ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4082/2024

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. x din 20.10.2022, domnul A., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, a solicitat transferul la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași. În motivarea cererii formulate, în esență, domnul procuror a invocat motive ordin profesional, respectiv faptul a fost numit în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași la data de 26.01.2015, iar la sfârșitul anului 2017 a obținut gradul profesional parchetului de pe lângă tribunal. De asemenea, domnul procuror a arătat că își desfășoară activitatea pe sectorul de supraveghere a urmăririi penale. Totodată, și-a exprimat disponibilitatea de a activa la parchetul la care a solicitat transferul în oricare dintre compartimentele la care cerințele acestui parchet o impun.

Hotărârea atacată Prin Hotărârea nr. 1901 din 13 decembrie 2022 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori, cererea de transfer a fost respinsă. În motivarea hotărârii, au fost expuse date relevante privind traseul profesional al reclamantului, situația de personal și volumul de activitate al unităților de parchet implicate în procedura transferului, precum și considerentele care au fundamentat soluția de admitere a altei cereri de transfer decât cea formulată de reclamant.

Contestația formulată în cauză Împotriva Hotărârii nr. 1901 din 13 decembrie 2022 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori, publicată la data de 21 februarie 2023, domnul procuror A. a formulat contestație, invocând dispozițiile art. art. 191 din Legea nr. 303/2022 raportat la art. 29 alin. (5) - (7) din Legea nr. 305/2022. În motivarea cererii sale, contestatorul a arătat că, pentru ocuparea postului vacant la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, alocat pentru ocupare prin transfer în a doua etapă a sesiunii de transfer a procurorilor desfășurată în perioada septembrie- noiembrie 2022, au mai formulat cereri de transfer alți 2 procurori, colegi cu contestatorul la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași: Sfica Aglaia-Irina și B.. Atât contestatorul, cât și ceilalți 2 procurori menționați, la data formulării cererilor de transfer, ocupau posturi de procuror în cadrul aceleiași unități de parchet, Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, doamna procuror B. fiind delegată la unitatea de parchet ierarhic superioară, la care a solicitat transferul, începând cu data de 1 septembrie 2022. Prin hotărârea contestată, a fost admisă cererea de transfer formulată de către doamna procuror B., fiind respinse celelalte cereri. Contestatorul a înțeles să conteste hotărârea atacată din perspectiva nelegalității aplicării criteriului priorității acordate procurorilor deja delegați la unitatea de transfer unde s-a solicitat transferul, precum și aplicarea defectuoasă a criteriului vechimii efective în funcția de procuror, respectiv a criteriului privind vechimea la parchetul de la care se solicită transferul. În ceea ce privește nelegalitatea aplicării criteriului priorității la transfer acordate procurorilor care își desfășurau deja activitatea la unitatea de parchet la care au solicitat transferul, în baza delegării, contestatorul a susținut că acest criteriu - al existenței delegării la unitatea la care se solicită transferul, folosit de către secția de Procurori la analiza justului echilibru ce trebuie menținut între interesul public - buna funcționare a parchetelor implicate - și interesul legitim privat al solicitanților, cu ocazia analizării și soluționării cererii de transfer, este nelegal, întrucât nu este și nu a fost vreodată prevăzut de către legiuitor între criteriile legale ce trebuie avute în vedere la soluționarea cererilor de transfer a procurorilor sau judecătorilor (astfel cum se prevedea la art. 61 2 din Legea nr. 303/2004, text de lege, preluat fără modificări și de art. 192 din Legea nr. 303/2022). Dacă legiuitorul ar fi intenționat să acorde împrejurării existenței delegării procurorului la unitatea de parchet ierarhic superioară, la care se solicită transferul, valoarea juridică de criteriu care trebuie avut în vedere la soluționarea cererii de transfer, cu siguranță că aceasta s-ar fi regăsit printre criterile prevăzute exhaustiv în lege la art. 61 2 din Legea nr. 303/2004. Pe de altă parte, pe lângă motivul nelegalității criteriului invocat, contestatorul apreciază că există și un viciu de argumentare în motivarea aplicării acestui criteriu, întrucât pretinsa perturbare a activității Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași nu ar fi fost efectul admiterii cererii de transfer a contestatorului, ci al menținerii delegării unuia dintre cei 3 procurori delegați de la parchetul unde își desfășurau activitatea la parchetul unde a solicitat transferul și după momentul realizării transferului. În ceea ce privește încălcarea criteriului vechimii efective în funcția de procuror, contestatorul a arătat că acest criteriu legal, prevăzut expres de către legiuitor, îi era favorabil, dar a fost ignorat cu știință de către emitentul hotărârii contestate, fiindu-i estompat efectul prin mențiunea că are vechime "asemănătoare" cu procurorul a cărei cerere de transfer a fost admisă, "asemănarea" constând în diferența de un an de vechime efectivă în plus în funcția de procuror în cazul contestatorului. Referitor la lipsirea de efect a criteriului vechimii în gradul aferent instanței sau parchetului la care se solicită transferul, contestatorul susține că și acest criteriu legal, prevăzut expres de către legiuitor, îi era favorabil, dar a fost ignorat cu știință de către intimat, deși există o diferența de 10 luni de vechime efectivă în gradul aferent parchetului la care se solicită transferul, favorabilă contestatorului. Contestatorul mai arată că, în anul 2022, s-a dispus delegarea a 3 procurori de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași către Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, printre care se află și colega căreia i s-a admis transferul, în detrimentul contestatorului, în a doua etapă a procedurii de transfer desfășurată în același an, delegare al cărei impact asupra desfășurării activității parchetului din care provenea abia începea să se producă, fiind dispusă începând cu luna septembrie a anului respectiv. Pe de altă parte, contestatorul apreciază că revocarea delegării unui coleg procuror de la parchetul ierarhic superior, după eventuala admitere a transferului contestatorului, nu ar fi fost problematică, nefiind de natură să perturbe buna fimcționare a parchetului de la care a solicitat transferul, mai mult decât au perturbat cele 3 delegări dispuse în anul respectiv până la momentul analizării cererilor de transfer. În ceea ce privește tulburarea adusă echilibrării volumului de muncă, invocată de către intimat, contestatorul susține că a fost produsă ca urmare a decizilor de delegare, și nu ca urmare a admiterii cererii de transfer, putând fi imediat estompată prin revocarea delegării ori a delegărilor la unitatea de parchet ierahic superioară, ori chiar a altor delegări dispuse la alte unități de parchet, egale în grad cu cea în care își desfășoară activitatea. Pentru motivele arătate, consideră că, potrivit criteriilor legale privind vechimea efectivă în funcția de procuror și vechimea în gradul aferent instanței sau parchetului la care se solicită transferul, cererea sa de transfer trebuia admisă cu prioritate față de cererea formulată de către colega procuror B.. În drept, contestatorul a invocat prevederile art. 191 din Legea nr. 303/2022 raportat la art. 29 alin. (5)-(7) din Legea nr. 305/2022, art. 61 2 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Apărările intimatului și procedura derulată în cauză Prin întâmpinarea înregistrată la 14 martie 2024, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat admiterea excepției tardivității contestației, iar, pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, considerând că în speță nu a fost răsturnată prezumția de legalitate a actului atacat. În esență, intimatul a arătat că soluția dată cererii de transfer este legală, temeinică și corespunzător motivată, fiind adoptată prin raportare la criteriile legale, care nu au o ordine de prioritate și care necesită o evaluare comparativă și cumulativă, astfel încât să se asigure un just echilibru între interesul public al bunei funcționări a parchetului și interesul legitim privat al persoanei care a solicitat transferul. În speță, alături de motivele de ordin profesional invocate în cererea de trensfer, au fost avute în vedere situația de personal și volumul de activitate al unităților de parchet implicate în procedura transferului, precum și considerentele care au fundamentat soluția de admitere a altei cereri de transfer decât cea formulată de reclamant. Astfel, analizând concomitent cele 3 cereri de transfer formulate de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași pentru Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași în raport de motivele invocate de solicitanți, precum și de criteriile prevăzute de art. 61 2 din Legea nr. 303/2004, care nu aveau o ordine de prioritate și reclamau o evaluare comparativă și cumulativă, secția pentru procurori a apreciat că în cauză era prioritar transferul doamnei procuror B.. Contestatorul a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției tardivității.

Aspecte procesuale Astfel cum rezultă din practicaua prezentei decizii, Înalta Curte a respins excepția tardivității formulării contestației, constatând că în cauză nu s-a făcut dovada comunicării către contestator a hotărârii atacate. Înalta Curte a avut în vedere că pentru magistratul vizat de Hotărârea CSM, termenul prevăzut de art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, respectiv art. 29 alin. (6) din Legea nr. 305/2022, curge de la comunicare, iar nu de la publicare. Intimatul CSM a depus la dosar un e-mail, înaintat către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași la 08 martie 2023, dar acest înscris nu face dovada comunicării efective a hotărârii către magistratul în cauză.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra contestației Prin hotărârea supusă controlului judecătoresc pe calea prevăzută în art. 191 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, raportat la art. 29 alin. (5) - (7) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, în vigoare la data învestirii instanței, secția pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea de transfer de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, formulată de contestator. Examinând hotărârea contestată prin prisma motivelor invocate, în raport cu actele și lucrările dosarului și cu apărările formulate de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, instanța constată caracterul nefondat al contestației, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Așa cum s-a reținut în jurisprudența constantă a Înaltei Curți, analiza cererilor de transfer prin prisma criteriilor prevăzute în art. 61 2 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, nu trebuie să fie una formală, ci trebuie să asigure luarea unei decizii administrative în condiții de transparență, legalitate și oportunitate, care să aibă aptitudinea de a menține un echilibru rezonabil între interesul public pe care intimatul CSM are obligația să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenței justiției și interesul legitim privat al persoanei care a formulat o cerere de transfer, în raport cu circumstanțele personale și profesionale invocate. În acest context, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii beneficiază de o marjă largă de apreciere în gestionarea resurselor umane din justiție și a carierei judecătorilor și procurorilor, fără ca aceasta să conducă la concluzia că puterea discreționară a instituției se poate manifesta independent de criteriile obiective și de considerentele de oportunitate corespunzătoare circumstanțelor fiecărui caz. Ținând seama de împrejurarea că actul administrativ trebuie să aibă calitatea de a satisface atât rigorile legii, cât și o nevoie socială determinată, limitele legale ale exercitării dreptului de apreciere se raportează la scopul legii, iar analiza respectării acestor limite vizează, în final, respectarea principiului proporționalității, a echilibrului necesar între măsurile individuale și interesul public ocrotit, potrivit sumei de atribuții ce constituie competența legală a autorității publice (în speță - interesul public al bunei funcționări a justiției). Aplicând aceste considerente de ordin general la situația juridică dedusă judecății în prezenta cauză, Înalta Curte constată că în speță nu a fost răsturnată prezumția de legalitate a hotărârii contestate, aceasta fiind susținută de o motivare adecvată prin raportare la reglementarea cuprinsă în art. 61 2 din Legea nr. 303/2004. În condițiile în care legea nu prevede o ordine de prioritate în analiza criteriilor, autoritatea publică dispune de un drept de apreciere în exercitarea căruia trebuie că urmărească menținerea unui just echilibru între criteriile de ordin obiectiv referitoare la situația instanțelor/parchetelor implicate într-o procedură de transfer și criteriile de ordin personal sau profesional ale solicitanților, ținând seama de circumstanțele fiecărui caz. De aceea, în lipsa unor elemente care să probeze că în situații absolut identice tratamentul a fost diferit, doar din admiterea sau respingerea unor cereri de transfer nu se poate reține existența unei situații discriminatorii în ceea ce o privește pe contestatoare. Înalta Curte reține că, în cadrul sesiunii de transferuri din data de 13.12.2022, pentru postul susceptibil de ocupare prin transfer la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași au formulat cereri 3 procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, respectiv, doamna procuror C. (11 ani și 1 lună vechime în funcția de procuror, 7 ani și 9 luni vechime la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași și 4 ani și 10 luni vechime în grad de parchet de pe lângă tribunal), domnul procuror A. (11 ani și 1 lună vechime în funcția de procuror, 7 ani și 9 luni vechime la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași și 4 ani și 10 luni vechime în grad de parchet de pe lângă tribunal) și doamna procuror B. (10 ani și 1 lună vechime în funcția de procuror, 8 ani și 4 luni vechime la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași și 4 ani vechime în grad de parchet de pe lângă tribunal), delegată, la acel moment în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul lași. În ceea ce privește volumul de activitate din cadrul unității de parchet de la care se solicita transferul, din evidențele direcției de resort rezulta că, în primul semestru al anului 2022, volumul de activitate la această unitate de parchet se situa peste dublul mediei naționale. Cu privire la situația de personal din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, se constată că dintre cele 30 de posturi de procuror prevăzute în schemă (3 posturi de conducere și 27 de posturi de execuție), erau ocupate 1 post de conducere și cele 27 de posturi de execuție, fiind vacante 2 posturi de conducere, la care se adăugau 2 posturi temporar vacante pentru s-a aprobat ocuparea, pe perioadă nedeterminată, Totodată, 3 procurori cu funcții de execuție erau delegați în funcții de conducere la aceeași unitate, 1 procuror cu funcție de conducere era delegat în funcție de execuție la o altă unitate, 1 procuror cu funcție de execuție era delegat procuror european, iar 4 procurori cu funcții de execuție erau delegați la alte unități. În plus, în prima etapă a sesiunii de transferuri se admisese o cerere de transfer de la această unitate de parchet. În raport de aceste date statistice, în contextul volumului de activitate situat mult peste media națională coroborat cu situația de personal a parchetului, Înalta Curte reține că vacantarea efectivă a încă unei funcții de execuție la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, ca urmare a admiterii și a cererii de transfer formulate de contestator (în afară de cea a doamnei procuror B., al cărei post era temporar vacant) ar fi fost de natură să afecteze grav activitatea parchetului în cauză, cum în mod corect a arătat și intimatul, prin creșterea încărcăturii dosarelor pe procuror ca efect al redistribuirii dosarelor, aspect care, totodată, ar fi avut drept consecință neefectuarea ritmică de către procurori a actelor de urmărire penală, ceea ce ar fi determinat creșterea timpului de soluționare a dosarelor. Susținerile contestatorului privind pretinsa prioritate la transfer acordată doamnei procuror care era deja delegată la unitatea de transfer unde s-a solicitat transferul sunt nefondate, în condițiile în care, în hotărârea contestată, nu se reține o asemenea împrejurare. În plus, se reține că doamna procuror B. era delegată la Parchetul de pe lângă Tribunalului Iași, iar postul său era temporar vacant, putând să fie valorificat în procedura de transfer, având în vedere că pentru Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași se formulau frecvent opțiuni de ocupare a posturilor, prin urmare, admiterea cererii sale nu avea cum să accentueze efectele negative ale lipsei de personal din cadrul instanței de la care se solicita delegarea. Nici criticile contestatorului privind nevalorificarea de către secția pentru procurori a vechimii superioare a acestuia atât în funcție (1 an), cât și în grad (10 luni), prin comparație cu doamna procuror B., nu pot fi primite, atât timp cât legiuitorul nu stabilește o ordine de prioritate a criteriilor legale de transfer, revenind secției pentru procurori atribuția de a analiza incidența fiecărui criteriu prin prisma raportului dintre interesul individual și cel general. Mai mult, în considerentele hotărârii au fost reținute vechimile apropiate ale celor doi procurori, acest aspect fiind analizat prin coroborare cu restul criteriilor prevăzute de lege. Astfel, contrar celor susținute de contestator, criteriul vechimii nu poate fi absolutizat, acesta trebuind să fie analizat prin raportare la ansamblul criteriilor instituite de lege. Înalta Curte constată că secția pentru procurori a analizat cererea de transfer formulată de contestator, prin raportare la criteriile legale în mod comparativ și cumulativ, fără o ordine de prioritate, dar și prin raportare la necesitatea menținerii unui echilibru între interesul public - buna funcționare a parchetelor implicate și interesul legitim privat al contestatorului, reținând, în mod corect, faptul că vacantarea suplimentară a unui post de execuție în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași nu era oportună, fiind de natură să afecteze grav activitatea parchetului în cauză prin creșterea încărcăturii dosarelor pe procuror ca urmare a redistribuirii acestora. Astfel, în contextul în care legea conferă procurorului o vocație la transfer care poate fi valorificată doar în anumite condiții care să corespundă, totodată, cerințelor sistemului judiciar pentru asigurarea premiselor unui act de justiție de calitate, efectuat cu celeritate, secția pentru procurori a apreciat în mod corect că motivele invocate de contestator nu puteau prevala la acel moment față de interesele parchetului de la care aceasta provenea, respectiv asigurarea resurselor umane necesare bunei funcționări și echilibrarea volumului de muncă. Prin urmare, Înalta Curte constată că deși privite în mod singular motivele de ordin profesional indicate în cererea de transfer ar fi putut contura interesul legitim privat în sensul obținerii unei soluții favorabile, în speță, a fost respectat principiului proporționalității între măsura individuală dispusă și interesul public al bunei funcționări a instanței. Așa fiind, nu poate fi reținută o exercitare abuzivă a dreptului de apreciere de care dispunea Consiliul Superior al Magistraturii în exercitarea atribuției prevăzute în art. 61 1 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, în vigoare la momentul analizării cererii. Față de argumentele expuse, contestația judiciară formulată potrivit art. 191 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor va fi respinsă ca nefondată. PENTRU ACESTE MOTIVE,