ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4081/2024

Ședința publică din data de 26 septembrie 2024

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2024, contestatorul A., în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat:

1) anularea Hotărârii nr. 2698 din 21.11.2023 emise de secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii;

2) obligarea intimatului Consiliul Superior al Magistraturii să emită un act administrativ prin care să dispună transferul contestatorului de la Tribunalul București la Curtea de Apel București.

3) În motivarea contestației, partea a prezentat situația sa personală și profesională și a susținut faptul că hotărârea dedusă judecății a fost adoptată de către intimat cu ignorarea criteriilor prevăzute de dispozițiile art. 192 din Legea 303/2022, aceasta fiind identică cu a celorlalți colegi cărora li s-a respins cererea în aceeași ședință, intimatul emițând în acest fel o hotărâre cu exces de putere, în sensul art. 2 lit. n) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Contestatorul a arătat că hotărârea în discuție nu este motivată în mod corespunzător, deoarece aceasta nu cuprinde nicio referire la condițiile pe care nu le îndeplinește pentru a putea fi transferat conform solicitării sale.

În plus de aceasta, în aceeași ședință de transferuri, prin Hotărârea secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 2695 din 21.11.2023 a fost admisă cererea de transfer a doamnei judecător B., de la Tribunalul București la Curtea de Apel București, iar prin Hotărârea secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 490 din 28.03.2023 a fost admisă cererea de transfer a doamnei judecător C., de la Tribunalul București la Curtea de Apel București, avându-se în vedere același volum mediu de activitate de la acel moment, de 634 cauze pe judecător, la nivelul Tribunalului București. În privința celor doi magistrați anterior individualizați, intimatul a apreciat că este oportun transferul, întrucât aceștia fusese anterior delegați, cu toate că delegarea nu este un criteriu pentru admiterea unor astfel de cereri.

Partea a menționat că este a doua cerere de transfer care i-a fost respinsă, iar situația volumului de activitate de la instanța de proveniență și de la instanța de destinație nu poate fi invocată în mod sistematic, întrucât, după o anumită perioadă de timp, respingerea unei cereri doar în considerarea acestei împrejurări pare a avea efectul unei interdicții la transfer.

În fine, contestatorul a mai făcut referire și la practica judiciară a Înaltei Curți în cauze cu obiect similar în care s-a statuat în sensul că intimatul Consiliul Superior al Magistraturii beneficiază de o marjă largă de apreciere în emiterea unor acte cum este cel atacat în cauză, însă aceasta nu poate conduce la concluzia că puterea decizională a instituției se poate manifesta independent de criteriile obiective sau de considerente de oportunitate, întrucât o astfel de hotărâre ar avea un caracter arbitrar, iar măsura dispusă în aceste condiții ar căpăta dimensiunile unui act administrativ adoptat cu exces de putere, apt a produce prejudicii semnificative subiectului vizat.

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, în care a solicitat respingerea contestației, ca neîntemeiată, pentru apărările prezentate la dosar.

În raport de dispozițiile art. 13 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, intimatul a depus la dosar documentația care a stat la baza emiterii hotărârii contestate în cauză.

Contestatorul a depus înscrisuri și practică judiciară.

După cum s-a precizat la pct. 1 al acestei decizii, contestatorul A. a învestit instanța de contencios administrativ competentă cu cererea de verificare a legalității Hotărârii nr. 2698 din 21.11.2023 prin care secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii i-a respins cererea de transfer de la Tribunalul București la Curtea de Apel București.

În esență, sistematizând criticile prezentate de parte, Înalta Curte reține că actul administrativ unilateral cu caracter individual dedus judecății este contestat sub următoarele aspecte:

(i) motivarea deficitară a soluției de respingere a cererii de transfer, deoarece nu au fost examinate în concret motivele de ordin profesional care au determinat formularea acestei cereri;

(ii) ierarhizarea nepermisă a criteriilor statuate de dispozițiile art. 192 din Legea 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Analizând motivele de nelegalitate ale Hotărârii nr. 2698 din 21.11.2023 emise de secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii prezentate în cadrul contestației de față, precum și apărările dezvoltate în întâmpinarea depusă la dosar de către intimat, prin prisma cadrului normativ aplicabil și a documentației care a stat la baza adoptării acestei hotărâri, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit prevederilor art. 188 alin. (1) - (3) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor:

"(1) Transferul judecătorilor și procurorilor de la o instanță la altă instanță sau de ta un parchet la alt parchet, inclusiv la și de la instanțele și parchetele militare, ori la o instituție publică se aprobă, la cererea celor în cauză, de secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, cu avizul motivat al președintelui instanței sau al conducătorului parchetului de unde se transferă și unde se transferă, însoțite de punctul de vedere al președinților curților de apel sau al procurorilor generali ai parchetelor de pe lângă curțile de apel în circumscripția cărora se află instanța sau parchetul de unde se transferă și unde se transferă. în cazul în care transferul se solicită în circumscripția aceleiași curți de apel sau a aceluiași parchet de pe lângă curtea de apel este necesar punctul de vedere al președintelui respectivei curți de apel sau al procurorului general al parchetului de pe lângă respectiva curte de apel.

(2) Transferul nu se poate face la instanțe sau parchete de nivel superior celor la care judecătorul sau procurorul are dreptul să funcționeze, potrivit legii. în cazul transferului la instanțe sau parchete superioare unde are dreptul să funcționeze potrivit gradului profesional avut, judecătorul sau procurorul care se transferă trebuie să fi funcționat efectiv cel puțin un an la o instanță ierarhic inferioară sau, după caz, la un parchet ierarhic inferior ori la structurile de parchet specializate.

(3) Posturile vacante de conducere nu se pot ocupa prin transfer."

Conform dispozițiilor art. 192 din același act normativ:

"La soluționarea cererilor de transfer ale judecătorilor la alte instanțe și ale procurorilor la alte parchete se au în vedere următoarele criterii:

a) motivele cuprinse în avizele motivate și punctele de vedere prevăzute la art. 188 alin. (1);

b) volumul de activitate al instanței sau al parchetului de la care se solicită transferul și la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la instanțele sau la parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestora;

c) specializarea judecătorului sau a procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secției sau completului corespunzător specializării;

d) vechimea la instanța sau la parchetul de la care se solicită transferul;

e) vechimea efectivă în funcția de judecător sau, după caz, de procuror;

f) vechimea în gradul aferent instanței sau parchetului la care se solicită transferul;

g) disponibilitatea de a activa în secția sau în completul corespunzător specializării postului vacant;

h) domiciliul sau, după caz, reședința solicitantului;

i) distanța dintre domiciliul sau, după caz, reședința și sediul instanței sau al parchetului la care funcționează judecătorul sau procurorul și posibilitățile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;

j) starea de sănătate și situația familială."

În cuprinsul Hotărârii nr. 2698 din 21.11.2023, secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a reținut faptul că autorul cererii de transfer are o vechime de 14 ani și o lună în funcția de judecător (inclusiv perioada de auditor de justiție), dintre care 6 ani și 6 luni la Tribunalul București și un an și 7 luni în grad profesional de curte de apel.

Conform evidențelor direcției de resort, la Tribunalul București, instanța de la care s-a solicitat transferul, dintre cele 262 de posturi de judecător prevăzute în schemă, sunt vacante 17 posturi, dintre care pentru 4 posturi s-a aprobat ocuparea pe perioadă nedeterminată, în condițiile legii și există 26 de posturi temporar vacante neocupate și 3 funcții de conducere vacante, ocupate prin delegare.

În anul 2022, la Tribunalul București, încărcătura cauzelor/judecător a fost de 634, comparativ cu media națională de 515, iar încărcătura cauzelor/schemă a fost de 512, comparativ cu media națională de 389.

Conform evidențelor aceleiași direcții, la Curtea de Apel București, instanța la care s-a solicitat transferul, dintre cele 218 posturi de judecător prevăzute în schemă, sunt ocupate 198 de posturi, fiind vacante 20 de posturi și există 4 funcții de conducere vacante, ocupate prin delegare, dintre care 2 de către judecători de la alte instanțe, fiind alocate 2 posturi.

La Curtea de Apel București, în anul 2022, încărcătura cauzelor/judecător a fost de 336, comparativ cu media națională de 258, iar încărcătura cauzelor/schemă a fost de 321, comparativ cu media națională de 227.

Emitentul hotărârii contestate a apreciat că dispozițiile legale care reglementează instituția transferului au caracter supletiv, nu conferă în mod automat solicitantului un drept la transfer și nu generează o obligație corelativă a Consiliului Superior al Magistraturii, prin simpla formulare a cererii, în condițiile în care se impune a fi avută în vedere politica de resurse umane la nivelul instanțelor implicate într-o asemenea procedură și menținerea unui just echilibru între interesul general, reprezentat de o bună administrare a justiției, și interesul personal al magistratului solicitant.

În opinia acestuia, cererea de transfer se impunea a fi respinsă, întrucât, în raport și de avizele președinților instanțelor implicate în procedura de transfer, această măsură nu este oportună, soluția contrară fiind de natură a afecta în mod negativ activitatea Tribunalului București, instanță la care există un număr considerabil de posturi temporar vacante, iar volumul de activitate s-a situat constant și semnificativ peste media națională.

Înalta Curte constată faptul că în hotărârea analizată au fost prezentate datele relevante privind traseul profesional al contestatorului, situația de personal și volumul de activitate al instanțelor implicate în procedura transferului, precum și motivele care au fundamentat soluția de respingere a cererii de transfer.

Însă, așa cum în mod corect s-a susținut de către contestator, hotărârea dedusă judecății este insuficient motivată, întrucât emitentul acesteia nu a prezentat în cuprinsul său elementele care diferențiază situația sa de cea a celor doi magistrați a căror cereri de transfer au fost admise în contextul acelorași date referitoare la volumul de activitate al instanței de la care se solicită transferul și la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la instanțele implicate și dificultățile de ocupare a acestora.

Contrar apărărilor formulate de intimat în întâmpinarea depusă la dosar, așa cum rezultă din motivarea Hotărârilor secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 490 din 28.03.2023 și, respectiv, nr. 2695 din 21.11.2023, avizele pozitive date în favoarea beneficiarilor acestor hotărâri de către conducerile instanțelor implicate în procedura de transfer au avut la bază faptul că cei doi judecători erau delegați la instanța unde au solicitat transferul. Ca atare, măsura delegării a reprezentat un criteriu determinant pentru admiterea cererilor de transfer a celor doi magistrați.

Concluzionând, Înalta Curte consideră că intimatul nu a examinat în mod efectiv criteriile instituite de art. 192 din Legea 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor și nu a motivat corespunzător soluția de respingere a cererii de transfer formulate de contestator. Procedând astfel, intimatul a emis hotărârea contestată cu exces de putere, în sensul art. 2 lit. n) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ceea ce este de natură să prejudicieze dreptul la carieră al solicitantului cererii de transfer.

În consecință, pentru toate considerentele anterior expuse, în baza art. 29 alin. (6) din Legea nr. 305/2022, privind Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte va admite contestația formulată de contestatorul A. împotriva hotărârii nr. 2698 din 21 noiembrie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii – secția pentru judecători, va anula hotărârea atacată și va obliga intimatul la emiterea unei hotărâri prin care să dispună transferul contestatorului de la Tribunalul București la Curtea de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația formulată de contestatorul A. împotriva hotărârii nr. 2698 din 21 noiembrie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii – secția pentru Judecători.

Anulează hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii atacată și obligă intimatul la emiterea unei hotărâri prin care să dispună transferul contestatorului de la Tribunalul București la Curtea de Apel București.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 26 septembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.