ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5053/2022

Ședința publică din data de 1 noiembrie 2022

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele;

Prin cererea înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. x/01.02.2022, A., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, a solicitat transferul la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București sau Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București.

Prin Hotărârea nr. 306 din data de 01 martie 2022, Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori a respins cererea de transfer formulată de doamna procuror A..

Prin contestația înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 03.05.2022, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, a solicitat anularea Hotărârii nr. 306/01.03.2022 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori.

În motivarea contestației formulate, contestatoarea a arătat că este nelegală și discriminatorie respingerea cererii de transfer, prin raportare la existența unor colegi, deja delegați la unitatea de parchet unde au solicitat ulterior transferul și perioada mare de timp cât au fost delegați(în condițiile în care timp de trei ani, cel puțin, din motive independente de voința sa, în absența unor modificări legislative, nu s-au organizat sesiuni de transfer).

Contestatoarea apreciază că în mod vădit netemeinic a fost respinsă cererea de transfer, în contextul în care este cea de șaptea formulată în ultimii șase ani, în mod succesiv și constant, neținându-se cont în raport de criteriile prevăzute de același art. 61

2

din Legea 303/2004, republicată, de faptul ca are o vechime mare în magistratură, de performanțele profesionale, concretizate în evaluările succesive, de situația familială și personală, nici de faptul că este nevoită să facă naveta zilnic, 50 de km, deloc facilă și să mențină deopotrivă standardele profesionale, în contextul în care este singurul întreținător de familie.

De asemenea, cu privire la existența/inexistența unor avize consultative din partea unităților de parchet, unde a solicitat transferul, din cuprinsul hotărârii nu reiese existența unor avize și nici punctele de vedere exprimate, ca aspect de nelegalitate al hotărârii nr. 306/01.03.2022 a secției pentru Procurori.

Cu privire la aspectele de netemeinicie, precizează faptul că, nu s-a ținut cont de faptul că, exista aviz favorabil din partea unității de parchet unde funcționează în prezent, coroborat cu faptul că încărcătura per/procuror este în mod substanțial inferioară celorlalte unități de parchet, unde solicită transferul. În plus, nu s-a ținut cont că, în aceeași ședință de transferuri, din data de 01.03.2022 s-a admis transferul la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, pentru doamnele procuror B. și C., astfel încât admiterea cererii sale de transfer nu conducea la îngreunarea situației parchetului unde activează, în ce privește schema de procurori, ca deficit.

De asemenea, se poate lesne sesiza că, se folosește un pseudoargument, în respingerea ca inoportună a cererii de transfer, prin invocarea instituției delegării, ca situație premisă și justificare a admiterii cererilor de transfer pentru alți colegi procurori.

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestației.

Examinând Hotărârea nr. 306 din 01 martie 2022 a Consiliului Superior al Magistraturii, prin prisma criticilor formulate de contestatoare, a apărărilor intimatului și față de prevederile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte apreciază că prezenta contestație este nefondată.

Înalta Curte constată că a fost învestită în temeiul art. 61 indice 1 alin. (7) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, coroborate cu cele ale art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu o contestație ce are ca obiect Hotărârea nr. 306/03.03.2022 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru Judecători prin care s-a respins cererea de transfer a doamnei procuror A. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București și Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București.

Potrivit dispozițiilor art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată:

"(1) Transferul judecătorilor și procurorilor de la o instanță la altă instanță sau de la un parchet la alt parchet ori la o instituție publică se aprobă, la cererea celor în cauză, de secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, cu avizul consultativ motivat al președintelui instanței sau al conducătorului parchetului de unde se transferă și unde se transferă, însoțite de punctul de vedere al președinților curților de apel sau al procurorilor generali ai parchetelor de pe lângă curțile de apel în circumscripția cărora se află instanța sau parchetul de unde se transferă și unde se transferă. În cazul în care transferul se solicită în circumscripția aceleiași curți de apel sau a aceluiași parchet de pe lângă o instanță din circumscripția aceleiași curți de apel este necesar punctul de vedere al președintelui respectivei curți de apel sau al procurorului general al parchetului de pe lângă respectiva curte de apel."

Potrivit art. 61 indice 1:

"(1) Cererile de transfer se depun la Consiliul Superior al Magistraturii în termen de 15 zile de la data publicării anunțului prevăzut la art. 61 alin. (1). Cererea de transfer va conține informații privind specializarea judecătorului sau a procurorului și, dacă este cazul, disponibilitatea asumată a acestuia de a activa la instanța sau la parchetul la care solicită transferul, în oricare dintre secțiile sau completurile sau compartimentele la care cerințele acestei instanțe sau ale acestui parchet o impun".

Totodată, art. 61 indice 2 din același act normativ prevede că "La soluționarea cererilor de transfer ale judecătorilor la alte instanțe și ale procurorilor la alte parchete se au în vedere următoarele criterii:

a) motivele cuprinse în avizele consultative motivate și punctele de vedere prevăzute la art. 60 alin. (1);

b) volumul de activitate al instanței sau al parchetului de la care se solicită transferul și la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la instanțele sau la parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestora;

c) specializarea judecătorului sau a procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secției sau al completului corespunzător specializării;

d) vechimea la instanța sau la parchetul de la care se solicită transferul;

e) vechimea efectivă în funcția de judecător sau, după caz, de procuror;

f) vechimea în gradul aferent instanței sau parchetului la care se solicită transferul;

g) disponibilitatea de a activa în secția sau în completul corespunzător specializării postului vacant;

h) domiciliul sau, după caz, reședința solicitantului;

i) distanța dintre domiciliul sau, după caz, reședința și sediul instanței sau al parchetului la care funcționează judecătorul sau procurorul și posibilitățile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;

j) starea de sănătate și situația familială."

Înalta Curte constată că argumentele de ordin critic privind analiza efectuată de secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la îndeplinirea în cauză a criteriilor prevăzute de art. 61 indice 2 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, sunt neîntemeiate.

Prealabil prezentării, în concret, a argumentelor pe care își întemeiază concluzia în sensul netemeiniciei criticilor contestatoarei, Înalta Curte amintește, astfel cum a statuat deja în jurisprudența sa constantă, că, în exercitarea atribuțiilor lor, Consiliul Superior al Magistraturii, ca de altfel și entitățile administrative în general, dispun de o marjă de apreciere, astfel că, în situația în care nu pot fi identificate motive de nelegalitate formală ori elemente din care să rezulte că emitentul actului administrativ, prin conduita lui, s-a îndepărtat de la scopul legii ori a încălcat principiul proporționalității între interesul public și cel privat, o evaluare a substanței măsurilor dispuse, făcută de instanța de contencios administrativ însăși, ar constitui o ingerință nepermisă în atribuțiile administrației publice.

Intimatul are posibilitatea, în funcție de interesul public al desfășurării actului de justiție, să ia în considerare și alte aspecte relevante în cauză sau invocate de partea interesată. Este important însă ca eventualul refuz al autorității să nu se transforme în ceea ce dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ denumesc excesul de putere, respectiv depășirea limitelor dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, prevăzute de Constituție sau de lege.

Analizând conținutul actului administrativ atacat în cadrul coordonatelor astfel configurate, Înalta Curte constată că Hotărârea nr. 306/01.03.2022 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori respectă limitele și scopul prevederilor legale în executarea cărora a fost adoptată, iar măsura adoptată a fost în mod exhaustiv și adecvat motivată, neexistând elemente pe baza cărora să poată fi decelată o exercitare abuzivă a dreptului de apreciere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, este de remarcat că, în cauză, întreaga procedură s-a desfășurat cu respectarea prevederilor art. 60, ale art. 61 indice 1, precum și ale art. 61 indice 2 din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată.

Raportat la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, analiza cererilor de transfer s-a efectuat prin prisma acestor criterii, tocmai pentru a asigura luarea unei decizii obiective, în condiții de legalitate și oportunitate și în raport de circumstanțele concrete ale fiecărei solicitări, cu menținerea unui echilibru între interesul public pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligația să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenței justiției și interesul legitim privat.

Pe de altă parte, din interpretarea tuturor dispozițiilor legale și regulamentare privitoare la cariera judecătorilor și procurorilor, rezultă cu evidență, că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar, prin ocuparea posturilor vacante, raportat la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, reprezintă atributul exclusiv al intimatului Consiliul Superior al Magistraturii.

Din interpretarea dispozițiilor legale anterior enunțate rezultă că normele care reglementează instituția transferului au caracter supletiv și conferă doar o vocație în sensul arătat, fără a crea în mod automat un drept solicitantului, iar în speță, intimatul a fost consecvent, în sensul în care, analizând cererea formulată, în raport de motivele invocate, precum și în raport de criteriile prevăzute de art. 61 indice 2 din Legea nr. 303/2004, corelând și avizele emise în temeiul art. 60 din aceeași lege, de parchetele implicate în procedura transferului, a apreciat că nu este oportună admiterea cererii de transfer a contestatoarei.

Sub aspectul conținutului hotărârii atacate, Înalta Curte reține că secția pentru procurori a analizat în mod efectiv toate motivele personale și profesionale invocate de contestatoare, iar acestea au fost coroborate cu datele obiective privind situația posturilor unităților implicate în procedura de transfer, încărcătura pe procuror și pe schemă, la acel moment, precum și cu avizele emise în cauză.

Au fost avute în vedere datele statistice privind situația instanțelor implicate în procedura de transfer curpinse în Nota nr. x/2022 din 28.02.2022 întocmită de Direcția resurse umane, precum și datele relevante privind cariera contestatoarei.

În continuare, reținând concursul cererilor de transfer și analizându-le concomitent, în raport de motivele invocate de solicitanți și de criteriile prevăzute de art. 61

2

din Legea nr. 303/2004, secția pentru procurori a apreciat că sunt prioritare cererile procurorilor D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., întrucât toate unitățile de parchet implicate în procedură au transmis avize, respectiv puncte de vedere favorabile, iar procurorii menționați funcționează deja, prin delegare, la parchetul la care au solicitat transferul.

Prin urmare, analizând cererea de transfer formulată, prin raportare la criteriile legale mai sus arătate, care nu au o ordine de prioritate și reclamă o evaluare comparativă și cumulativă, precum și la necesitatea menținerii unui echilibru între interesul public - buna funcționare a instanțelor - pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligația să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenței justiției și interesul legitim privat al persoanei care a formulat o cerere de transfer, secția pentru procurori a considerat, la acel moment, neoportună acordarea transferului în raport de avizele nefavorabile transmise de parchetele la care contestatoarea a solicitat transferul.

Prin urmare, critica referitoare la presupusa discriminare în soluționarea cererilor de transfer va fi respinsă deoarece nu s-a făcut dovada unor situații similare.

De altfel, Înalta Curte constată că delegarea la unitatea de parchet unde se solicită transferul nu a fost reținută în cadrul hotărârii contestate ca un criteriu distinct, ci în circumstanțierea corectă a situației de fapt, argumentul principal care a condus la admiterea cu prioritate a altor cereri de transfer fiind cel referitor la existența avizelor, criteriu legal prevăzut de art. 61 indice 2 din Legea nr. 303/2004, care prevede expres că:

"La soluționarea cererilor de transfer ale judecătorilor la alte instanțe și ale procurorilor la alte parchete se au în vedere (...) motivele cuprinse în avizele motivate și punctele de vedere prevăzute la art. 60 alin. (1)".

De asemenea, Înalta Curte constată că nu pot fi reținute nici susținerile contestatoarei referitoare la pretinsa omisiune a secției pentru procurori de a analiza motivele de ordin personal și profesional, așa cum s-a arătat motivele invocate în cererile de transfer fiind analizate comparativ, chiar dacă nu prin referirea expresă la situațiile personale invocate.

În ceea ce privește motivele personale sau profesionale invocate de contestatoare în susținerea temeiniciei cererii de transfer, s-a avut in vedere că acestea nu constituie motive excepționale de natură a răsturna raportul de preeminență al interesului public față de drepturile și interesele private ale solicitantului.

De altfel, soluționarea unei cereri de transfer nu poate fi raportată exclusiv la situația personală a unui magistrat, cu ignorarea celorlalte criterii prevăzute de lege, motivele de ordin personal și familial reprezentând criterii care trebuie avute în vedere la soluționarea cererii de transfer, însă acestea nu constituie, prin ele însele, motive determinante în admiterea cererii, fiind supuse cerinței coroborării cu celelalte criterii regulamentare, astfel încât, prin admiterea cererii de transfer să se asigure, în primul rând, buna funcționare a instanțelor implicate în procedura transferului.

Or, în cauză, soluția de respingere a cererii de transfer a contestatoarei dispusă de secția pentru procurori este justificată și se încadrează în limitele competenței și dreptului de apreciere conferit de lege.

În fine, Înalta Curte arată că nu pot fi primite drept argumente în soluționarea favorabilă a contestației nici susținerile contestatoarei referitoare la avizele nefavorabile acordate, respectiv faptul că din cuprinsul hotărârii contestate nu reiese existența unor avize consultative și nici punctele de vedere exprimate.

Înalta Curte constată, pe de o parte, că nu există vreo obligativitate legală ca, odată cu comunicarea hotărârii să fie comunicate părții și actele care au stat la baza emiterii acesteia, obligația subzistând numai în ipoteza contestării actului în instanță, iar autoritatea emitentă s-a conformat, depunând la dosar Hotărârea nr. x/01.03.2022 emisă de pârât, împreună cu toată documentația care a stat la baza emiterii acesteia.

Reține Înalta Curte că potrivit dispozițiilor art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 transferul judecătorilor se aprobă cu avizul consultativ motivat al președintelui instanței de unde se transferă și unde se transferă, însoțite de punctul de vedere al președinților curților de apel iar, art. 61 alin. (4) din același act normativ prevede că "Avizul consultativ motivat prevăzut la art. 60 alin. (1) cuprinde mențiuni privind posturile vacante, posturile ocupate și încărcătura pe judecător sau pe procuror și pe schemă la instanța sau la parchetul de la care, respectiv la care se solicită transferul, precum și situația hotărârilor sau a lucrărilor restante ale judecătorului sau ale procurorului care solicită transferul."

Contrar celor susținute de contestatoare, Înalta Curte constată că în cuprinsul Hotărârii nr. 306/01.03.2022, secția pentru procurori a reținut că, în temeiul art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, "Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului1 București, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București și Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București au avizat nefavorabil transferul doamnei procuror A., iar Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov a avizat favorabil transferul anteferit."

La verificarea legalității hotărârii contestate se au în vedere datele existente la momentul analizării cererii contestatoarei, prioritar fiind ca intimatul să aleagă din mai multe variante posibile pe cea care corespunde cel mai bine interesului public protejat, în speță, funcționarea optimă a instanțelor implicate în analiză, având în vedere date statistice și criterii concrete relevante obiective privind toate cererile formulate, iar nu scoase din context și interpretate în mod subiectiv de fiecare titular al unei cereri de transfer.

Concluzionând, în considerarea aspectelor evocate, Înalta Curte constată că nu subzistă motivele de nelegalitate ale nr. Hotărârii nr. 306/01.03.2022 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori, actul administrativ atacat fiind emis în limitele competențelor prevăzute de lege și cu respectarea dispozițiilor legale incidente.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004 și a art. 61

1

alin. (7) din Legea nr. 303/2004 raportat la art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte va respinge contestația formulată de contestatoare, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 306/01.03.2022 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 noiembrie 2022.