ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3607/2019
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3607/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra contestației de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin contestația înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, contestatorul A. a formulat, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, contestație împotriva Hotărârii nr. 2931 din 10 decembrie 2018 a Consiliului Superior al Magistraturii și împotriva Hotărârii nr. 426 din 25 septembrie 2018 a secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.
În motivarea contestației, s-a arătat că prin Hotărârea nr. 426 din 25 septembrie 2018 a secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a fost respinsă cererea contestatorului de transfer în funcția de procuror militar la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Iași, cu motivarea, pe de o parte, că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Parchetelor Militare a exprimat un punct de vedere favorabil transferului pentru un alt procuror, iar nu și pentru contestator, iar, pe de altă parte, contestatorul are o vechime de doar 8 luni în gradul profesional de parchet de pe lângă tribunal.
Plângerea prealabilă formulată de către contestator a fost respinsă ca neîntemeiată prin Hotărârea nr. 2931 din 10 decembrie 2018 a Consiliului Superior al Magistraturii.
Contestatorul a arătat că, din perspectiva analizei oportunității transferului, el își desfășoară activitatea la un parchet unde schema de personal este ocupată 100% și a solicitat transferul la o unitate unde schema de personal este ocupată în proporție de 53,8%. În cazul său, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Parchetelor Militare nu a exprimat niciun punct de vedere, fie favorabil sau nefavorabil, împrejurare care nu-i poate fi reproșată și nu poate fi reținută ca motiv de respingere a cererii de transfer. S-a admis o singură cerere de transfer la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Iași, deși erau mai multe locuri vacante, iar la celelalte parchete militare s-au ocupat toate locurile de execuție vacante.
Contestatorul a mai arătat că dispozițiile art. 5 din Regulamentul comun al Consiliului Superior al Magistraturii și al Ministerului Apărării Naționale privind numirea ca judecător sau procuror militar, transferul de la instanțele sau parchetele civile la instanțele sau parchetele militare, precum și acordarea gradelor militare și înaintarea în grad a judecătorilor și procurorilor militari nu pot fi avute în vedere la soluționarea cererii sale de transfer. Chiar și în ipoteza în care aceste dispoziții ar fi aplicabile, secția pentru procurori a avut în vedere un singur criteriu, respectiv cel prevăzut la lit. c), "vechimea în gradul aferent instanței, respectiv parchetului militar la care se solicită numirea", ignorând celelalte criterii pe care contestatorul de îndeplinea.
Apărările intimatului
Prin întâmpinarea formulată, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea contestației, ca neîntemeiată, argumentând, în esență, că au fost respectate în cauză dispozițiile art. 32 din Legea nr. 303/2004, art. 6 alin. (1) din Regulamentul comun aprobat prin Ordinul nr. 47/2014 și art. 3 din Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006.
Soluția Înaltei Curți
Examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, motiv pentru care o va admite și, în temeiul dispozițiilor art. 131 și art. 132 din Noul C. proc. civ., va trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal.
Contestatorul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu controlul de legalitate al Hotărârii nr. 426 din 25 septembrie 2018 a secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, prin care a fost respinsă cererea contestatorului de transfer în funcția de procuror militar la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Iași și al răspunsului Plenului CSM la plângerea prealabilă formulată de contestator împotriva hotărârii secției pentru Procurori, răspuns denumit "Hotărârea nr. 2931 din 10 decembrie 2018".
Potrivit dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 303/2004, "hotărârile secției pentru judecători, respectiv ale secției pentru procurori ale Consiliului Superior al Magistraturii, în orice alte situații decât cele prevăzute la art. 134 alin. (3) din Constituția României, republicată, în care Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește rolul de instanță de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor, pot fi atacate la secția de contencios administrativ a curții de apel competente, conform dreptului comun."
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (7), coroborat cu alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare, lege specială în domeniu, hotărârile Plenului privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor pot fi atacate cu contestație de orice persoană interesată, la secția de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în termen de 15 zile de la publicare sau comunicare.
În speță, însă, obiectul acțiunii cu care a fost învestită instanța de contencios administrativ nu îl constituie o hotărâre a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, adoptată în condițiile art. 29 alin. (5)-(7) din Legea nr. 317/2004.
"Hotărârea nr. 2931 din 10 decembrie 2018" a Consiliului Superior al Magistraturii, la care face referire contestatorul în cererea de chemare în judecată reprezintă, în realitate, o adresă prin care acestuia i s-a comunicat răspunsul la plângerea prealabilă formulată împotriva Hotărârii nr. 426 din 25 septembrie 2018 a secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii și are strict semnificația parcurgerii procedurii administrative prealabile prevăzute de Legea nr. 554/2004.
În raport de conținutul cererii de chemare în judecată și de actul a cărui anulare se urmărește prin prezentul demers judiciar, cererea dedusă judecății nu face parte dintre cererile prevăzute a fi soluționate, în primă instanță, de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Competența materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție este reglementată prin dispozițiile art. 97 C. proc. civ., potrivit cărora:
"Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:
recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege;
recursurile în interesul legii;
cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept;
orice alte cereri date prin lege în competența sa."
Astfel, din textul legal sus citat rezultă că instanța supremă nu poate fi sesizată direct cu soluționarea pe fond a unei cereri decât în cazurile expres și limitativ prevăzute de legi speciale, ipoteză care, în speță, nu este realizată.
De asemenea, în materie civilă, art. 21 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară prevede că:
"Secția I civilă, secția a II-a civilă și secția de contencios administrativ și fiscal, ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum și recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecății a fost întrerupt în fața curților de apel."
Or, în raport dispozițiile legale anterior menționate, care cuprind norme de competență de ordine publică, precum și în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, este evident că Înalta Curte de Casație și Justiție nu este competentă material să soluționeze cauza de față, competența aparținând secției de contencios administrativ și fiscal, a Curții de Apel, potrivit dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 304/2004, coroborate cu cele ale art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
Pentru considerentele expuse anterior și ținând cont de dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în temeiul art. 132 alin. (1)și (3) din C. proc. civ., raportat la art. 96 pct. 1 din același cod, Înalta Curte va admite excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu și va trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, invocată din oficiu.
Declină competența de soluționare a contestației formulată de A. împotriva hotărârii nr. 426 din data de 25 septembrie 2018 a secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, în favoarea Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 iunie 2019.