ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3880/2024

Ședința publică din data de 17 septembrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin contestația înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 19 ianuarie 2024, sub nr. x/2024, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători, a solicitat anularea Hotărârii nr. 2699 din 21.11.2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru judecători și, obligarea intimatului la emiterea unei hotărâri prin care să dispună transferul acesteia de la Tribunalul București la Curtea de Apel București.

În motivare, contestatoarea a învederat, în esență, că, în cadrul Ședinței secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii din data de 21.11.2023, s-a dispus respingerea cererii sale de transfer de la Tribunalul București la Curtea de Apel București.

Această hotărâre a fost publicată pe pagina de internet a intimatului CSM la data de 12.01.2023, nefiindu-i comunicată până în prezent, iar potrivit art. 29 alin. (7) din Legea privind Consiliul Superior al Magistraturii nr. 305/2022, termenul în care se poate formula prezenta contestație este de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin urmare, consideră, față de data publicării pe site-ul CSM a hotărârii contestate, că acțiunea este formulată în termenul legal prevăzut de lege.

În fapt, prin actul administrativ emis intimatul nu a analizat motivele invocate în cererea de transfer, cu luarea în considerare a criteriilor prevăzute în dispozițiile art. 192 din Legea nr. 303/2022, hotărârea fiind identică cu a celorlalți colegi cărora li s-a respins cererea în aceeași ședință, intimatul emițând în acest fel o hotărâre cu exces de putere în sensul art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, deci nelegală.

În motivarea hotărârii, s-a reținut că din schema de 262 posturi de judecător ale Tribunalului București sunt vacante 17 posturi, dintre care pentru 4 posturi s-a aprobat ocuparea pe perioadă nedeterminată, în condițiile legii și există 26 de posturi temporar vacante neocupate și 3 funcții de conducere vacante, ocupate prin delegare.

Cu privire la încărcătura pe judecător, s-a arătat că, în cursul anului 2022, la Tribunalul București s-a înregistrat o medie de 634 cauze, față de media națională de 515 de dosare, iar în aceeași perioadă, încărcătura pe schemă a fost de 512 de dosare, în raport de media națională de 389 de dosare.

În același timp, s-a reținut că, la Curtea de Apel București, instanța la care a solicitat transferul, dintre cele 218 de posturi de judecător prevăzute în schemă, sunt ocupate 198 posturi, fiind vacante 20 de posturi și există 4 funcții de conducere vacante, ocupate prin delegare, dintre care 2 de către judecători de la alte instanțe, fiind alocate 2 posturi.

La această instanță, în anul 2022, încărcătura cauzelor pe judecător a fost de 336 de cauze/judecător, față de media înregistrată la nivel național de 258, iar încărcătura cauzelor/schemă a fost de 321, față de media națională de 226.

În continuare, secția pentru Judecători a reținut că îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru ca un judecător să obțină transferul conferă acestuia o vocație la transfer, care poate fi valorificată doar în anumite condiții (neindicând care ar fi acestea, și ce condiție nu îndeplinesc, în contextul in care aceasta este cea de-a doua cerere a mea de transfer respinsă cu aceeași motivare), și concluzionând că transferul său la Curtea de Apel București nu este oportun, soluția contrară fiind de natură a afecta în mod negativ activitatea Tribunalului București, instanță de la care în prezenta ședință se impune dispunerea transferului a 9 magistrați, începând cu data de 01.01.2024, corelativ cu aprobarea a 11 cereri de transfer formulate pentru instanța antereferită.

Totuși, prin Hotărârea secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 2695 din 21.11.2023 a fost admisă cererea de transfer a doamnei judecător B., de la Tribunalul București la Curtea de Apel București, iar prin Hotărârea secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 490 din 28.03.2023 a fost admisă cererea de transfer a doamnei judecător C., de la Tribunalul București la Curtea de Apel București, avându-se în vedere același volum mediu de activitate de la acel moment, de 634 cauze pe judecător, la nivelul Tribunalului București.

În ipoteza în care, în analizarea comparativă a cererilor de transfer mai sus menționate, secția pentru Judecători a ținut cont de argumentele de ordin profesional invocate de către doamna judecător C. (în cererea hotărârea privind pe doamna judecător B. nefiind reținut niciun motiv invocat de către aceasta) neaplicând același tratament și cererii formulate de către contestatoare, se constată că în considerentele hotărârilor adoptate nu există mențiuni cu privire la aceste aspecte, actele administrative astfel emise fiind lipsite de motivare și cauzându-mi un grav prejudiciu, din perspectiva imposibilității de a combate în mod argumentat modalitatea (rămasă incertă) de aplicare a criteriilor prevăzute la art. 192 din Legea nr. 303/2022.

Se reține în Hotărârea secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 490 din 28.03.2023 prin care a fost admisă cererea de transfer a doamnei judecător C., că doamna judecător dorește să își schimbe specializarea, întrucât este doctorand în materia dreptului administrativ, însă se omite faptul că și în cadrul Tribunalului București există o secție de contencios administrativ, precum și faptul că și alți colegi, precum contestatoarea, cu o vechime mai mare în cadrul Tribunalului București și cu o notă mai mare la examenul de promovare pe loc, și-au exprimat, de asemenea, disponibilitatea de a activa la Curtea de Apel București în oricare dintre secțiile sau completurile la care cerințele acestei instanțe o impun.

Este greu de înțeles cum este posibil ca oportunitatea transferării unui judecător la o altă instanță - subordonată aparent doar criteriului prevăzut actualmente la art. 192 lit. b) din Legea nr. 303/2022 , poate fi apreciată în mod pozitiv, iar într-o a doua situație este exclusă ab initio, producând incertitudine, chiar și pentru un observator neutru, cu privire la gradul de transparență și de previzibilitate în aplicarea criteriilor din Regulamentul privind procedura de transfer al judecătorilor.

Îi este imposibil să cunoască ce criterii nu a îndeplinit pentru a beneficia de transfer atâta timp cât la examenul de promovare pe loc a obținut nota 10, așadar nu acest criteriu a fost avut în vedere (la acel moment nu exista posibilitatea promovării efective prin concurs întrucât nu existau locuri vacante) sunt transferați colegi cu o vechime inferioară (deci nu este vorba nici despre criteriul vechimii in instanță) și, doar de la data formulării cererii de transfer și până în prezent a mai fost dispusă măsura delegării la Curtea de Apel cu privire la două colege de la Tribunalul București, secția a VI a, hotărârile nefiind până în prezent publicate, astfel că nu le poate atașa.

De fapt, măsura delegării a ajuns să înlocuiască (sau, cel puțin, să preceadă în mod obligatoriu) măsura transferului, ca mod unic și absolut de acces la Curtea de Apel București, doamnele judecător C. și B. fiind, de asemenea, delegate anterior transferului, iar hotărârea de transfer fiind motivată tocmai prin prisma delegării anterioare.

Astfel cum Înalta Curte deja a statuat în practica sa în această materie, împrejurarea că intimatul Consiliul Superior al Magistraturii beneficiază de o marjă largă de apreciere în emiterea unor astfel de acte cum sunt cele atacate în cauză nu poate conduce la concluzia că puterea decizională a instituției se poate manifesta independent de criteriile obiective sau de considerente de oportunitate întrucât o astfel de hotărâre ar avea un caracter arbitrar, iar măsura dispusă în aceste condiții ar căpăta dimensiunile unui act administrativ adoptat cu exces de putere, apt a produce prejudicii semnificative subiectului vizat.

Este inexplicabil cum același factor decident, în aceeași ședință sau la distanță de 6 luni, își poate reconsidera practica, apreciind în primă fază că un volum de activitate de 634 cauze pe judecător este un volum rezonabil, ce permite fără probleme transferul a 9 magistrați din cadrul Tribunalului București, fără a afecta în vreun fel activitatea instanței de proveniență, iar în aceeași ședință, să motiveze respingerea cererii de transfer pe care am formulat-o, cu singurul argument - acela al volumului de activitate de 634 cauze pe judecător, ce ar reflecta, aparent, situația extrem de dificilă cu care se confruntă Tribunalul București.

În măsura în care toate cele trei soluții de mai sus au fost argumentate prin raportare la această unică variabilă, aceea a volumului de activitate înregistrat la nivelul instanței, îmi exprim profunda dezamăgire de a mă fi găsit în postura celei afectate de aplicarea cu dublă măsură a unuia și aceluiași criteriu.

Din cuprinsul Hotărârii secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 485 din 28.03.2023 prin care a fost respinsă cererea anterioară de transfer se observă că această hotărâre este identică cu hotărârea contestată, reținându-se, și atunci, că transferul nu este oportun la acest moment.

De asemenea, în aceeași situație s-a aflat și soțul sau, D., Hotărârea nr. 2698 din 21 noiembrie 2023 fiind absolut identică cu a sa, în condițiile unei vechimi superioare și invocării, de către contestatoare, a altor motive, de unde rezultă nemotivarea soluției contestate.

Având în vedere cele ce preced, apreciază că secția pentru judecători nu a examinat în mod efectiv și concret toate criteriile obiective rezultate din motivarea cererii de transfer formulată de mine, prin prisma dispozițiilor legale în materie și nu a realizat o motivare convingătoare în argumentarea soluției de respingere a cererii de transfer. Mai adaug și faptul că motivele ce au stat la baza cererii de transfer au fost doar amintite succint, în partea expozitivă a hotărârii, fără a fi câtuși de puțin analizate în considerente.

Prin actele administrative emise, intimatul nu a realizat o verificare efectivă și obiectivă a motivelor invocate în cererea de transfer, cu luarea în considerare a criteriilor prevăzute în dispozițiile art. 192 din Legea nr. 303/2022, fiind emisă în acest fel o hotărâre cu exces de putere în sensul art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, așadar, nelegală.

Este adevărat că normele care reglementează instituția transferului au caracter supletiv și conferă doar o vocație, fără a crea în mod automat un drept solicitantului, însă subliniază că această vocație subzistă în raport de toți colegii judecători care au formulat o cerere de transfer de la Tribunalul București, în condiții similare și chiar dacă în sesiuni de transfer diferite, fiind în sarcina secției pentru Judecători a C.S.M. să evalueze, pe baza tuturor criteriilor oportunitatea admiterii unei atare cereri, păstrând totodată o linie constantă și previzibilă în aplicarea acestor criterii, ordinea prevăzută de legiuitor în articolul 192 din Legea nr. 303/2022 nu stabilește o ierarhie a criteriilor, fiind necesară o analiză coroborată a acestora pentru a stabili cine are vocație prioritară.

Consideră că hotărârea secției pentru Judecători a C.S.M. prin care i-a fost respinsă cererea de transfer este una generică, clișeistică și lipsită de substanță, în condițiile în care respingerea unei cereri de transfer ar trebui să constituie o decizie obiectivă, luată în condiții de legalitate și oportunitate, în raport de circumstanțele concrete ale fiecărei solicitări, cu menținerea unui echilibru între interesul public și interesul privat al contestatoarei și cu respectarea criteriilor prevăzute de Legea nr. 303/2022 privind transferul judecătorilor.

Se susține în mod eronat în cuprinsul hotărârii prin care i-a fost respinsă cererea de transfer că s-ar fi verificat concomitent și comparativ criteriile referitoare la vechimea efectivă în funcția de judecător, vechimea la instanța de la care provine solicitantul, vechimea în gradul aferent instanței la care se solicită transferul, or, aceste aspecte nici măcar nu au fost amintite în cuprinsul hotărârii.

Constată totodată că s-a dat preferință doar avizului negativ înaintat de către Tribunalul București și Curtea de Apel București, fără a se oferi o justificare pentru această alegere făcută de secția pentru judecători, în condițiile în care avize pozitive s-au oferit doar în situația colegilor delegați, or, delegarea ar trebui să constituie excepția, nu regula (art. 176 alin. (1) din Legea nr. 303/2022).

Amintește faptul că analiza unei cereri de transfer prin prisma criteriilor prevăzute în art. 192 din Legea 303/2022 trebuie să asigure luarea unei decizii obiective, în condiții de transparență, legalitate și oportunitate, în raport de circumstanțele concrete ale fiecărei cereri de transfer, cu menținerea unui echilibru între interesul public pe care CSM are obligația să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenței justiției și interesului legitim privat al persoanei care a formulat o cerere de transfer.

Astfel cum Înalta Curte deja a statuat în practica sa în această materie, împrejurarea că intimatul Consiliul Superior al Magistraturii beneficiază de o marjă largă de apreciere în emiterea unor astfel de acte cum sunt cele atacate în cauză nu poate conduce la concluzia că puterea decizională a instituției se poate manifesta independent de criteriile obiective sau de considerente de oportunitate întrucât o astfel de hotărâre ar avea un caracter arbitrar, iar măsura dispusă în aceste condiții ar căpăta dimensiunile unui act administrativ adoptat cu exces de putere, apt a produce prejudicii semnificative subiectului vizat.

Deși poate constitui un argument pertinent în respingerea cererilor de transfer, situația volumului de activitate de la instanța de proveniență și de la instanța de destinație, nu poate fi invocată în mod sistematic, întrucât, după o anumită perioadă de timp, respingerea unei cereri doar în considerarea acestei împrejurări pare a avea efectul unei interdicții la transfer.

Față de cele de mai sus, solicită admiterea contestației, anularea Hotărârii nr. 2699 din 21.11.2023 a secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii și obligarea intimatului să emită o hotărâre prin care să aprobe cererea de transfer de la Tribunalul București la Curtea de Apel București.

În drept, își întemeiază contestația pe:

- art. 29 alin. (6) din Legea privind Consiliul Superior al Magistraturii nr. 305/2022;

- art. 188 din Legea 303/2022;

- art. 16 alin. (1) din Constituție și art. 14 din Convenția EDO raportat la art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție;

- art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, arătând că hotărârea contestată este legală și temeinică, fiind emisă cu respectarea normelor legale și regulamentare incidente în materie.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației

Examinând Hotărârea nr. 2699 din 21 noiembrie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru judecători, prin prisma criticilor formulate de contestatoare, a apărărilor intimatului și față de prevederile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte apreciază că prezenta contestație este neîntemeiată.

Prin acest demers judiciar, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători, a solicitat anularea Hotărârii nr. 2699 din 21.11.2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru judecători și, obligarea intimatului la emiterea unei hotărâri prin care să dispună transferul acesteia de la Tribunalul București la Curtea de Apel București.

Prin hotărârea atacată s-a respins transferul acesteia de la Tribunalul București la Curtea de Apel București.

Contestatoarea a arătat, în esență, că prin hotărârea atacată pârâtul nu ar fi analizat toate criteriile prevăzute de art. 192 din Legea nr. 303/2022, acesta fiind identică cu hotărârile altor colegi cărora le-au fost respinse cererile de transfer în cadrul aceleiași ședințe.

A făcut referire la hotărârile prin care s-a dispus transferul doamnelor judecător C. și B., ambele de la Tribunalul București, susținând că în cazul lor secția pentru judecători a apreciat că era oportun transferul în condițiile aceluiași volum de activitate, însă, în cazul său, s-a considerat că transferul ar fi afectat negativ activitatea Tribunalului București.

A arătat, de asemenea, că avizele negative emise de instanțele implicate în procedura transferului nu cuprind motive obiective, ci doar faptul că s-au acordat avize pozitive unor judecători delegați, însă măsura delegării ar trebui să constituie excepția și nu regula, mai ales că după respingerea cererii sale de transfer, alți doi magistrați de la Tribunalul București au fost delegați la Curtea de Apel București.

Potrivit dispozițiilor art. 188 alin. (1) - (3) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, (1) Transferul judecătorilor și procurorilor de ia o instanță la altă instanță sau de la un parchet la alt parchet, inclusiv la și de la instanțele și parchetele militare, ori la o instituție publică se aprobă, la cererea celor în cauză, de secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, cu avizul motivat al președintelui instanței sau al conducătorului parchetului de unde se transferă și unde se transferă, însoțite de punctul de vedere al președinților curților de apel sau al procurorilor generali ai parchetelor de pe lângă curțile de apel în circumscripția cărora se află instanța sau parchetul de unde se transferă și unde se transferă. În cazul în care transferul se solicită în circumscripția aceleiași Curți de apel sau a aceluiași parchet de pe lângă curtea de apel este necesar punctul de vedere al președintelui respectivei Curți de apel sau al procurorului general al parchetului de pe lângă respectiva curte de apel.

Totodată, conform art. 192 din Legea nr. 303/2022:

"La soluționarea cererilor de transfer ale judecătorilor la alte instanțe și ale procurorilor la alte parchete se au în vedere următoarele criterii:

a) motivele cuprinse în avizele motivate și punctele de vedere prevăzute la art. 188 alin. (1);

b) volumul de activitate al instanței sau al parchetului de la care se solicită transferul și la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la instanțele sau la parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestora;

c) specializarea judecătorului sau a procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secției sau completului corespunzător specializării;

d) vechimea la instanța sau la parchetul de la care se solicită transferul;

e) vechimea efectivă în funcția de judecător sau, după caz, de procuror;

f) vechimea în gradul aferent instanței sau parchetului la care se solicită transferul;

g) disponibilitatea de a activa în secția sau în completul corespunzător specializării postului vacant;

h) domiciliul sau, după caz, reședința solicitantului;

i) distanța dintre domiciliul sau, după caz, reședința și sediul instanței sau al parchetului la care funcționează judecătorul sau procurorul și posibilitățile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;

j) starea de sănătate și situația familială".

Articolul 192 din Legea nr. 303/2022 nu stabilește o ordine de prioritate a criteriilor de transfer, revenind, așadar, secției pentru judecători atribuția de a analiza incidența fiecăruia dintre acestea prin prisma raportului dintre interesul individual și cel general, cu obligația corelativă de a motiva care sunt resorturile care au determinat luarea deciziei finale.

Reține Înalta Curte că, la momentul analizei cererii, de transfer, contestatoarea A. avea o vechime de 14 ani și o lună în funcția de judecător dintre care 5 ani și 10 luni la Tribunalul București, iar un an și 7 luni în grad profesional de curte de apel.

Potrivit evidențelor direcției de resort, la Tribunalul București, instanța de la care se solicitase transferul, dintre cele 262 de posturi de judecător prevăzute în schemă, erau vacante 17 posturi, dintre care pentru 4 posturi se aprobase ocuparea pe perioadă nedeterminată, în condițiile legii, și existau 26 de posturi temporar vacante neocupate și 3 funcții de conducere vacante, ocupate prin delegare.

În anul 2022, la Tribunalul București, încărcătura cauzelor/judecător a fost de 634 comparativ cu media națională de 515, iar încărcătura cauzelor/schemă a fost de 512 comparativ cu media națională de 389.

Conform evidențelor aceleiași direcții, la Curtea de Apel București, instanța la care se solicitase transferul, dintre cele 218 posturi de judecător prevăzute în schemă, erau ocupate 198 de posturi, fiind vacante 20 de posturi și existau 4 funcții de conducere vacante, ocupate prin delegare, dintre care 2 de către judecători de la alte instanțe, fiind alocate 2 posturi.

La Curtea de Apel București, în anul 2022, încărcătura cauzelor/judecător a fost de 336 comparativ cu media națională de 258, iar încărcătura cauzelor/schemă a fost de 321 comparativ cu media națională de 227.

În temeiul art. 188 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, Curtea de Apel București și Tribunalul București au exprimat avize nefavorabile transferului, având în vedere punctele de vedere exprimate de instanța la care funcționa reclamanta și avizele anterioare acordate judecătorilor care deja își desfășurau activitatea la instanța unde se solicita transferul, apreciindu-se că era necesară prezența doamnei judecător A. la Tribunalul București.

Cu privire la motivele cuprinse în avizele emise de instanțele implicate, potrivit art. 192 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004, acestea sunt cuprinse printre criteriile prevăzute de lege, se solicită în mod obligatoriu de Consiliu potrivit art. 188 alin. (1) din Legea nr. 303/2022 și sunt consultative, fiind relevante în adoptarea unei soluții cu privire la cererile de transfer formulate de magistrați, în contextul în care nu poate fi ignorat rolul însemnat al președinților curților de apel în gestionarea optimă a resurselor umane din cadrul propriilor instanțe și a celor arondate.

În ceea ce privește critica privind cererea de transfer formulată de doamna judecător C. a fost admisă în ședința din data de 28.03.2023, fiind vorba așadar despre o altă sesiune de transferuri. Mai mult, în cuprinsul Hotărârii nr. 490/28.03.2023 emise de secția pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, atașată la dosar, s-a arătat că cererea fusese avizată pozitiv de instanțele implicate, iar în acea sesiune de transferuri fuseseră admise 36 de cereri pentru Tribunalul București.

Referitor la cererea de transfer formulată de doamna judecător B., în cuprinsul Hotărârii nr. 2695/21.11.2023 depuse de contestatoare la dosar, secția pentru judecători a reținut vechimea de 18 ani în funcția de judecător din care 6 ani și 10 luni la Tribunalul București, precum și avizele pozitive emise de instanțele implicate în procedura de transfer, față de vechimea inferioară a reclamantei de 14 ani și o lună în funcția de judecător din care 5 ani și 10 luni la Tribunalul București și avizele negative emise de Tribunalul București și Curtea de Apel București.

Cu privire la alegația contestatoarei privind faptul că sunt transferați doar judecătorii care au fost inițial delegați, Înalta Curte îmbrațișează raționamentul pârâtului în sensul că transferul unui judecător care este deja delegat la instanța unde solicită transferul reprezintă o măsură de natură să permanentizeze o stare de fapt preexistentă din perspectiva mobilității personalului, fără a fi afectată, în mod real, situația instanței de unde se solicită transferul, ci dimpotrivă reprezintă un avantaj pentru aceasta, prin efectul vacantării postului judecătorului delegat.

Art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, definește excesul de putere ca fiind "exercitarea dreptului de apreciere ol autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor".

Înalta Curte apreciază că în speță nu sunt îndeplinite condițiile excesului de putere. Respingerea cererii de transfer a contestatoarei s-a realizat prin luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de lege.

Astfel, secția pentru judecători, prin analiza coroborată a criteriilor prevăzute de lege, a apreciat că nu era oportun să admită la acel moment transferul reclamantei în condițiile în care această măsură era de natură a accentua deficitul de personal de la Tribunalul București, instanță la care exista un număr considerabil de posturi temporar vacante, iar volumul de activitate s-a situat constant și semnificativ peste media națională, în aceea sesiune de transferuri, secția apreciind că puteau fi admise doar 9 cereri de transfer.

Oportunitatea se află în strânsă legătură cu puterea discreționară a administrației publice, criticată de asemenea de contestatoare, existând o marjă de libertate lăsata la libera apreciere a unei autorități, astfel ca în vederea atingerii scopului indicat de legiuitor să poată recurge la orice mijloc de acțiune, în limitele competenței sale.

În condițiile în care nu există nicio suprapunere între cele două noțiuni, eventuala existență a unor posturi vacante utile într-o sesiune de transferuri nu creează în mod automat premisele pentru admiterea cererii de transfer a contestatoarei, solicitarea acesteia urmând a fi în continuare supusă unei analize de oportunitate ce intră, potrivit legii, în atribuțiile secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

De altfel, din interpretarea dispozițiilor legale anterior enunțate rezultă că normele care reglementează instituția transferului au caracter supletiv și conferă doar o vocație în sensul arătat, fără a crea în mod automat un drept solicitantului, așa cum însăși contestatoarea afirmă.

În consecință, apreciind ca legală hotărârea contestată, Înalta Curte va respinge, ce nefondată, cererea formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația formulată de contestatoarea A. împotriva Hotărârii nr. 2699 din 21 noiembrie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru judecători.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 17 septembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.