ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1867/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1867/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată sub nr. 1021/107/2007 pe rolul Tribunalului Alba,

reclamanta B.R. s-a adresat instanței, formulând cerere de chemare în judecată

împotriva pârâților Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Alba și

Primăria Municipiului Alba Iulia, și solicitând ca prin hotărârea ce se va

pronunța să se dispună obligarea acestora să-i lase în deplină proprietate și

liniștită posesie imobilele situate în Municipiul Alba Iulia, județul Alba.

La data de 18 aprilie 2007, reclamanta

și-a precizat acțiunea, solicitând și revendicarea imobilului situat în

Municipiul Alba Iulia, județul Alba, precum și constatarea nulității absolute a

contractului de concesiune încheiat de Primăria Alba Iulia pentru terenul în

suprafață de 300 mp ce face parte din suprafața totală de 4.218 mp teren,

situată în Municipiul Alba Iulia.

La data de 12 septembrie 2007, numiții

B.L.A., B.O.G. și R.I.G. au formulat cerere de intervenție în interes propriu,

solicitând obligarea pârâților să le lase în deplină proprietate și liniștită

posesie imobilele situate în Municipiul Alba Iulia, întrucât în baza

certificatului de moștenitor din 1998 eliberat de B.N.P. M.M., au calitatea de

moștenitori, alături de reclamantă, a autorilor B.I. și D.I.

Cererea de intervenție a fost

precizată de intervenienți la data de 5 februarie 2008, iar prin încheierea din

6 februarie 2008 Tribunalul Alba, secția civilă, a admis, în principiu, cererea

de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții B.L.A., B.O.G. și

R.I.G.

Prin sentința civilă nr. 261 din 12

martie 2008, Tribunalul Alba, secția civilă, a respins, ca inadmisibilă,

acțiunea în revendicare formulată de reclamanta B.R., împotriva pârâților

Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Alba și Primăria Alba Iulia, precum

și cererea de intervenție formulată de intervenienții în interes propriu B.L.A.,

B.O.G. și R.I.G.

Pentru a se pronunța astfel, instanța

a reținut că, după apariția Legii nr. 10/2001, acțiunea în revendicare

întemeiată pe dreptul comun, art. 480 C. civ., având ca obiect imobilele

preluate de stat în perioada comunistă, nu mai poate fi admisibilă.

Prin Decizia civilă nr. 154/A/2008,

Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, a admis apelul declarat de reclamantă

și intervenienți, a desființat sentința civilă nr. 261 din 12 martie 2008 a

Tribunalului Alba, secția civilă, și a dispus trimiterea cauzei, spre

rejudecare, la aceeași instanță.

Pentru a se pronunța astfel, instanța

a reținut că în mod greșit Tribunalul Alba a respins, ca inadmisibilă, acțiunea

în revendicare promovată de reclamantă și intervenienți, întrucât cererea a

fost întemeiată pe dreptul comun și nu pe prevederile Legii nr. 10/2001.

S-a apreciat că instanța de fond a

schimbat cadrul juridic în care părțile au înțeles să-și formuleze acțiunea,

astfel încât se poate concluziona că nu s-a soluționat fondul cauzei.

S-a dispus ca instanța de rejudecare

să-și verifice competența de soluționare a acțiunii și să analizeze cererile

formulate de părți prin prisma interpretării date Legii nr. 10/2001, în raport

de Decizia nr. 33/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile

unite.

Prin sentința civilă nr. 448 din 11

martie 2009, Tribunalul Alba, secția civilă, a respins acțiunea principală și

cererea de intervenție pe baza considerentelor potrivit cărora, reclamanții nu

pot solicita repararea prejudiciului pe calea dreptului comun, respectiv

acordarea de despăgubiri bănești, atâta vreme cât nu au urmat procedura legii

speciale și că, de principiu, persoanele cărora le sunt aplicabile dispozițiile

Legii nr. 10/2001 nu au posibilitatea de a opta între calea prevăzută de acest

act normativ și aplicarea dreptului comun în materia revendicării, respectiv

prevederile art. 480 C. civ.

Prin Decizia civilă nr. 124/ A din 25

iunie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, a admis apelul declarat

de reclamanta B.R., a desființat sentința civilă nr. 448 din 11 martie 2009 a

Tribunalului Alba, secția civilă, și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare

la aceeași instanță.

Pentru a se pronunța astfel, instanța

a reținut că sunt aplicabile prevederile art. 297 C. proc. civ., întrucât

Tribunalul Alba nu a respectat considerentele deciziei de desființare,

pronunțată anterior în cauză de către Curtea de Apel Alba Iulia, respectiv Decizia

civilă nr. 154/A/2008.

S-a constatat că, fără a respecta

îndrumările obligatorii date de instanța superioară, Tribunalul Alba a respins,

din nou, ca inadmisibilă, acțiunea în revendicare formulată de reclamantă, câtă

vreme aceasta nu a urmat procedura specială a Legii nr. 10/2001, potrivit

interpretării date Deciziei nr. 33/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, secțiile unite.

S-a apreciat că sunt aplicabile

prevederile art. 297 C. proc. civ., întrucât instanța de fond a soluționat

cauza pe un alt temei juridic decât cel invocat de părți și nu au fost

respectate îndrumările date de instanța superioară.

S-a dispus ca, în urma rejudecării,

prima instanță să-și verifice competența de soluționare a cauzei raportată la

valoarea imobilului, întrucât competența de soluționare a acțiunii în

revendicare întemeiată pe dreptul comun, aparține judecătoriei, și numai dacă

valoarea imobilului revendicat depășește suma de 500.000 lei, competența de

soluționare aparține tribunalului județean, în primă instanță, conform

prevederilor art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.

S-a precizat, de asemenea, ca instanța

de fond să verifice dacă reclamanta are un „bun" în sensul Convenției și

dacă prin pretențiile formulate s-ar aduce atingere unui alt drept de

proprietate sau securității raporturilor juridice.

Împotriva deciziei respective, la data

de 12 august 2009, în termen legal, a declarat recurs, pârâta Primăria

Municipiului Alba Iulia, prin Primar, criticând-o ca fiind nelegală și

solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii apelului declarat de

reclamanta B.R. împotriva sentinței civile nr. 448/2009 a Tribunalului Alba.

Prin motivele de recurs depuse odată

cu cererea, s-a susținut că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a

dispozițiilor art. 297 C. proc. civ., întrucât criticile aduse hotărârii primei

instanțe pe tema problemei competenței materiale de soluționare a cauzei, nu au

suport legal, în condițiile în care cauza a fost soluționată corect, în primă

instanță, de către Tribunalul Alba, potrivit raportului de expertiză tehnică

care a stabilit că valoarea imobilului revendicat este de peste 500.000 lei,

respectiv are o valoare de 1.263.732 lei.

În al doilea rând, s-a arătat că

instanța de apel a interpretat și aplicat greșit Decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secțiile unite, întrucât în vederea aplicării unitare a

legii, instanța supremă a statuat inaplicabilitatea dreptului comun în raport

cu legile speciale ale proprietății, respectiv Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 1/2009.

Ultimul motiv de recurs a vizat faptul

că instanța de apel a ignorat voința legiuitorului român care a statuat că

restituirea imobilelor preluate în proprietatea statului să se facă doar în

cadrul stabilit de Legea nr. 10/2001, privită ca o lege cu caracter reparatoriu,

aspecte ce rezultă din cuprinsul art. 13 din Legea nr. 1/2009, potrivit căruia

„persoana îndreptățită are obligația de a urma calea prevăzută de prezenta

lege, după intrarea în vigoare a acesteia. Prevederile prezentei legi se aplică

cu prioritate".

În drept, s-au invocat prevederile art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările

dosarului în funcție de motivul de casare invocat și de considerentele deciziei

recurate, Înalta Curte, constată că recursul declarat de pârâta Primăria

Municipiului Alba Iulia, este nefondat, și-l va respinge, ca atare, avându-se

în vedere următoarele considerente:

Pârâta, prin motivele de recurs,

dezvoltă critici referitoare la aplicarea greșită de către instanța de apel a

dispozițiilor art. 297 C. proc. civ. și deși pentru analizarea acestui aspect a

fost indicat motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta

Curte, consideră că, fiind în discuție aplicarea greșită a unei norme procedurale

ce implică numai un aspect formal, sediul materiei este reprezentat de art. 304

pct. 5 C. proc. civ., care include în mod global toate încălcările normelor

procedurale în afara celor prevăzute expres în motivele de recurs anterioare.

Față de cele menționate, motivul de

casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., este neîntemeiat.

Astfel, dispozițiile art. 297 C. proc.

civ. prevăd faptul că, în cazul în care se constată că, în mod greșit, prima

instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, instanța de

apel va desființa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei

instanțe.

Acest text de lege, art. 297 C. proc.

civ., prin modul în care este redactat, are un caracter imperativ, ce privește

și impune ordinea firească a procesului, astfel încât instanța de apel este

obligată, în baza articolului menționat, să desființeze sentința și să dispună

rejudecarea cauzei de către instanța de fond, caracterul imperativ

întemeindu-se pe necesitatea asigurării principiului celor două grade de

jurisdicție, exigența acestui principiu impunându-se nu numai în interesul

părților, ci și pentru respectarea competenței materiale a instanțelor,

deoarece fondul oricărui litigiu trebuie să fie soluționat de instanța

competentă.

În cauză, se constată faptul că

instanța de apel a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 297 C. proc.

civ., desființând hotărârea Tribunalului Alba și dispunând trimiterea cauzei

spre rejudecare la aceeași instanță, în condițiile în care, prima instanță a

soluționat în mod greșit cauza, pe cale de excepție, respingând, ca

inadmisibilă, a doua oară, acțiunea în revendicare formulată de reclamantă și

intervenienți, prin ignorarea considerentelor deciziei pronunțate anterior în

cauză de către aceeași curte de apel (Decizia nr. 154/A/2008 a Curții de Apel

Alba Iulia), în baza acelorași prevederi legale (art. 297 C. proc. civ.) și

prin care s-a statuat, în mod clar, că acțiunea în revendicare, întemeiată pe

dreptul comun, art. 480 C. civ., și pe prevederile Convenției Europene a

Drepturilor Omului, este admisibilă și trebuie să fie analizată prin prisma

temeiurilor de drept invocate, chiar și după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

În acest sens, prin considerentele

primei decizii de desființare cu trimitere, s-a dispus ca prima instanță să

analizeze cererea în revendicare și prin prisma Deciziei nr. 33 din 9 iunie

2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, în Dosarul

nr. 60/2007 privind acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având

ca obiect revendicarea imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 -

22 decembrie 1989, formulate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Rejudecând cauza, prima instanță a

ignorat aceste considerente ale deciziei pronunțate de instanța superioară,

respingând din nou, ca inadmisibilă, acțiunea în revendicare cu care a fost

învestită, astfel încât Curtea de Apel Alba Iulia, a fost nevoită să facă

aplicarea repetată a dispozițiilor art. 297 C. proc. civ.

Sub acest aspect, sunt nefondate

motivele de recurs formulate de pârâta Primăria Alba Iulia, referitoare la

greșita interpretare și aplicare de către instanța de apel a Deciziei civile nr.

33/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, întrucât prin

dispozitivul deciziei respective s-a stipulat într-adevăr inaplicabilitatea

dreptului comun în raport cu legile speciale ale proprietății, respectiv Legea nr.

10/2001, însă, în același timp, s-a prevăzut prioritatea Convenției Europene a

Drepturilor Omului, în raport de legea specială, atunci când sunt sesizate

neconcordanțe între această lege și Convenție, prioritate ce poate fi dată în

cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în

care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori

securității raporturilor juridice.

Rezultă astfel că nu se poate aprecia

că existența Legii nr. 10/2001, exclude, în toate situațiile, posibilitatea de

a se recurge la acțiunea în revendicare, căci este posibil ca reclamantul

într-o atare acțiune să se poată prevala la rândul său de un bun în sensul art.

1 din Primul Protocol Adițional și trebuie să i se asigure accesul la justiție.

Această decizie a fost respectată de

către instanța de apel, care a reținut că acțiunea în revendicare trebuie

analizată de instanța de fond, aceasta urmând să verifice, ceea ce nu a făcut

în primul ciclu procesual, dacă reclamanta și intervenienții posedă „un

bun" în sensul convenției și dacă prin pretențiile formulate s-ar aduce

atingere unui alt drept de proprietate sau securității raporturilor juridice.

În același timp, prevederile art. 13

din Legea nr. 1/2009 devenit alin. (4) al arti. 46 din Legea nr. 10/2001,

republicată, în urma adoptării acestei legi de modificare, trebuie interpretate

în contextul întregului articol, în sensul că persoanele îndreptățite la

restituire au obligația să urmeze procedura specială a Legii nr. 10/2001, care

se aplică cu prioritate față de dreptul comun, însă aceasta dispoziție, nu

exclude de plano și în mod imperativ ca aceste persoane să recurgă și la o

acțiune în revendicare întemeiată pe dreptul comun și pe prevederile art. 1 din

Primul Protocol Adițional al C.E.D.O.

În ceea ce privește motivul de recurs

formulat de pârâtă referitor la problema competenței materiale de soluționare a

cauzei, se constată că este, de asemenea nefondat, întrucât instanța de apel a

făcut aplicarea dispozițiilor art. 297 C. proc. civ. în condițiile în care,

cauza a fost soluționată pe excepție și nu pe fond, și nu pe baza

considerentelor că au fost încălcate dispozițiile procesuale de ordine publică

privind competența de soluționare materială a litigiului.

Este adevărat că prin considerentele

deciziei recurate s-a dispus de către instanța de apel, ca prima instanță, în

urma rejudecării, să-și verifice competența materială de soluționare, în raport

de valoarea imobilului revendicat, fără a se observa că printr-un raport de

expertiză tehnică judiciară s-a stabilit valoarea imobilului la suma de

1.263.732 lei, ceea ce denotă că litigiul a fost soluționat corect în primă

instanță de către Tribunalul Alba, însă aceste considerente nu duc la nelegalitatea

hotărârii recurate.

Față

de cele arătate, Înalta Curte, constată că nu subzistă motivul de casare

prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., astfel încât, în baza art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta

Primăria Municipiului Alba Iulia.

Fiind în culpă procesuală, în baza art.

274 C. proc. civ. va fi obligată recurenta către intimata - intervenientă R.I.G.

la plata sumei de 3.000 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

Primăria Municipiului Alba Iulia împotriva Deciziei nr. 124/ A din 25 iunie

2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Obligă pe pârâta - recurentă Primăria

Municipiului Alba Iulia la 3.000 lei cheltuieli de judecată către intimata - intervenientă

R.I.G.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi

18 martie 2010.