ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1603/2024
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1603/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 24 septembrie 2024
Deliberând asupra cererii de revizuire, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
În primul litigiu, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Teritorială de Pensii Galați obligarea acesteia la revizuirea deciziei nr. 157226/2011 având în vedere un stagiu complet de cotizare de 20 ani, obligarea pârâtei la plata diferenței dintre pensia calculată având în vedere un stagiu complet de cotizare de 20 ani și pensia efectiv încasată, pentru 3 ani retroactiv datei notificării, actualizate cu indicele de inflație la data plății precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 397/05.03.2021 Tribunalul Galați a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa Teritorială de Pensii Galați.
A fost obligată pârâta să emită o decizie de revizuire a drepturilor de pensie ale reclamantului, în sensul de a recalcula pensia pentru limită de vârstă a reclamantului, având în vedere un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, începând cu data de 01.10.2018.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului diferența dintre pensia calculată având în vedere un stagiu complet de cotizare de 20 de ani și pensia efectiv încasată, sumă calculată începând cu data de 01.10.2018.
A fost respinsă cererea reclamantului privind plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată.
Prin decizia civilă nr. 547/2021 din 8 iunie 2021, Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a admis apelul declarat de apelanta Casa Teritorială de Pensii Galați împotriva sentinței civile nr. 397/05.03.2021 pronunțată de Tribunalul Galați, pe care a schimbat-o în tot și, în rejudecare, a respins ca nefondată acțiunea.
În al doilea litigiu, prin cererea înregistrată sub nr. x/2022 pe rolul Tribunalului Galați, la data de 24.10.2022, astfel cum a fost modificată, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Galați, revizuirea deciziei de pensie nr. 160945/2011 pentru erori de calcul, recalcularea pensiei pentru limită de vârstă, având în vedere un stagiu complet de cotizare de 20 ani, obligarea pârâtei la plata diferenței dintre pensia calculată având în vedere un stagiu complet de cotizare de 20 ani și acordarea de despăgubiri reprezentând diferența de pensie, începând cu data de 01.10.2011.
Prin sentința civilă nr. 973/06.10.2023 pronunțată de Tribunalul Galați a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune.
A fost admisă, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Galați.
A fost obligată Casa Județeană de Pensii Galați la stabilirea drepturilor de pensie ale reclamantului A. prin recunoașterea stagiului complet de cotizare de 20 de ani corespunzător activității desfășurate în grupă specială de muncă ce urmează a fi utilizat la determinarea punctajului mediu anual și la emiterea deciziei de revizuire a pensiei în acest sens.
A fost obligată pârâta la plata către reclamant a diferențelor de pensie rezultate în urma revizuirii, începând cu data de 24.10.2019.
A fost respinsă, ca fiind prescrisă, cererea având ca obiect obligarea Casei Județene de Pensii Galați la plata către reclamant a diferențelor de pensie rezultate în urma revizuirii, anterior datei de 24.10.2019.
S-a luat act de manifestarea de voință a reclamantului în sensul că nu a solicitat obligarea pârâtei la plata contravalorii cheltuielilor ocazionate de judecată.
Prin decizia civilă nr. 85/2024 din 8 februarie 2024, Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a respins ca nefondat apelul declarat de Casa Județeană de Pensii Galați împotriva sentinței civile nr. 973/06.10.2023 pronunțate de Tribunalul Galați.
Împotriva deciziei civile nr. 85/2024 din 8 februarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2022, a formulat cerere de revizuire Casa Județeană de Pensii Galați, care a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați sub nr. de dosar x/2024
În motivarea cererii de revizuire, Casa Județeană de Pensii Galați a arătat că prin decizia a cărei revizuire se solicită Curtea de Apel Galați a respins apelul său formulat împotriva sentinței civile nr. 973/06.10.2023 pronunțată de Tribunalul Galați, ca nefondat.
A mai arătat că pe rolul instanțelor de judecată a mai fost înregistrat și soluționat dosarul nr. x/2020, prin sentința civilă nr. 397/05.03.2021 rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 547/08.06.2021 a Curții de Apel Galați.
Consideră revizuenta că instanța de judecată a tranșat definitiv cauza dedusă judecății în dosarul nr. x/2020, prin decizia civilă nr. 547/08.06.2021 a Curții de Apel Galați.
Apreciază revizuenta că instanța greșit nu a invocat din oficiu excepția autorității de lucru judecat în situația mai sus descrisă.
Astfel, s-a ajuns la situația existenței a două hotărâri judecătorești definitive și potrivnice care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri și care intră sub incidența art. 509 punctul 8 din C. proc. civ.
Față de această împrejurare a solicitat admiterea cererii de revizuire, schimbarea în tot a deciziei civile nr. 85 din 08.02.2024 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2022, cu consecința anulării sentinței civile nr. 973 din 06.10.2023 pronunțată de Tribunalul Galați, secția I civilă, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 85/2024 a Curții de Apel Galați.
În drept a invocat dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ.
Prin decizia civilă nr. 449/2024 din 17 mai 2024, Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea I.C.C.J., reținând, în esență, că, în speță, s-a formulat o cerere de revizuire întemeiată pe faptul că există două hotărâri judecătorești definitive și potrivnice care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri și că, față de dispozițiile art. 510 alin. (2) C. proc. civ., prezenta cerere de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța care a dat prima hotărâre.
După declinare, cererea de revizuire formulată de Casa Județeană de Pensii Galați a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 7 iunie 2024, sub nr. x/2024.
Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondată a cererii de revizuire
Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității cererii de revizuire, invocată de instanță din oficiu, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a o admite și, în consecință, va anula cererea de revizuire, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Conform dispozițiilor art. 511 alin. (4) C. proc. civ., revizuirea se motivează prin însăși cererea de declarare a căii de atac sau înăuntrul termenului de exercitare a acesteia, sub sancțiunea nulității.
Instanța învestită cu judecarea cererii de revizuire poate exercita un control judecătoresc al hotărârii, numai în măsura în care motivele de revizuire, limitativ prevăzute de dispozițiile art. 509 C. proc. civ., sunt indicate și dezvoltate într-o formă explicită.
Motivarea cererii de revizuire înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de hotărârile pronunțate în cauză, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, în cazul prevăzut de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârile definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Or, din argumentele aduse în sprijinul cererii de revizuire pendinte nu rezultă cum se încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, sub ce aspecte, din ce anume rezultă caracterul potrivnic al celei de-a doua hotărâri, care sunt elementele concrete care conturează pretinsa existență a autorității de lucru judecat în cauză.
Simpla afirmație a revizuentei referitoare la existența dosarului nr. x/2020, în care a fost pronunțată sentința civilă nr. 397/05.03.2021, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 547/08.06.2021 a Curții de Apel Galați, precum și susținerea că instanța, în cel de-al doilea dosar, greșit nu a invocat din oficiu excepția autorității de lucru judecat, iar, astfel, s-ar fi ajuns la existența a două hotărâri judecătorești definitive și potrivnice, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri și care ar intra sub incidența art. 509 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., nu poate constitui o motivare a căii de atac, cu atât mai mult cu cât în cadrul deciziei atacate cu revizuire s-a reținut că în cauză sunt incidente cele statuate în cadrul a două decizii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii (decizia nr. 11/25.05.2015 și decizia nr. 17/2023), în sensul că pe calea revizuirii este admisibilă restabilirea legalității și corectitudinii valorificării stagiului de cotizare, ca element component al algoritmului de recalculare, ceea ce presupune, în prima etapă, un proces de recalculare succesivă scriptic, la final urmând a se stabili dacă pensia astfel rezultată este mai mare decât cea în plată.
Or, revizuenta nu a formulat nicio critică concretă, explicită, care să vizeze realizarea ipotezei prescrise de art. 509 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ. și existența autorității de lucru judecat, față de hotărârea a cărei revizuire se cere și considerentele pe care aceasta s-a întemeiat.
Nemulțumirea părții față de hotărârile pronunțate în cauză și invocarea generică a temeiului de drept nu constituie o motivare a căii de atac în condițiile normelor procedurale anterior menționate, revizuenta având obligația să arate și să dezvolte motivele care să poată face posibilă încadrarea cererii de revizuire în cazurile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 509 C. proc. civ.
Așa fiind, întrucât motivele de revizuire nu au fost dezvoltate în cuprinsul cererii de revizuire, decât formal, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea prevăzută de lege, respectiv anularea cererii de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează cererea de revizuire formulată de revizuenta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII GALAȚI împotriva deciziei civile nr. 85/2024 din 8 februarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în cadrul dosarului nr. x/2022
Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2024.