ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5793/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Decizia nr. 3165 din 6 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. 637/1/2013 s-a respins, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorii U.D.C. și U.E. împotriva Deciziei nr. 3195 din 10 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. În considerentele acestei hotărâri, instanța a reținut că, contestația în anulare, reglementată de dispozițiile art. 317 și art. 318 C. proc. civ., este o cale extraordinară de atac, admisibilă doar în cazurile strict prevăzute de dispozițiile legale susmenționate.

Astfel, s-a reținut că, prin dispozițiile legale suscitate, legiuitorul nu a urmărit să deschidă părților calea recursului la recurs, care să fie soluționat de către aceeași instanță, sub pretextul unei greșite interpretări a legii (de drept procesual și/sau substanțial), știut fiind că anularea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile pentru un astfel de motiv ar echivala cu o nesocotire a puterii lucrului judecat, prezumție de care se bucură astfel de hotărâri. Dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. prevăd că hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare atunci „când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.”, dacă un asemenea motiv nu a putut fi invocat pe calea apelului sau recursului.

Or, din cuprinsul contestației formulate, s-a constatat că părțile contestatoare nu au dezvoltat nicio critică concretă care să se circumscrie motivului mai sus arătat, adică nu au arătat care dispoziții de ordine publică privitoare la competență ar fi fost încălcate de instanța de recurs. Dimpotrivă, contestatorii au susținut în mod detaliat o critică ce nu se circumscrie căii extraordinare de atac exercitate, și anume faptul că unul dintre judecători ar fi refuzat să efectueze inspecția judiciară și să cerceteze cauzele care au determinat ca procesul contestatorilor să nu fie judecat în 4 cicluri procesuale, dar și să ia măsuri de înlăturare a deficiențelor sistemului judiciar. S-a susținut astfel că judecătorul care știe că există motiv de recuzare în privința sa - împrejurarea că președintele de complet a deținut anterior funcția de inspector șef în cadrul inspecției judiciare a CSM - este dator să se abțină de la judecarea pricinii.

Cum dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. se referă în mod explicit la normele de competență a instanțelor judecătorești și nu la cele de organizare judecătorească (situația incompatibilităților intrând în această categorie), instanța a constatat că contestația în anulare nu poate fi primită sub acest prim aspect. În ceea ce privește contestația în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ. - când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare - s-a reținut că nu este întemeiată, întrucât din expunerea de motive a rezultat că partea a invocat, în principal, pretinsul abuz de drept al judecătorului în cauză, determinat de soluția pronunțată, și nicidecum necercetarea unuia/unora din motivele de recurs, pe care era obligată să le precizeze în mod expres.

S-a susținut că judecătorul C.M.T. a respins recursul, considerând în mod nelegal că magistrații au fost obligați să respecte principiul lucrului judecat, împrejurare ce exprimă cu evidență nemulțumirea părții față de soluția pronunțată și nicidecum vreo neregularitate procesuală în cercetarea recursului. Prin cererea înregistrată la data de 21 iunie 2013 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, contestatorii U.D.C. și U.E. au solicitat revizuirea Deciziei nr. 3165 din 6 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 2, 4 și 6 C. proc. civ. În motivarea cererii, revizuenții au arătat, raportat la cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc.

civ., că instanța a respins contestația în anulare ca fiind nefondată, fără a analiza motivele invocate prin cererea formulată, precum și prin completările la aceasta și concluziile scrise. De asemenea, instanța nu s-a pronunțat asupra excepțiilor abuzului de drept, frauda la lege și nici asupra încălcării dreptului de proprietate, a dreptului la justiție și a lipsei de posesie în cadrul recursului care se cerea a fi efectiv, potrivit hotărârii pilot a CEDO în cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României. Un alt aspect invocat de revizuenți a vizat incidența prevederilor art. 24 alin. (1) C. proc. civ., susținându-se incompatibilitatea unuia dintre membrii completului de judecată în soluționarea contestației în anulare.

Referitor la dispozițiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ., revizuenții au arătat că membrii completului de judecată care au soluționat contestația în anulare nu erau compatibili cu judecarea acestei căi extraordinare de atac, având obligația să se abțină de la soluționarea cauzei, susținând totodată că recuzarea instanței ar fi contribuit la tergiversarea procesului. Referitor la cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 6 C. proc. civ., revizuenții au invocat împrejurarea că intimata Primăria municipiului București nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță, ceea ce reprezintă un refuz al statului de a contribui la soluționarea litigiului. Revizuenții au susținut că nu au beneficiat de un recurs efectiv, după parcurgerea a patru cicluri procesuale și o cale extraordinară de atac, fiind încălcate astfel atât dispozițiile incidente în materie din legile naționale, cât și normele Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Pe fondul cauzei, revizuenții au solicitat anularea în tot a Dispoziției nr. 4154 din 31 martie 2005 emisă de Primăria municipiului București, precum și obligarea intimatei la plata daunelor morale și materiale, a cheltuielilor de judecată și dobânzi moratorii. Prin precizarea la cererea de revizuire depusă la dosar ulterior, revizuenții au solicitat admiterea cererii de revizuire, modificarea în tot a Deciziei nr. 3165 din 6 iunie 2013 a Înaltei Curți, în sensul admiterii contestației în anulare formulate împotriva Deciziei civile nr. 3195 din 10 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform motivelor invocate în scris. Examinând cererea de revizuire cu care a fost învestită, în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 2, 4 și 6 C. proc.

civ., instanța constată următoarele: La termenul de judecată din 12 decembrie 2013, Înalta Curte a invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire, excepție care este întemeiată, pentru următoarele considerente: Revizuirea oferă posibilitatea retractării unei hotărâri judecătorești definitive numai în cazurile strict determinate de lege. Potrivit dispozițiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ., se poate solicita revizuirea unei hotărâri dacă aceasta a rămas definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, sau dacă a fost dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul. Din textul citat rezultă că, pentru hotărârile judecătorești pronunțate de instanțe de recurs, legiuitorul a impus o condiție specială, în sensul că aceste hotărâri pot forma obiect al unei cereri de revizuire numai dacă prin ele se evocă fondul cauzei.

Hotărârile instanțelor de recurs care evocă fondul sunt acelea prin care instanțele admit recursul și, rejudecând cauza dedusă judecății, modifică în tot sau în parte hotărârea recurată. Cu alte cuvinte, pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri date de instanța de recurs, legiuitorul a impus condiția ca această instanță să fi evocat fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurări de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare din ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății decât cea care fusese dată până la cel moment. Or, în speță, prin decizia a cărei revizuire se solicită, s-a respins ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorii U.D.C.

și U.E. împotriva Deciziei nr. 3195 din 10 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, astfel că cererea de revizuire este inadmisibilă, întrucât nu sunt supuse revizuirii hotărârile prin care s-a respins contestația în anulare, având în vedere că instanța nu s-a pronunțat asupra fondului. Așa cum rezultă din conținutul textului de lege sus-menționat - art. 322 alin. (1) C. proc. civ. -, calea de atac a revizuirii nu poate viza hotărârile pronunțate în contestația în anulare ci numai, eventual, o hotărâre dată în fond după admiterea contestației, ipoteză care nu se regăsește în cauza pendinte. Prin urmare, se constată că nu este îndeplinită o condiție generală de admisibilitate a cererii de revizuire impusă de dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc.

civ. și anume aceea ca hotărârea dată de o instanță de recurs să evoce fondul, situație în raport de care analizarea altor condiții specifice reglementate de cazurile de revizuire invocate devine inutilă. Față de considerentele expuse, cererea de revizuire formulată de revizuenții U.D.C. și U.E. este inadmisibilă și se va respinge în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Deciziei nr. 3165 din 6 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, formulată de revizuenții U.D.C. și U.E. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2013. Procesat de GGC - LM