ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1680/2022

Ședința publică din data de 22 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 17.09.2020 pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal sub dosar nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior Al Magistraturii, secția Pentru Procurori, în temeiul art. 8 din Legea 554/2004 republicata, anularea in tot a Hotărârii nr. 336/2020 emisa de către Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru Procurori prin care a fost respinsa plângerea prealabila formulata împotriva Hotărârii nr. 532/02.06.2020 a secției pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, cu consecința anularii acesteia si a admiterii cererii de transfer a reclamantului la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar București, astfel cum a fost formulata si motivata; iar în temeiul art. 453 C. proc. civ., obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate cu soluționarea cauzei.

In fapt, prin Hotărârea nr. 336/2020 pronunțata de către secția pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a fost respinsa ca fiind neîntemeiata plângerea prealabila formulata de către reclamant împotriva Hotărârii nr. 532/02.06.2020 pronunțata de către aceeași parata, prin care a fost respinsa cererea de transfer a reclamantului, procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul București.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 149 pronunțată în data de 16 decembrie 2020, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare in judecata formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, secția PENTRU PROCURORI, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs

Împotriva sentinței nr. 149 din data de 16 decembrie 2020 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., încadrând în drept criticile sale în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinței, cu consecința admiterii cererii, în sensul anulării în tot a Hotărârii nr. 336/2020 emisă de către Consiliul Superior al Magistraturii, secția Pentru Procurori, prin care a fost respinsă plângerea prealabilă formulată împotriva Hotărârii nr. 532/02.06.2020 a secției pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, cu consecința anulării acesteia și a admiterii cererii de transfer a sa la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar București, astfel cum a fost formulată și motivată.

Prin recursul său a susținut în esență recurentul -reclamant că hotărârea pronunțata de către Curtea de Apel Ploiești este netemeinica si nelegală, fiind pronunțată cu greșita aplicare a dispozițiilor legale în materie.

Consideră, totodată, că argumentele intimatei-parate (preluate integral de către instanța de fond) sunt neîntemeiate, interpretarea acesteia asupra textelor de lege mai sus menționate fiind excesiva și formală, în condițiile în care legea nu prevede o modalitate clara de transfer, aspect constatat inclusiv prin Decizia nr. 454/24.06.2020 pronunțata de către Curtea Constitutonala a României.

Astfel, pornind de la propriile argumente ale paratei Consiliul Superior al Magistraturii, susține recurentul că, odată cu publicarea Legii nr. 242/2018 in Monitorul Oficial al României, Capitotlul V, Secțiunea 1 intitulata "Promovarea la tribunale, curți de apel si parchete" din cuprinsul Legii nr. 303/2004, s-a modificat în sensul în care această promovare se face în doua etape distincte, respectiv promovarea pe loc, în condițiile art. 45-46 din lege, pentru ca ulterior să se realizeze o promovare efectivă, în condițiile art. 461- 462- 463 din lege.

Din interpretarea acestor dispoziții rezultă că, gradul profesional corespunzător instanței sau parchetului la care se solicita promovarea este obținut imediat după promovarea primei etape, respectiv după promovarea pe loc.

Mai susține că această etapă a promovării efective este prevăzuta doar pentru procedura de drept comun a instanțelor civile, întrucât pentru instanțele militare legea nu prevede o modalitate de promovare efectivă.

Apreciază astfel că reclamantului i se aplica dispozițiile art. 6 din Regulamentul comun privind numirea ca judecător sau procuror militar, respectiv transferul de la instanțele sau parchetele civile la instanțele sau parchetele militare, precum si acordarea gradelor militare și înaintarea în grad a judecătorilor și procurorilor militari, care stipulează: "Poate fi transferat în funcția de judecător militar, respectiv procuror militar, judecătorul sau procurorul care are cel puțin grad profesional de tribunal."

In aceste condiții, apreciază că dispoziția prevăzuta de art. 462 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor sau procurorilor republicata cu modificările si completările ulterioare privind participarea la concursul de promovare Ia instanțele si parchetele imediat superioare, nu are nici o incidență în cauză, atâta vreme cat reclamantului, prin hotărârea atacată nu i s-a respins cererea de participare la vreun concurs de promovare, ci o cerere de transfer.

In condițiile în care este avută în vedere data dobândirii de către reclamant a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe langa Tribunal, apreciază că o incidență în cauză ar fi avut dispoziția prevăzuta de art. 471 din Legea nr. 303/2004 care stipulează: "Judecătorii sau procurorii care au promovat efectiv in funcții de execuție Ia instanțe sau parchete superioare nu pot fi delegați, detașați, sau transferați timp de cel puțin 2 ani de ia data promovării."

Solicită a se observa că nici acest text de lege nu este aplicabil în cauză, întrucât vorbește despre transferul după promovarea efectivă la parchetul superior, ori, cererea de transfer analizată în prezenta cauză se supune dispozițiilor generale privind transferul astfel cum acestea se regăsesc in cuprinsul Capitolului VI. art. 60 din Legea nr. 303/2004 si art. 6 din Regulamentul comun privind numirea ca judecător sau procuror militar, transferul de la instanțele sau parchetele civile Ia instanțele sau parchetele militare, precum și acordarea gradelor militare și înaintarea în grad a judecătorilor si procurorilor militari, în cuprinsul cărora o condiție este gradul profesional de tribunal pe care reclamantul îl deține.

Mai mult decât atât, potrivit art. 37 C. proc. pen., Tribunalul Militar judeca in prima instanța toate infracțiunile comise de către militari pana la gradul de colonel inclusiv, neavand pe cale de consecința calitatea de parchet superior parchetului de pe langa judecătorie.

Practic, raportat la dispozițiile art. 20 din Legea 255/2013 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., Tribunalul Militar în momentul de față are competența materială a unui parchet de pe lângă judecătorie, singura distincție fiind aceea data de competenta după calitatea persoanei.

In aceste condiții, apreciază că Tribunalul Militar nu are calitatea de "parchet superior" parchetului de pe lângă judecătorie nici in ceea ce privește competenta materiala a acestuia si cu atât mai puțin in ceea ce privește competenta după calitatea persoanei, in condițiile in care militarul nu este cu nimic superior oricărui alt cetățean nici prin cunoștințe juridice si nici prin alte calități.

Mai mult, Tribunalul Militar sau Parchetul Militar de pe langa Tribunalul Militar constituie primul grad de jurisdisctie in ierarhia instanțelor sau a unităților de parchet (militare, asemănător judecătoriei sau parchetului de pe langa judecătorie, simpla reținere a terminologiei de "tribunal" neconstituind un aspect de superioritate.

Chiar daca potrivit art. 20 alin. (5) din Legea nr. 255/2013 s-a stipulat ca "Prin aplicarea dispozițiilor alin. (1) - (4), tribunalele militare București, Cluj, Iași si Timișoara devin echivalente in grad tribunalelor.", apreciază că echivalenta de grad nu presupune si o superioritate a acestui parchet fata de parchetul de pe langa judecătorie, tocmai motivat de faptul ca superioritatea trebuie privita prin norma de competenta materiala.

Mai mult decât atât nici Ministrul Apărării Naționale nu apreciază in sens contrar. atâta vreme cat avizul acordat de către acesta este FAVORABIL în ceea ce privește îndeplinirea de către parte a tuturor condițiilor legale pentru dobândirea calității de ofițer in activitate. respectiv pentru funcția de procuror militar la Tribunalul Militar.

Nu in ultimul rând solicită a se lua act de faptul că, dacă ar fi formulat o cerere de numire ca judecător militar, în conformitate cu dispozițiile art. 1-5 din Regulamentul comun privind numirea ca judecător sau procuror militar, transferul de la instanțele sau parchetele civile la instanțele sau parchetele militare, precum si acordarea gradelor militare si înaintarea in grad a judecătorilor si procurorilor militari, C.S.M., secția pentru Procurori nu ar mai fi putut invoca dispozita prevăzuta de art. 110 din Legea 303/2004 (si nici susținerea ca in lipsa promovării efective magistratul respectiv nu ar deține gradul profesional corespunzător) pentru a respinge cererea acestuia.

Consideră că o interpretare potrivit căreia aceasta dispoziție legala se aplică în mod diferențiat, respectiv doar in ceea ce privește transferul, iar in ceea ce privește numirea nu se mai aplica, este excesiva și de natură să încalce dreptul său fundamental la muncă.

Intr-o altă ordine de idei, mai susține recurentul că promovarea efectivă presupune conform textului legal îndeplinirea unor criterii de selecție având ca obiect evaluarea activității si conduitei candidaților din ultimii 3 ani, de către instanța la care se solicita promovarea.

Ori, având in vedere acest considerent, apreciază că nu se poate spune că, in cadrul instanței militare nu ar exista o procedura de selecție a candidaților realizata prin probe de concurs specific militare, si care din punctul nostru de vedere poate fi asimilata unei etape de promovare efectiva la instanța sau parchetul militar la care se solicita transferul (respectiv printr-o veritabila promovare efectiva).

Astfel, dacă pentru promovarea efectiva la instanțele civile exista reglementate anumite criterii de promovare, pentru o promovare efectiva la instanțele militare aceste criterii sunt in sarcina Ministerului Apărării Naționale atât sa le stabilească, cat și să le solicite candidaților in conformitate cu specialitatea funcției si a gradului militar.

La modul ce mai concret, această etapă de selecție din cadrul instanțelor militare presupune practic tot un concurs de evaluare cu probe specific militare (probe sportive, examen psihologic, exmene medicale), care sunt stabilite in cadrul unui concurs național si pe baza cărora sunt evaluați candidații de către o comisie stabilita prin regulament al Consiliului Superior al Magistraturii, (fiind realizata așadar o selecție dintre mai mulți candidați).

Solicită astfel a se observa faptul că legea nu distinge unde trebuie sa se desfășoare concursul de promovare efectivă, respectiv la instanța civila ori cea militară, în cauza de fata susținând la modul cel mai concret un astfel de concurs (care poate fi apreciat ca fiind un concurs de promovare efectivă) la parchetul militar și supunându-se rigorilor și cerintelor militare specifice.

Susținând și chiar fiind admis în aceasta procedură de selecție a candidaților, cererea sa de transfer a vizat strict doar modificarea raportului de munca de la parchetul civil, la cel militar.

Consideră astfel că susținerile pârâtului, în sensul în care reclamantul ar fi trebuit sa urmeze un concurs de promovare efectivă mai întâi la parchetul civil, pentru ca ulterior sa susțină încă o serie de probe pe regulile si cerințele militare specifice, astfel incat doar după admiterea acestora ar fi putut solicita transferul, sunt mai mult decât excesive.

Totodată, apreciază că probele specifice susținute la instanța militară pot fi asimilate unor criterii de promovare efectiva la instanța superioară.

În ceea ce privește dispozițiile art. 110 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, reținute de Consiliul Superior al Magistarturii, susține recurentul că acestea creează o discriminare fără sens între magistrații care au promovat examenul pe loc până la o anumita data, față de ceilalți magistrați care au promovat același examen pe loc, după o anumita dată.

Din punctul său de vedere, aceste dispoziții legale nu doar că sunt neconstitutionale, dar pot crea si un veritabil colaps al sistemului de justiție, întrucât odată obținut gradul superior pentru Curtea de Apel (de exemplu), magistratul Tribunalului nu poate fi transferat la aceasta instanța superioara indiferent de deficitul de personal pe care ii reclama instanța respectiva.

Ori, instituția transferului își are rațiuni, practice care, nu sunt si nici nu pot fi de aceeași natură ca rațiunile instituției promovării efective.

Invocând Decizia Curții Constituționale nr. 454/24.06.2020, susține în final recurentul - reclamant că instanța de fond, în mod nejustificat și făcând aplicarea unui text de lege care nu isi găsea aplicabilitate în cauza, text de lege discriminatoriu a respins cererea sa de chemare in judecată, motiv pentru care solicită ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună admiterea recursului și casarea hotărârii atacate, cu consecința admiterii cererii de chemare in judecată, astfel cum a fost formulată si motivată.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de reclamant a formulat întâmpinare intimatul -pârât Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând respingerea, ca nefondată și menținerea hotărârii recurate, ca legală și temeinică, aceasta interpretând și aplicând corect dispozițiile legale incidente.

A susținut în esență intimatul -reclamant că, față de lipsa dreptului de a funcționa efectiv în cadrul unui parchet superior parchetului de pe lângă judecătorie (opțiunea domnului procuror pentru promovarea pe loc implicând conștientizarea faptului că acest tip de promovare nu înseamnă transfer imediat la parchetul superior), secția pentru procurori a respins cererea acestuia de transfer la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București.

Contrar susținerilor recurentului, instanța de fond a aplicat și interpretat corect dispozițiile legale incidente, reținând că respingerea cererii de transfer a domnului procuror a fost justificată.

De asemenea, arată că susținerile recurentului, conform cărora transferul nu are aceeași natură juridică cu instituția promovării efective nu au relevanță în speță, acesta neavând dreptul să funcționeze la un parchet superior fără a participa la examenul de promovare efectivă, conform dispozițiilor legale în vigoare, anterior menționate iar invocarea Deciziei Curții Constituționale nr. 454/2020 nu schimbă cu nimic raționamentul juridic anterior expus.

Apreciază că nu poate fi reținută nici critica recurentului referitoare la faptul că instanța de fond a făcut aplicarea prevederilor art. 110 din Legea nr. 303/2004, care sunt discriminatorii, raportat la considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 1325/2008 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 23 decembrie 2008, în care s-a constatat că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând ca sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Pronunțarea unor hotărâri de către instanța de judecată prin care s-ar constata existența unor situații discriminatorii ce își au izvorul direct în conținutul unor norme legale ar pune în discuție legitimitatea puterii judecătorești de a interfera în competențele legislativului, prin înlăturarea aplicabilității unor acte normative și instituirea aplicării altora, fiind deci încălcat principiul separației puterilor în stat.

În concluzie, raportat la faptul că prima instanță a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale incidente, initmatul apreciază că în speță nu poate fi reținut motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recursul fiind nefondat.

Răspunsul la întâmpinare

Recurentul - reclamant A. a formulat Răspuns la întâmpinarea depusă de intimatul -pârât, în cadrul căruia solicită a fi înlăturate susținerile acestuia, ca fiind neîntemeiate, cu consecința admiterii recursului, astfel cum a fost formulat și motivat.

Procedura de soluționare a recursului

În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 25.05.2021 s-a stabilit primul termen pentru judecata recursului la data de 22.03.2022, în ședință publică, cu citarea părților.

Pentru acest termen de judecată intimatul - pârât Consiliul Superior al Magistraturii a depus la dosar, la data de 17.03.2022, Note Scrise în cadrul cărora a invocat excepția lipsei de interes a recurentului - reclamant în susținerea prezentului recurs raportat la faptul că, prin Decizia nr. 725 din data de 23 iunie 2021 emis de Președintele României și publicat în Monitorul Oficial nr. 620/24.06.2021 s-a dispus eliberarea acestuia din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București și numirea sa în funcția de judecător la Judecătoria Alexandria, cu păstrarea gradului profesional de tribunal.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția lipsei de interes a recurentului - reclamant în susținerea prezentului recurs, invocată de intimatul - pârât Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte constată că este întemeiată, sens în care urmează a o admite, în considerarea următoarelor argumente:

Prin cererea de chemare în judecată recurentul-reclamant A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1, a solicitat anularea Hotărârii secției pentru Orocurori nr. 532 din data de 02.06.2020 precum și a răspunsului la plângerea prealabila, și, pe cale de consecință, admiterea cererii sale de transfer de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București.

Prin sentința civilă nr. 149 pronunțată la data de 16.12.2020 Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

Se constată, așadar, că demersul judiciar al recurentului - reclamant, declanșat în calitate de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 București, a vizat dreptul acestuia de a se transfera la un parchet militar, respectiv la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar București.

Înalta Curte reține că, față de susținerile intimatului -pârât din cadrul Notelor Scrise depuse la dosar, referitoare la situația profesională actuală a recurentului - reclamant, necontestată de către apărătorul acestuia, la data de 19.05.2021, secția pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât înaintarea către Președintele României a propunerii privind eliberarea recurentului-reclamant A. din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București și numirea în funcția de judecător la Judecătoria Alexandria, cu păstrarea gradului profesional de tribunal.

Prin Decretul nr. 725 din data 23 iunie 2021 emis de Președintele României și publicat în Monitorul Oficial nr. 620/24.06.2021, s-a dispus eliberarea recurentului-reclamant din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București și numirea sa în funcția de judecător la Judecătoria Alexandria, cu păstrarea gradului profesional de tribunal.

Se constată astfel că, la acest moment, recurentul - reclamant este încadrat în funcția de judecător, fiind, deci, eliberat din funcția de procuror.

Ori, în condițiile în care demersul judiciar al recurentului reclamant vizează dreptul acestuia la transfer, din funcția de procuror, funcție pe care în prezent acesta nu o mai deține, Înalta Curte constată că, la acest moment, recurentul nu mai justifică niciun interes în susținerea recursului, scopul demersului său judiciar constând în transferul său ca procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar București nemaiputând fi atins, ca urmare a eliberării sale din funcția de procuror și numirii în funcția de judecător, nefiind, deci, posibil transferul acestuia din funcția de judecător la Judecătoria Alexandria, unde a fost numit prin Decretul nr. 725 din 23 iunie 2021, în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar București.

Literatura de specialitate și practica judiciară au stabilit că interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să fie îndeplinit nu doar cu prilejul promovării acțiunii ci și pe tot parcursul procesului.

Conform dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. d) coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., republicat, orice demers judiciar poate fi inițiat și susținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel care învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.

Interesul, ca folos practic imediat pe care partea trebuie să îl demonstreze pentru a justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare, trebuie să existe pe tot parcursul procesului.

Prin urmare, una din condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune o reprezintă aceea privind interesul de a promova acțiunea, condiție generală care vizează orice cerere formulată în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării căilor de atac.

În acest context, Înalta Curte reține că, deși recurentul-reclamant, la data formulării cererii de recurs din 03.02.2021, avea un interes legitim, născut și actual în anularea Hotărârii nr. 532 din data de 02.06.2020 emisă de secția pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, la momentul soluționării căii de atac nu mai justifică acest interes, având în vedere că a fost eliberat din funcția de procuror.

Mai exact, soluționarea pe fond a cererii de recurs nu este de natură a aduce un beneficiu concret reclamantului, întrucât, și în ipoteza în care soluția instanței de fond ar fi reformată, transferul său la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar București nu ar mai fi posibil, în condițiile în care nu mai deține funcția de procuror.

Așadar, cum dosarul de față privește cererea de transfer a recurentului - reclamant, formulată în calitate de procuror, iar la momentul de față acesta nu mai deține respectiva funcție, fiind eliberat și numit în funcția de judecător, Înalta Curte, admițând excepția lipsei de interes a recurentului - reclamant în susținerea prezentei căi de atac, invocată de intimatul - pârât Consiliul Superior al Magistraturii, va respinge recursul, ca lipsit de interes, reținând că scopul demersului judiciar al recurentului - reclamant, constând în transferul său, ca procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar București, nu mai poate fi atins.

Față de soluția ce se preconizează, instanța de control judiciar nu va mai analiza criticile recurentului -reclamant referitoare la nelegalitatea hotărârii de fond, reținând că lipsa interesului înseamnă a priva recurentul de posibilitatea de a supune controlului judecătoresc soluția pronunțată de instanța de primă jurisdicție.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Reținând incidența în cauză a prevederilor art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 coroborat cu art. 494 C. proc. civ., conform cărora titularul căii de atac a recursului poate susține demersul său numai dacă subzistă un interes determinat, legitim, personal, născut și actual, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat și art. 14 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul, ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 149 din 16 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 22 martie 2022.