ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5793/2013

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 3165 din 6 iunie 2013 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în Dosarul

nr. 637/1/2013 s-a respins, ca nefondată, contestația în anulare formulată de

contestatorii U.D.C. și U.E. împotriva Deciziei nr. 3195 din 10 mai 2012 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

În considerentele

acestei hotărâri, instanța a reținut că, contestația în anulare, reglementată

de dispozițiile art. 317 și art. 318 C. proc. civ., este o cale extraordinară

de atac, admisibilă doar în cazurile strict prevăzute de dispozițiile legale

susmenționate.

Astfel, s-a reținut

că, prin dispozițiile legale suscitate, legiuitorul nu a urmărit să deschidă

părților calea recursului la recurs, care să fie soluționat de către aceeași

instanță, sub pretextul unei greșite interpretări a legii (de drept procesual

și/sau substanțial), știut fiind că anularea unei hotărâri judecătorești

definitive și irevocabile pentru un astfel de motiv ar echivala cu o nesocotire

a puterii lucrului judecat, prezumție de care se bucură astfel de hotărâri.

Dispozițiile art. 317

alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. prevăd că hotărârile irevocabile pot fi atacate

cu contestație în anulare atunci „când hotărârea a fost dată de judecători cu

călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.”, dacă un

asemenea motiv nu a putut fi invocat pe calea apelului sau recursului.

Or, din cuprinsul

contestației formulate, s-a constatat că părțile contestatoare nu au dezvoltat

nicio critică concretă care să se circumscrie motivului mai sus arătat, adică

nu au arătat care dispoziții de ordine publică privitoare la competență ar fi

fost încălcate de instanța de recurs.

Dimpotrivă,

contestatorii au susținut în mod detaliat o critică ce nu se circumscrie căii

extraordinare de atac exercitate, și anume faptul că unul dintre judecători ar

fi refuzat să efectueze inspecția judiciară și să cerceteze cauzele care au

determinat ca procesul contestatorilor să nu fie judecat în 4 cicluri

procesuale, dar și să ia măsuri de înlăturare a deficiențelor sistemului

judiciar.

S-a susținut astfel

că judecătorul care știe că există motiv de recuzare în privința sa -

împrejurarea că președintele de complet a deținut anterior funcția de inspector

șef în cadrul inspecției judiciare a CSM - este dator să se abțină de la

judecarea pricinii.

Cum dispozițiile art.

317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. se referă în mod explicit la normele de

competență a instanțelor judecătorești și nu la cele de organizare

judecătorească (situația incompatibilităților intrând în această categorie),

instanța a constatat că contestația în anulare nu poate fi primită sub acest

prim aspect.

În ceea ce privește

contestația în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ. -

când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din

greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare - s-a

reținut că nu este întemeiată, întrucât din expunerea de motive a rezultat că

partea a invocat, în principal, pretinsul abuz de drept al judecătorului în

cauză, determinat de soluția pronunțată, și nicidecum necercetarea unuia/unora

din motivele de recurs, pe care era obligată să le precizeze în mod expres.

S-a susținut că

judecătorul C.M.T. a respins recursul, considerând în mod nelegal că

magistrații au fost obligați să respecte principiul lucrului judecat,

împrejurare ce exprimă cu evidență nemulțumirea părții față de soluția

pronunțată și nicidecum vreo neregularitate procesuală în cercetarea

recursului.

Prin cererea

înregistrată la data de 21 iunie 2013 pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția I civilă, contestatorii U.D.C. și U.E. au solicitat revizuirea

Deciziei nr. 3165 din 6 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția I civilă, în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 2, 4 și 6 C. proc. civ.

În motivarea cererii,

revizuenții au arătat, raportat la cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct.

2 C. proc. civ., că instanța a respins contestația în anulare ca fiind

nefondată, fără a analiza motivele invocate prin cererea formulată, precum și

prin completările la aceasta și concluziile scrise.

De asemenea, instanța

nu s-a pronunțat asupra excepțiilor abuzului de drept, frauda la lege și nici

asupra încălcării dreptului de proprietate, a dreptului la justiție și a lipsei

de posesie în cadrul recursului care se cerea a fi efectiv, potrivit hotărârii

pilot a CEDO în cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României.

Un alt aspect invocat

de revizuenți a vizat incidența prevederilor art. 24 alin. (1) C. proc. civ.,

susținându-se incompatibilitatea unuia dintre membrii completului de judecată

în soluționarea contestației în anulare.

Referitor la

dispozițiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ., revizuenții au arătat că membrii

completului de judecată care au soluționat contestația în anulare nu erau

compatibili cu judecarea acestei căi extraordinare de atac, având obligația să

se abțină de la soluționarea cauzei, susținând totodată că recuzarea instanței

ar fi contribuit la tergiversarea procesului.

Referitor la cazul de

revizuire prevăzut de art. 322 pct. 6 C. proc. civ., revizuenții au invocat

împrejurarea că intimata Primăria municipiului București nu a formulat

întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță, ceea ce reprezintă un refuz al

statului de a contribui la soluționarea litigiului.

Revizuenții au

susținut că nu au beneficiat de un recurs efectiv, după parcurgerea a patru

cicluri procesuale și o cale extraordinară de atac, fiind încălcate astfel atât

dispozițiile incidente în materie din legile naționale, cât și normele

Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Pe fondul cauzei,

revizuenții au solicitat anularea în tot a Dispoziției nr. 4154 din 31 martie

2005 emisă de Primăria municipiului București, precum și obligarea intimatei la

plata daunelor morale și materiale, a cheltuielilor de judecată și dobânzi

moratorii.

Prin precizarea la

cererea de revizuire depusă la dosar ulterior, revizuenții au solicitat

admiterea cererii de revizuire, modificarea în tot a Deciziei nr. 3165 din 6

iunie 2013 a Înaltei Curți, în sensul admiterii contestației în anulare

formulate împotriva Deciziei civile nr. 3195 din 10 mai 2012 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, conform motivelor invocate în scris.

Examinând cererea de

revizuire cu care a fost învestită, în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 2, 4

și 6 C. proc. civ., instanța constată următoarele:

La termenul de

judecată din 12 decembrie 2013, Înalta Curte a invocat excepția

inadmisibilității cererii de revizuire, excepție care este întemeiată, pentru

următoarele considerente:

Revizuirea oferă

posibilitatea retractării unei hotărâri judecătorești definitive numai în

cazurile strict determinate de lege.

Potrivit

dispozițiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ., se poate solicita revizuirea

unei hotărâri dacă aceasta a rămas definitivă în instanța de apel sau prin

neapelare, sau dacă a fost dată de o instanță de recurs atunci când evocă

fondul.

Din textul citat

rezultă că, pentru hotărârile judecătorești pronunțate de instanțe de recurs,

legiuitorul a impus o condiție specială, în sensul că aceste hotărâri pot forma

obiect al unei cereri de revizuire numai dacă prin ele se evocă fondul cauzei.

Hotărârile

instanțelor de recurs care evocă fondul sunt acelea prin care instanțele admit

recursul și, rejudecând cauza dedusă judecății, modifică în tot sau în parte

hotărârea recurată.

Cu alte cuvinte, pentru

a se putea cere revizuirea unei hotărâri date de instanța de recurs,

legiuitorul a impus condiția ca această instanță să fi evocat fondul, ceea ce

implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută

în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la

împrejurări de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare din ipoteze urmând să se

dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății decât cea care fusese

dată până la cel moment.

Or, în speță, prin

decizia a cărei revizuire se solicită, s-a respins ca nefondată contestația în

anulare formulată de contestatorii U.D.C. și U.E. împotriva Deciziei nr. 3195

din 10 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, astfel

că cererea de revizuire este inadmisibilă, întrucât nu sunt supuse revizuirii

hotărârile prin care s-a respins contestația în anulare, având în vedere că

instanța nu s-a pronunțat asupra fondului.

Așa cum rezultă din

conținutul textului de lege sus-menționat - art. 322 alin. (1) C. proc. civ. -,

calea de atac a revizuirii nu poate viza hotărârile pronunțate în contestația

în anulare ci numai, eventual, o hotărâre dată în fond după admiterea

contestației, ipoteză care nu se regăsește în cauza pendinte.

Prin urmare, se

constată că nu este îndeplinită o condiție generală de admisibilitate a cererii

de revizuire impusă de dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ. și anume

aceea ca hotărârea dată de o instanță de recurs să evoce fondul, situație în

raport de care analizarea altor condiții specifice reglementate de cazurile de

revizuire invocate devine inutilă.

Față de

considerentele expuse, cererea de revizuire formulată de revizuenții U.D.C. și

U.E. este inadmisibilă și se va respinge în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, cererea de revizuire a Deciziei nr. 3165 din 6 iunie 2013 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, formulată de revizuenții

U.D.C. și U.E.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 decembrie 2013.

Procesat de GGC - LM