ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1583/2010

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: 1. Hotărârea instanței de apel Prin Decizia civilă nr. 45 din 22 ianuarie 2009, Curtea de Apel București, secția a IV- a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta G.A.C. împotriva sentinței civile nr. 329 din 14 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a V- a civilă. Pentru a decide astfel instanța a reținut că potrivit Deciziei nr. 20 din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în cazul în care unitatea deținătoare sau unitatea învestită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită prin art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură, ori de a acorda persoanei îndreptățite în compensație alte bunuri sau servicii, se impune ca instanța învestită să evoce fondul, să constate dacă este întemeiată cererea de restituire în natură.

Instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului entității deținătoare de a răspunde notificării, cauza de față nu poate fi considerată admisibilă, neexistând identitate de rațiune. Petenta a formulat notificare, care i s-a respins pentru tardivitatea formulării ei, însă nu a declarat contestație împotriva acesteia, conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001, ci a încercat să ocolească aceste dispoziții legale, în condițiile depășirii termenului în care putea formula plângere împotriva răspunsului primit și a încercat pe o cale separată să obțină o repunere în termenul de depunere a notificării. Cererea de repunere în termen trebuia formulată odată cu actul de procedură neîndeplinit în termenul legal, odată cu notificarea sau pe calea contestației împotriva răspunsului unității deținătoare.

Cererea de repunere în termen trebuia adresată unității administrative a cărei decizie este supusă controlului judecătoresc, inclusiv cu privire la modul de soluționare a cererii de repunere în termen. 2. Recursul 2.1. Motive Reclamanta a declarat recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., critica vizând următoarele aspecte: Considerentele hotărârii atacate sunt contradictorii pentru că, deși în preambulul motivării curtea de apel se raportează la Decizia nr. 20 din 19 martie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție ce consacră competența instanței de a soluționa contestația și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului entității deținătoare de a răspunde notificării, aceeași instanță conchide că petenta a formulat notificare care i s-a - respins pentru tardivitatea formulării.

Aceste două situații juridice sunt diametral opuse și se exclud reciproc. Motivarea privitoare la decizia instanței supreme cât și argumentarea subsecventă sunt străine de natura pricinii. Instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății. Magistralii apelului au calificat în mod eronat atât natura acțiunii cât și remediile judiciare de reclamanta a înțeles să uzeze în vederea valorificării drepturilor și intereselor sale legitime. Adresa din 21 ianuarie 2008 a fost asimilată în mod greșit de instanța de apel unei decizii/dispoziții emise în baza Legii nr. 10/2001. în realitate, această adresa este decât un act informativ, semnat de alte persoane decât cele prevăzute de lege, atribuții specifice de rezolvare a notificărilor.

1. Respingând apelul și menținând soluția inadmisibilității, instanța de apel a făcut o greșită aplicare a art. 103 C. proc. civ., privitor la repunerea în termen. Nici art. 2 din Legea nr. 10/2001 și nici o altă normă din aceeași lege nu reglementează procedură specială de repunere în termen și nu instituie competența entității notificării de a dispune repunerea în termen a părții interesate. Luarea unei asemenea măsuri este atributul suveran și exclusiv al insțant judecată, singura autoritate abilitată a constata pe cale judiciară și de a face temeinicia și rezonabilitatea motivelor care au determinat depășirea unor termene procedurale. 2.2. Analiza făcută de instanța de recurs Recursul este întemeiat, pentru următoarele considerente: Prin cererea introductivă de instanță reclamanta a solicitat repunerea de depunere a notificării pentru restituirea imobilelor situate în București.

În motivarea cererii, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 103 C. proc. civ.a arătat că motivele temeinic justificate care au împiedicat-o pe reclamantă să se încadreze în termenele prevăzute de lege pentru depunerea notificării au fost starea de sănătate, evenimentele legate de dispariția tatălui său provocându-i un fel de dezechilibru psihic și emoțional. Instanțele de fond au respins cererea ca inadmisibilă cu motivarea că din interpretarea logică a dispozițiilor art. 103 alin. (2) C. proc. civ., repunerea în termen făcută odată cu actul de procedură neîndeplinit în termenul legal și că procedura este una contencioasă, desfășurată în fața instanței de judecată. Ca urmare, cererea prin care se solicită repunerea în termen trebuie să fie o cerere silențioasă, dată în competența generală a instanțelor de judecată.

De asemenea, partea vătămată a declarat contestație împotriva soluției de respingere a notificării ca tardiv formulată, și prin această contestație să ceară repunerea în termen. Pronunțând o asemenea soluție, instanțele au nesocotit faptul că prin notificarea din 4 ianuarie 2008 G.A.C. a solicitat și repunerea în termen conform art. 103 alin. (1) C. proc. civ., iar la 7 ianuarie 2008 a fost introdusă și acțiunea, ca obiect repunerea în termenul de depunere a notificării. Asupra notificării, Primăria Municipiului București răspunde prin adresa din 21 ianuarie 2008. Drept urmare, nu se poate reproșa reclamantei faptul că la 7 februarie 2009 nu a formulat contestație împotriva acestei adrese.

Pe de altă parte, această adresă nu putea fi calificată drept un act juridic de natura aceluia prin care entitatea învestită cu soluționarea notificării trebuie să răspundă asupra acesteia, de vreme ce nu este semnată de primar, cerință care rezultă din prevederile art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001. Conform acestui text, în cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ - teritoriale restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului București, ori, după caz, a președintelui Consiliului județean. Neavând natura dispoziției/deciziei prin care este soluționată notificarea, adresa din 21 ianuarie 2008 nu trebuia să fie contestată.

Față de cele ce preced, criticile formulată de recurentă cu privire la modul de aplicare a prevederilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ. întrunesc cerințele art. 304 pct. 5 C. proc. civ., vătămarea procesuală a acesteia fiind evidentă față de faptul că instanțele de fond nu i-au analizat împrejurările invocate ca reprezentând temeiuri justificate pentru depășirea termenului de formulare a notificării, întrucât instanțele de fond nu au analizat temeinicia cererii de repunere în termen, ci s-au mărginit să o respingă în temeiul unor chestiuni procedurale - greșit aplicate - nu au intrat în cercetarea fondului acestei cereri, în temeiul art. 312 alin. (5) C proc. civ. recursul va fi admis și hotărârea dată în apel va fi casată.

în temeiul art. 25 alin. (1) C. proc. civ. va fi admis apelul și va fi desființată sentința, cauza fiind trimisă aceluiași tribunal spre rejudecarea fondului cererii de repunere în termen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta G.A.C. împotriva Deciziei nr. 45 din 22 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a V- civilă. Casează decizia și admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 329 din 14 februarie 2008 a Tribunalului București, secția a V- a civilă. Desființează sentința și trimite cauza spre rejudecare la același tribunal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2010.