ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5743/2022

Ședința publică din data de 25 noiembrie 2022

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Obiectul contestației deduse judecății

Prin contestația înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 27 aprilie 2022, sub nr. x/2022, contestatoarea A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii ("CSM"), anularea Hotărârii secției pentru procurori a CSM nr. 267 din 01.03.2022 (prin care s-a respins cererea contestatoarei de transfer la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov) și a Hotărârii secției pentru procurori a CSM nr. 265 din 01.03.2022 (prin care s-a dispus transferul doamnei procuror B. la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov), precum și obligarea Consiliului Superior al Magistraturii — secția pentru procurori la a dispune transferul contestatoarei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov.

În motivarea contestației, întemeiată pe dispozițiile art. 61

1

alin. (7) Legea 303/2004, după o prezentare a parcursului său profesional și a demersurilor urmate, contestatoarea a arătat că nelegalitatea hotărârilor atacate izvorăște din modul incorect în care au fost valorificate, în cazul său, criteriile prevăzute de art. 61

2

din Legea nr. 303/2004.

A susținut, în esență, contestatoarea că intenția legiuitorului a fost ca decidentul să evalueze o cerere de transfer atât sub aspectul bunei funcționări a sistemului cât și sub aspectul interesului privat, al magistratului, cu respectarea unui anumit echilibru, motiv pentru care situația deficitului de personalul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov (ce urma a fi reglată prin procedurile de transfer care erau, în paralel, în curs și care nu era imputabilă contestatoarei) nu putea afecta situația sa profesională.

A mai arătat contestatoarea că ulterior respingerii cererii sale de transfer, secția pentru procurori a CSM dispus transferul a doi procurori de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov la parchetele militare.

Totodată, contestatoarea a subliniat că hotărârea secției pentru procurori nr. 267 este nelegală sub aspectul respingerii cererii sale în virtutea unui criteriu adăugat la lege, iar hotărârea nr. 265 este nelegală prin admiterea cererii procurorului B. pe același criteriu. În opinia contestatoarei, motivul determinant al respingerii cererii sale a fost cel potrivit căruia doamna procuror B. își desfășura activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov în baza unor delegări succesive, iar, contrar celor susținute de secția pentru procurori din cadrul CSM, între criteriile prevăzute de art. 61

2

din Legea nr. 303/2004, ce trebuiau avute în vedere la analizarea cererilor de transfer, nu se află și delegarea pe postul pentru care se solicită transferul.

A învederat contestatoarea că, deși nu există o ordine de preferință a criteriilor reglementate de antereferitul text normativ, reținerea criteriului existenței unei delegări anterioare a transformat procedura transferului în una netransparentă, iar prin delegare, urmată de transfer, a fost eludat principiul promovării în treaptă ierarhică imediat superioară consacrat de noua lege.

În opinia contestatoarei, criteriile prevăzute de art. 61

2

din Legea nr. 303/2004 trebuiau apreciate global fără să se acorde prioritate unuia dintre ele (mai ales celor subiective), întrucât, altfel, introducerea acestora în lege (ulterior pronunțării Decizia Curții Constituționale nr. 454 din 24.06.2020) ar avea o natură pur formală, subiectivă, netransparentă, discriminatorie.

A mai arătat contestatoarea că, analizând comparativ situația sa și cea a procurorului transferat, cu excepția problemelor privind ocuparea schemei de personal, din perspectiva tuturor criteriilor s-a situat într-o poziție mult mai bună, întrucât avea cea mai mare vechime în funcție, a promovat efectiv la parchetul de pe lângă curtea de apel încă din anul 2012 și a desfășurat activitatea timp de 6 ani la nivelul Direcției Naționale Anticorupție, efectuând urmărirea penală în dosare complexe.

1.2. Apărările formulate în cauză

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, arătând că hotărârile contestate sunt legale și temeinice, fiind emise cu respectarea normelor legale și regulamentare incidente în materie.

Intimatul a susținut, în esență, că, la soluționarea cererii de transfer formulate, s-au analizat coroborat și unitar toate criteriile de transfer prevăzute de lege, inclusiv motivele de ordin profesional și personal invocate, în cauza de față fiind determinante gradul de ocupare a schemei de personal din cadrul fiecărui parchet de la care s-a solicitat transferul, punctul de vedere exprimat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și necesitatea asigurării continuității activității în cadrul unui astfel de parchet.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației

Examinând Hotărârea nr. 267 din 01 martie 2022 și nr. 265 din 01 martie 2022, ale Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori, prin prisma criticilor formulate de contestatoare, a apărărilor intimatului și față de prevederile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte apreciază că prezenta contestație este neîntemeiată, pentru următoarele considerentele:

Înalta Curte a fost învestită, în temeiul art. 61

1

alin. (7) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, coroborate cu cele ale art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, cu o contestație ce are ca obiect principal legalitatea Hotărârii nr. 267 din 01 martie 2022 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori prin care s-a respins cererea de transfer de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, formulată de doamna procuror A., prin raportare și la Hotărârea nr. 265 din 01 martie 2022, a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori, prin care s-a dispus transferul doamnei procuror B. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov.

Raportat la conținutul actului administrativ atacat, Înalta Curte reține că dispozițiile legale incidente în cauză sunt cele cuprinse în art. 60, art. 61

1

și art. 61

2

din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, astfel cum au fost modificate în acord cu Decizia nr. 454/24.06.2020 a Curții Constituționale.

Conform dispozițiilor art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată: "(1) Transferul judecătorilor și procurorilor de la o instanță la altă instanță sau de la un parchet la alt parchet ori la o instituție publică se aprobă, la cererea celor în cauză, de secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, cu avizul consultativ motivat al președintelui instanței sau al conducătorului parchetului de unde se transferă și unde se transferă, însoțite de punctul de vedere al președinților curților de apel sau al procurorilor generali ai parchetelor de pe lângă curțile de apel în circumscripția cărora se află instanța sau parchetul de unde se transferă și unde se transferă. În cazul în care transferul se solicită în circumscripția aceleiași curți de apel sau a aceluiași parchet de pe lângă o instanță din circumscripția aceleiași curți de apel este necesar punctul de vedere al președintelui respectivei curți de apel sau al procurorului general al parchetului de pe lângă respectiva curte de apel."

Potrivit art. 61

1

: "(1) Cererile de transfer se depun la Consiliul Superior al Magistraturii în termen de 15 zile de la data publicării anunțului prevăzut la art. 61 alin. (1). Cererea de transfer va conține informații privind specializarea judecătorului sau a procurorului și, dacă este cazul, disponibilitatea asumată a acestuia de a activa la instanța sau la parchetul la care solicită transferul, în oricare dintre secțiile sau completurile sau compartimentele la care cerințele acestei instanțe sau ale acestui parchet o impun."

Totodată, art. 61

2

din același act normativ dispune astfel: "La soluționarea cererilor de transfer ale judecătorilor la alte instanțe și ale procurorilor la alte parchete se au în vedere următoarele criterii:

a) motivele cuprinse în avizele consultative motivate și punctele de vedere prevăzute la art. 60 alin. (1);

b) volumul de activitate al instanței sau al parchetului de la care se solicită transferul și la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la instanțele sau la parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestora;

c) specializarea judecătorului sau a procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secției sau al completului corespunzător specializării;

d) vechimea la instanța sau la parchetul de la care se solicită transferul;

e) vechimea efectivă în funcția de judecător sau, după caz, de procuror;

f) vechimea în gradul aferent instanței sau parchetului la care se solicită transferul;

g) disponibilitatea de a activa în secția sau în completul corespunzător specializării postului vacant;

h) domiciliul sau, după caz, reședința solicitantului;

i) distanța dintre domiciliul sau, după caz, reședința și sediul instanței sau al parchetului la care funcționează judecătorul sau procurorul și posibilitățile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;

j) starea de sănătate și situația familială."

Înalta Curte constată că argumentele de ordin critic privind nelegalitatea hotărârii contestate (privită inclusiv prin raportarea acesteia la conținutul hotărârii nr. 265 din 01.03.2022 a CSM), ce, în opinia contestatoarei ar fi izvorâtă din modul incorect în care au fost valorificate criteriile prevăzute de art. 61

2

din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, sunt neîntemeiate.

Prealabil prezentării, în concret, a considerentelor pe care se întemeiază concluzia în sensul netemeiniciei criticilor contestatoarei, Înalta Curte amintește, astfel cum a statuat deja în jurisprudența sa constantă, că, în exercitarea atribuțiilor lor, Consiliul Superior al Magistraturii, ca de altfel și entitățile administrative în general, dispun de o marjă de apreciere, astfel că, în situația în care nu pot fi identificate motive de nelegalitate formală ori elemente din care să rezulte că emitentul actului administrativ, prin conduita lui, s-a îndepărtat de la scopul legii ori a încălcat principiul proporționalității între interesul public și cel privat, o evaluare a substanței măsurilor dispuse, făcută de instanța de contencios administrativ însăși, ar constitui o ingerință nepermisă în atribuțiile administrației publice.

Intimatul are posibilitatea, în funcție de interesul public al desfășurării actului de justiție, să ia în considerare și alte aspecte relevante în cauză sau invocate de partea interesată. Este important însă, ca eventualul refuz al autorității să nu se transforme în ceea ce dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ denumesc excesul de putere, respectiv depășirea limitelor dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, prevăzute de Constituție sau de lege.

Analizând conținutul actului administrativ atacat în cadrul coordonatelor astfel configurate, Înalta Curte constată că Hotărârea nr. 267 din data de 01.03.2022 a secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii respectă limitele și scopul prevederilor legale în executarea cărora a fost adoptată, iar măsura adoptată a fost în mod exhaustiv și adecvat motivată, neexistând elemente pe baza cărora să poată fi decelată o exercitare abuzivă a dreptului de apreciere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, este de remarcat că, în cauză, întreaga procedură s-a desfășurat cu respectarea prevederilor art. 60, ale art. 61

1

, precum și ale art. 61

2

din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată.

Raportat la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, analiza cererii de transfer s-a efectuat prin prisma acestor criterii, tocmai pentru a asigura luarea unei decizii obiective, în condiții de legalitate și oportunitate și în raport de circumstanțele concrete ale fiecărei solicitări, cu menținerea unui echilibru între interesul public pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligația să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenței justiției și interesul legitim privat.

Pe de altă parte, din interpretarea tuturor dispozițiilor legale și regulamentare privitoare la cariera judecătorilor și procurorilor, rezultă cu evidență că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar, prin ocuparea posturilor vacante, raportat la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, reprezintă atributul exclusiv al intimatului Consiliul Superior al Magistraturii.

Noțiunea de utilitate se apreciază prin raportare la posturile vacante existente la instanțe sau parchete și vizează, în esență, îndeplinirea de către acestea a tuturor condițiilor necesare pentru a putea fi incluse în lista posturilor disponibile într-o anumită sesiune de transferuri, în timp ce conceptul de oportunitate se analizează prin raportare la măsura ce urmează a fi dispusă de organul emitent, în speță transferul, și constă în capacitatea acestuia de a alege, dintre mai multe soluții posibile și egale în aceeași măsură, pe cea care corespunde cel mai bine interesului public care trebuie satisfăcut.

Așadar, oportunitatea se află în strânsă legătură cu puterea discreționară a administrației publice, criticată de asemenea de contestatoare, existând o marjă de libertate lăsată la libera apreciere a unei autorități, astfel ca, în vederea atingerii scopului indicat de legiuitor, acesta să poată recurge la orice mijloc de acțiune, în limitele competenței sale.

În consecință, în condițiile în care nu există nicio suprapunere între cele două noțiuni, eventuala existență a unor posturi vacante utile într-o sesiune de transferuri nu creează în mod automat premisele pentru admiterea cererii de transfer a contestatoarei, solicitarea acesteia urmând a fi, în continuare, supusă unei analize de oportunitate ce intră, potrivit legii, în atribuțiile secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

De altfel, din interpretarea dispozițiilor legale anterior enunțate rezultă că normele care reglementează instituția transferului au caracter supletiv și conferă doar o vocație în sensul arătat, fără a crea, în mod automat, un drept solicitantului, iar în speță, intimatul a fost consecvent, în sensul în care, analizând cererea formulată, în raport de motivele invocate, precum și în raport de criteriile prevăzute de art. 61

2

din Legea nr. 303/2004, corelând și avizele emise în temeiul art. 60 din aceeași lege, de parchetele implicate în procedura transferului, a apreciat că, în concursul dintre cererile de transfer pentru Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov formulate de mai mulți procurori, din analiza concomitentă a acestora, în raport de criteriile personale și profesionale, urmare unei evaluări comparative și cumulate a unor atare cereri de transfer ce vizau postul vacant din cadrul parchetului antereferit, nu este oportună admiterea celei formulate de contestatoare.

Sub aspectul conținutului hotărârii atacate, Înalta Curte reține că secția pentru procurori a analizat în mod efectiv toate motivele personale și profesionale invocate de petentă, iar acestea au fost coroborate cu datele obiective privind situația posturilor unităților implicate în procedura de transfer, încărcătura pe schemă, la acel moment, precum și cu avizele emise în cauză.

Conform evidențelor direcțiilor de resort, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov (parchetul de la care s-a solicitat transferul), dintre cele 18 posturi de procuror prevăzute în schemă erau vacante 2 posturi de conducere și 3 posturi de execuție. De asemenea, exista 1 post temporar vacant, neocupat pe perioadă nedeterminată în conditiile art. 134

1

din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. S-a mai reținut că 2 procurori cu funcții de execuție erau delegați în funcțiile de conducere vacante, iar 1 procuror fusese numit inspector judiciar la Inspecția Judiciară.

Pe de altă parte, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov (parchetul la care s-a solicitat transferul) dintre cele 14 posturi de procuror prevăzute în schemă erau vacante 1 post de conducere și 1 post de execuție, iar 1 procuror cu funcție de execuție era delegat în funcția de conducere vacantă din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov.

Cât privește Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov (parchetul de la care a solicitat transferul doamna procuror B.), acesta avea schema de personal completă.

Prin urmare, analizând cererea de transfer formulată, prin raportare la criteriile legale mai sus arătate, care nu au o ordine de prioritate și reclamă o evaluare comparativă și cumulativă, precum și la necesitatea menținerii unui echilibru între interesul public - buna funcționare a parchetelor - pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligația să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenței justiției și interesul legitim privat al persoanei care a formulat o cerere de transfer, secția pentru procurori a observat situația dificilă cu care se confrunta Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov la care, potrivit adresei comunicate de conducerea acesteia, funcționau efectiv un număr de procurori inferior celui din schema de personal.

De asemenea, s-a avut în vedere de intimat că avizele transmise de Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov în temeiul art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, au relevat elemente care, în analiza concomitentă și comparativă a cererilor de transfer pentru acest parchet, au justificat respingerea cererii contestatoarei.

Nu pot fi primite drept argumente în soluționarea favorabilă a contestației nici susținerile referitoare la comportamentul intimatului, care a soluționat în mod favorabil alte cereri de transfer analizate în aceeași sesiune, întrucât la verificarea legalității hotărârii contestate se au în vedere datele existente la momentul analizării cererii petentei, prioritar fiind ca intimatul să aleagă din mai multe variante posibile pe cea care corespunde cel mai bine interesului public protejat, în speță, funcționarea optimă a unităților de parchet implicate în analiză, având în vedere date statistice și criterii obiective concrete relevante, iar nu scoase din context și interpretate în mod subiectiv de fiecare titular al unei cereri de transfer.

Contrar celor evocate de contestatoare, aspectul existenței unei delegări anterioare nu a reprezentat un criteriu adăugat de intimat la lege, ci doar un element avut de acesta în vedere în analiza oportunității transferului, ce intră sub umbrela criteriului reglementat de lit. a) a art. 61

2

din Legea nr. 303/2004, câtă vreme reprezintă unul dintre motivele indicate în avizul consultativ nr. x/2022, emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, ce, de altfel, a fost coroborat de intimat cu alte motive indicate într-un atare aviz, mai precis faptul că doamna procuror B. își desfășura efectiv activitatea la sus indicatul parchet din data de 01.07.2020, fiind repartizată în perioada 01.07.2020-02.01.2022 pe secția judiciară, iar din data de 03.01.2022 în cadrul secției de urmărire penală, faptul că aceasta s-a integrat în cadrul colectivului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, că avea, la data emiterii avizului, un număr total de 25 dosare, atât în regim de urmărire penală proprie, cât și în regim de supraveghere a cercetării penale, fiind angrenată în instrumentarea altor categorii de lucrări specifice.

Astfel, un element obiectiv avut în vedere a fost inclusiv cel al necesității asigurării continuității activității în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov.

Totodată, nu se poate reține o eludare a principiului promovării în treaptă ierarhică imediat superioară (evocată de contestatoare), câtă vreme, în cauza pendinte, chestiunea dedusă judecății este cea a schimbării locului muncii, prin transferarea la o altă unitate de parchet, iar nu ce a promovării, cele două (transferarea și promovarea) fiind instituții distincte, astfel cum rezultă inclusiv din enumerarea cuprinsă în alin. (2) al art. 125 din Constituție.

Se mai reține și faptul că, în mod contrar celor afirmate de contestatoare, din analiza criteriului legal al vechimii la parchetul de la care se solicită transferul, din analiza comparativă a cererilor de transfer, nu contestatoarea era procurorul cu o vechime mai mare la unitatea de parchet de la care s-a solicitat transferul (unde contestatoarea avea doar o vechime de 1 an și 9 luni, comparativ cu, spre exemplu, cei 7 ani și 1 lună ai celuilalt procuror).

Astfel, la soluționarea cererii de transfer formulate, secția pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a analizat în mod efectiv, coroborat și unitar toate criteriile de transfer prevăzute de lege, inclusiv motivele de ordin personal invocate în cerere, apreciind în mod corect că nu era oportună admiterea, la acel moment, a transferului magistratului în cauză.

În atare condiții, soluția de respingere a cererii de transfer a contestatoarei dispusă de secția pentru procurori este justificată și se încadrează în limitele competenței și dreptului de apreciere conferit de lege, neputându-se reține un exces de putere, astfel cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Cât privește petitul privind anularea Hotărârii secției pentru procurori a CSM nr. 265 din 01.03.2022 (prin care s-a dispus transferul doamnei procuror B. la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov), Înalta Curte observă că acesta a fost formulat doar în scopul justificării cererii de anulare a Hotărârii secției pentru procurori din cadrul CSM nr. 267 din 01 martie 2022, putând fi calificat, cel mult, drept petit accesoriu, în sensul art. 30 alin. (4) C. proc. civ., soluționarea sa depinzând de soluția dată capătului de cerere principal.

Or, concluzionând, Înalta Curte constată că nu subzistă motivele de nelegalitate ale Hotărârii nr. 267 din 01 martie 2022 a secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, astfel cum au fost invocate de contestatoare, actul administrativ atacat fiind emis în limitele competențelor prevăzute de lege și cu respectarea dispozițiilor legale incidente, iar o astfel de soluție are efect și asupra petitului accesoriu, ce vizează Hotărârea nr. 265 din 01.03.2022 a secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

În raport de considerentele expuse, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004 și a art. 61

1

alin. (7) din Legea nr. 303/2004, raportat la art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte va respinge contestația formulată de A., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația formulată de contestatoarea A., împotriva Hotărârii nr. 267 din 01 martie 2022 a secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 noiembrie 2022.