ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 630/2020

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 25 aprilie 2019, pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori, anularea Hotărârii nr. 435 din 25 septembrie 2018 și, în consecință, admiterea cererii de transfer de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj.

1.2. Sentința instanței de fond

Prin Sentința civilă nr. 160 din 5 iulie 2019, Curtea de Apel Cluj a admis cererea reclamantei, a anulat Hotărârea nr. 435 din 25 septembrie 2018 prin care s-a respins cererea de transfer formulată de reclamantă și a obligat pârâtul la emiterea unei hotărâri prin care să dispună transferul reclamantei de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj.

Împotriva acestei sentințe, pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului său, pârâta susține că sentința civilă criticată este afectată de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., instanța fondului făcând o greșită aplicare a prevederilor art. 3 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 193/2006.

Astfel, susține recurenta că un prim aspect de nelegalitate a sentinței atacate decurge din stabilirea, de către instanța de fond, a ierarhiei criteriilor pentru soluționarea cererilor de transfer, ierarhie ce nu este prevăzută de art. 3 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 193/2006.

În acest sens, fără temei legal, instanța fondului a a stabilit fără nicio bază legală caracterul subsidiar al avizelor comunicate de parchetele implicate în procedura de transfer în raport de criteriile regulamentare, în condițiile în care enumerarea de la art. 3 din Regulament nu este una exhaustivă și nu există nicio normă care să prevadă această subsidiaritate la care face referire instanța de fond.

Apreciind că normele care reglementează instituția transferului au caracter supletiv și conferă doar o vocație și nu automat un drept al solicitantului, recurenta arată că din interpretarea tuturor dispozițiilor legale și regulamentare privitoare la transferul judecătorilor și procurorilor rezultă că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar reprezintă atributul Consiliului Superior al Magistraturii, astfel încât ocuparea posturilor vacante trebuie să se raporteze la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, pentru evitarea provocării unor grave disfuncționalități în activitatea instanțelor și parchetelor.

Art. 3 din Regulamentul indicat nu prevede în mod exhaustiv criteriile avute în vedere la soluționarea cererilor de transfer și nu stabilește o ordine de prioritate a acestora în funcție de ordinea în care sunt prevăzute, revenind secției pentru judecători/procurori să evalueze aceste criterii prin prisma raportului dintre interesul individual și cel general.

Astfel, în exercitarea atribuției menționate mai sus, Consiliul Superior al Magistraturii poate reține ca fiind determinant un anumit criteriu pentru a stabili ordinea de prioritate a unor cereri de transfer formulate la același parchet.

Arată recurenta că în prezenta cauză criteriul determinat pentru respingerea cererii de transfer a reclamantei a fost avizul negativ transmis de către Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, secția Parchetelor Militare.

Referitor la acest aviz, recurenta precizează faptul că deși punctele de vedere ale parchetelor implicate nu sunt cuprinse în criteriile prevăzute de art. 3 din Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, acestea se solicită, în mod obligatoriu, de către Consiliu, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (3) din același act normativ și sunt relevante în adoptarea unei soluții cu privire la cererile de transfer formulate de magistrații procurori.

De asemenea, în cadrul cererilor de transfer, secția pentru procurori nu realizează o analiză de legalitate și temeinicie a avizelor comunicate de parchetele vizate de procedură, emiterea avizului fiind rezultatul exercitării unei atribuții de către prim procurorul parchetului.

În speță, se constată că lipsa avizului favorabil transferului ce trebuia acordat reclamantei de secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție a fost avută în vedere la soluționarea cererii de transfer prin coroborare cu celelalte criterii analizate de secția pentru procurori, respectiv, situația ocupării tuturor posturilor la parchetul de unde se solicită transferul, situația vacanței celor 3 posturi de execuție la parchetul la care s-a solicitat transferul, încărcătura dosarelor/procuror și încărcătura dosarelor/schemă la parchetul de unde se solicită transferul care în ambele cazuri a fost sub media națională, vechimea în grad, precum și toate motivele personale invocate de reclamantă. Pentru a aprecia asupra oportunității transferului reclamantei, secția pentru procurori a analizat coroborat aceste criterii, apreciind, în mod corect, că cererea trebuie respinsă deoarece Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, secția parchetelor militare a acordat aviz favorabil transferului altor trei procurori, B., C. și D., cărora li s-au admis cererile de transfer.

Referitor la cel de al treilea motiv de nelegalitate invocat, ce ține în esență de motivarea necorespunzătoare a actului administrativ atacat, apreciază recurenta că în mod nelegal instanța de fond și-a arogat atribuțiile secției pentru procurori și a procedat la o analiză comparativă a cererilor de transfer formulate de alți trei candidați cu cererea reclamantei prin prisma unor criterii pe care a considerat că ar fi trebuit avute în vedere în baza unei ierarhii care nu este prevăzută de lege.

În acest sens, recurenta apreciază că argumentele prezentate în Hotărârea nr. 435 din 25 septembrie 2018 a secției pentru procurori sunt coerente, clare și lipsite de ambiguități sau de contradicții, fiind în măsură să permită urmărirea raționamentului care a condus la adoptarea acesteia.

De altfel, așa cum o hotărâre judecătorească nu trebuie să răspundă tuturor argumentelor invocate de părți, nici un act administrativ nu trebuie să analizeze toate aspectele considerate relevante de către petent dacă acestea nu sunt considerate a fi esențiale pentru pronunțarea soluției de emitentul actului administrativ.

În concret, la motivarea hotărârii, secția pentru procurori a avut în vedere următoarele aspecte:

Din analiza dosarului profesional, a rezultat că doamna A., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, are gradul profesional corespunzător parchetului de pe lângă tribunal și o vechime de 11 ani și 4 luni în funcția de procuror.

Conform evidențelor direcției de resort, a rezultai că la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, unitatea de parchet de la care s-a solicitat transferul, toate cele 10 posturi de procuror prevăzute în schema de personal (4 posturi de conducere și 6 posturi de execuție) erau ocupate, 1 procuror funcționând peste schemă. La această unitate de parchet, în anul 2017, încărcătura dosarelor pe procuror a fost de 33 de dosare, comparativ cu media națională de 115 dosare.

La Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj, unitatea de parchet la care s-a solicitat transferul, din cele 16 posturi de procuror prevăzute în schemă (5 posturi de conducere și 11 posturi de execuție), sunt ocupate 9 posturi (1 post de conducere și 8 posturi de execuție), fiind vacante 4 posturi de conducere și 3 posturi de execuție.

Prin Adresa nr. x din 21 septembrie 2018 a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, secția Parchetelor Militare s-a comunicat faptul că din cele 32 de posturi de procuror militar vacante la nivelul parchetelor militare sunt finanțate 28 de posturi.

S-a reținut că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj au emis avize favorabile în legătură cu cererea de transfer formulată, iar Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, secția Parchetelor Militare a avizat favorabil pentru Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj alte 3 cereri de transfer, însă nu și pe cea a doamnei procuror A.

La soluționarea cererii de transfer, formulată de doamna A., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, secția pentru procurori a avut în vedere faptul că pentru Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj, unitate de parchet la care există 3 posturi de execuție vacante, au fost formulate 8 astfel de cereri.

Analizând concomitent cele 8 cereri de transfer, prin raportare la vechimea în funcție, la unitatea de parchet la care funcționează, la îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 6 din Ordinul MapN nr. M 124/2017, la avizele unităților de parchet implicate, dar și la volumul de activitate, secția pentru procurori a apreciat întemeiate cererile formulate de domnii procurori B., C. și D., celelalte cereri fiind respinse, inclusiv cererea de transfer în funcția de procuror militar formulată de reclamantă.

De asemenea, contrar celor reținute de instanța de fond și susținerilor reclamantei privind excluderea de plano a motivelor personale și abordarea în mod speculativ a avizelor date de parchetele implicate, recurenta susține că motivele personale au fost analizate de secție, acestea nefiind singurele criterii regulamentare avute în vedere și nu există nicio împrejurare pentru care să se acorde prioritate exclusiv acestor criterii. Acest aspect reiese chiar din cuprinsul hotărârii atacate unde se specifică ceea ce s-a avut în vedere de către secție la soluționarea cererii, fără a fi ignorate motivele personale invocate de contestatoare.

În consecință, în raport de toate argumentele prezentate în cuprinsul cererii de exercitare a căii de atac, recurenta susține că în mod greșit a reținut prima instanță că actul atacat a fost emis cu exces de putere, astfel că solicită casarea sentinței civile criticate, rejudecarea cauzei și respingerea contestației reclamantei.

Examinând recursul de față, Înalta Curte constată că este nefondat, nefiind demonstrată incidența în cauză a dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte constată că intimata reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o contestație formulată împotriva Hotărârii secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nr. 435 din data de 25.09.2018, prin care a fost respinsă cererea formulată de reclamanta A. privind transferul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Cluj.

Soluționând contestația reclamantei, Curtea de Apel Cluj a constatat că este întemeiată, astfel că a anulat Hotărârea nr. 435 din data de 25 septembrie 2018 și a obligat pârâtul la emiterea unei hotărâri prin care să dispună transferul reclamantei de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că actul atacat este nelegal întrucât criteriul determinant invocat pentru respingerea cererii de transfer și anume lipsa avizului secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate justifica soluția adoptată prin hotărârea contestată, aceste avize nefiind prevăzute de art. 3 din Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor drept criterii de analiză a cererilor de transfer.

Totodată, instanța fondului reține că avizele unităților de parchet implicate au în orice caz un caracter consultativ și nu conform iar acestea ar trebui să constituie repere pentru analizarea cererilor de transfer numai în subsidiar, când există o similaritate a cererilor de transfer în privința criteriilor prevăzute de art. 3 din Regulamentul mai sus menționat.

Nu în ultimul rând, instanța fondului subliniază și lipsa de consecvență cu privire la aprecierea relevanței avizelor de către pârât, subliniind faptul că unul din procurorii care a obținut transferul prin Hotărârea nr. 435 din data de 25 septembrie 2018 respectiv domnul procuror B. avea aviz nefavorabil de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad.

În fine, instanța fondului reține că pârâta deși învederează că la soluționarea cererilor de transfer secția pentru procurori a realizat o analiză coroborată a tuturor criteriilor prevăzute de Regulamentul comun și de Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, pentru aprecierea asupra oportunității cererilor de transfer, nu a indicat în mod concret criteriul avut în vedere cu privire la situația reclamantei A., de natură a determina respingerea cererii sale de transfer.

În acest sens, unul dintre cele mai importante criterii, cel referitor la volumul de activitate al parchetului de la care se solicită transferul, este cu prisosință îndeplinit, transferul său nefiind de natură a atrage dezechilibre. Dimpotrivă, celelalte cereri privesc unități de parchet mult mai încărcate. De asemenea, vechimea sa în magistratură este cea mai mare, iar vechimea efectivă la parchetul de unde solicită transferul o plasează cel puțin înaintea unui alt procuror.

Față de aceste considerente, pe larg dezvoltate în cuprinsul sentinței civile nr. 160 din 5 iulie 2019, curtea de apel a admis acțiunea reclamantei, în sensul celor mai sus arătate.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Consiliul Superior al Magistraturii, apreciind, pentru motivele expuse în rezumat mai sus, că hotărârea este dată cu greșita aplicare a normelor de drept material incidente în cauză, făcând trimitere la prevederilor art. 3 din Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor.

Contrar celor susținute de recurenta pârâtă, Înalta Curte constată că sentința civilă criticată în prezenta cale de atac reflectă o corectă aplicare a normelor de drept material incidente în speță.

În acord cu cele arătate de recurenta pârâtă, instanța fondului reține că la soluționarea cererilor de transfer trebuie avute în vedere criteriile menționate de art. 3 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 193/2006, fără a exista o ordine de prioritate, oricare dintre acestea putând fi, într-un anumit caz concret, criteriul decisiv pentru admiterea/respingerea cererii.

Sub acest aspect, se constată că judecătorul fondului a procedat la analiza punctuală și comparativă a modalității de îndeplinire a criteriilor art. 3 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 193/2006 în privința tuturor solicitărilor de transfer analizate de secția pentru Procurori în data de 25 septembrie 2018, analiză ce se impune din perspectiva faptului că a existat un concurs de cereri de transfer la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj.

Astfel, în privința volumului de activitate al parchetului de la care se solicită transferul și la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la instanțele ori parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestora, judecătorul fondului reține că, potrivit înscrisurilor de la dosar, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, unitatea de parchet de la care reclamanta a solicitat transferul, erau ocupate toate cele 10 posturi de procuror prevăzute în schema de personal, 1 procuror cu funcție de execuție funcționând peste schemă.

În anul 2017, încărcătura dosarelor pe procuror a fost de 33 dosare, în comparație cu media națională de 115 dosare.

Comparativ, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin, de unde provine dl. procuror D., a cărui cerere a fost admisă, erau vacante 2 posturi de execuție din cele 7 posturi de procuror prevăzute în schema de personal.

În anul 2017, încărcătura dosarelor pe procuror a fost de 912 față de media națională de 1316 dosare.

La Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, de unde provine dl. procuror C., era vacant un post de execuție din cele 19 posturi de procuror prevăzute în schema de personal, iar încărcătura dosarelor pe procuror a fost în anul 2017 de 953 dosare, în comparație cu media națională de 1316 dosare.

La Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, de unde provine dl. procuror B., al treilea a cărui cerere a fost admisă, era vacant un post de execuție din cele 12 posturi de procuror prevăzute în schema de personal, iar încărcătura dosarelor pe procuror a fost de 1653 dosare, comparativ cu media națională de 1316 dosare.

Astfel, volumul de activitate al unității de parchet de la care a solicitat reclamanta transferul este cel mai redus față de celelalte menționate, schema de personal era aici completă (chiar depășită), în vreme ce la celelalte unități de parchet erau declarate posturi vacante.

De asemenea, încărcătura dosarelor pe procuror era considerabil mai mică la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, comparativ cu toate celelalte. În vreme ce aici încărcătura pe procuror era sub 30% față de media națională, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin era de cca 69%, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea de cca 72%, iar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad era de 125%. Dezechilibrul este vădit, transferul reclamantei neafectând activitatea parchetului, în vreme ce la celelalte unități de parchet activitatea va fi afectată simțitor.

Cât privește dificultățile de ocupare, nu s-a susținut că parchetul de la care provine reclamanta nu ar fi atractiv.

La parchetul la care s-a solicitat transferul situația era identică pentru toți solicitanții. Abordarea comparativă a cererilor de transfer trebuia, însă, în opinia instanței fondului, să evidențieze impactul admiterii unei cereri de transfer în detrimentul altora, să se schițeze o privire de ansamblu cu privire la buna funcționare a unităților de parchet implicate.

Verificând vechimea efectivă în funcția de judecător sau procuror, judecătorul fondului reține că reclamanta avea la momentul formulării cererii vechimea cea mai mare în funcția de procuror, respectiv 11 ani și 4 luni, comparativ cu vechimea de 10 ani și 2 luni a dl. procuror D., 8 ani și 7 luni a dl. procuror C. și respectiv 7 ani și 5 luni a dl. procuror B.

Referitor la vechimea la instanța sau parchetul de la care se solicită transferul, din tabelul depus de pârât la dosar reiese că reclamanta a funcționat efectiv 1 an și 2 luni la parchetul de la care solicită transferul. Comparativ, dl. procuror D. avea o vechime la respectivul parchet de 4 ani și 2 luni, dl. procuror B. 2 ani și 2 luni, dar dl. procuror C. de doar 2 luni.

Vechimea în gradul aferent instanței, respectiv parchetului la care se solicită transferul: la momentul discutării cererii de transfer, reclamanta avea o vechime de 4 ani și 9 luni în gradul profesional corespunzător parchetului de pe lângă tribunal, dl. procuror D. avea grad de PCA de 8 luni, iar dl. procuror C. și dl. procuror B. grad de PT de 2 ani și 3 luni.

Cât privește specializarea judecătorului/procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secției/completului corespunzător specializării, precum și disponibilitatea de a activa în alte secții/complete decât cele corespunzătoare specializării ale instanței/parchetului la care solicită transferul, în raport cu cerințele acesteia, nu s-au consemnat aspecte de natură a-i diferenția pe cei 8 procurori care au solicitat să fie transferați la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj.

Și criteriul referitor la domiciliul solicitantului era îndeplinit de reclamantă, care locuiește în municipiul Cluj-Napoca, unde deține o locuință proprietate personală, iar în privința criteriului reprezentat de distanța dintre domiciliul și sediul instanței sau parchetului la care funcționează judecătorul ori procurorul și posibilitățile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia, reclamanta a specificat că distanța dintre domiciliul său și locul de muncă este de cca 90 km, dus-întors însemnând cca 180 km pe zi, iar timpul afectat navetei este de cca 3,5 - 4 ore pe zi. Naveta o efectuează cu autoturismul proprietate personală, drumul dintre Cluj-Napoca și Zalău se desfășoară pe o șosea cu o singură bandă pe sens, iar zona (Dealul Meseșului) este renumită prin ceață frecventă și înzăpeziri. În virtutea acestui fapt, reclamanta este nevoita sa se deplaseze cea 4000 km pe lună.

În consecință, instanța fondului a apreciat că este demonstrată, pe de o parte, întrunirea de către reclamantă a acestor criterii, dar și lipsa unei analize comparative a secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la procurorii care solicitau transferul la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Cluj.

Raportat la cele mai sus arătate, Înalta Curte constată că sentința civilă criticată demonstrează o corectă aplicare a dispozițiilor art. 3 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 193/2006.

Cât privește problema avizului unităților implicate, astfel cum a reținut și instanța fondului, Înalta Curte constată că punctul de vedere menționat de art. 2 alin. (3) din Regulamentul anterior menționat nu se regăsește printre criteriile avute în vedere la soluționarea cererilor de transfer.

Cu toate acestea, nu se poate face abstracție, de plano, de punctele de vedere reglementate prin dispozițiile art. 2 alin. (3) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 193/2006, aceste puncte de vedere fiind similare unor avize cu caracter consultativ, operațiuni administrative prealabile emiterii actului administrativ și menite a ajuta autoritatea solicitantă să-și fundamenteze decizia pentru care solicită avizarea.

În acord cu recurenta pârâtă, Înalta Curte constată că nu există nicio dispoziție care să instituie o ierarhie a criteriilor relevante pentru soluționarea cererilor de transfer ori a uneia între acestea criterii și concluziile exprimate în punctele de vedere transmise de instanțele sau parchetele implicate în transfer, de unde și concluzia că este greșită aprecierea instanței fondului asupra caracterului subsidiar al avizelor, însă o atare concluzie nu are nicio relevanță în aprecierea legalității sentinței civile recurate pentru următoarele două motive.

Un prim aspect ce se impune a fi subliniat este acela că punctul de vedere, fiind similar unui aviz consultativ, trebuie să fie motivat, cerință inerentă atât actelor administrative cât și operațiunilor ce stau la baza emiterii acestora și, în contextul cauzei, o atare cerință se impune cu atât mai mult cu cât instanțele sau unitățile de parchet implicate în procedurile de transfer nu pot acționa discreționar, neavând drept de dispoziție asupra posturilor din organigramă.

Or, din cuprinsul punctului de vedere transmis la solicitarea Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Parchetelor Militare rezultă, în ceea ce privește Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj, exprimarea acordului cu privire la soluționarea cererilor de transfer formulate de domnii procurori C., D. și B., fără a cuprinde nicio motivare în legătură cu opțiunea exprimată și cu atât mai puțin pe marginea refuzului implicit de avizare favorabilă a cererii reclamantei.

În al doilea rând, așa cum a observat și instanța fondului, dacă recurenta pârâtă a considerat determinant avizul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Parchetelor Militare nu rezultă în niciun mod care au fost resorturile autorității pentru a nu trata de o manieră similară și avizul negativ exprimat față de un alt solicitant de transfer, respectiv avizul emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad pentru cererea de transfer formulată de domnul procuror B..

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că nu este incident în cauză motivul de casare invocat de recurenta pârâtă, nefiind demonstrată greșita aplicare ori încălcarea, de către prima instanță, a normelor de drept material incidente speței.

Văzând și dispozițiile art. 451 - 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta pârâtă la plata sumei de 1.883,6 RON către intimata-reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de transport pentru termenul de judecată din 6 februarie 2020 și onorariu avocațial.

Înalta Curte va respinge cererea intimatei reclamante cu privire la obligarea recurentei pârâte și la plata cheltuielilor de deplasare aferente termenului din 24 octombrie 2019, acestea neavând caracter necesar, cât timp la termenul respectiv a fost soluționată o cerere de preschimbare a termenului de judecată pentru care părțile nu au fost citate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru Procurori împotriva Sentinței nr. 160 din 5 iulie 2019 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât la plata sumei de 1.883,6 RON către intimata-reclamantă A. reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 februarie 2020.

GGC - LM