ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 876/2017

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2013 pe rolul Tribunalului Iași, secția I civilă, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta S.C. B. S.R.L. și a solicitat, în temeiul art. 563 C. civ., obligarea acesteia să-i lase în deplină proprietate și posesie linia de producție panouri de cofraj metalic, situată în localitatea Pașcani, județul Iași.

La solicitarea tribunalului, reclamanta a precizat că valoarea obiectului cererii de chemare în judecată este de 73.840 USD, astfel cum reiese din factura nr. x/8.02.2012 și factura nr. x/7.03.2012.

La termenul din 12 martie 2014, C. S.A. a formulat cerere de intervenție principală, prin care a solicitat respingerea cererii reclamantei, întrucât aceasta nu dovedește că este proprietara liniei de producție de panouri de cofraj metalic aflată în posesia și folosința pârâtei B. S.R.L..

Prin aceeași cerere, a solicitat să se constate că linia de producție de panouri cofraj metalic de tip C. - aflată în posesia și folosința pârâtei B. S.R.L. și revendicată de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată - este proprietatea C. S.A..

Intervenienta a mai arătat în cuprinsul cererii că utilajele ce formează obiectul litigiului valorează 400.000 USD.

Prin sentința civilă nr. 539 din 26 februarie 2009 Tribunalul Iași, secția I civilă, a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei invocată de pârâtă.

Totodată, a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L..

Prin aceeași sentință, a admis cererea de intervenție principală formulată de intervenienta C. S.A., în contradictoriu cu reclamanta A.. A constatat tribunalul că linia de producție de panouri de cofraj metalic de tip C. aflată în posesia și folosința pârâtei este proprietatea intervenientei C. S.A..

A fost respinsă cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu intervenienta și a fost obligată reclamanta să achite intervenientei suma de 336551ei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru și onorariu de avocat.

Prin încheierea din 25 mai 2015, Tribunalul Iași, secția I civilă a îndreptat eroarea materială strecurată în minuta și în dispozitivul sentinței civile nr. 539/26.02.2015 a Tribunalului Iași, secția I civilă, în sensul că s-a trecut "obligă reclamanta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 10.700 euro solicitate de către intervenienta C. SA".

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta A., soluționat prin decizia nr. 290/2016 din 5 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă, în sensul admiterii apelul, cu consecința schimbării sentinței civile nr. 539/2015 din 26 februarie 2015 pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă și respingerii cererii de intervenție principală formulată de intervenienta C. S.A., în contradictoriu cu reclamanta A..

Totodată, a înlăturat dispoziția referitoare la obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată către intervenientă.

Au fost păstrate restul dispozițiilor hotărârii.

Prin aceeași decizie, a fost obligată intimata-intervenientă C. S.A. să plătească apelantei A. suma de 3350 RON cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în apel.

În considerentele deciziei, instanța de apel a reținut că, în speță, criticile referitoare la nerespectarea dispozițiilor art. 22 C. proc. civ. privind rolul judecătorului în aflarea adevărului sunt neîntemeiate. Sub acest aspect s-a reținut că tribunalul a constatat că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra liniei de producție, în baza probatoriilor administrate, însă acest lucru nu echivalează cu nelămurirea situației de fapt și obligația instanței de a solicita reclamantei ce înscrisuri ar mai putea depune la dosar în dovedirea calității sale de proprietar.

Totodată, curtea de apel constată că art. 2562 C. civ. referitor la conținutul legii străine nu este incident în cauză, apelanta neindicând o anumită lege străină aplicabilă în speță pentru ca instanța să pună în discuție conținutul acesteia.

În plus, instanța de apel a constatat că intervenienta nu a contestat faptul că bunul revendicat este linia de producție C. exploatată sub licență de către pârâtă.

În ceea ce privește acțiunea principală în revendicare, curtea de apel a apreciat că în mod corect a fost respinsă de către instanța de fond, însă a constatat că și cererea de intervenție se impune a fi respinsă.

În continuare, s-a reținut că, deși reclamanta a depus contractul prin care a cumpărat linia de producție de la S.C. D. S.R.L., aceasta nu a depus la dosar înscrisul prin care S.C. D. S.R.L. a achiziționat linia de la proprietara C. Portugalia.

În plus, curtea de apel a constatat că, în speță, C. nu a adus la cunoștința Tribunalului de la Amman că nu mai era proprietarul liniei de producție. Astfel, s-a reținut că dacă bunul ar fi fost vândut la data de 18 ianuarie 2011 către E., vânzătoarea ar fi trebuit să aducă la cunoștința tribunalului că nu mai este proprietara acestuia.

În consecință, s-a apreciat că linia de producție C. nu a ieșit niciodată din patrimoniul C. și că actele de vânzare-cumpărare încheiate în legătură cu acest bun, după pronunțarea deciziei Tribunalului de la Lausanne, nu au produs efecte juridice, astfel că nici reclamanta și nici intervenienta nu au dovedit că sunt proprietare ale acestui bun mobil.

La data de 8 iulie 2016 recurenta-intervenientă C. S.A. a formulat recurs împotriva deciziei evocate anterior, prin care a solicitat admiterea căii extraordinare de atac întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea parțială a deciziei recurate cu privire la dispozițiile de admitere a apelului declarat de A. și de respingere a cererii de intervenție principală a intervenientei F. S.A., respectiv de înlăturare a dispozițiilor referitoare la obligarea intervenientei C. S.A. de a plăti reclamantei suma de 3.350 RON cheltuieli efectuate în apel. În consecință, a solicitat trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

În motivarea recursului, recurenta-intervenientă a arătat că instanța de apel nu a avut în vedere documentația prezentată de intervenientă, care a fost administrată de G. și care este titularul exclusiv al brevetului pentru producția de panouri de cofraj metalic marca C., patent care a fost înregistrat și protejat din punct de vedere al dreptului de proprietate industrială în România la organismele abilitate sub nr. x, la data de 9.01.2008.

În continuare, recurenta a indicat documentele în legătură cu transportul și originea liniei de producție din SUA în Iordania, precum și documentele care atestă transportul liniei de producție panouri marca C. din Iordania în România.

Recurenta C. S.A. a mai susținut în argumentarea recursului că obligația de a ridica linia de producție C. din Amman-Iordania nu era condiționată de plata ordonată în sarcina celor doi respondenți C. reprezentată de G. și C. S.A..

După prezentarea aspectelor și documentației din care rezultă dreptul de proprietate al intervenientei asupra liniei de producție de panouri de cofraj metalic de tip C., pentru care deține drepturi de proprietate industrială protejată în peste 98 de țări, recurenta a solicitat să fie avute în vedere documentele care dovedesc datele privind fabricația acestei linii de producție, cele referitoare la transportul său inițial în Iordania. Totodată, a solicitat să fie avute în vedere și litigiile existente între C. și primul client din Iordania, executarea acestor hotărâri cu implicarea martorului H., ca imputernicit al companiei C. sau I., respectiv împuternicit al domnului G., ca reprezentant al acestor companii, pentru a realiza exportul acestei linii de producție din Iordania în România, astfel cum au fost structurate aceste documente și administrate la probatoriul în judecata la fond a cauzei, apreciate în mod corespunzător și legal de către instanța de fond și interpretate eronat, în opinia sa, de către instanța de apel.

Recurenta-intervenientă a solicitat să fie analizată și declarația de martor a lui H., acesta fiind cel care a recomandat președintelui C. S.A. - G. să folosească serviciile lui J. în scopul transportării și exportării utilajelor C. din Iordania în România.

În cuprinsul cererii de recurs, recurenta-intervenientă a mai învederat instanței faptul că reclamanta se folosește de același document de transport, respectiv conosamentul nr. x/27.09.2012 pentru a justifica faptul că bunurile au ajuns în România, fără a explica în vreun fel de ce figurează doar ca încărcător și nu ca proprietar.

În consecință, precizează recurenta că din probatoriul administrat în cauză, rezultă că dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile revendicate în prezenta cauză, aparțin recurentei-interveniente C. S.A., aceasta fiind și titulara dreptului de proprietate industrială privind fabricarea panorilor patentate marca C. pe teritoriul României.

La data de 12 septembrie 2016, intimata-pârâtă B. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat admiterea recursului, în temeiul motivelor de fapt și de drept expuse de recurentă în cererea de recurs, cu consecința casării parțile a hotărârii atacate, respectiv în ceea ce privește dispozițiile de admitere a apelului declarat de reclamantă și de respingere a cererii de intervenție principală, respectiv să se constate dreptul de proprietate al recurentei asupra bunurilor mobile ce fac obiectul cererii. Totodată, a solicitat să se respingă ca neîntemeiată, nelegală și nedovedită cererea de chemare în judecată promovată de reclamantă.

La data de 29 septembrie 2016, intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, raportat la valoarea obiectului cererii de chemare în judecată precizată de reclamantă. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.

Recurenta-intervenientă a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției inadmisibilității recursului, raportat la art. 460 alin. (3) C. proc. civ.. Totodată, a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimate în cuprinsul întâmpinărilor și admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 28 februarie 2017 a fost încuviințat, în unanimitate, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, fiind dispusă comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Recurenta-intervenientă a depus la dosar punct de vedere asupra raportului prin care a solicitat să se constate legalitatea raportului de admitere în principiu a recursului, prin raportare la motivele de nelegalitate invocate în cuprinsul cererii de recurs.

S-a stabilit termen pentru data de 16 mai 2017 pentru admisibilitate în principiu.

Înalta Curte, conform art. 248 pct. 1 C. proc. civ., constituită în completul de filtru, va analiza cu prioritate excepția nulității recursului invocată din oficiu:

Conform prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din același Cod, "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. prevăd că, în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., anulează sau respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac.

Din analiza dispozițiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiează și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se observă că neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege, precum și formularea acestora cu depășirea termenului de recurs este sancționată cu nulitatea cererii de recurs.

Recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Astfel, în etapa procesuală a recursului nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea și evaluarea probelor administrate în cauză, în vederea stabilirii situației de fapt, rămân în atribuția exclusivă a instanțelor de fond, ca instanțe devolutive.

În raport cu aceste considerații, se constată că, deși formal recurenta a invocat motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile din cererea de recurs vizează aspecte ce țin de netemeinicia hotărârii atacate, iar nu de nelegalitatea acesteia.

În cuprinsul recursului, recurenta a susținut, în esență, că instanța de apel nu a avut în vedere documentația prezentată de intervenientă, în continuare recurenta procedând la indicarea acestor documente în legătură cu transportul și originea liniei de producție din SUA în Iordania, precum și documentele care atestă transportul liniei de producție panouri marca C. din Iordania în România.

În realitate, modul în care a fost construită această critică nesocotește dispozițiile legale anterior invocate și specificul de cale extraordinară de atac a recursului, în care nu pot fi deduse și analizate aspecte care vizează netemeinicia hotărârii atacate motiv pentru care va fi înlăturată.

În continuare, recurenta-intervenientă prezintă chestiuni de fapt, din care rezultă modalitatea în care s-au desfășurat lucrurile cu privire la obligația de a ridica linia de producție C. din Amman-Iordania, fiind prezentată totodată și documentația din care rezultă dreptul de proprietate al intervenientei asupra liniei de producție de panouri de cofraj metalic de tip C., solicitând în consecință instanței de recurs să aibă în vedere documentele care dovedesc datele privind fabricația acestei linii de producție, cele referitoare la transportul său inițial în Iordania.

Rezultă că prin intermediul acestei critici, recurenta-intervenientă contestă modul în care instanța de apel a stabilit și interpretat starea de fapt, documentele avute în vedere la stabilirea acestei situații de fapt, aspecte care nu vizează nelegalitatea deciziei atacate cu recurs, ci netemeinicia acesteia.

Recurenta-intervenientă și-a încadrat motivele de recurs în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care se referă la situația în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Din această perspectivă, se constată că recurenta nu a indicat normele de drept material care ar fi fost încălcate sau aplicate greșit.

Mai mult decât atât, verificând motivele de recurs dezvoltate de recurentă, Înalta Curte constată că acestea nu se încadrează în niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

O altă critică a vizat probatoriul administrat în cauză, recurenta solicitând să fie analizată și declarația martorului H.. Totodată, s-a susținut că din probatoriul administrat rezultă că dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile revendicate în litigiu aparțin recurentei-interveniente.

Prin această critică, practic, recurenta contestă modul în care instanța de apel a apreciat probele aflate la dosarul cauzei, fiind în realitate vorba de o nouă critică care nu vizează nelegalitatea deciziei atacate cu recurs, ci netemeinicia acesteia.

Prin urmare, se constată că recurenta nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să vizeze decizia atacată și care să permită astfel exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ.. Invocarea de către recurentă a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este formală, în absența indicării unor veritabile critici de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în dispozițiile legale invocate de parte.

În considerarea celor ce preced, constatând că recurenta nu s-a conformat obligației reglementată de dispozițiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va admite excepția nulității recursului invocată din oficiu și, în consecință, va anula recursul, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

În ceea ce privește solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-reclamantă A. prin întâmpinarea depusă la dosar, Înalta Curte urmează să respingă această solicitare, conform art. 452 C. proc. civ., având în vedere că nu au fost dovedite cheltuielile de judecată, prin depunerea la dosar a înscrisurilor justificative.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-intervenientă C. S.A. împotriva deciziei nr. 290/2016 din 5 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă.

Respinge cererea intimatei-reclamante A. de acordare a cheltuielilor de judecată.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 mai 2017.