ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1867/2010

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 1021/107/2007 pe rolul Tribunalului Alba, reclamanta B.R. s-a adresat instanței, formulând cerere de chemare în judecată împotriva pârâților Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Alba și Primăria Municipiului Alba Iulia, și solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilele situate în Municipiul Alba Iulia, județul Alba. La data de 18 aprilie 2007, reclamanta și-a precizat acțiunea, solicitând și revendicarea imobilului situat în Municipiul Alba Iulia, județul Alba, precum și constatarea nulității absolute a contractului de concesiune încheiat de Primăria Alba Iulia pentru terenul în suprafață de 300 mp ce face parte din suprafața totală de 4.218 mp teren, situată în Municipiul Alba Iulia.

La data de 12 septembrie 2007, numiții B.L.A., B.O.G. și R.I.G. au formulat cerere de intervenție în interes propriu, solicitând obligarea pârâților să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilele situate în Municipiul Alba Iulia, întrucât în baza certificatului de moștenitor din 1998 eliberat de B.N.P. M.M., au calitatea de moștenitori, alături de reclamantă, a autorilor B.I. și D.I. Cererea de intervenție a fost precizată de intervenienți la data de 5 februarie 2008, iar prin încheierea din 6 februarie 2008 Tribunalul Alba, secția civilă, a admis, în principiu, cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții B.L.A., B.O.G. și R.I.G. Prin sentința civilă nr. 261 din 12 martie 2008, Tribunalul Alba, secția civilă, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea în revendicare formulată de reclamanta B.R., împotriva pârâților Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P.

Alba și Primăria Alba Iulia, precum și cererea de intervenție formulată de intervenienții în interes propriu B.L.A., B.O.G. și R.I.G. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că, după apariția Legii nr. 10/2001, acțiunea în revendicare întemeiată pe dreptul comun, art. 480 C. civ., având ca obiect imobilele preluate de stat în perioada comunistă, nu mai poate fi admisibilă. Prin Decizia civilă nr. 154/A/2008, Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, a admis apelul declarat de reclamantă și intervenienți, a desființat sentința civilă nr. 261 din 12 martie 2008 a Tribunalului Alba, secția civilă, și a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că în mod greșit Tribunalul Alba a respins, ca inadmisibilă, acțiunea în revendicare promovată de reclamantă și intervenienți, întrucât cererea a fost întemeiată pe dreptul comun și nu pe prevederile Legii nr. 10/2001.

S-a apreciat că instanța de fond a schimbat cadrul juridic în care părțile au înțeles să-și formuleze acțiunea, astfel încât se poate concluziona că nu s-a soluționat fondul cauzei. S-a dispus ca instanța de rejudecare să-și verifice competența de soluționare a acțiunii și să analizeze cererile formulate de părți prin prisma interpretării date Legii nr. 10/2001, în raport de Decizia nr. 33/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite.

Prin sentința civilă nr. 448 din 11 martie 2009, Tribunalul Alba, secția civilă, a respins acțiunea principală și cererea de intervenție pe baza considerentelor potrivit cărora, reclamanții nu pot solicita repararea prejudiciului pe calea dreptului comun, respectiv acordarea de despăgubiri bănești, atâta vreme cât nu au urmat procedura legii speciale și că, de principiu, persoanele cărora le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu au posibilitatea de a opta între calea prevăzută de acest act normativ și aplicarea dreptului comun în materia revendicării, respectiv prevederile art. 480 C. civ. Prin Decizia civilă nr. 124/ A din 25 iunie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, a admis apelul declarat de reclamanta B.R., a desființat sentința civilă nr. 448 din 11 martie 2009 a Tribunalului Alba, secția civilă, și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că sunt aplicabile prevederile art. 297 C. proc. civ., întrucât Tribunalul Alba nu a respectat considerentele deciziei de desființare, pronunțată anterior în cauză de către Curtea de Apel Alba Iulia, respectiv Decizia civilă nr. 154/A/2008. S-a constatat că, fără a respecta îndrumările obligatorii date de instanța superioară, Tribunalul Alba a respins, din nou, ca inadmisibilă, acțiunea în revendicare formulată de reclamantă, câtă vreme aceasta nu a urmat procedura specială a Legii nr. 10/2001, potrivit interpretării date Deciziei nr. 33/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite. S-a apreciat că sunt aplicabile prevederile art. 297 C. proc.

civ., întrucât instanța de fond a soluționat cauza pe un alt temei juridic decât cel invocat de părți și nu au fost respectate îndrumările date de instanța superioară. S-a dispus ca, în urma rejudecării, prima instanță să-și verifice competența de soluționare a cauzei raportată la valoarea imobilului, întrucât competența de soluționare a acțiunii în revendicare întemeiată pe dreptul comun, aparține judecătoriei, și numai dacă valoarea imobilului revendicat depășește suma de 500.000 lei, competența de soluționare aparține tribunalului județean, în primă instanță, conform prevederilor art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. S-a precizat, de asemenea, ca instanța de fond să verifice dacă reclamanta are un „bun" în sensul Convenției și dacă prin pretențiile formulate s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate sau securității raporturilor juridice.

Împotriva deciziei respective, la data de 12 august 2009, în termen legal, a declarat recurs, pârâta Primăria Municipiului Alba Iulia, prin Primar, criticând-o ca fiind nelegală și solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii apelului declarat de reclamanta B.R. împotriva sentinței civile nr. 448/2009 a Tribunalului Alba. Prin motivele de recurs depuse odată cu cererea, s-a susținut că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 297 C. proc. civ., întrucât criticile aduse hotărârii primei instanțe pe tema problemei competenței materiale de soluționare a cauzei, nu au suport legal, în condițiile în care cauza a fost soluționată corect, în primă instanță, de către Tribunalul Alba, potrivit raportului de expertiză tehnică care a stabilit că valoarea imobilului revendicat este de peste 500.000 lei, respectiv are o valoare de 1.263.732 lei.

În al doilea rând, s-a arătat că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit Decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, întrucât în vederea aplicării unitare a legii, instanța supremă a statuat inaplicabilitatea dreptului comun în raport cu legile speciale ale proprietății, respectiv Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 1/2009. Ultimul motiv de recurs a vizat faptul că instanța de apel a ignorat voința legiuitorului român care a statuat că restituirea imobilelor preluate în proprietatea statului să se facă doar în cadrul stabilit de Legea nr. 10/2001, privită ca o lege cu caracter reparatoriu, aspecte ce rezultă din cuprinsul art. 13 din Legea nr. 1/2009, potrivit căruia „persoana îndreptățită are obligația de a urma calea prevăzută de prezenta lege, după intrarea în vigoare a acesteia.

Prevederile prezentei legi se aplică cu prioritate". În drept, s-au invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Analizând actele și lucrările dosarului în funcție de motivul de casare invocat și de considerentele deciziei recurate, Înalta Curte, constată că recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Alba Iulia, este nefondat, și-l va respinge, ca atare, avându-se în vedere următoarele considerente: Pârâta, prin motivele de recurs, dezvoltă critici referitoare la aplicarea greșită de către instanța de apel a dispozițiilor art. 297 C. proc. civ. și deși pentru analizarea acestui aspect a fost indicat motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, consideră că, fiind în discuție aplicarea greșită a unei norme procedurale ce implică numai un aspect formal, sediul materiei este reprezentat de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., care include în mod global toate încălcările normelor procedurale în afara celor prevăzute expres în motivele de recurs anterioare. Față de cele menționate, motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., este neîntemeiat. Astfel, dispozițiile art. 297 C. proc. civ. prevăd faptul că, în cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, instanța de apel va desființa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe. Acest text de lege, art. 297 C. proc.

civ., prin modul în care este redactat, are un caracter imperativ, ce privește și impune ordinea firească a procesului, astfel încât instanța de apel este obligată, în baza articolului menționat, să desființeze sentința și să dispună rejudecarea cauzei de către instanța de fond, caracterul imperativ întemeindu-se pe necesitatea asigurării principiului celor două grade de jurisdicție, exigența acestui principiu impunându-se nu numai în interesul părților, ci și pentru respectarea competenței materiale a instanțelor, deoarece fondul oricărui litigiu trebuie să fie soluționat de instanța competentă. În cauză, se constată faptul că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 297 C. proc.

civ., desființând hotărârea Tribunalului Alba și dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, în condițiile în care, prima instanță a soluționat în mod greșit cauza, pe cale de excepție, respingând, ca inadmisibilă, a doua oară, acțiunea în revendicare formulată de reclamantă și intervenienți, prin ignorarea considerentelor deciziei pronunțate anterior în cauză de către aceeași curte de apel (Decizia nr. 154/A/2008 a Curții de Apel Alba Iulia), în baza acelorași prevederi legale (art. 297 C. proc. civ.) și prin care s-a statuat, în mod clar, că acțiunea în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, art. 480 C. civ., și pe prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului, este admisibilă și trebuie să fie analizată prin prisma temeiurilor de drept invocate, chiar și după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

În acest sens, prin considerentele primei decizii de desființare cu trimitere, s-a dispus ca prima instanță să analizeze cererea în revendicare și prin prisma Deciziei nr. 33 din 9 iunie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, în Dosarul nr. 60/2007 privind acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, formulate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001. Rejudecând cauza, prima instanță a ignorat aceste considerente ale deciziei pronunțate de instanța superioară, respingând din nou, ca inadmisibilă, acțiunea în revendicare cu care a fost învestită, astfel încât Curtea de Apel Alba Iulia, a fost nevoită să facă aplicarea repetată a dispozițiilor art. 297 C. proc.

civ. Sub acest aspect, sunt nefondate motivele de recurs formulate de pârâta Primăria Alba Iulia, referitoare la greșita interpretare și aplicare de către instanța de apel a Deciziei civile nr. 33/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, întrucât prin dispozitivul deciziei respective s-a stipulat într-adevăr inaplicabilitatea dreptului comun în raport cu legile speciale ale proprietății, respectiv Legea nr. 10/2001, însă, în același timp, s-a prevăzut prioritatea Convenției Europene a Drepturilor Omului, în raport de legea specială, atunci când sunt sesizate neconcordanțe între această lege și Convenție, prioritate ce poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.

Rezultă astfel că nu se poate aprecia că existența Legii nr. 10/2001, exclude, în toate situațiile, posibilitatea de a se recurge la acțiunea în revendicare, căci este posibil ca reclamantul într-o atare acțiune să se poată prevala la rândul său de un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol Adițional și trebuie să i se asigure accesul la justiție. Această decizie a fost respectată de către instanța de apel, care a reținut că acțiunea în revendicare trebuie analizată de instanța de fond, aceasta urmând să verifice, ceea ce nu a făcut în primul ciclu procesual, dacă reclamanta și intervenienții posedă „un bun" în sensul convenției și dacă prin pretențiile formulate s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate sau securității raporturilor juridice.

În același timp, prevederile art. 13 din Legea nr. 1/2009 devenit alin. (4) al arti. 46 din Legea nr. 10/2001, republicată, în urma adoptării acestei legi de modificare, trebuie interpretate în contextul întregului articol, în sensul că persoanele îndreptățite la restituire au obligația să urmeze procedura specială a Legii nr. 10/2001, care se aplică cu prioritate față de dreptul comun, însă aceasta dispoziție, nu exclude de plano și în mod imperativ ca aceste persoane să recurgă și la o acțiune în revendicare întemeiată pe dreptul comun și pe prevederile art. 1 din Primul Protocol Adițional al C.E.D.O. În ceea ce privește motivul de recurs formulat de pârâtă referitor la problema competenței materiale de soluționare a cauzei, se constată că este, de asemenea nefondat, întrucât instanța de apel a făcut aplicarea dispozițiilor art. 297 C. proc.

civ. în condițiile în care, cauza a fost soluționată pe excepție și nu pe fond, și nu pe baza considerentelor că au fost încălcate dispozițiile procesuale de ordine publică privind competența de soluționare materială a litigiului. Este adevărat că prin considerentele deciziei recurate s-a dispus de către instanța de apel, ca prima instanță, în urma rejudecării, să-și verifice competența materială de soluționare, în raport de valoarea imobilului revendicat, fără a se observa că printr-un raport de expertiză tehnică judiciară s-a stabilit valoarea imobilului la suma de 1.263.732 lei, ceea ce denotă că litigiul a fost soluționat corect în primă instanță de către Tribunalul Alba, însă aceste considerente nu duc la nelegalitatea hotărârii recurate.

Față de cele arătate, Înalta Curte, constată că nu subzistă motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., astfel încât, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Alba Iulia. Fiind în culpă procesuală, în baza art. 274 C. proc. civ. va fi obligată recurenta către intimata - intervenientă R.I.G. la plata sumei de 3.000 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Alba Iulia împotriva Deciziei nr. 124/ A din 25 iunie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Obligă pe pârâta - recurentă Primăria Municipiului Alba Iulia la 3.000 lei cheltuieli de judecată către intimata - intervenientă R.I.G. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 martie 2010.