ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1583/2010

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut

următoarele:

instanței de apel

Prin Decizia civilă nr. 45 din 22

ianuarie 2009, Curtea de Apel București, secția a IV- a civilă a respins ca

nefondat apelul declarat de reclamanta G.A.C. împotriva sentinței civile nr.

329 din 14 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a V- a

civilă.

Pentru a decide

astfel instanța a reținut că potrivit Deciziei nr. 20 din 19 martie 2007 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, în cazul în care unitatea deținătoare sau

unitatea învestită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită

prin art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunța asupra cererii de

restituire în natură, ori de a acorda persoanei îndreptățite în compensație

alte bunuri sau servicii, se impune ca instanța învestită să evoce fondul, să

constate dacă este întemeiată cererea de restituire în natură.

Instanța de

judecată este competentă să soluționeze pe fond și acțiunea persoanei

îndreptățite în cazul refuzului entității deținătoare de a răspunde notificării,

cauza de față nu poate fi considerată admisibilă, neexistând identitate de

rațiune.

Petenta a

formulat notificare, care i s-a respins pentru tardivitatea formulării ei, însă

nu a declarat contestație împotriva acesteia, conform dispozițiilor Legii nr.

10/2001, ci a încercat să ocolească aceste dispoziții legale, în condițiile

depășirii termenului în care putea formula plângere împotriva răspunsului

primit și a încercat pe o cale separată să obțină o repunere în termenul de

depunere a notificării.

Cererea de

repunere în termen trebuia formulată odată cu actul de procedură neîndeplinit

în termenul legal, odată cu notificarea sau pe calea contestației împotriva

răspunsului unității deținătoare.

Cererea de

repunere în termen trebuia adresată unității administrative a cărei decizie

este supusă controlului judecătoresc, inclusiv cu privire la modul de

soluționare a cererii de repunere în termen.

2.1. Motive

Reclamanta a

declarat recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.

proc. civ., critica vizând următoarele aspecte:

Considerentele

hotărârii atacate sunt contradictorii pentru că, deși în preambulul motivării

curtea de apel se raportează la Decizia nr. 20 din 19 martie 2007 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție ce consacră competența instanței de a

soluționa contestația și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului

entității deținătoare de a răspunde notificării, aceeași instanță conchide că

petenta a formulat notificare care i s-a - respins pentru tardivitatea

formulării.

Aceste două

situații juridice sunt diametral opuse și se exclud reciproc.

Motivarea

privitoare la decizia instanței supreme cât și argumentarea subsecventă sunt

străine de natura pricinii.

Instanța de

apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății. Magistralii apelului

au calificat în mod eronat atât natura acțiunii cât și remediile judiciare de

reclamanta a înțeles să uzeze în vederea valorificării drepturilor și

intereselor sale legitime. Adresa din 21 ianuarie 2008 a fost asimilată în mod

greșit de instanța de apel unei decizii/dispoziții emise în baza Legii nr.

10/2001. în realitate, această adresa este decât un act informativ, semnat de

alte persoane decât cele prevăzute de lege, atribuții specifice de rezolvare a

notificărilor.

apelul și menținând soluția inadmisibilității, instanța de apel a făcut o greșită

aplicare a art. 103 C. proc. civ., privitor la repunerea în termen. Nici art. 2

din Legea nr. 10/2001 și nici o altă normă din aceeași lege nu reglementează

procedură specială de repunere în termen și nu instituie competența entității

notificării de a dispune repunerea în termen a părții interesate.

Luarea unei

asemenea măsuri este atributul suveran și exclusiv al insțant judecată, singura

autoritate abilitată a constata pe cale judiciară și de a face temeinicia și

rezonabilitatea motivelor care au determinat depășirea unor termene

procedurale.

2.2. Analiza

făcută de instanța de recurs

Recursul este

întemeiat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea

introductivă de instanță reclamanta a solicitat repunerea de depunere a

notificării pentru restituirea imobilelor situate în București.

În motivarea

cererii, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 103 C. proc. civ.a arătat că

motivele temeinic justificate care au împiedicat-o pe reclamantă să se

încadreze în termenele prevăzute de lege pentru depunerea notificării au fost

starea de sănătate, evenimentele legate de dispariția tatălui său provocându-i

un fel de dezechilibru psihic și emoțional.

Instanțele de

fond au respins cererea ca inadmisibilă cu motivarea că din interpretarea

logică a dispozițiilor art. 103 alin. (2) C. proc. civ., repunerea în termen făcută

odată cu actul de procedură neîndeplinit în termenul legal și că procedura este

una contencioasă, desfășurată în fața instanței de judecată. Ca urmare, cererea

prin care se solicită repunerea în termen trebuie să fie o cerere silențioasă,

dată în competența generală a instanțelor de judecată. De asemenea, partea

vătămată a declarat contestație împotriva soluției de respingere a notificării

ca tardiv formulată, și prin această contestație să ceară repunerea în termen.

Pronunțând o

asemenea soluție, instanțele au nesocotit faptul că prin notificarea din 4

ianuarie 2008 G.A.C. a solicitat și repunerea în termen conform art. 103 alin. (1)

C. proc. civ., iar la 7 ianuarie 2008 a fost introdusă și acțiunea, ca obiect

repunerea în termenul de depunere a notificării.

Asupra

notificării, Primăria Municipiului București răspunde prin adresa din 21 ianuarie

nu a formulat contestație împotriva acestei adrese.

Pe de altă

parte, această adresă nu putea fi calificată drept un act juridic de natura

aceluia prin care entitatea învestită cu soluționarea notificării trebuie să

răspundă asupra acesteia, de vreme ce nu este semnată de primar, cerință care

rezultă din prevederile art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001. Conform

acestui text, în cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ - teritoriale

restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face

prin dispoziția motivată a primarilor, respectiv a primarului general al

municipiului București, ori, după caz, a președintelui Consiliului județean.

Neavând natura

dispoziției/deciziei prin care este soluționată notificarea, adresa din 21

ianuarie 2008 nu trebuia să fie contestată.

Față de cele ce

preced, criticile formulată de recurentă cu privire la modul de aplicare a

prevederilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ. întrunesc cerințele art. 304 pct.

5 C. proc. civ., vătămarea procesuală a acesteia fiind evidentă față de faptul

că instanțele de fond nu i-au analizat împrejurările invocate ca reprezentând

temeiuri justificate pentru depășirea termenului de formulare a notificării, întrucât

instanțele de fond nu au analizat temeinicia cererii de repunere în termen, ci

s-au mărginit să o respingă în temeiul unor chestiuni procedurale - greșit

aplicate - nu au intrat în cercetarea fondului acestei cereri, în temeiul art.

312 alin. (5) C proc. civ. recursul va fi admis și hotărârea dată în apel va fi

casată. în temeiul art. 25 alin. (1) C. proc. civ. va fi admis apelul și va fi

desființată sentința, cauza fiind trimisă aceluiași tribunal spre

rejudecarea fondului cererii de repunere în termen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta G.A.C. împotriva Deciziei nr. 45 din 22 ianuarie 2009 a

Curții de Apel București, secția a V- civilă.

Casează decizia

și admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 329 din

14 februarie 2008 a Tribunalului București, secția a V- a civilă.

Desființează

sentința și trimite cauza spre rejudecare la același tribunal.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 9 martie 2010.