ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2189/2019
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2189/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Ședința publică din data de 22 noiembrie 2019
Deliberând asupra cererii de revizuire, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 15 iunie 2019 pe rolul Curții de Apel Galați, secția pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, sub număr de dosar x/2019, A. a formulat, în contradictoriu cu intimata Casa Teritorială de Pensii Galați, cerere de revizuire împotriva deciziei nr. 279 din 14 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel Galați, în dosarul nr. x/2018.
În motivarea cererii de revizuire se arată că instanța de apel în mod eronat și-a motivat respingerea apelului pe motiv că nu sunt îndeplinite condițiile deciziei nr. 19/2011, și anume că, din adeverință nu rezultă că sumele acordate cu titlu de acord global au fost incluse în salariul brut, deși în adeverință se specifică clar salariul de încadrare, salariul brut și contribuția la pensia suplimentară.
De menționat că același complet, pe aceeași cauză, numai că diferă partea, a admis cererea colegei sale și a apreciat că sunt îndeplinite condițiile menționate de Înalta Curte de Casație și Justiție și a constatat că reclamanta are dreptul la recalcularea pensiei cu luarea în considerare a veniturilor obținute în acord global, așa cum reiese din cele două adeverințe.
În acest sens a invocat decizia civilă nr. 745/2018 pronunțată de Curte de Apel Galați, în dosarul nr. x/2017, pe care a anexat-o cererii de revizuire
Cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
La 22 august 2019 revizuentul a depus la dosar precizări, iar în cadrul acestora a făcut referire la art. 509 pct. 1 C. proc. civ.
La termenul din 5 septembrie 2019, revizuentul a depus o adeverință din partea angajatorului B. S.A. care defalcă veniturile realizate de acesta. Potrivit acestui înscris cererea de revizuire s-ar fi putut încadra la art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
La termenul de judecată din 17 septembrie 2019, față de prevederile art. 9 alin. (2) C. proc. civ. raportat la dispozițiile art. 22 alin. (4) C. proc. civ., instanța, pe baza principiului disponibilității a constatat, potrivit celor puse în discuție, că obiectul revizuirii formulate de către revizuentul A. vizează existența unor hotărâri potrivnice, acesta precizând faptul că își întemeiază cererea de revizuire pe pct. 8 al art. 509 C. proc. civ.
Așa fiind, prin decizia civilă nr. 447/2019 din 17 septembrie 2019, având în vedere dispozițiile art. 510 alin. (2) C. proc. civ., Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 279/2019 din 14 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub același număr de dosar, x/2019
Înalta Curte, examinând decizia civilă nr. 279/2019 din 14 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018, din perspectiva condițiilor de admisibilitate a unei cereri de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., constată că nu sunt întrunite cerințele textului legal menționat, motiv pentru care, cererea de revizuire va fi respinsă ca nefondată pentru considerentele care succed:
Revizuentul A. a solicitat instanței anularea deciziei civile nr. 279/2019 din 14 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., normă care deschide părților calea acestei căi extraordinare de atac, de retractare, pentru cazul în care există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.
Potrivit dispozițiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ. dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.
Revizuentul a arătat că același complet, pe aceeași cauză, numai că diferă partea, a admis cererea colegei sale și a constatat că reclamanta are dreptul la recalcularea pensiei cu luarea în considerare a veniturilor obținute în acord global, așa cum reiese din cele două adeverințe emise de angajatorul B. S.A..
S-a susținut că decizia a cărei anulare se cere în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este în contradicție cu decizia civilă nr. 745/2018 pronunțată de Curte de Apel Galați, în dosarul nr. x/2017, iar la termenul din 17 septembrie 2019 instanța inițial învestită cu soluționarea cererii de revizuire a luat act că revizuentul A. a precizat contrarietatea față de hotărâri date altor colegi ai acestuia.
Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:
"Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".
Rațiunea reglementării menționate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea autorității lucrului judecat, atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar care privesc aceeași pricină, având aceeași cauză, același obiect și aceleași părți.
Astfel, este necesar să fie vorba despre hotărâri definitive ale căror dispozitive sunt contradictorii; hotărârile să fi fost pronunțate în același litigiu (ceea ce presupune să fi existat tripla identitate de părți, obiect și cauză); hotărârile contradictorii să fi fost pronunțate nu în același proces (dosar), ci în procese diferite și, în cea de-a doua cauză, să nu se fi invocat excepția puterii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu fi fost analizată de cea dintâi instanță.
Or, câtă vreme în motivele de revizuire susținute de revizuent, se afirmă o pretinsă contrarietate între hotărâri definitive ale aceleiași instanțe (Curtea de Apel Galați), pronunțate în cauze similare (iar nu identice), în privința altor părți care sunt în aceeași situație ca și revizuentul, acesta din urmă nu poate obține anularea deciziei civile nr. 279/2019 din 14 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, întrucât practica neunitară a unei instanțe nu poate fi remediată pe calea unei cereri de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Pentru situația descrisă nu este întrunită cerința ca hotărârile să fi fost pronunțate în cazul unui litigiu cu privire la care să se verifice tripla identitate de părți, obiect și cauză, față de cel anterior și a cărui autoritate de lucru judecat să o încalce.
Scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este cel al îndreptării hotărârilor prin anularea acestora și pronunțarea altora, ci respectarea principiului autorității de lucru judecat, prin restabilirea situației determinate de nesocotirea acestuia, premisă ce nu se verifică în speță.
Pe de altă parte, instituirea normei de la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. răspunde acestui imperativ al respectării puterii de lucru judecat, dar și celui al asigurării securității raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-un apel deghizat, de natură a permite rejudecarea cauzei pentru simplul fapt că "există două puncte de vedere diferite asupra aceleiași chestiuni", constantă a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, afirmată (de ex.) în Cauza Stanca Popescu c. României din 7 iulie 2009.
Așa fiind, Înalta Curte, constatând că hotărârile asupra cărora poartă cererea de revizuire pendinte nu se înscriu în ipoteza legală reglementată de art. 509 pct. 8 C. proc. civ., va respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 279/2019 din 14 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 279/2019 din 14 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018, ca nefondată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 noiembrie 2019.