ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2318/2024
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2318/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 16 februarie 2022 pe rolul Tribunalului Galați – Secția I Civilă, sub nr. x/121/2022, reclamanta A a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Galați, actualizarea pensiei de serviciu cu rata medie anuală a inflației, pentru perioada 1 ianuarie 2019-31 decembrie 2019 și 1 ianuarie 2020-31 decembrie 2020, cu obligarea pârâtei la plata diferențelor de drepturi de pensie, actualizate cu dobânda legală și indicele de inflație, de la data scadenței și până la plata efectivă.
Prin sentința civilă nr. 1211 din 21 noiembrie 2023, Tribunalul Galați – Secția I civilă a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Galați, a obligat pe pârâta să actualizeze pensia de serviciu a reclamantei cu rata medie anuală a inflației, pentru perioada 1 ianuarie 2019-31 decembrie 2019 și 1 ianuarie 2020-31 decembrie 2020 și a obligat pe pârâtă la plata către reclamantă a diferențelor de drepturi de pensie, actualizate cu dobânda legală și indicele de inflație, de la data scadenței și până la plata efectivă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta Casa Județeană de Pensii Galați.
Prin decizia civilă nr. 472/2024 din 28 mai 2024, Curtea de Apel Galați – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins apelul ca nefondat.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Galați, solicitând admiterea căii de atac declarate.
Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:
Autoarea căii de atac susține că în mod greșit a fost obligată la actualizarea pensiei de serviciu a reclamantei și a invocat prevederile O.U.G. nr. 226/2020, cu precizarea că pensiile de serviciu nu au fost actualizate în perioada menționată în cererea de chemare în judecată.
Recurenta-pârâtă a indicat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului declarat în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:
Recursul vizează decizia civilă nr. 472/2024 din 28 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel Galați – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale într-un litigiu având ca obiect obligarea pârâtei Casa Județeană de Pensii Galați să dispună actualizarea pensiei de serviciu a reclamantei cu rata medie anuală a inflației, în temeiul O.U.G. nr. 59/2017 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu.
Instanța supremă reține că această decizie a fost pronunțată în cadrul unei acțiuni din materia asigurărilor sociale, în calea de atac a apelului.
Conform dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ. nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile privind conflictele de muncă și de asigurări sociale.
De asemenea, potrivit prevederilor art. 68 alin. (15) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, „Prevederile prezentei legi, referitoare la pensii, se completează cu cele ale legislației privind pensiile din sistemul public de pensii cu privire la modalitățile de stabilire și plată, precum și cele referitoare la modificarea, suspendarea, reluarea, încetarea, recuperarea sumelor încasate necuvenit și jurisdicția.”
În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor de atac, prevăzut de art. 457 C. proc. civ., regulă ce are și valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu natura și scopul lor și într-o anumită ordine. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea unei hotărâri judecătorești.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 483 alin. (2) C. proc. civ. și dând eficiență prevederilor art. 496 alin. (1) teza a II-a din același cod, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii Galați împotriva deciziei civile nr. 472/2024 din 28 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel Galați – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII GALAȚI împotriva deciziei civile nr. 472/2024 din 28 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel Galați – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 decembrie 2024.