ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2115/2022

Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 29 aprilie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a formulat acțiune în contencios administrativ cu privire la refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri de către pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând instanței obligarea acestuia la continuarea soluționării cererii de numire ca judecător militar, prin interviul în fața secției de judecători, și, ulterior, înaintarea documentației către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii; precum și indisponibilizarea locului vacant din schema de personal a Tribunalului Militar Iași până la soluționarea definitivă cauzei și a cererii sale de numire ca judecător militar, înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. x/10.11.2020.

Hotărârea instanței de fond. Prin sentința nr. 114 din 29 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021, s-a admis în parte acțiunea reclamantului A. și a fost obligat Consiliul Superior al Magistraturii la continuarea soluționării cererii înregistrate sub nr. x din 10.11.2020. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut, în esență, că nu există divergențe de opinie între părți asupra dispozițiilor aplicabile cererii reclamantului, aceasta nefiind de transfer sau de reîncadrare, ci de numire din funcția de procuror militar în funcția de judecător militar. Totodată, a apreciat că restituirea cererii către reclamant, motivată de nedeclanșarea unei proceduri de numire în funcția de judecător militar, este nelegală, neavând acoperire în regulamentul comun, în acest sens Consiliul Superior al Magistraturii având obligația semestrială a publicării locurilor vacante și a analizării cererilor de numire formulate. Ca atare, a considerat că restituirea cererii are semnificația unui refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, act administrativ asimilat în sensul art. 2 alin. (2) din același act normativ. În referire la petitul privind indisponibilizarea locului vacant, a reținut că nu există vreun motiv de fapt sau de drept pentru admiterea acestei solicitări, întrucât existența postului vacant conferă reclamantului doar o vocație la numire, Consiliul Superior al Magistraturii neavând obligația de admitere a respectivei cereri.

Calea de atac exercitată în cauză. Împotriva sentinței de fond a declarat recurs pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, criticând-o pentru nelegalitate. A invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și rejudecarea cauzei cu consecința respingerii în tot a cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată. În dezvoltarea recursului a susținut, în contextul unei succinte prezentări a situației de fapt și a soluției pronunțate de instanța de fond, că hotărârea primei instanțe a fost dată cu greșita interpretare și aplicare a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 32 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a prevederilor din Regulamentul comun privind numirea ca judecător sau procuror militar, transferul de la instanțele sau parchetele civile la instanțele ori parchetele militare, precum și acordarea gradelor militare și înaintarea în grad a judecătorilor și procurorilor militari, aprobat prin Ordinul Ministrului Apărării Naționale nr. M47/2014 și Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 176/2014, și a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. A făcut trimitere la apărările formulate în fața primei instanțe și a citat dispozițiile art. 32 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, susținând că în aplicarea prevederilor alin. (2) din textul de lege amintit a fost adoptată legislația secundară reprezentată de Regulamentul comun privind numirea ca judecător sau procuror militar, transferul de la instanțele sau parchetele civile la instanțele ori parchetele militare, precum și acordarea gradelor militare și înaintarea în grad a jduecătorilor și procurorilor militari, aprobat prin Ordinul Ministrului Apărării Naționale nr. M 47/2014 și Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 176/2014. Astfel, în Regulamentul menționat anterior, mai exact în capitolul I, a fost reglementată procedura de numire (art. 1-5) ca judecător sau procuror militar și transferul de la instanțele sau parchetele civile la instanțele sau parchetele militare, precum și acordarea gradelor militare și înaintarea în grad a judecătorilor și procurorilor militari, iar în contextul legislativ reliefat și față de situația de fapt relevată de înscrisurile depuse la dosarul cauzei consideră, contrar celor reținute de instanța de fond, că în cauză nu poate fi reținut un refuz nejustificat de soluționare a cererii formulate de intimatul-reclamant, astfel cum această sintagmă este definită la art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. În condițiile în care direcția de specialitate din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a răspuns tuturor solicitărilor intimatului-reclamant, aducându-i-se la cunoștință că nu a fost declanșată la nivelul Consiliului o astfel de procedură și că urmează ca solicitarea să fie reiterată la momentul declanșării procedurii, precum și faptul că, la data de 29.10.2020, secția pentru judecători a hotărât doar declanșarea procedurii de transfer de la instanțele civile la Curtea Militară de Apel București, Tribunalul Militar București și Tribunalul Militar Iași, a apreciat recurentul că este eronată reținerea instanței de fond în sensul că Regulamentul comun privind numirea ca judecător sau procuror militar, transferul de la instanțele sau parchetele civile la instanțele ori parchetele militare, precum și acordarea gradelor militare și înaintarea în grad a judecătorilor și procurorilor militari nu prevede necesitatea declanșării unei proceduri de numire în funcția de judecător la instanțele militare, condiția fiind doar existența unui loc vacant. În referire la aceste locuri vacante a precizat că există trei modalități de ocupare a posturilor vacante de judecător de la instanțele militare, respectiv: numirea din funcția de procuror în funcția de judecător militar, transferul din funcția de judecător în funcția de judecător militar, precum și reîncadrarea în funcția de judecător militar, toate acestea urmând procedura prevăzută în Regulamentul comun privind numirea ca judecător sau procuror militar, transferul de la instanțele sau parchetele civile la instanțele ori parchetele militare, precum și acordarea gradelor militare și înaintarea în grad a judecătorilor și procurorilor militari, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului nr. 176/2014, publicat în Monitorul Oficial nr. 313/2014, cu respectarea condițiilor prevăzute în art. 1-5 din acest Regulament. În continuare a susținut aplicarea eronată de către instanța de fond a dispozițiilor art. 1 alin. (6) din Regulament, în sensul reținerii existenței unei obligații a Consiliului Superior al Magistraturii de a analiza cererea intimatului-reclamant de numire în funcția de judecător militar. Sub acest aspect a arătat că, deși textul de lege citat prevede o analiză semestrială a unor astfel de cereri de numire, acesta nu poate fi interpretat în mod izolat, ci, prin coroborare cu celelalte cerințe impuse de Regulament, în cadrul existenței unei proceduri de numire, în speță intimatul-reclamant nefăcând dovada că solicitarea sa de numire în funcția de judecător militar a respectat perioadele la care se referă art. 1 alin. (6) din Regulament. A evocat recurentul dispozițiile art. 41 din Legea nr. 317/2004, în temeiul cărora atributul declanșării unei proceduri de numire aparține secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, și a afirmat că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar reprezintă atributul Consiliului Superior al Magistraturii, astfel încât ocuparea posturilor vacante și declanșarea unor proceduri de ocupare a acestora trebuie să se raporteze la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, în vederea evitării provocării unor disfuncționalități în activitatea instanțelor și parchetelor. Însă, contrar dispozițiilor Regulamentului, în speță intimatul-reclamant a fost cel care a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii, prin cererea înregistrată sub nr. x/20.10.2020, publicarea listei posturilor vacante de la toate instanțele și parchetele militare, în vederea formulării unei cereri de numire în funcția de judecător militar la Tribunalul Militar Iași. În plus, a susținut că din probatoriul administrat în cauză reiese că intimatul-reclamant și-a raportat solicitarea la posturi vizate de o altă procedură, toate aspectele evidențiate fiind comunicate părții în adresele de răspuns transmise acestuia de către direcția de specialitate din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, astfel încât nu poate fi reținut un refuz nejustificat de soluționare a cererii reclamantului, cum în mod eronat a apreciat instanța de fond. În contextul citării dispozițiilor art. 1 alin. (1), art. 1 alin. (1) lit. i) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, a conchis recurentul-pârât în sensul că în speță nu sunt incidente prevederile legale menționate, neexistând un refuz nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim ori faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal. Astfel, a susținut că a răspuns solicitărilor intimatului-reclamant, comunicând acestuia motivul pentru care nu poate da curs încă solicitării de numire în funcția de judecător militar, și a considerat că este pe deplin justificată imposibilitatea temporară de soluționare a cererii. Pentru considerentele arătate a solicitat instanței de recurs să rețină incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și, în acest sens, să admită recursul, să caseze în parte sentința recurată și, rejudecând cauza, să respingă cererea reclamantului ca neîntemeiată.

Apărările formulate în cauză. Prin întâmpinarea formulată în cauză la data de 27.08.2021 intimatul-reclamant A. a solicitat, în primul rând, să se constate că motivele de casare invocate în prezenta cauză de către recurentul-pârât se circumscriu acelorași argumente invocate în cuprinsul întâmpinării depuse în fața instanței de fond. Totodată, în acord cu soluția instanței de fond, pe care a apreciat-o temeinică și legală și a cărei menținere a solicitat-o, a arătat că procedura de numire nu debutează printr-un anunț, ci, la momentul depunerii cererilor de către solicitanții informați. În opinia intimatului-reclamant, refuzul nejustificat nu se referă numai la emiterea unui act administrativ, ci, la orice altă cerere întemeiată pe vătămarea unui drept recunoscut de lege, privită lato sensu, pe acest fapt fiind fundamentată acțiunea sa, considerând că recurentul-pârât a depășit limitele de interpretare, adăugând condiții noi față de cele reglementate prin lege. Așadar, a apreciat că în conținutul noțiunii de refuz nejustificat intră și restituirea pe cale administrativă a cererii de numire, fără a fi analizată și eventual respinsă, pe cale de excepție, (ca prematură, inadmisibilă) sau pe fond (ca neîntemeiată), întrucât simpla restituire pe cale administrativă a cererii de numire nu reprezintă o soluționare a cererii, deși procedura era declanșată în momentul depunerii solicitării sale. În susținerea apărărilor formulate a depus următoarele înscrisuri: Hotărările nr. 43/15 ianuarie 2019 și nr. 799/1 octombrie 2019 ale Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori, precum și adresa-răspuns nr. x din 17.12.2021 emisă de Consiliul Superior al Magistraturii, prin care a comunicat unui procuror militar de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj că, în urma adoptării Ordinului Ministrului Apărării nr. M47/2014, nu a organizat nicio procedură de numire în funcția de judecător militar a procurorilor militari. Recurentul-pârât a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând înlăturarea susținerilor intimatului-reclamant, pe care le-a apreciat ca nefondate conform argumentelor prezentate în cuprinsul acestuia, reiterând, totodată, criticile invocate prin cererea de recurs. La termenul din data de 7 aprilie 2022, la care au avut loc dezbaterile, în urma interpelării intimatului-reclamant, Înalta Curte a luat act de susținerea acestuia în sensul că aspectele învederate prin întâmpinare cu privire la insuficienta motivare nu se circumscriu unei excepții de nulitate a recursului, fiind chestiuni de fond, astfel încât nu a înțeles să invoce excepția nulității recursului. Ca urmare, cauza a fost reținută spre soluționare pe fondul recursului promovat împotriva sentinței de fond de către recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii.

Soluția și considerentele instanței de control judiciar. Examinând sentința atacată prin prisma criticilor invocate de recurentul-pârât și a apărărilor formulate de intimatul-reclamant, raportat la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este fondat, în limitele și pentru considerentele ce succed. Din perspectiva contextului factual, Înalta Curte reține că reclamantul A., care avea calitatea de procuror militar în cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iași, a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ adresa nr. x/18.11.2020 a Direcției Resurse Umane din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, prin care i s-a comunicat că nu a fost declanșată nicio procedură de numire în funcția de judecător militar a procurorilor militari, astfel încât nu se poate da curs solicitării de numire a acestuia în postul de judecător militar vizat, fiindu-i restituită cererea cu recomandarea de a o reitera la momentul publicării pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii, a anunțului privind organizarea acestei proceduri. Totodată, reclamantul a solicitat indisponibilizarea locului vacant din schema de personal a Tribunalului Militar Iași, până la soluționarea definitivă a cauzei și a cererii sale de numire ca judecător militar. În motivarea acțiunii a susținut că, deși a menționat în cerere faptul că optează pentru numirea pe postul care nu era alocat transferului, în privința căruia era indicată disponibilitatea la Tribunalul Militar Iași, prin Hotărârea nr. 1306/29.10.2020 a secției pentru judecători, prin care s-a publicat un anunț privind organizarea unei sesiuni de transferuri de la instanțe civile la instanțele militare, cererea sa de numire înregistrată sub nr. x/10.11.2020 i-a fost restituită pe cale administrativă, cu adresa nr. x din data de 18.11.2020 a Direcției Resurse Umane din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, fără a fi analizată pe fond. A subliniat reclamantul că nu a solicitat transferul, ci numirea pe un post de judecător militar existent vacant, Ordinul nr. M47/22.04.2014 neprevăzând existența unui document numit anunț, ci, doar obligația Consiliului Superior al Magistraturii de a afișa pe site, semestrial, locurile vacante. Apreciind că îndeplinește condițiile impuse de art. 1 alin. (7) din Ordinul nr. M47/2014, a solicitat să se constate existența refuzului nejustificat al Consiliului Superior al Magistraturii de a da curs cererii formulate, prin aceea că i-a restricționat în mod expres dreptul la soluționarea cererii de numire în funcția de judecător militar. Curtea de Apel Iași, soluționând acțiunea reclamantului, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, a admis-o în parte și a obligat pârâtul la continuarea soluționării cererii reclamantului, respingând petitul formulat de parte în ceea ce privește indisponibilizarea locului vacant până la soluționarea cauzei. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut, în esență, că Regulamentul comun privind numirea ca judecător sau procuror militar nu prevede necesitatea declanșării unei proceduri de numire în funcția de judecător la instanțele militare, condiția fiind existența unui loc vacant. Totodată, a apreciat că pârâtul avea obligația analizării acestei cereri conform art. 1 alin. (6) din Regulament, iar restituirea cererii către reclamant cu motivația că nu a fost declanșată o procedură de numire în funcția de judecător militar este nelegală, în condițiile în care avea obligația semestrială a publicării locurilor vacante și a analizării cererilor de numire formulate, reprezintă un refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004. Reclamantul a exercitat recurs împotriva sentinței de fond, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Potrivit acestui motiv de recurs "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Din interpretarea textului de lege antereferit reiese că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material atunci când instanța a pronunțat soluția prin aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum și prin încălcarea unor principii generale de drept. Cu alte cuvinte, motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se referă, fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanța a dat o greșită interpretare a acesteia sau faptele au fost reținute greșit în raport de exigențele textului de lege antereferit. În cauza de față aceste motive sunt incidente, soluția primei instanțe reflectând o greșită interpretare a normelor de drept aplicabile în materie. În speță, se invocă nelegalitatea sentinței atacate pentru greșita interpretare și aplicare a prevederilor art. 32 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, a dispozițiilor din Regulamentul comun privind numirea ca judecător sau procuror militar, transferul de la instanțele sau parchetele civile la instanțele ori parchetele militare, aprobat prin Ordinul Ministrului Apărării Naționale nr. M47/2014 și Hotărârea nr. 176/2014 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, precum și a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Față de situația de fapt stabilită conform probatoriului administrat în cauză și în raport de normele legale și regulamentare incidente situației deduse judecății, Înalta Curte reține că sunt fondate criticile recurentului-pârât și urmează să răspundă acestora prin argumente comune, în funcție de finalitatea lor concretă. Potrivit dispozițiilor art. 32 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor: "(1) Poate fi numită judecător sau procuror militar persoana care îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru intrarea în magistratură, cu avizul conform al Ministerului Apărării Naționale privind îndeplinirea condițiilor legale pentru dobândirea calității de ofițer activ în cadrul acestui minister" (2) "Numirea ca judecător sau procuror militar, transferul de la instanțele sau parchetele civile la instanțele ori parchetele militare, precum și acordarea gradelor militare și înaintarea în grad a judecătorilor și procurorilor militari se fac potrivit unui regulament comun al Consiliului Superior al Magistraturii și Ministerului Apărării Naționale". De asemenea, potrivit art. 32 alin. (2) din aceeași lege, raportat la art. 1 din Capitolului I având denumirea marginală "Numirea și transferul în funcții de judecător militar și de procuror militar" al Regulamentului comun privind numirea ca judecător sau procuror militar, transferul de la instanțele sau parchetele civile la instanțele ori parchetele militare, precum și acordarea gradelor militare și înaintarea în grad a judecătorilor și procurorilor militari, aprobat prin Ordinul nr. M 47/2014 al Ministrului Apărării Naționale și prin Hotărârea nr. 176/2014 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, "(4) În scopul informării judecătorilor și procurorilor care intenționează să formuleze cereri de numire, semestrial se publică pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii lista posturilor vacante de execuție de la toate instanțele și parchetele militare, precum și a posturilor care urmează a se vacanta". "(6) Cererile de numire a judecătorilor în funcția de procuror militar sau a procurorilor în funcția de judecător militar, precum și cererea de numire a judecătorilor militari în funcția de procuror militar sau a procurorilor militari în funcția de judecător militar se analizează semestrial, de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii". Din interpretarea dispozițiilor legale și regulamentare sus-menționate, se reține că pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii este autoritatea administrativă desemnată de legiuitor, în vederea punerii în aplicare a prevederilor legale privind numirea în funcția de judecător militar printr-o procedură reglementată în legislația secundară reprezentată de Regulamentul comun, mai exact de dispozițiile art. 1-5. Contrar aprecierii instanței de fond, al cărei raționament nu îl împărtășește, Înalta Curte reține că din conținutul Regulamentului comun rezultă în mod neîndoielnic că a fost prevăzută o procedură corespunzătoare modalităților de ocupare a posturilor vacante de judecător de la instanțele militare, respectiv numirea din funcția de procuror în funcția de judecător militar, transferul din funcția de judecător în funcția de judecător militar, precum și reîncadrarea în funcția de judecător militar, având în vedere modalitatea de redactare și structura legislației secundare reprezentate de Regulamentul comun al Consiliului Superior al Magistraturii și Ministerului Apărării Naționale. Astfel, dispozițiile art. 1-5 din Regulament prevăd condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a fi numit în funcția de judecător militar, termenele de depunere și de soluționare a cererilor formulate în acest sens, precum și de acordare a avizului favorabil sau negativ privind îndeplinirea condițiilor legale pentru dobândirea calității de ofițer în activitate; art. 6 se referă la modalitatea de ocupare a funcției prin transfer, iar art. 7 vizează ipoteza reîncadrării judecătorului sau procurorului militar pensionat, potrivit procedurii prevăzute la art. 1-5 din Regulament. Așadar, în vederea ocupării posturilor existente vacante prin modalitățile prevăzute de legislația secundară este necesară declanșarea unei proceduri aferente fiecăreia dintre aceste modalități, cu respectarea etapelor și termenelor expres prevăzute în Regulament, având în vedere specificitatea funcției. În acest context, nu poate fi primit raționamentul intimatului-reclamant, validat de către prima instanță, în sensul că procedura de numire se declanșează la momentul depunerii cererii raportate de solicitant la o listă publicată de Consiliul Superior al Magistraturii, care atesta existența a două posturi vacante la Tribunalul Militar Iași, din care unul alocat procedurii de transfer, și că în conformitate cu art. 1 alin. (6) din Regulament Consiliul avea obligația analizării acestei cereri. Dimpotrivă, instanța de control judiciar constată că acest raționament reflectă greșita interpretare a normelor legale aplicabile în materie. Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (4) din Regulamentul comun, citate anterior, Consiliul Superior al Magistraturii publică semestrial, pe pagina sa de internet, lista posturilor vacante de execuție de la toate instanțele și parchetele militare, precum și a posturilor care urmează a se vacanta, astfel cum prevede textul menționat, așadar, în temeiul dispozițiilor regulamentare și nu la solicitarea persoanelor interesate. Or, faptul că această publicare este prevăzută a fi făcută în scopul informării judecătorilor și procurorilor interesați, nu înseamnă că momentul publicării sau depunerii cererilor formulate de persoanele interesate echivalează cu declanșarea procedurii propriu-zise, deoarece, în vederea ocupării funcțiilor vacante în fiecare dintre cele trei modalități prevăzute de legislația secundară în materie, Consiliul Superior al Magistraturii stabilește un calendar estimativ raportat la aspectele de oportunitate referitoare la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar. Sub acest aspect este important a se reține că oportunitatea se manifestă prin posibilitatea autorității competente de a alege în mod subiectiv și conjunctural momentul și amploarea intervenției, soluția sa corespunzând interesului concret pe care își propune să îl asigure. Astfel, apreciind oportunitatea față de anumite circumstanțe, autoritatea trebuie să respecte limitele legale și constituționale, iar oportunitatea văzută ca posibilitate de apreciere pe care legea o permite unei structuri administrative ține de legalitatea actului, jurisprudența actuală consacrând această abordare. Prezintă relevanță în acest sens dispozițiile art. 40 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, din care rezultă atribuțiile secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii referitoare la cariera judecătorilor, precum și dispozițiile art. 41 alin. (1) lit. g) din același act normativ, conform cărora secția pentru judecători urmărește respectarea prevederilor legale și regulamentare în domeniul organizării și funcționării instanțelor și ia măsurile necesare înlăturării imediate a vulnerabilităților ce pot afecta buna desfășurare a activității acestora. Din dispozițiile legale citate și din întregul cadru normativ incident în materie rezultă cu puterea evidenței că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar, prin ocuparea posturilor vacante raportat la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, reprezintă atributul exclusiv al intimatului Consiliul Superior al Magistraturii, care trebuie să analizeze solicitările cu asigurarea unui just echilibru între interesul general privind buna funcționare a instanțelor și interesele de ordin particular ale solicitanților. Altfel spus, ocuparea posturilor vacante trebuie să se raporteze la aspecte de oportunitate referitoare la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, pentru a se evita provocarea unor disfuncționalități grave în activitatea instanțelor, precum și la respectarea și promovarea dreptului la carieră al fiecărui magistrat, însă, în egală măsură, și la aspecte de legalitate ce vizează respectarea dispozițiilor legale și regulamentare incidente. Or, tocmai în îndeplinirea atribuțiilor sale, cu respectarea aspectelor de oportunitate și a dispozițiilor legale și regulamentare aplicabile, Consiliul Superior al Magistraturii, prin direcția de specialitate, a comunicat intimatului-reclamant adresa-răspuns nr. x din 18.11.2020, prin care i-a adus la cunoștință că nu a fost declanșată o procedură de numire în funcția de judecător militar a procurorilor militari, restituindu-i cererea cu recomandarea de a o reitera la momentul publicării pe pagina de internet a anunțului privind organizarea acestei proceduri. Împrejurarea că prin Hotărârea nr. 1306 din 29.10.2020 secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a publicat un anunț privind organizarea unei sesiuni de transferuri de la instanțe civile la instanțele militare, fiind menționată disponibilitatea unui post la Tribunalul Militar Iași, indicându-se totodată existența a două posturi vacante în cadrul aceluiași tribunal, dintre care doar unul fiind alocat transferului, nu are semnificația declanșării, atât a procedurii de numire în funcție, cât și a aceleia de transfer, câtă vreme prin hotărârea menționată s-a hotărât în mod expres doar asupra declanșării procedurii de transfer de la instanțele civile la instanțele militare, printre care și Tribunalul Militar Iași pentru un post vacant. Chiar dacă erau vacante două posturi la Tribunalul Militar Iași, dintre care doar unul alocat procedurii de transfer, Consiliul Superior al Magistraturii, în virtutea atribuțiilor sale, stabilește modalitatea de ocupare a acestora, după un calendar estimativ stabilit și aprobat în condițiile regulamentare aplicabile, calendar care nu exclude însă publicarea anunțului privind declanșarea procedurii în sine. În aceste condiții, nu se poate reține că răspunsul comunicat de direcția de specialitate din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, prin adresa contestată în cauza pendinte, ar avea caracterul unui refuz nejustificat de soluționare a cererii reclamantului de numire în funcția de judecător militar, prin prisma conținutului acestuia. Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. (… )". Actul administrativ este definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o manifestare unilaterală de voință a unei autorități publice, cu caracter individual sau normativ, în scopul de a da naștere, a modifica sau a stinge drepturi și obligații, în regim de putere publică, în vederea executării ori a organizării executării legii, iar alin. (2) al aceluiași text de lege prevede că: "Se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal". Așadar, în concepția legii contenciosului administrativ, refuzul unei autorități publice de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim îmbracă trei forme: - refuzul nejustificat explicit sau manifest, respectiv exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea (art. 2 alin. (1) lit. i) teza I din Legea nr. 554/2004); - refuzul nejustificat asimilat - nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile (art. 2 alin. (1) lit. i) teza a II-a din Legea nr. 554/2004); - tăcerea administrației, adică nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, respectiv faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen (art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004). Conform doctrinei, caracterul "explicit" al manifestării de voință a autorității administrative (de a ignora o cerere și, prin urmare, de a refuza soluționarea acesteia) nu rezultă numai din împrejurarea că răspunsul autorității conține adverbe negative. Interpretarea literală extensivă a noțiunii de "exprimare explicită" aduce în lumină o firească similitudine existentă între refuzul expres și cel explicit, atunci când ambele se realizează prin exprimări "explicite", de natură a nu lăsa niciun dubiu asupra sensului acestora. Cum recurentul-pârât invocă în apărare că nu este vorba în cauză despre un refuz nejustificat de soluționare a cererii intimatului-reclamant, Înalta Curte apreciază că soluția de admitere a acțiunii reclamantului din această perspectivă este greșită. Astfel cum rezultă din cadrul normativ expus supra, legea contenciosului administrativ dă posibilitatea instanțelor de a verifica dacă refuzul de a soluționa o cerere, exprimat explicit de către o autoritate, este sau nu justificat, situație în care, dacă îl apreciază ca nejustificat, fiind dat cu exces de putere, poate analiza cererea persoanei respective. În prezenta cauză instanța de fond a reținut că acțiunea reclamantului are la bază refuzul nejustificat al pârâtului de a-i soluționa cererea de numire în funcția de judecător militar din perspectiva restituirii cererii solicitantului, fără să analizeze dacă, raportat la conținutul răspunsului formulat de Consiliul Superior al Magistraturii, era vorba despre un refuz justificat sau nejustificat al autorității, iar în această din urmă ipoteză să stabilească dacă a fost sau nu exprimat cu exces de putere. Or, față de conținutul adresei-răspuns nr. x/18.11.2020 a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a comunicat intimatului-reclamant că nu a fost declanșată nicio procedură de numire în funcția de judecător militar a procurorilor militari, restituindu-i cererea cu recomandarea de a o reitera la momentul publicării pe pagina sa de internet a anunțului privind organizarea acestei proceduri, instanța de control judiciar observă că pârâtul a răspuns petiției formulate de reclamant conform adresei amintite, iar împrejurarea că reclamantul este nemulțumit de răspunsul primit nu echivalează cu un refuz nejustificat de rezolvare a cererii sale, în accepțiunea Legii nr. 554/2004, răspunsul primit neputând fi condiționat de soluționarea favorabilă a solicitării respective. De altfel, chiar și în ipoteza în care este unul negativ, răspunsul autorității pârâte nu echivalează cu refuzul nejustificat, cum în mod greșit a apreciat prima instanță, ci, dimpotrivă, reprezintă chiar răspunsul argumentat dat solicitării părții de către emitentul adresei în discuție. Nici împrejurarea că i-a fost restituită cererea de numire în funcția de judecător militar nu echivalează, contrar opiniei primei instanțe, cu refuzul nejustificat de soluționare a cererii, câtă vreme din motivarea răspunsului rezultă că solicitantul a formulat cererea prematur, înainte de declanșarea procedurii de numire în funcție, conform dispozițiilor regulamentare incidente, pârâtul chiar recomandând solicitantului să o reitereze la momentul publicării anunțului privind organizarea acestei proceduri. Pe cale de consecință, în exercitarea atribuțiilor sale, este evident că pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, prin direcția sa de specialitate, avea posibilitatea și, totodată, obligația de a răspunde reclamantului, cum, de altfel, a și procedat, aducându-i la cunoștință motivul pentru care cererea sa nu a putut fi soluționată favorabil. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, "refuzul nejustificat de a soluționa o cerere este exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane (… )", iar art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 prevede că excesul de putere reprezintă "exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor." Or, în contextul factual și normativ reliefat, nu se poate susține cu suficient temei că recurentul-pârât ar fi refuzat nejustificat să-i răspundă reclamantului la cererea formulată. În plus, pentru a fi considerat nejustificat, refuzul pârâtului ar fi trebuit să fie dat cu exces de putere, ipoteză care, de asemenea, nu se verifică în speță. Sub acest aspect, instanța de control judiciar constată că manifestarea de voință exprimată prin intermediul adresei de răspuns nr. x din 18.11.2020, emisă de către Direcția resurse umane și organizare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, precum și conduita pârâtului pe parcursul procedurii de soluționare a cererii intimatului-reclamant, nu reflectă manifestarea unui exces de putere și nu prezintă caracteristicile acestuia, în accepțiunea dată prin dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, anterior citate, susceptibile de a-i produce părții o vătămare în raport de care să fie îndrituită a supune cenzurii instanței de contencios administrativ actul astfel emis. Cât privește petitul reclamantului referitor la obligarea pârâtului să indisponibilizeze locul vacant din schema de personal a Tribunalului Militar Iași până la soluționarea prezentei cauze, Înalta Curte urmează a menține soluția primei instanțe, reținând că solicitarea părții nu are un fundament legal sau regulamentar în contextul normativ aplicabil în speță, pentru a stabili în sarcina Consiliului Superior al Magistraturii această obligație. Într-adevăr, reclamantul are dreptul să formuleze cerere de numire în funcția de judecător militar, la momentul declanșării procedurii corespunzătoare postului vizat, solicitare ce urmează a-i fi analizată de către Consiliul Superior al Magistraturii sub aspectul îndeplinirii condițiilor în raport de circumstanțele factuale și legale de la acel moment, neexistând însă obligația pentru acesta de a-i admite cererea sine die. În aceste condiții, având în vedere că, potrivit argumentelor expuse supra, nu s-a conturat refuzul nejustificat al autorității pârâte de a răspunde cererii reclamantului de numire în funcția de judecător militar, înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. x/10.11.2020, aspecte ce conduc în mod nemijlocit la conturarea caracterului nelegal al hotărârii de fond supuse cenzurii instanței de control judiciar, Înalta Curte reține că sunt întemeiate criticile recurentului-pârât formulate din perspectiva interpretării și aplicării eronate a dispozițiilor legale incidente în cauză, motiv pentru care va admite demersul judiciar al pârâtului și va reforma sentința de fond din această perspectivă.

Temeiul legal al soluției adoptate de instanța de recurs. Pentru argumentele expuse la pct. 5 al acestei decizii, constatând că soluția primei instanțe a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea eronată a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 544/2004, va admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, va casa sentința recurată și, rejudecând, va respinge acțiunea reclamantului A. ca neîntemeiată. PENTRU ACESTE MOTIVE,