile art. 328 C. proc. civ. și a arătat că se prezumă existența faptelor cu caracter ilicit în sarcina intimatei Casa Națională de Pensii Publice București cu privire la un act administrativ intuitu personae, având în vedere că prezumția de legalitate a unui astfel de act nu poate fi desființată de către o instanță în absența unor fapte cu caracter ilicit care să justifice anularea, fie și în parte, a acelui act administrativ. S-a invocat prezumția legală a existenței vinovăției în sarcina funcționarului culpabil de desființarea actului administrativ, întrucât legalitatea actului administrativ se bazează pe prezumția că funcționarul care redactează și pune în circuitul civil un act administrativ nu încalcă legea.

Sub un alt aspect, revizuentul a criticat ordinea analizării considerentelor cu caracter definitiv pronunțate de instanțe diferite, arătând că orice instanță trebuie să aibă în vedere considerentele altor instanțe ce se referă la fapte juridice identice. În speță, în decizia atacată se face referire la considerentele Sentinței civile nr. 730/2015 a Tribunalului Brăila și Deciziei civile nr. 177/2016 a Curții de Apel Galați cu privire la pretențiile din cauză fără să țină cont de faptul că acestea sunt ulterioare celor din decizia nr. 130/2014 a Curții de Apel Galați, a cărei autoritate de lucru judecat o încalcă. Astfel, chiar dacă instanțele ulterioare afirmă că intimata nu a creat un prejudiciu revizuentului prin punerea în circuitul civil a Hotărârii nr. 2903/2012, considerentele respective nu pot fi avute în vedere întrucât Casa Națională de Pensii Publice București nu a fost parte în procesele respective.

A învederat, totodată, că a făcut proba îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale prin cererea modificată la data de 30 ianuarie 2017, în care sunt menționate și analizate prejudiciul și elementele sale, precum și faptele ilicite, legătura de cauzalitate și vinovăția. A precizat că nu a "transferat" culpa în sarcina intimatei, ci și-a însușit punctul de vedere al unor instanțe anterioare, care au menționat că răspunderea pentru interpretarea eronată a unor adeverințe de muncă de către Casa Județeană de Pensii și eventualele prejudicii produse pot fi imputate numai instituției chemate să facă controlul legalității deciziilor emise, în speță Comisia Centrală de Contestații.

Referitor la distincția dintre daunele solicitate Casei Județene de Pensii Brăila și cele solicitate Casei Naționale de Pensii Publice București, Curtea de Apel Galați, în Decizia nr. 193/2019, a arătat că pentru daunele solicitate celei din urmă instituții cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 1357, art. 1358, art. 1 385 alin. (4) C. civ., iar temeiul daunelor solicitate Casei Județene de Pensii Brăila este art. 1359 C. civ.

Deși cuantumul daunelor și perioada pentru care au fost solicitate sunt similare în Dosarele nr. x/2015 și nr. y/2016, ele privesc părți diferite, au temeiuri de drept diferite, iar faptele ilicite invocate nu sunt aceleași, de unde rezultă că nici autoritatea de lucru judecat și nici puterea de lucru judecat a considerentelor Sentinței nr. 730/2015 și Deciziei nr. 177/2016, pronunțate în dosarul nr. x/2015 nu pot fi reținute cu privire la daunele solicitate în Dosarul nr. x/2016.

Contrar celor reținute în considerentele hotărârilor anterioare, pretențiile reclamantului nu reprezintă daune materiale și morale pentru neînscrierea reclamantului la pensie pentru limită de vârstă începând cu 4 aprilie 2012 și nici daune conexe stabilirii incorecte de către Casa Județeană de Pensii Brăila a datei acordării drepturilor la pensie pentru limită de vârstă. Cererea de acordare a despăgubirilor este îndreptată împotriva Casei Naționale de Pensii Publice București pentru prejudiciul creat prin faptele ilicite, respectiv refuzul nejustificat de soluționare în termenul legal a contestației nr. 4938 din 13 februarie 2012 adresată de reclamant Casei Naționale de Pensii Publice București, cu încălcarea dispozițiilor legale prevăzute de art. 153 lit. f), coroborat cu art. 149 alin. (4), art. 150 alin. (4), art. 151 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, art. 18 și 19 alin. (1) din Anexa 1 a Ordinului nr. 1453 din 9 mai 2011 al Ministerului Muncii privind organizarea și funcționarea Comisiei Centrale de Contestații a Casei Naționale de Pensii Publice, interpretarea excesivă și eronată a dispozițiilor art. 158 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, precum și afectarea dreptului de opțiune prevăzut de art. 1 03 și art. 118 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010.

Existența unor fapte ilicite în sarcina pârâtei Casa Națională de Pensii Publice București a fost stabilită definitiv prin Decizia nr. 130/2014 a Curții de Apel Galați, iar Decizia nr. 540/2019, pronunțată de aceeași instanță, repune în discuție temeiul solicitării daunelor în Dosarul nr. x/2016.

Pe fondul cererii de chemare în judecată ce face obiectul dosarului anterior menționat, revizuentul a arătat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie și a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare.

2.2. Analiza admisibilității revizuirii

Cu caracter prealabil, întrucât prin cererea de revizuire s-a invocat faptul că hotărârea a cărei anulare se impune, întrucât ar fi nesocotit cele statuate în mod definitiv prin Sentința nr. 1205 din 22 noiembrie 2013 a Tribunalului Brăila, secția civilă, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 130/2014, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, este Decizia nr. 540/R din 7 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Galați, în respectarea prevederilor art. 24 C. proc. civ. și art. 3 din Legea nr. 76/2012, Înalta Curte constată că cererea de revizuire urmează a fi analizată în lumina prevederilor noului C. proc. civ., de vreme ce procesul în care a fost pronunțată Decizia nr. 540/R a început la 23 noiembrie 2016, după intrarea în vigoare a noului cod.

Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Astfel, invocarea normei de drept citate presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanțe de același grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Autoritatea de lucru judecat este reglementată în art. 430 C. proc. civ., astfel: "(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotărârea atacată cu contestația în anulare sau revizuire își păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre".

Rațiunea reglementării menționate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea autorității de lucru judecat atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, atât în ceea ce privește efectul negativ, cât și cel pozitiv astfel cum reiese din interpretarea prevederilor art. 431 C. proc. civ.

În ceea ce privește condiția identității de părți, obiect și cauză, pornind de la scopul acestui caz de revizuire, anume evitarea contradicțiilor dintre hotărârile judecătorești, Înalta Curte reține că aceasta reprezintă o cerință care valorifică efectul negativ al autorității de lucru judecat: interzicerea reluării aceleiași judecăți în condițiile identității de elemente reglementate prin art. 431 alin. (1) C. proc. civ. - "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect".

În speță, invocând incidența cazului de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuentul a solicitat anularea Deciziei civile nr. 540/R din 7 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, întrucât aceasta încalcă puterea de lucru judecat a Deciziei nr. 130/2014 pronunțată de Curtea de Apel Galați, în ceea ce privește stabilirea și recunoașterea existenței unor fapte cu caracter ilicit cauzatoare de prejudicii revizuentului, în sarcina Casei Naționale de Pensii Publice București.

Înalta Curte, raportat la datele speței, constată că hotărârile pretins contrare nu îndeplinesc cerința identității de obiect, părți și cauză prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.

Verificând hotărârile deduse analizei prin prezenta revizuire, Înalta Curte apreciază că obiectul, respectiv pretenția concretă dedusă judecății și părțile celor două litigii nu au fost aceleași.

Astfel, în procesul finalizat prin Decizia civilă nr. 130/2014, obiectul cererii de chemare în judecată l-a constituit anularea Hotărârii nr. 2903 din 18 octombrie 2012 a Comisiei Centrale de Contestații din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice București și emiterea unei decizii de admitere a înscrierii reclamantului la pensie pentru limită de vârstă prin valorificarea următoarelor stagii în grupa a doua de muncă: 27 iulie 1978 - 3 iulie 1981; 4 iulie 1981 - 15 iunie 1982; 1 august 1983 - 1 octombrie 1984, conform adeverințelor nr. x din 1 septembrie 2011, eliberată de SC B. SRL și nr. 3547 din 24 august 2011 eliberată de SC C. SA Sucursala Brăila.

În acest litigiu au avut calitatea de părți contestatorul A., intimate fiind Casa Județeană de Pensii Brăila și Comisia Centrală de Contestații din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice București.

În procesul finalizat prin Decizia civilă nr. 540/R din 7 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, obiectul cererii de chemare în judecată l-a constituit plata sumei constând în daune materiale, în cuantum de 38.400 RON, reprezentând daune produse de pârâți prin punerea reclamantului în imposibilitate de a dobândi dreptul de pensionar și de a cumula pensia cu salariul în perioada 4 aprilie 2012 - 20 mai 2014 (contravaloare pensie de stat pentru această perioadă) și daune morale în cuantum de 5.000 euro, pentru crearea unui prejudiciu nepatrimonial reclamantului de către angajații pârâților prin aceea că acesta nu a putut beneficia de pensie în respectiva perioadă.

În acest dosar reclamantul A. a formulat cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu Casa Națională de Pensii Publice București, Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Muncii și Justiției Sociale.

Față de cele ce preced, rezultă că în cele două litigii nu a existat identitate de părți și obiect.

Or, lipsa de identitate raportată fie și la un singur element dintre cele trei, față de care se apreciază autoritatea lucrului judecat, este de natură să atragă inadmisibilitatea revizuirii.

Înalta Curte mai reține că, potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., "Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

Astfel cum rezultă din textul art. 430 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat este prevăzută în mod expres ca atașându-se și considerentelor hotărârii, nu doar a celor decisive, care susțin dispozitivul, ci și considerentelor decizorii.

În acest mod legiuitorul a consacrat în mod explicit, in terminis, pe plan normativ și efectul pozitiv al lucrului judecat prin care o chestiune litigioasă, dedusă judecății în mod incidental și dezlegată în cadrul unui proces, a cărei rezolvare nu se va regăsi în dispozitivul hotărârii, este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi nesocotită, contrazisă într-un litigiu ulterior, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părți (res iudicata pro veritate habetur).

Într-o astfel de situație, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat presupune existența unui proces în desfășurare, în cadrul căruia se impun ca un "dat" dezlegările anterioare ale instanței, spre deosebire de efectul negativ, reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care oprește o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio), doar dacă există tripla identitate de elemente (părți, obiect, cauză).

Prin urmare, în cazul efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, care valorifică aspecte dezlegate anterior de instanță, care doar au legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecății, nu se cere în mod necesar existența unei triple identități de acțiune (obiect, cauză, părți).

Înalta Curte observă că, prin cererea de revizuire, revizuentul a susținut că puterea de lucru judecat a Deciziei nr. 130/2014 pronunțată de Curtea de Apel Galați este încălcată prin Decizia civilă nr. 540/R din 7 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, sub aspectul unei chestiuni dezlegate anterior, anume existența unor fapte cu caracter ilicit cauzatoare de prejudicii acestuia, stabilite în sarcina Casei Naționale de Pensii Publice București.

Prin decizia civilă nr. 540/R din 7 noiembrie 2019, Curtea de Apel Galați, analizând efectele Deciziei nr. 130/2014 pronunțate de aceeași instanță, a reținut că recurentul a susținut că "prin Decizia civilă nr. 130/2014 a Curții de Apel Galați s-a stabilit definitiv existența culpei angajaților Casei Naționale în ceea ce privește soluționarea pe cale administrativă a pretențiilor reclamantului".

Instanța de recurs a constatat că "din analiza acestei decizii civile nu rezultă că s-ar fi stabilit o astfel de culpă decât în ceea ce privește interpretarea efectelor juridice ale adeverințelor de vechime/de încadrare într-o grupă de muncă privitoare la activitatea reclamantului. Așa cum și primele instanțe din prezenta cauză au arătat, dar și instanțele care au soluționat Dosarul nr. x/2015, litigiile purtate de reclamant cu Casa Județeană sau Casa Națională, modalitatea de interpretare a acestora a efectelor juridice produse de înscrisurile prezentate de reclamant etc. nu constituie fapte ilicite cauzatoare de prejudicii și, implicit, nu pot conduce la instituirea răspunderii civile delictuale".

Prin urmare, ultima decizie, a cărei revizuire se cere, reține, explicit, prin raportare la Decizia civilă nr. 130/2014 a Curții de Apel Galați, cele invocate de revizuent prin prezenta cerere, apreciind că aceasta nu probează, în cea de-a doua cauză soluționată o fapte ilicite cauzatoare de prejudicii în sarcina intimatei Casa Națională de Pensii Publice București.

Așadar, fără a nega dezlegările jurisdicționale anterioare, cea de-a doua instanță se fundamentează pe temeiuri juridice distincte în adoptarea soluției, găsind nerelevantă, față de cauza juridică a dreptului afirmat în a doua judecată, concluziile reținute prin Decizia civilă nr. 130/2014 a Curții de Apel Galați.

În acest context, dezlegările date prin decizia civilă invocată, făcând obiect al judecății în cel de-al doilea dosar, nu se poate susține că există posibilitatea valorificării lor și prin intermediul revizuirii, decât ca o cenzură de legalitate împotriva soluției astfel pronunțate.

De altfel, cerința ca a doua instanță să nu fi fost sesizată cu existența primei hotărâri și să nu se fi pronunțat ea însăși asupra autorității de lucru judecat, izvorăște chiar din natura juridică a instituției revizuirii, care este o cale extraordinară de atac de retractare și nu o cale de reformare, pentru a se erija într-un recurs la recurs, instanța de revizuire neputând efectua un control judiciar asupra dezlegării date respectivei chestiuni a autorității de lucru judecat de către cea de-a doua instanță în fața căreia s-a invocat acest aspect.

Cu alte cuvinte, nu îi este permis instanței de revizuire să se transforme în instanță de recurs și să cenzureze modalitatea în care o altă instanță a dat efect sau nu autorității de lucru judecat în forma sa pozitivă. Odată ce o instanță s-a pronunțat asupra acestui aspect, infirmarea unei astfel de soluții se poate face exclusiv într-o cale de atac de reformare, și nu pe calea unei revizuiri formulate în baza art. 509 pct. 8 C. proc. civ., în care instanța este chemată să statueze ea însăși asupra incidenței acestei instituții și nu să cenzureze o judecată anterioară.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 540/R din 7 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2016.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 februarie 2020.

GGC - LM