ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 712/2022

Ședința publică din data de 29 martie 2022

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată și înregistrată sub nr. x/2019 pe rolul Tribunalului Galați, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Galați, prin reprezentant legal, recalcularea pensiei pentru limită de vârstă având în vedere un stagiu complet de cotizare de 20 ani, obligarea pârâtei la plata diferenței dintre pensia calculată având în vedere un stagiu complet de cotizare de 20 ani și pensia efectiv încasată, începând cu data de 28.06.2015, actualizate cu indicele de inflație la data plății precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 727/6.10.2020 pronunțată de Tribunalul Galați, s-a admis în parte acțiunea și a fost obligată pârâta Casa Județeană de Pensii Galați la revizuirea drepturilor de pensie acordate reclamantului, cu luarea în considerare a unui stagiu de cotizare de 20 de ani și plata diferențelor de pensie pe perioada 28.06.2015 - 31.12.2015, actualizate cu rata inflației până la data plății.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamantul A. și pârâta Casa Județeană de Pensii Galați.

Prin decizia civilă nr. 527/2021 din 8 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost admis apelul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Galați, împotriva sentinței civile nr. 727/6.10.2020 pronunțată de Tribunalul Galați. A fost schimbată în parte sentința civilă nr. 727/06.10.2020 a Tribunalului Galați în sensul că a fost respinsă în totalitate acțiunea ca nefondată. Totodată, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A., împotriva sentinței civile nr. 727/6.10.2020 pronunțate de Tribunalul Galați.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire reclamantul A..

Prin decizia civilă nr. 782/2021 din 5 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a fost respinsă cererea de revizuire ca inadmisibilă, Curtea reținând că revizuentul nu s-a raportat la existența a două hotărâri definitive contradictorii pronunțate în același litigiu în care să existe tripla identitate de elemente: părți, obiect și cauză.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul A..

Recurentul invocă încălcarea dispozițiilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., în sensul că instanța nu și-a verificat din oficiu competența, iar Curtea de Apel Galați nu era competentă să judece cererea de revizuire, ci Înalta Curte de Casație și Justiție. De asemenea, se arată că hotărârea atacată i-a fost comunictă fără a avea semnăturile membrilor completului de judecată.

Referitor la netemeinicia deciziei se arată că cererea de revizuire a fost întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și că a probat că decizia nr. 527/8/06.2021 a Curții de Apel Galați pronunțată în dosarul nr. x/2019 este nelegală deoarece încalcă obligativitatea respectării Deciziei nr. 11/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție-Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii.

Se arată că Decizia nr. 11/2015 este obligatorie în toate litigiile care sunt incidente acesteia, respectiv în cele care au ca părți pensionari și casele de pensii, cu același obiect și cauză, și anume, recalcularea pensiilor aferente Legii nr. 3/1977 în conformitate cu H.G. nr. 1550/2004 și O.U.G. nr. 4/2005, prin urmare, există și identitate de obiect.

Recurentul consideră că, potrivit argumentelor instanței, motivul de revizuire prevăzut de art. 509 pct. 8 C. proc. civ. nu ar putea fi aplicat niciodată, și în consecință, dreptul convenit, dovedit și cerut prin acțiune este iluzoriu și nu unul efectiv.

În susținerea cauzei privind calitatea procesuală și dreptul convenit, recurentul invocă și Decizia nr. 2/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, prin care s-a reținut că, calitatea procesuală definită de art. 36 C. proc. civ. ca rezultând din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios dedus judecății, nu presupune și o confuziune cu dreptul substanțial, fiind suficient să existe doar un raport de conexitate cu acest drept, concretizat în interesul pe care partea trebuie să îl justifice, de a acționa în justiție.

În cauză a fost formulată întâmpinare prin care s-a solicitat respingerea recursului ca inadmisbil raportat la dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ.

La termenul din 29 martie 2022, analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat pentru considerentele ce succed.

În ceea ce privește inadmisibilitatea recursului, Înalta Curte va înlătura această apărare a intimatei având în vedere că potrivit art. 513 alin. (6) teza I C. proc. civ. dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, calea de atac este recursul.

Cum motivul de revizuire invocat de recurent la prima instanță este întemeiat pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ce vizează existența hotărârilor potrivnice, rezultă că decizia recurată are deschisă calea de atac a recursului, chiar dacă prin hotărârea atacată s-a reținut inadmisibilitatea revizuirii, pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege.

Recurentul a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3 și 5 C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., prevede că este nelegală hotărârea dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, "invocată în condițiile legii".

Înalta Curte reține că regula de stabilire a competenței în cazul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instituită prin dispozițiile art. 510 alin. (2) C. proc. civ., prevede că cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța care a dat prima hotărâre, iar dacă una dintre instanțele de recurs la care se referă aceste dispoziții este Înalta Curte de Casație și justiție, cererea de revizuire se judecă la această instanță.

Instanța de revizuire a solicitat lămuriri recurentului-revizuent asupra hotărârilor judecătorești a căror autoritate de lucru judecat se pretinde a fi fost încălcată prin decizia criticată și a reținut cauza spre soluționare, observându-se că revizuentul, prezent în ședința publică, nu a invocat excepția necompetenței materiale a instanței de revizuire sesizate, respectiv a curții de apel.

Prin urmare, chiar și în situația în care nu există o statuare expresă a instanței de revizuire asupra competenței în temeiul art. 131 alin. (1) C. proc. civ., efectul neinvocării în termen a excepției de necompetență este stabilizarea competenței în favoarea instanței sesizate, neputând fi pusă, ulterior, în discuție competența direct în recurs, criticile fiind, pentru acest motiv, înlăturate.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. stabilește că este nelegală hotărârea dată, dacă instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Criticile recurentului privind nulitatea hotărârii comunicate pentru lipsa semnăturilor completului de judecată care a soluționat revizuirea sunt nefondate.

Înalta Curte reține că după redactare, hotărârea se semnează de către membrii completului de judecată colegial, precum și de către grefier, potrivit art. 426 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea fiind întocmită în două exemplare originale, dintre care unul se atașează la dosarul cauzei, iar celălalt se depune spre conservare la dosarul de hotărâri al instanței.

Rezultă deci că, neaflându-se în ipoteza reglementată prin dispozițiile art. 426 alin. (6) C. proc. civ., ci în cea reglementată de art. 427 din C. proc. civ., hotărârea se comunică din oficiu părților din proces, în copie, deci fără semnăturile completului de judecată, sancțiunea nulității fiind instituită, de altfel, de art. 401 alin. (2) C. proc. civ., în mod exclusiv doar pentru ipoteza nesemnării minutei, nefiind îndeplinite cerințele motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se arată și că este nelegală soluția de inadmisibilitate a cererii de revizuire întemeiate pe motivul de revizuire prevăzut de art. 509 pct. 8 C. proc. civ., întrucât instanța de judecată ar fi apreciat greșit că deciziile nr. 11/2015 și 2/2016 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție-Completul pentru recursului în interesul legii nu sunt hotărâri potrivnice.

Instanța de revizuire a reținut că motivele invocate de revizuent nu se circumscriu celor limitativ prevăzute de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pentru care poate fi admisă cererea de revizuire, ci, prin intermediul acestora, își manifestă nemulțumirea legată de modalitatea în care instanța de apel a soluționat fondul cauzei, cu nesocotirea deciziilor de unificare a jurisprudenței pronunțate de instanța supremă.

Înalta Curte reține că revizuirea este o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează fiind de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

Prin urmare, în cadrul acestei căi de atac se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspectele procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de legalitate.

Dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate ca temei juridic al cererii de revizuire, prevăd că:

"revizuirea unei hotărâri poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Înalta Curte reține că invocarea acestui motiv de revizuire presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie potrivnice; hotărârile să fie date de instanțe de același grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat, ceea ce presupune existența triplei identități de părți, obiect și cauză în cele două procese; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei; să se solicite anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Confirmând argumentele recurentului, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie de la data publicării deciziei de recurs în interesul legii în Monitorul Oficial al României, Partea I și, constituie deci, izvor secundar de drept.

Pe de altă parte, din chiar motivarea cererii de revizuire și a căii de atac exercitate, instanța supremă constată că recurentul a solicitat revizuirea deciziei definitive din apel pentru considerente legate de aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor legale și a Deciziei de recurs în interesul legii nr. 11/2015, invocate și analizate de instanța de apel, alături de celelalte decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție de unificare a jurisprudenței, incidente în speță.

Prin urmare, motivarea revizuirii nu a conținut chestiuni care țin de încălcarea autorității de lucru judecat, așa cum impun rigorile legii, instanța de revizuire constatând corect că nu erau întrunite condițiile de admisibilitate ale art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte subliniază că instituirea acestei norme răspunde imperativului respectării autorității de lucru judecat, dar și celui al asigurării/securității raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că revizuirea nu poate fi deturnată într-un recurs deghizat de natură a permite reluarea judecății apelului și a se corecta eventuale erori de judecată, privind interpretarea și aplicarea normelor de drept substanțial și conformitatea cu hotărârile obligatorii ale instanței supreme pentru unificarea practicii judiciare, ci exclusiv de a înlătura încălcarea principiului puterii de lucru judecat, când instanțele au dat soluții contrare în cauze având același obiect, cauză și părți, ceea ce nu era cazul în speță, cererea de revizuire, astfel cum a fost concepută, neînscriindu-se în ipoteza reglementată de textul de lege.

Față de considerentele reținute, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) și art. 513 alin. (6) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 782 din 5 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 782 din 5 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 martie 2022.