ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.10.2022

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4847/2022

HOTĂRÂRE
20.10.2022
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4847/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 20 octombrie 2022

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 13 aprilie 2022, sub nr. x/2022, petentul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori, anularea Hotărârii nr. 451 din 01 martie 2022 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori și, în măsura admiterii acestui capăt de cerere, obligarea intimatului la emiterea unei hotărâri prin care să aprobe cererea acestuia de transfer de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel.

În motivare, după o prezentare a parcursului său profesional, petentul a arătat, în esență, că în ceea ce îl privește erau îndeplinite toate criteriile legale prevăzute de art. 61 indice 2 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor pentru a-i fi aprobată cererea de transfer, inclusiv prin raportare la ceilalți trei solicitanți, fiind cel care avea cea mai mare vechime în funcția de execuție la nivelul parchetului de pe lângă tribunal.

A mai susținut că secția pentru procurori a acordat prioritate avizului negativ formulat de conducerea Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, considerând totodată că nu este oportun niciun transfer la această unitate de parchet deși, în considerentele actului administrativ, a reținut că nu există o ordine de prioritate între criteriile prevăzute de lege pentru transfer și că acestea reclamă o evaluare comparativă și cumulativă.

Astfel, avizul procurorului general al Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel este unul consultativ, neavând un rol decisiv în admiterea sau respingerea unei solicitări de transfer, fiind doar unul din criteriile de soluționare a unei cereri de transfer, aspect care reiese din dispozițiile art. 61 indice 2 din Legea nr. 303/2004. Mai mult, acest aviz negativ din partea conducerii Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel i-a vizat pe toți cei patru candidați și a fost ulterior declanșării procedurii de transfer, pe care Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori a inițiat-o pe criterii de utilitate, pentru ocuparea a trei posturi de procuror, prin transfer.

Petentul a învederat și că analiza cererilor de transfer nu trebuie să fie formală, ci trebuie să asigure luarea unei decizii obiective, în condiții de transparență, legalitate și oportunitate, în raport de circumstanțele concrete ale fiecărei cereri de transfer, cu menținerea unui echilibru între interesul public pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligația să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenței justiției și interesul legitim privat al persoanei care a formulat o cerere de transfer. Or, în prezenta cauză, marja de apreciere de care se bucură intimatul a fost depășită, cererea sa de transfer fiind respinsă fără a fi analizată în mod rezonabil prin prisma situației invocate de solicitant, ci doar pe criterii arbitrare, contradictorii, dintre care unele nu sunt prevăzute de art. 61 indice 2 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

În acest context, petentul a arătat, raportat la motivul că încărcătura dosarelor pe procuror este una redusă în raport de celelalte parchetele militare, că secția pentru procurori nu a avut în vedere și criteriul privind dificultatea de ocupare a locurilor, astfel că Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, fiind o unitate ce înglobează atât infracțiuni de competența judecătoriei cât și a tribunalului, va avea un volum ridicat de dosare în mod permanent, dar de o complexitate mai redusă, nefiind o situație care să se manifeste în sens contrar vreodată. Pe de altă parte, atractivitatea unității de parchet de la care a solicitat transferul este una foarte mare, iar în cazul în care s-ar fi aprobat cererea sa de transfer, din perspectiva unei bune funcționări a unității de parchet, locul pe care în prezent îl ocupă doar formal, ar fi devenit liber pentru a fi ocupat de unul din candidații înscriși pentru a fi transferați la parchetul militar de pe lângă tribunalul militar.

Totodată, petentul a învederat că, deși s-a motivat că avizul a avut în vedere intenția de a nu încărca schema de personal a unității cu procurori care să nu-și desfășoare în fapt activitatea la acea unitate, caracterul abuziv și arbitrar este dovedit și de comportamentul ulterior al intimatului, care, deși în cererea de transfer formulată a arătat că urma să își desfășoare activitatea efectiv la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, în cazul în care solicitarea sa ar fi primit un răspuns favorabil, iar pe de altă parte, asigura o stabilitate și pentru viitor, la scurt timp de la respingerea cererii de transfer, a delegat de la Parchetul Militar Iași la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel pe domnul procuror militar B..

Concluzionând, a invocat petentul că soluția asupra cererii sale de transfer nu relevă un raționament caracterizat prin constanță și obiectivitate, hotărârea fiind afectată de viciul nelegalității prin neanalizarea de către secția pentru procurori a aspectelor de ordin personal și profesional invocate de acesta. Pe cale de consecință, în opinia sa, intimatul a depășit limitele rezonabile ale marjei de apreciere, din cauza raționamentului contradictoriu, acordării de prioritate față de un singur criteriu - avizul consultativ, neluarea în considerare a aspectelor de natură economică, neanalizarea aspectelor de ordin personal sau profesional specifice fiecărui procuror în parte, astfel încât hotărârea contestată a fost adoptată de către secția pentru procurori a CSM în mod arbitrar, cu exces de putere, în sensul art. 2 lit. n) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

În drept, a invocat dispozițiile art. 61 indice 1 alin. (7) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, respectiv ale art. 29 alin. (7) - (9) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, coroborate cu art. 1 alin. (1), art. 18 alin. (1) și art. 2 lit. n) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, arătând că hotărârea contestată este legală și temeinică, fiind emisă cu respectarea normelor legale și regulamentare incidente în materie.

Intimatul a susținut, în esență, că la respingerea cererii de transfer formulată de contestator a avut în vedere că la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel București, încărcătura dosarelor pe procuror era una redusă în raport cu celelalte parchete militare, iar pe de altă parte, faptul că la momentul soluționării cererii, domnul procuror A. era delegat la Direcția Națională Anticorupție, iar din avizul exprimat de conducerea Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel București, rezulta că admiterea cererii de transfer nu ar fi condus decât la crearea unei situații de încărcare a schemei cu procurori militari la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel București, fără ca aceștia să funcționeze efectiv la această unitate de parchet.

Examinând Hotărârea nr. 451 din 01 martie 2022 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori, prin prisma criticilor formulate de contestator, a apărărilor intimatului și față de prevederile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte apreciază că prezenta contestație este neîntemeiată.

Înalta Curte constată că a fost învestită în temeiul art. 61 indice 1 alin. (7) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, coroborate cu cele ale art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu o contestație ce are ca obiect Hotărârea nr. 451 din 01 martie 2022 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori.

În fapt, se reține că prin Hotărârea nr. 451/01.03.2022 a secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii s-a respins cererea de transfer a petentului A. de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel București.

Din analiza traseului profesional al petentului, secția pentru procurori a reținut că domnul procuror A. avea o vechime în funcția de procuror de 13 ani și 4 luni, dintre care 4 ani la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, 3 ani și 3 luni vechime în grad profesional de Parchet de pe lângă Curte de Apel, din 15 octombrie 2021 dobândind gradul de Parchet de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la momentul formulării cererii de transfer fiind delegat la Direcția Națională Anticorupție.

Conform evidențelor direcției de resort, la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București de unde s-a solicitat transferul, dintre cele 23 de posturi de procuror prevăzute în schemă (5 posturi de conducere și 18 posturi de execuție), erau ocupate 4 posturi de conducere și 15 posturi de execuție, fiind vacante un post de conducere și 3 de execuție.

În anul 2021, la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, încărcătura dosarelor/procuror a fost de 2406 dosare de soluționat și 976 dosare soluționate.

La Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel București la care s-a solicitat transferul, din evidențele direcției de resort a rezultat că dintre cele 11 posturi de procuror prevăzute în schemă (5 posturi de conducere și 6 posturi de execuție), erau ocupate 3 posturi de conducere și 3 posturi de execuție, fiind vacante 2 posturi de conducere și 3 posturi de execuție.

La acest parchet, în anul 2021, încărcătura dosarelor/procuror a fost de 108 dosare de soluționat și 46 dosare soluționate.

La soluționarea cererii de transfer formulate de petent, secția pentru procurori a avut în vedere faptul că pentru cele trei posturi vacante de la Tribunalul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel București au fost formulate 4 cereri de transfer, motivele invocate de petent, criteriile prevăzute de art. 61 indice 2 din Legea nr. 303/2004, precum și avizul nefavorabil emis în temeiul art. 60 din aceeași lege, de conducerea Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel București, apreciind că, la acel moment, nu era oportun niciun transfer la această unitate de parchet, fiind respinse toate cele 4 cereri de transfer formulate.

Astfel, pe de o parte, secția pentru procurori a reținut faptul că la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel București, încărcătura dosarelor pe procuror era una redusă în raport cu celelalte parchete militare, iar pe de altă parte, faptul că la momentul soluționării cererii, domnul procuror A. era delegat la Direcția Națională Anticorupție, iar din avizul exprimat de conducerea Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel București, rezulta că admiterea cererii de transfer nu ar fi condus decât la crearea unei situații de încărcare a schemei cu procurori militari la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel București, fără ca aceștia să funcționeze efectiv la această unitate de parchet.

Raportat la conținutul actului atacat, Înalta Curte reține că dispozițiile legale incidente în cauză sunt cele cuprinse în art. 60, art. 61 indice 1 și art. 61 indice 2 din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată.

Astfel, conform cu dispozițiile art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor șî procurorilor, republicată:

"(1) Transferul judecătorilor și procurorilor de la o instanță la altă instanță sau de la un parchet la alt parchet ori la o instituție publică se aprobă, la cererea celor în cauză, de secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, cu avizul consultativ motivat al președintelui instanței sau al conducătorului parchetului de unde se transferă și unde se transferă, însoțite de punctul de vedere al președinților curților de apel sau al procurorilor generali ai parchetelor de pe lângă curțile de apel în circumscripția cărora se află instanța sau parchetul de unde se transferă și unde se transferă. În cazul în care transferul se solicită în circumscripția aceleiași curți de apel sau a aceluiași parchet de pe lângă o instanță din circumscripția aceleiași curți de apel este necesar punctul de vedere al președintelui respectivei curți de apel sau al procurorului general al parchetului de pe lângă respectiva curte de apel."

Potrivit art. 61 indice 1:

"(1) Cererile de transfer se depun la Consiliul Superior al Magistraturii în termen de 15 zile de la data publicării anunțului prevăzut la art. 61 alin. (1). Cererea de transfer va conține informații privind specializarea judecătorului sau a procurorului și, dacă este cazul, disponibilitatea asumată a acestuia de a activa la instanța sau la parchetul la care solicită transferul, în oricare dintre secțiile sau completurile sau compartimentele la care cerințele acestei instanțe sau ale acestui parchet o impun".

Totodată, conform art. 61 indice 2 din același act normativ, "La soluționarea cererilor de transfer ale judecătorilor la alte instanțe și ale procurorilor la alte parchete se au în vedere următoarele criterii:

a) motivele cuprinse în avizele consultative motivate și punctele de vedere prevăzute la art. 60 alin. (1);

b) volumul de activitate al instanței sau al parchetului de la care se solicită transferul și la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la instanțele sau la parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestora;

c) specializarea judecătorului sau a procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secției sau al completului corespunzător specializării;

d) vechimea la instanța sau la parchetul de la care se solicită transferul;

e) vechimea efectivă în funcția de judecător sau, după caz, de procuror;

f) vechimea în gradul aferent instanței sau parchetului la care se solicită transferul;

g) disponibilitatea de a activa în secția sau în completul corespunzător specializării postului vacant;

h) domiciliul sau, după caz, reședința solicitantului;

i) distanța dintre domiciliul sau, după caz, reședința și sediul instanței sau al parchetului la care funcționează judecătorul sau procurorul și posibilitățile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;

j) starea de sănătate și situația familială."

Criticile privind analiza întreprinsă de secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la îndeplinirea în cauză a criteriilor prevăzute de art. 61 indice 2 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată sunt neîntemeiate.

Prealabil prezentării, în concret, a argumentelor de fapt și de drept pe care Înalta Curte își întemeiază concluzia în sensul netemeiniciei criticilor petentului, Înalta Curte reamintește, astfel cum a statuat deja în jurisprudența sa, că, în exercitarea atribuțiilor lor, Consiliul Superior al Magistraturii, ca de altfel și entitățile administrative în general, dispun de o marjă de apreciere, astfel că, în situația în care nu pot fi identificate motive de nelegalitate formală ori elemente din care să rezulte că emitentul actului administrativ, prin conduita lui, s-a îndepărtat de la scopul legii ori a încălcat principiul proporționalității între interesul public și cel privat, o evaluare a substanței măsurilor dispuse, făcută de instanța de contencios administrativ însăși, ar constitui o ingerință nepermisă în atribuțiile administrației publice.

Intimatul are posibilitatea, în funcție de interesul public al desfășurării actului de justiție, să ia în considerare și alte aspecte relevante în cauză sau invocate de partea interesată. Este important însă ca eventualul refuz al autorității să nu se transforme în ceea ce dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ denumesc excesul de putere, respectiv depășirea limitelor dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, prevăzute de Constituție sau de lege.

Analizând conținutul actului administrativ atacat în cadrul coordonatelor astfel configurate, Înalta Curte constată că hotărârea secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii respectă limitele și scopul prevederilor legale în executarea cărora a fost adoptată, iar măsura adoptată a fost în mod exhaustiv și adecvat motivată, neexistând elemente pe baza cărora să poată fi decelată o exercitare abuzivă a dreptului de apreciere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, este de remarcat că, în cauză, întreaga procedură s-a desfășurat cu respectarea prevederilor art. 60, ale art. 61 indice 1, precum și ale art. 61 indice 2 din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată.

Raportat la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, analiza cererilor de transfer s-a efectuat prin prisma acestor criterii, tocmai pentru a asigura luarea unei decizii obiective, în condiții de legalitate și oportunitate și în raport de circumstanțele concrete ale fiecărei solicitări, cu menținerea unui echilibru între interesul public pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligația să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenței justiției și interesul legitim privat.

Pe de altă parte, din interpretarea tuturor dispozițiilor legale și regulamentare privitoare la cariera judecătorilor și procurorilor, rezultă cu evidență, că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar, prin ocuparea posturilor vacante, raportat la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, reprezintă atributul exclusiv al intimatului Consiliul Superior al Magistraturii.

În acest context, critica petentului referitoare la pretinsa contradicție în raționamentul intimatului raportat la conceptele de oportunitate și utilitate, apare ca nefondată.

Astfel, noțiunea de utilitate se apreciază prin raportare la posturile vacante existente la instanțe sau parchete și vizează, în esență, îndeplinirea de către acestea a tuturor condițiilor necesare pentru a putea fi incluse în lista posturilor disponibile într-o anumită sesiune de transferuri, în timp ce conceptul de oportunitate se analizează prin raportare la măsura ce urmează a fi dispusă de organul emitent, în speță transferul și constă în capacitatea acestuia de a alege, dintre mai multe soluții posibile și egale în aceeași măsură, pe cea care corespunde cel mai bine interesului public care trebuie satisfăcut.

Așadar, oportunitatea se află în strânsă legătură cu puterea discreționară a administrației publice, existând o marjă de libertate lăsată la libera apreciere a unei autorități, astfel ca în vederea atingerii scopului indicat de legiuitor să poată recurge la orice mijloc de acțiune, în limitele competenței sale.

În consecință, în condițiile în care nu există nicio suprapunere între cele două noțiuni, existența unor posturi vacante utile într-o sesiune de transferuri nu creează în mod automat premisele pentru admiterea cererii de transfer a petentului, solicitarea acestuia urmând a fi în continuare supusă unei analize de oportunitate ce intră, potrivit legii, în atribuțiile secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

De altfel, din interpretarea dispozițiilor legale anterior enunțate rezultă că normele care reglementează instituția transferului au caracter supletiv și conferă doar o vocație în sensul arătat, fără a crea în mod automat un drept solicitantului, iar în speță, intimatul a fost consecvent, în sensul în care, analizând cererea formulată, în raport de motivele invocate, precum și în raport de criteriile prevăzute de art. 61 indice 2 din Legea nr. 303/2004, corelând și avizul nefavorabil, emis în temeiul art. 60 din aceeași lege, de conducerea Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel București, a apreciat că nu este oportun, la acel moment niciun transfer la această unitate de parchet, deși în acea sesiune de transferuri, pentru cele 3 posturi susceptibile de ocupare prin transfer de la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel București, au formulat cereri de transfer 4 procurori.

Sub aspectul conținutului hotărârii atacate, Înalta Curte reține că secția pentru procurori a analizat în mod efectiv toate motivele personale și profesionale invocate de petent, iar acestea au fost coroborate cu datele obiective privind situația posturilor unităților implicate în procedura de transfer, încărcătura pe procuror și pe schemă, precum și cu avizele emise în cauză.

Totodată, nu pot fi reținute nici susținerile petentului referitoare la pretinsa omisiune a secției de a analiza motivele de ordin personal și profesional, de vreme ce chiar în cuprinsul hotărârii contestate sunt expuse detalii privind traseul profesional al acestuia, respectiv faptul că acesta avea o vechime în funcția de procuror de 13 ani și 4 luni, dintre care 4 ani la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, 3 ani și 3 luni vechime în grad profesional de Parchet de pe lângă Curte de Apel, din 15 octombrie 2021 dobândind gradul de Parchet de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la momentul formulării cererii fiind delegat la Direcția Națională Anticorupție. Din considerentele actului administrativ rezultă că la analiza cererii de transfer au fost avute în vedere și motivele de ordin personal invocate de reclamant, respectiv faptul că acesta domicilia în Municipiul București, achiziționând recent un apartament în această localitate, aspect nerelevant în contextul în care ambele unități de parchet implicate în procedura de transfer au sediul în București.

În acest sens se reține că argumentele secției pentru procurori au fost grupate, criteriile legale privind transferul, precum și motivele personale ale petentului au fost analizate în totalitate, astfel că este nefondată critica privind pretinsa nemotivare a actului administrativ contestat în cauză.

În ceea ce privește motivele personale sau profesionale invocate de petent în susținerea temeiniciei cererii de transfer, se are în vedere că acestea nu constituie motive excepționale de natura a răsturna raportul de preeminență al interesului public față de drepturile și interesele private ale solicitantului, atât Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel București, cât și Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București având sediul în București, petentul nefiind nevoit să facă naveta zilnic.

De altfel, soluționarea unei cereri de transfer nu poate fi raportată exclusiv la situația personală a unui magistrat, cu ignorarea criteriilor prevăzute de lege, motivele de ordin personal și familial reprezentând criterii care trebuie avute în vedere la soluționarea cererii de transfer, însă acestea nu constituie, prin ele însele, motive determinante în admiterea cererii, fiind supuse cerinței coroborării cu celelalte criterii regulamentare, astfel încât, prin admiterea cererii de transfer să se asigure, în primul rând, buna funcționare a unităților de parchet implicate în procedura transferului.

Prin urmare, motivele personale invocate de petent în susținerea cererii de transfer nu pot prevala față de interesele unităților de parchet implicate în procedură, respectiv asigurarea resurselor umane necesare bunei funcționări și echilibrarea volumului de muncă, în caz contrar fiind încălcat justul echilibru dintre interesele publice ale parchetului la care se solicită transferul și interesele private ale solicitantului.

Or, în cauză, având în vedere faptul că la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel București, încărcătura dosarelor pe procuror era una redusă în raport cu celelalte parchete militare, iar pe de altă parte, faptul că la momentul soluționării cererii, petentul era delegat la Direcția Națională Anticorupție, iar din avizul exprimat de conducerea Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel București, rezulta că admiterea cererii de transfer nu ar fi condus decât la crearea unei situații de încărcare a schemei cu procurori militari la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel București, fără ca aceștia să funcționeze efectiv la această unitate de parchet, soluția de respingere a cererii de transfer a petentului dispusă de secția pentru procurori este justificată și se încadrează în limitele competenței și dreptului de apreciere conferit de lege.

În fine, Înalta Curte arată că nu pot fi primite drept argumente în soluționarea favorabilă a contestației nici susținerile petentului referitoare la comportamentul ulterior al intimatului, care după respingerea cererii sale de transfer ar fi delegat un alt procuror de la Parchetul Militar Iași la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, întrucât la verificarea legalității hotărârii contestate se au în vedere datele existente la momentul analizării cererii contestatorului, prioritar fiind ca intimatul să aleagă din mai multe variante posibile pe cea care corespunde cel mai bine interesului public protejat, în speță, funcționarea optimă a parchetelor implicate în analiză, având în vedere date statistice și criterii concrete relevante obiective, iar nu scoase din context.

Concluzionând, în considerarea aspectelor evocate, Înalta Curte constată că nu subzistă motivele de nelegalitate ale Hotărârii nr. 451 din 01 martie 2022 a secției pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, invocate de petent, actul administrativ atacat fiind emis în limitele competențelor prevăzute de lege și cu respectarea dispozițiilor legale incidente.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge contestația formulată împotriva Hotărârii nr. 451 din 01 martie 2022 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori, ca neîntemeiată.

Respinge contestația formulată de petentul A., în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori, împotriva Hotărârii nr. 451 din 01 martie 2022 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 20 octombrie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-03-22
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1680/2022
ției promovării efective. Invocând Decizia Curții Constituționale nr. 454/24.06.2020, susține în final recurentul - reclamant că instanța de fond, în mod nejustificat și făcând aplicarea unui text de lege care nu isi găsea aplicabilitate în
ÎCCJ 2022-11-01
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5053/2022
Ședința publică din data de 1 noiembrie 2022 Asupra contestației de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele; 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. x/01.02.20
ÎCCJ 2022-11-25
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5743/2022
Ședința publică din data de 25 noiembrie 2022 Asupra contestației de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Obiectul contestației deduse judecății Prin contestația înregistrată pe rolu
ÎCCJ 2020-02-06
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 630/2020
i prin prisma raportului dintre interesul individual și cel general. Astfel, în exercitarea atribuției menționate mai sus, Consiliul Superior al Magistraturii poate reține ca fiind determinant un anumit criteriu pentru a stabili ordinea de
ÎCCJ 2023-03-22
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1613/2023
Ședința publică din data de 22 martie 2023 Asupra contestației de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul contestației deduse judecății Prin cererea înregistrată la data de 12 ma
Sursă