ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 129/2024

Ședința publică din data de 12 ianuarie 2024

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2023, la data de 12 septembrie2023, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii:

1) anularea Hotărârii nr. 620 din 11 aprilie 2023 emise de secția pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii;

2) obligarea intimatului Consiliul Superior al Magistraturii să emită o hotărâre prin care să dispună transferul contestatorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara.

În motivarea contestației, partea a arătat că Hotărârea nr. 620 din 11 aprilie 2023, prin care i s-a respins cererea de transfer la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, este nelegală întrucât cererea sa, cât și cererile domnilor procurori B. și C., îndeplinesc condițiile pentru a fi admise, iar singura diferență între cei trei procurori este că domnul procuror B. are dublă specializare, atât în sectorul judiciar, cât și în cel al urmăririi penale, aspect considerat decisiv în departajarea cererilor de transfer.

A susținut că nu au fost analizate toate criteriile prevăzute de art. 192 din Legea nr. 303/2022 și invocate în cerere și nu a fost analizat interesul privat, cu ignorarea motivelor de ordin personal în integralitate, fiindu-i cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii CSM și admiterea transferului său la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara.

Hotărârea atacată este nelegală și nemotivată, fiind raportată la un criteriu neclar, insuficient si arbitrar, din întreaga motivare a secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii reiese că domnul procuror B. are dublă specializare acesta fiind unul dintre considerentele pentru care cererea sa de transfer a fost preferată.

Faptul că un procuror își desfășoară activitatea atât ca procuror de ședință, cât și ca procuror de urmărire, nu poate fi considerată o dublă specializare a acestuia, mai ales în situația în care o astfel de apreciere ar duce la o decizie importantă în cariera acelui procuror și a altora care sunt astfel nedreptățiți. Este de la sine înțeles că un procuror aflat în funcție trebuie să aibă capacitatea să desfășoare ambele activități, atât cea de urmărire penală, cât și cea de judiciar, fiind o îndatorire de serviciu, iar repartizarea acestuia,pe una dintre cele două secții ține de managementul parchetului și de modul în care procurorul poate ajuta activitatea acelui parchet.

Faptul că domnul procuror B. a alternat între cele două activități în perioada de 4 ani și 3 luni (inclusiv stagiul) ca procuror, respectiv 11 luni ca procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, nu se poate considera că acesta a dobândit o specializare.

Faptul că solicitantul a desfășurat activitatea, cu preponderență pe secția de urmărire penală nu ține doar de voința sa, ci și de viziunea prim-procurorului, de managementul parchetului, de necesitatea asigurării unei continuități în activitatea de urmărire, în special în dosarele cu un grad mai ridicat de complexitate, totul pentru a asigura o bună funcționare a justiției.

De altfel, este de la sine înțeles că, în cariera oricărui procuror, chiar dacă acesta desfășoară activitate de urmărire penală, există nenumărate situații în care este necesară participarea în cadrul ședințelor de judecată, ceea ce s-a întâmplat, în mod evident, și în cazul său. Se presupune că, prin intrarea într-o astfel de profesie, orice procuror poate desfășura fără probleme atât activitatea de urmărire penală, cât și pe cea de procuror judiciar, fără a fi considerată o dublă specializare.

Prin hotărârea atacată se creează discriminare întrucât între mai multe persoane aflate în aceeași situație/categorie care se presupune că au aceleași drepturi, uneia i se acordă un privilegiu sau un tratament diferit.

Pornind de la modul în care secția pentru procurori a apreciat semnificația specializării procurorului, se poate ajunge la situații absurde în care un procuror cu o experiență de 15 ani de urmărire penală, care a soluționat dosare complexe, poate fi considerat mai puțin specializat și mai puțin util într-un parchet decât un procuror cu o carieră de 4 ani, care a alternat între activitățile de urmărire penală și judiciar.

Totodată, în cuprinsul cererii de transfer, a arătat în mod expres disponibilitatea de a activa în oricare dintre compartimentele Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara în funcție cerințele acestei unități de parchet, aspect ignorat de secția pentru procurori în motivarea hotărârii.

Uzând de acest criteriu al "dublei specializări" i-a fost creată o situație de inegalitate de tratament juridic. Prin modul în care s-a creat o definiție a specializării, intimatul a inventat un criteriu neprevăzut de lege de departajare a candidaților la transfer. Acordarea priorității acestui criteriu i-a produs o situație de inechitate juridică, contestatorul fiind discriminat, cu încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituția României și crearea în favoarea colegului său a unui privilegiu neprevăzut de lege.

A mai susținut că au fost încălcate dispozițiile art. 192 din Legea 303/2004, prin lipsa analizei motivelor de ordin personal arătate în cerere, relative la situația sa personală, situația familială și starea de sănătate, motive ignorate de către secție în cuprinsul hotărârii.

În hotărârea atacată se arată că decizia privind transferul trebuie luată în raport de criteriile prevăzute de art. 192 din Legea nr. 303/2022, care nu au o ordine de prioritate și reclamă o evaluare comparativă și cumulativă, cu luarea în considerare a necesității păstrării echilibrului între interesele parchetelor implicate, dar și între interesul public privind buna desfășurare a activității parchetelor și interesul privat al magistratului.

Din analiza motivelor invocate, se constată că nu a fost făcută o astfel de evaluare comparativă și cumulativă, iar secția s-a raportat la un singur motiv, acela că domnul procuror B. este mai util Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara întrucât are o "dublă specializare".

Totodată, secția pentru procurori a avut în vedere exclusiv interesul privind buna desfășurare a activității parchetelor, fără a lua în considerare, așa cum precizează în hotărâre, și interesul privat al magistratului, interes care se află în strânsă legătură cu interesul public privind buna desfășurare a justiției, cele două fiind interdependente.

Contestatorul a arătat că intimatul nu a ținut cont de situația sa personală, care are o fetiță de 2 ani și 7 luni dar și de faptul că soția sa este judecător la Judecătoria Timișoara(delegată la Tribunalul Timiș) și că urmărea prin admiterea cererii de transfer să-și reîntregească familia și să petreacă timp de calitate cu copilul minor, care se află la vârsta la care ambii părinți trebuie să fie implicați în educația acestuia.

A mai arătat că petrece foarte puțin timp acasă deoarece programul de serviciu și naveta îi ocupă marea majoritate a programului dintr-o zi.

O situație ignorată din nou de către secția pentru procurori a fost cea legată de starea de sănătate a contestatorului, care a fost diagnosticat cu hernie de disc lombară (pentru care a atașat documente medicale), în foarte multe momente, din cauza poziției îndelungate pe scaunul de la birou sau în autoturism, simte dureri, iar calitatea vieții îi este afectată.

Domnul procuror a cărui cerere de transfer a fost admisă a fost delegat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș, unde își desfășoară activitatea în prezent, efectuând o navetă pe o distanță dublă fața de cea pe care o efectua anterior.

Se relevă din nou nemotivarea hotărârii, întrucât secția pentru procurori nu a analizat toate criteriile invocate și prevăzute de lege, provocându-i astfel o vătămare care nu poate fi remediată decât prin anularea hotărârii de respingere a cererii sale de transfer și dispunerea transferului său la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara.

Referitor la criteriile prevăzute la art. 192 lit. b) (volumul de activitate al instanței sau al parchetului de la care se solicită transferul și la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la instanțele sau la parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestora), la lit. d) (vechimea la instanța sau la parchetul de Ia care se solicită transferul) și la lit. e) (vechimea efectivă în funcția de judecător sau, după caz, de procuror), secția pentru procurori s-a limitat doar la a face o enumerare de cifre, fără a motiva, în sensul unei analize a impactului transferului asupra acestora.

În ceea ce privește situația resurselor umane, se realizează doar o enumerare statistică fără a se motiva de ce aceasta nu este afectată prin transferul doar al unui procuror, iar nu a celor trei ori mai mulți.

A precizat că simpla afirmare a respectării justului echilibru dintre interesul individual al contestatorului și interesul general al parchetelor implicate în procedură nu reprezintă o motivare în concret. Modul prin care au fost analizate insuficient criteriile legale privind transferul, cu lipsa analizei tuturor motivelor, precum și cu acordarea priorității de facto la transfer doar a faptului că un procuror a desfășurat o activitate diferită de un altul, activitate pe care orice procuror este dator să o stăpânească, reprezintă o încălcare a principiului constituțional al egalității în drepturi și o încălcare a principiului proporționalității dintre interesul public și privat, precum și a art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. O motivare insuficientă și formală, fără a analiza ceea ce s-a invocat prin cererea de transfer, echivalează cu o nemotivare, fiind încălcat dreptul la un proces echitabil.

În lipsa motivării explicite a actului administrativ, posibilitatea atacării in justiție a actului respectiv este iluzorie, de vreme ce contestatorul nu poate specula asupra motivelor care au determinat autoritatea administrativă să ia o anumită măsură. Insuficienta acestei motivări favorizează emiterea unor acte administrative abuzive, de vreme ce lipsa motivării lipsește de orice eficiență controlul judecătoresc al acestora.

În ceea ce privește oportunitatea admiterii cererilor de transfer, reiese că dreptul de apreciere al administrației publice nu este însă un drept absolut, pentru că, astfel, s-ar converti în abuz de drept. Limitele dreptului de apreciere de care se bucură administrația publică sunt stabilite chiar de lege, iar depășirea acestor limite atrage nevalabilitatea actului emis.

Efectuând o comparație obiectivă între cererea sa și a domnului procuror B., bazală pe criteriile prevăzute de art. 192 din Legea nr. 303/2022, a precizat că cererea sa ar fi avut prioritate întrucât îndeplinește mai multe dintre criteriile indicate de textul de lege relativ la transfer.

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației, ca neîntemeiată, față de împrejurarea că hotărârea atacată este temeinică și legală.

În raport de dispozițiile art. 13 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, intimatul a depus la dosar documentația care a stat la baza emiterii celor două hotărâri contestate în cauză.

Contestatorul a depus răspuns la întâmpinare prin care a reiterat concluziile de admitere a contestației.

Examinând Hotărârea nr. 620 din 11 aprilie 2023 emise de secția pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii prin prisma criticilor formulate de contestator, a apărărilor intimatului și în raport de probele administrate și prevederile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte apreciază că prezenta contestație este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Contestatorul A. a învestit instanța de contencios administrativ, în temeiul art. 29 alin. (6) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, cu cererea de verificare a legalității Hotărârii nr. 620 din 11 aprilie 2023 prin care secția pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii i-a respins cererea de transfer de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara.

În esență, sistematizând criticile prezentate de parte, Înalta Curte reține că actul administrativ unilateral cu caracter individual dedus judecății este contestat sub următoarele aspecte: (i) motivarea deficitară/vagă a soluției de respingere a cererii de transfer, deoarece nu au fost examinate în concret motivele expuse în susținerea acesteia; (ii) aplicarea greșită a dispozițiilor legale de la art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, art. 188 alin. (1) și art. 192 din Legea nr. 303/2022 .

Potrivit dispozițiilor art. 188 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată:

"Transferul judecătorilor și procurorilor de la o instanță la altă instanță sau de la un parchet la alt parchet, inclusiv la și de la instanțele și parchetele militare, ori la o instituție publică se aprobă, la cererea celor în cauză, de secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, cu avizul motivat al președintelui instanței sau al conducătorului parchetului de unde se transferă și unde se transferă, însoțite de punctul de vedere al președinților curților de apel sau al procurorilor generali ai parchetelor de pe lângă curțile de apel în circumscripția cărora se află instanța sau parchetul de unde se transferă și unde se transferă. În cazul în care transferul se solicită în circumscripția aceleiași curți de apel sau a aceluiași parchet de pe lângă curtea de apel este necesar punctul de vedere al președintelui respectivei curți de apel sau al procurorului general al parchetului de pe lângă respectiva curte de apel."

Potrivit art. 190 alin. (1) din același act normativ:

"(1) Cererile de transfer se depun la Consiliul Superior al Magistraturii în termen de 15 zile de la data publicării anunțului prevăzut la art. 189 alin. (1). Cererea de transfer va conține informații privind specializarea judecătorului sau a procurorului și, dacă este cazul, disponibilitatea asumată a acestuia de a activa la instanța sau la parchetul la care solicită transferul, în oricare dintre secțiile sau completurile ori compartimentele la care cerințele acestei instanțe sau acestui parchet o impun."

Art. 192 din Legea nr. 303/2022 prevede criteriile ce trebuie avute în vedere la soluționarea cererilor de transfer ale judecătorilor la alte instanțe și ale procurorilor la alte parchete, respectiv:

a) motivele cuprinse în avizele motivate și punctele de vedere prevăzute la art. 188 alin. (1);

b) volumul de activitate al instanței sau al parchetului de la care se solicită transferul și la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la instanțele sau la parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestora;

c) specializarea judecătorului sau a procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secției sau completului corespunzător specializării;

d) vechimea la instanța sau la parchetul de la care se solicită transferul;

e) vechimea efectivă în funcția de judecător sau, după caz, de procuror;

f) vechimea în gradul aferent instanței sau parchetului la care se solicită transferul;

g) disponibilitatea de a activa în secția sau în completul corespunzător specializării postului vacant;

h) domiciliul sau, după caz, reședința solicitantului;

i) distanța dintre domiciliul sau, după caz, reședința și sediul instanței sau al parchetului la care funcționează judecătorul sau procurorul și posibilitățile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;

j) starea de sănătate și situația familială.

Înalta Curte reiterează, așa cum rezultă din jurisprudența sa constantă, că art. 192 din Legea nr. 303/2022 nu stabilește o ordine de prioritate a criteriilor de transfer, incidența fiecăruia dintre acestea urmând a fi apreciată în fiecare caz individual, prin prisma raportului dintre interesul individual și cel general.

Prealabil prezentării, în concret, a argumentelor pe care își întemeiază concluzia în sensul netemeiniciei criticilor contestatorului, Înalta Curte amintește, astfel cum a statuat deja în jurisprudența sa constantă, că, în exercitarea atribuțiilor lor, Consiliul Superior al Magistraturii, ca de altfel și entitățile administrative în general, dispun de o marjă de apreciere, astfel că, în situația în care nu pot fi identificate motive de nelegalitate formală ori elemente din care să rezulte că emitentul actului administrativ, prin conduita lui, s-a îndepărtat de la scopul legii ori a încălcat principiul proporționalității între interesul public și cel privat, o evaluare a substanței măsurilor dispuse, făcută de instanța de contencios administrativ însăși, ar constitui o ingerință nepermisă în atribuțiile administrației publice.

Intimatul are posibilitatea, în funcție de interesul public al desfășurării actului de justiție, să ia în considerare și alte aspecte relevante în cauză sau invocate de partea interesată. Este important însă ca eventualul refuz al autorității să nu se transforme în ceea ce dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ denumesc excesul de putere, respectiv depășirea limitelor dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, prevăzute de Constituție sau de lege.

Analizând conținutul actului administrativ atacat în cadrul coordonatelor astfel configurate, Înalta Curte constată că hotărârea contestată respectă limitele și scopul prevederilor legale în executarea cărora a fost adoptată, iar măsura dispusă a fost în mod exhaustiv și adecvat motivată, neexistând elemente pe baza cărora să poată fi decelată o exercitare abuzivă a dreptului de apreciere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, este de remarcat că, în cauză, întreaga procedură s-a desfășurat cu respectarea prevederilor art. 188 - 192 din Legea nr. 303/2022, privind Statutul judecătorilor și procurorilor, republicată.

Raportat la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, analiza cererii de transfer a contestatorului s-a efectuat prin prisma acestor criterii, tocmai pentru a asigura luarea unei decizii obiective, în condiții de legalitate și oportunitate și în raport de circumstanțele concrete ale fiecărei solicitări, cu menținerea unui echilibru între interesul public pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligația să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenței justiției și interesul legitim privat.

Pe de altă parte, din interpretarea tuturor dispozițiilor legale privitoare la transferul judecătorilor și procurorilor rezultă că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar reprezintă atributul Consiliului Superior al Magistraturii, astfel încât ocuparea posturilor vacante trebuie să se raporteze la rațiunile și la necesitățile sistemului judiciar, pentru evitarea provocării unor grave disfuncționalități în activitatea parchetelor și a instanțelor, cu păstrarea unui just echilibru între interesele parchetului/instanței implicate în procedură și interesul privat al solicitantului.

Normele care reglementează instituția transferului au caracter supletiv și conferă doar o vocație în sensul arătat, fără a crea în mod automat un drept solicitantului, iar în speță, intimatul a fost consecvent, în sensul în care, analizând cererea formulată, în raport de motivele invocate, precum și în raport de criteriile prevăzute de art. 192 din Legea nr. 303/2022, corelând și avizele emise în temeiul art. 188 alin. (1) din aceeași lege, de instanțele implicate în procedura transferului, a apreciat că nu este oportună admiterea cererii de transfer a contestatorului.

Așadar, au fost avute în vedere cele 3 avize emise de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în raport de datele statistice oferite de direcția de resort cu privire la situația de personal a parchetelor implicate, la volumul de activitate al instanței precum și la specializarea procurorului a cărui cerere de transfer a fost în definitiv admisă.

Din punct de vedere al cerinței legale a motivării, instanța de contencios administrativ poate pronunța o soluție de anulare a actului administrativ, dacă este vorba despre o nemotivare totală a acestuia sau dacă din cuprinsul motivelor sumar expuse, judecătorul, dar și partea vătămată, nu pot analiza și decela raționamentul autorității emitente. Se constată, însă, că hotărârea contestată respectă cerințele prevăzute de lege din perspectiva motivării, fiind expuse corespunzător atât obiectul cererii de transfer și împrejurările pe care acestea se întemeiază, cât și argumentele secției pentru procurori pentru care a fost respinsă solicitarea contestatorului, respectiv datele obiective privind situația posturilor, volumul de activitate la instanțele implicate în procedura transferului, avizele instanțelor implicate, precum și argumente referitoare la asigurarea bunei funcționări a parchetului de la care se solicită transferul, care au determinat intimatul să adopte soluția de respingere a solicitării de transfer.

La verificarea legalității hotărârii contestate se au în vedere datele existente la momentul analizării cererii contestatorului, prioritar fiind ca intimatul să aleagă din mai multe variante posibile pe cea care corespunde cel mai bine interesului public protejat, în speță, funcționarea optimă a instanțelor implicate în analiză, având în vedere date statistice și criterii concrete relevante obiective privind toate cererile formulate, iar nu scoase din context și interpretate în mod subiectiv în raport de fiecare titular al unei cereri de transfer.

Contrar susținerilor contestatorului, secția pentru procurori a reținut experiența profesională a domnului judecător B. prin raportare cu experiența profesională a contestatorului.

Așadar, analizând concomitent cele 3 de cereri de transfer la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, în raport de motivele invocate de solicitanți și de criteriile prevăzute de art. 192 din Legea nr. 303/2022, secția pentru procurori a apreciat cererea contestatorului se impune a fi respinsă în raport de circumstanțele personale și profesionale diferite, instanțele implicate în procedură având specific dinamic distinct, cu scopul gestionării corecte a resurselor umane.

Totodată, este neîntemeiată și susținerea contestatorului potrivit căreia, în soluționarea cererii sale de transfer, s-ar fi dat eficiență unui criteriu neprevăzut de lege, respectiv specializarea procurorului, în contextul în care specializarea pe care procurorul o are a fost raportată la criteriile legale privind transferul, fiind analizate cele trei cereri de transfer din perspectiva avizelor primite de solicitanți, de volumul de activitate al instanțelor implicate în procedura de transfer precum și de situația de personal a acestora. În definitiv, toate cererile de transfer au fost analizate prin prisma acelorași criterii legale, specializarea procurorului fiind unul dintre criteriile legale prevăzute la art. 192 lit. a) și lit. c) din Legea nr. 303/2022.

Criticile contestatorului referitoare la nelegalitatea respingerii cererii sale de transfer prin raportare la soluția de admitere a unei alte cereri de transfer sunt nefondate, atât timp cât secția pentru procurori a reținut concursul mai multor cereri de transfer de la parchete diferite și a apreciat că pentru asigurarea bunei funcționări a acestor instanțe putea fi admisă doar o singură cerere de transfer, iar solicitările magistraților au fost analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărui caz în parte, prin raportare la aceleași criterii legale, astfel încât nu se poate vorbi în speță de o încălcare a principiului egalității de tratament.

Totodată, în mod corect a susținut intimatul că, la momentul analizării cererilor de transfer, domnul procuror B. avea o vechime de 4 ani și 3 luni în funcția de procuror, mai mare decât vechimea în funcția de procuror a contestatorului care era de 3 ani și 3 luni, în condițiile în care criteriul vechimii reprezintă doar unul dintre criteriile legale de transfer prevăzute în cadrul art. 192 din Legea nr. 303/2022, iar legiuitorul nu stabilește o ordine de prioritate a acestora, revenind secției pentru procurori atribuția de a analiza incidența fiecărui criteriu prin prisma raportului dintre interesul individual și cel general.

În ceea ce privește avizele comunicate de instanțele implicate, acestea sunt cuprinse printre criteriile prevăzute de lege, se solicită în mod obligatoriu de Consiliu Superior al Magistraturii, potrivit art. 188 alin. (1) din Legea nr. 303/2022 și sunt consultative, fiind relevante în adoptarea unei soluții cu privire la cererile de transfer formulate de magistrați.

În cauză, secția pentru procurori a avut în vedere și a dat prioritate avizului emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, dat fiind faptul că motivele invocate de contestator nu pot prevala, la momentul analizării cererii de transfer, față de interesele instanței de la care aceasta provine, respectiv asigurarea resurselor umane necesare bunei desfășurări a activității și evitarea creșterii încărcăturii pe procuror.

Controlul de legalitate pe care Înalta Curte îl efectuează în temeiul art. 191 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, coroborate cu cele ale art. 29 alin. (5) - (7) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii implică cenzurarea excesului de putere al autorității în exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege, astfel cum este acesta definit de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea 554/2004.

Or, de vreme ce aceste avize reprezintă un criteriu legal, iar legiuitorul nu a stabilit o ordine de prioritate a criteriilor, acestea fiind lăsate a fi apreciate în ansamblu, iar secția pentru procurori și-a întemeiat hotărârea pe acest criteriu, pe care l-a analizat prin coroborare cu alte criterii legale relevante, precum volumul de activitate și schema de personal ale instanței de la care s-a solicitat transferul și motivele invocate în susținerea cererii, sens în care nu se poate vorbi despre un exces de putere, hotărârea emisă având o bază legală și fiind fundamentată pe un raționament obiectiv și nediscriminatoriu.

Simpla existență a unor posturi vacante utile într-o sesiune de transferuri nu creează în mod automat premisele pentru admiterea cererii de transfer a contestatorului, în competenta secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii revine și analiza de oportunitate, prin raportare la nevoile sistemului judiciar.

Concluzionând, în considerarea aspectelor evocate, Înalta Curte constată că nu subzistă motivele de nelegalitate ale Hotărârii nr. 620 din 11 aprilie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori, actul administrativ atacat fiind emis în limitele competențelor prevăzute de lege și cu respectarea dispozițiilor legale incidente.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004 și a art. 191 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, coroborate cu cele ale art. 29 alin. (5) - (7) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte va respinge contestația formulată de A., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 620 din 11 aprilie 2023 pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 12 ianuarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.