ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4022/2018

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate:

(i) anularea Raportului de evaluare nr. x/02.04.2015 și înlăturarea tuturor efectelor acestuia în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, în ceea ce privește starea de incompatibilitate reținută de către ANI raportat la calitatea de administrator în cadrul SC B. SRL și efectele constatării acesteia, reținut în raport;

(ii) obligarea pârâtei la publicarea hotărârii de admitere a cererii de chemare în judecată, inclusiv emiterea unui comunicat de presă în care să se menționeze concret faptul că nu se află și nu s-a aflat în stările de incompatibilitate constate prin raportul de evaluare nr. x/02.04.2015;

(iii) acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile morale cauzate urmare a prejudiciilor de imagine suferite în urma deciziilor luate de către pârâtă.

Prin Sentința civilă nr. 2718 din 22 octombrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C.

Împotriva Sentinței civile nr. 2718 din 22 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamantul C., solicitând casarea acesteia și admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

3.1. În motivarea căii de atac, recurentul a evocat situația de fapt și contextul emiterii Raportului de evaluare nr. x/02.04.2015 și a arătat că a fost evaluat cu privire la două situații de incompatibilitate: exercitarea funcției de primar în același timp cu funcția de director în cadrul SC D. SA și exercitarea funcției de primar în aceeași timp cu cea de administrator în cadrul SC B. SRL.

Sub aspectul incidenței dispozițiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurentul a criticat motivarea sumară și contradictorie a primei instanțe. A arătat că, deși cele două situații descrise mai sus sunt similare, întrucât funcția de conducere avută în cadrul celor două societăți comerciale nu a produs nici un efect juridic, instanța de fond a reținut două situații contradictorii, cu interpretarea greșită a legislației privind incompatibilitățile, respectiv:

(i) în ceea ce privește funcția de director vânzări la Sucursala Olt în cadrul SC D. SA, recurentul și-a depus demisia în data de 28.01.2011 și chiar dacă la Registrul Comerțului nu a operat această modificare, simpla demisie este suficientă pentru a nu se ține cont de starea de incompatibilitate, întrucât de la data înregistrării cererii de încetare a contractului individual de muncă funcția de director nu a mai produs nici un efect juridic;

(ii) în ceea ce privește calitatea de administrator în cadrul SC B. SRL, în ciuda adresei nr. x/12.12.2014 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt, potrivit căreia societatea nu a realizat venituri în perioada 2009-2014 și nici nu a desfășurat vreo activitate, instanța de fond a reținut starea de incompatibilitate a recurentului, deși el nu și-a exercitat niciodată funcția de administrator, iar societatea nu a funcționat niciodată.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurentul a argumentat că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 cu privire la starea de incompatibilitate motivată de deținerea simultană a funcției de primar și a calității de administrator în cadrul SC B. SRL, care nu a produs niciodată efecte juridice, întrucât societatea nu a avut activitate.

A susținut, în esență, că fără exercitarea efectivă a atribuțiilor ce derivă din calitatea de administrator nu poate exista starea de incompatibilitate, făcând referire, în acest sens, la considerentele Deciziei nr. 163 din 21 ianuarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Prima instanță nu a avut în vedere interesul comunității, prin sancționarea unui primar ales de comunitatea locală, care și-a exercitat funcția foarte bine, care nu a luat nici o decizie în ceea ce privește SC B. SRL și care doar formal a fost administrator. Nu este suficient să existe un cumul de funcții pentru a se considera că există starea de incompatibilitate întrucât aceasta trebuie raportată la efectele produse.

Curtea de Apel București ar fi trebuit să aibă în vedere principiul proporționalității, prevăzut la art. 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană, așa cum a fost acesta reflectat de jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, și ar fi trebuit să interpreteze art. 87 lit. d) din Legea nr. 181/2003 în sensul de a produce efecte juridice, iar nu să sancționeze de plano, fără limite, o situație pur formală. Legea nu trebuie interpretată rigid, ignorând lipsa unor efecte juridice a unor așa-zise stări de incompatibilitate.

Buna-credință a recurentului rezultă din faptul că înainte de a candida la funcția de primar și-a dat demisia din funcția de salariat la Sucursala Olt în cadrul SC D. SA și ar fi procedat la fel dacă și-ar fi amintit de funcția de administrator, fictivă, care a existat doar în acte.

Recurentul făcut referire la dispozițiile art. 72, art. 252 și art. 253 C. civ. și a mai arătat că prima instanță nu a motivat în nici un fel respingerea capetelor 2 și 3 de cerere, în condițiile în care recurentul a suferit prejudicii de imagine, urmare a reținerilor abuzive din Raportul de evaluare, care au determinat reacții în lanț atât ale presei cât și ale autorităților locale, fiind afectate demnitatea, onoarea și reputația recurentului.

3.2. Recurentul-reclamant a depus cerere de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea 161/2003 prin raportare la dispozițiile art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1) și (2), art. 37, art. 53 alin. (3) și art. 105 alin. (1) din Constituția României, cerere care a fost admisă de Înalta Curte prin încheierea din data de 19 iunie 2018 și face obiectul Dosarului nr. x/2018

Legal citată, intimata Agenția Națională de Integritate a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, argumentând, în esență, că Sentința nr. 2718/2015 și Raportul de evaluare nr. x/02.04.2015, prin care s-a reținut incompatibilitatea în care se afla recurentul, au fost adoptate cu respectarea prevederilor legale. Legiuitorul a stabilit foarte clar care sunt incompatibilitățile funcției de primar, fiind fără relevanță dacă societatea comercială și-a îndeplinit sau nu obiectul de activitate, dacă a desfășurat sau nu activități, tipul de activități desfășurate, natura și cuantumul veniturilor sau numărul de salariați, fiind suficient cumulul de funcții sau de calități prevăzut expres de lege.

2.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 30 mai 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 13 martie 2018, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate, a admis în principiu recursul formulat de reclamantul C., în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen pentru judecata pe fond a acestuia.

2.2. Cu privire la cererea de recurs. Soluția și considerentele instanței de control judiciar

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, și față de criticile recurentului-reclamant, constată recursul nefondat și îl va respinge, pentru considerentele ce urmează.

În speță, recurentul-reclamant a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ Raportul de evaluare nr. x/02.04.2015 emis de Agenția Națională de Integritate, prin care s-a reținut că recurentul C. s-a aflat în situație de incompatibilitate în perioada 21.06.2012 - 25.02.2014, prin raportare la dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, deținând simultan atât funcția de primar al comunei x, cât și calitatea de administrator al SC B. SRL.

Prima instanță a respins acțiunea reținând, în esență, că dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) sunt clare și neechivoce, nu condiționează existența stării de incompatibilitate și de alte condiții, precum funcționarea efectivă sau nu a societății comerciale, obținerea sau nu de venituri în concret de către aceasta, iar pentru a fi incidentă norma legală specifică, este suficient să se producă un cumul de funcții sau de calități care să fie dintre cele prevăzute expres de lege.

A mai reținut că, deși, în activitatea de evaluare, inspectorul de evaluare a constatat că, în perioada deținerii funcției de autoritate publică, recurentul a mai deținut și calitatea de director în cadrul D. SA - Sucursala Slatina în perioada 17.12.1999 - 05.10.2012, revenind apoi asupra acestei constatări, cele două situații nu sunt identice pentru a primi aceeași soluție. În cadrul D. SA - Sucursala Slatina, reclamantul și-a depus demisia, respectând prevederile art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, ceea ce nu a făcut în cazul SC B. SRL.

2.2.1. Un prim motiv de casare invocat de către recurentul-reclamant, reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., este acela al motivării sumare și contradictorii a sentinței atacate, arătându-se, în esență, că instanța de fond a reținut că starea de incompatibilitate nu există raportat la deținerea simultană a calității de primar și a celei de Sucursala Olt în cadrul SC D. SA, dar a validat constatările ANI în ceea ce privește starea de incompatibilitate raportată la deținerea calității de administrator al SC B. SRL, deși cele două situații erau identice.

Contrar susținerilor recurentului-reclamant, Înalta Curte reține că hotărârea atacată este motivată în conformitate cu prevederile art. 425 C. proc. civ., respectând garanțiile instituite prin art. 6 din Convenția E.D.O, referitoare la dreptul la un proces echitabil și lipsit de arbitrariu, motivarea nefiind o chestiune de volum, ci una de esență, de conținut, aceasta trebuind să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar.

Hotărârea judecătorească ce formează obiectul recursului pendinte a fost motivată coerent și suficient, astfel încât să permită exercitarea controlului judiciar asupra sa, fiind lipsită de ambiguități și contradicții, considerentele fiind concordante cu dispozitivul, ceea ce determină compatibilitatea sa cu normele legale care stabilesc conținutul unui asemenea act procedural.

În concluzie, motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. este nefondat.

Pretinsa contradictorialitate criticată de recurent privește, în realitate, modul în care instanța de fond a interpretat și aplicat dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 la aspectele de fapt reliefate de înscrisurile cauzei, aceste critici urmând a fi abordate în continuare, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

2.2.2. În privința criticilor circumscrise motivului de casare reglementat de prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., instanța de control judiciar reține că, potrivit art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 (Secțiunea a 4-a -Incompatibilități privind aleșii locali), "funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu [...] d) funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație ori cenzor sau orice funcție de conducere ori de execuție la societățile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare și cele financiare, la regiile autonome de interes național sau local, la companiile și societățile naționale, precum și la instituțiile publice".

Potrivit adresei nr. x/03.10.2014 emisă de Oficiul Registrului Comerțului, recurentul a deținut într-adevăr calitatea de administrator în cadrul SC B. SRL, pe perioada 03.12.2009 - 25.02.2014, deținând, concomitent, funcția de primar al Comunei x, județul Olt, începând cu data de 21.06.2012 (Sentința civilă nr. 6097/21.06.2012 a Judecătoriei Slatina, dosar fond).

Față de acestea, rezultă cu puterea evidenței că recurentul s-a aflat în incompatibilitate, în raport de prevederile art. 91 alin. (1) coroborate cu prevederile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003.

Recurentul avea obligația de a renunța, în termen de 60 de zile, la una din calitățile care determină starea de incompatibilitate, astfel cum rezultă din prevederile art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003. Pentru recurent, acest termen a început să curgă la data de 22 iunie 2012. În pofida acestei dispoziții legale, recurentul a exercitat concomitent funcția de primar și calitatea de administrator al unei societăți comerciale și după expirarea acestui termen.

Mențiunile referitoare la deținerea, de către recurent, a calității de administrator al SC B. SRL, începând cu data de 03.12.2009, și-au produs efectele sub aspectul conferirii acestei calități până la data înscrierii mențiunii privind încetarea mandatului, anume 25.02.2014. Recurentul nu a făcut dovada depunerii demisiei sale din această calitate, înregistrată la organele societății comerciale, anterior acestei date.

Prin dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, legiuitorul a reglementat și a instituit pentru funcția de primar o stare de incompatibilitate cu "funcția de administrator la societăți comerciale", iar nu cu "activitatea/exercitarea activității de administrator la societăți comerciale".

Astfel, textul legal în baza căruia s-a stabilit starea de incompatibilitate nu condiționează în sensul desfășurării efective de activități în cadrul societăților comerciale, interzicând cumulul de calități, necondiționat nici de activitatea depusă de societate sau de încheierea unor contracte cu instituții publice.

Lipsit de relevanță este, de asemenea, argumentul privind presupusa inactivitate a societății, atâta vreme cât, potrivit înscrisurilor cauzei, activitatea acesteia nu a fost suspendată prin efectuarea demersurilor prevăzute de lege.

Nu sunt relevante nici considerentele Deciziei nr. 163/21.01.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, premisele speței fiind diferite, în dosarul respectiv fiind vorba despre un cumul între funcția de primar și acea de reprezentant legal într-o societate comercială - operator regional, iar nu într-o societate privată, cum este starea de fapt în speță.

Contrar susținerilor recurentului, nu există similitudine între situația de mai sus și cea reținută inițial, asupra căreia inspectorul de integritate a revenit, privind deținerea simultană a funcției de primar și a celei de director în cadrul D. SA - Sucursala Slatina în perioada 17.12.1999 - 05.10.2012, în condițiile în care, așa cum a constatat și instanța de fond, reclamantul și-a depus demisia din funcția respectivă cu respectarea dispozițiilor art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, ceea ce nu a făcut în cazul SC B. SRL.

Sunt puțin credibile susținerile recurentului privind faptul că ar fi uitat de calitatea de administrator, deținută în mod fictiv în cadrul SC B. SRL, câtă vreme a menționat societatea în declarațiile de interese depuse în anii 2013 și 2014.

Astfel, nu se poate considera că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, așa cum a susținut recurentul.

Respingerea capetelor de cerere accesorii privind acordarea de daune, respectiv publicarea hotărârii de anulare a raportului, a fost motivată de respingerea capătului principal de cerere, privind anularea Raportului de evaluare nr. x/02.04.2015, criticile recurentului privind nemotivarea fiind nefondate.

Pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. (1865), Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul C., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate:

Respinge recursul declarat de reclamantul C. împotriva Sentinței civile nr. 2718 din 22 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2018.

GGC - GV