ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4352/2024

Ședința publică din data de 08 octombrie 2024

Asupra contestației de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată în format electronic la Consiliul Superior al Magistraturii, domnul A., procuror cu grad profesional corespunzător parchetului de pe lângă curtea de apel la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș, a solicitat transferul, în principal, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor sau, în subsidiar, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea.

Prin Hotărârea nr. 214 din 23 ianuarie 2024 a Consiliului Superior al Magistraturii – secția pentru procurori, cererea de transfer a fost respinsă.

Împotriva Hotărârii nr. 214 din 23 ianuarie 2024 a Consiliului Superior al Magistraturii – secția pentru procurori, domnul procuror A. a formulat contestație, invocând dispozițiile art. 191 din Legea nr. 303/2022 raportat la art. 29 alin. (6) din Legea nr. 305/2022.

În motivarea cererii sale, contestatorul a arătat că, în raport de criteriile prevăzute de dispozițiile art. 192 din Legea nr. 303/2022, îndeplinește cele mai multe dintre acestea, prin comparație cu contracandidatele cărora le-a fost admisă cererea.

Totodată, a precizat că Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a emis un aviz favorabil transferului, iar Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a lăsat soluționarea cererii la aprecierea secției pentru procurori ținând cont de resursele umane existente la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș și de cererile concomitente de transfer cu avize pozitive.

În ceea ce privește volumul de activitate al instanței sau al parchetului de la care se solicită transferul și la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la instanțele sau la parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestora, contestatorul a precizat că încărcătura de dosare de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș este sub media națională și sub media procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea.

Referitor la criteriul vechimii efective, susține că nu a fost luat în calcul, deși îl avantaja. Astfel, după ce și-a început activitatea în anul 2011 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea a efectuat urmărirea penală și a supravegheat urmărirea penală în cauzele aflate în instrumentarea lucrătorilor de poliție judiciară până în toamna 2012, după care a continuat activitatea pe linie judiciară până în luna februarie 2016.

La Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș a efectuat urmărirea penală și a supravegheat urmărirea penală în cauzele aflate în instrumentarea lucrătorilor de poliție judiciară cu privire la o paletă largă de infracțiuni, având o activitate diversă. De asemenea, pe linie judiciară la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș a continuat să participe în ședința de judecată a două completuri saptămânal.

În cele 11 luni în care și-a desfășurat activitatea la Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea, în perioada 2017-2018 a participat în ședințe de judecată la completurile de la Tribunalul Bihor și de la Curtea de Apel Oradea, fiind singurul procuror care își desfășura activitatea doar pe linie judiciară în perioada respectivă. Activitatea serviciului a fost verificată în anul 2018 de Inspecția Judiciară, constatându-se că și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu cu conștiinciozitate.

Astfel, la momentul formulării cererii deținea o vastă experiență profesională cunoscând foarte bine activitatea pe care ar fi urmat să o efectueze la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor sau la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

Cu privire la criteriul vechimii în gradul aferent instanței sau parchetului de la care se solicită transferul, contestatorul arată că, la data formulării cererii, avea o vechime la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș de 7 ani și 3 luni spre deosebire de 1 an și 7 luni a contracandidatei transferate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea.

În ceea ce privește vechimea efectivă în funcția de judecător sau, după caz, de procuror, avea o vechime în funcția de procuror de 12 ani și 9 luni la data formulării cererii aproape egală cu cea a contracandidatelor transferate la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor de 13 ani și 5 ani și, respectiv, de 12 ani și 10 luni. De asemenea, a mai arătat că avea o vechime în funcția de procuror de 12 ani și 9 luni la data formulării cererii spre deosebire de 5 ani al contracandidatei transferate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea.

Referitor la criteriul vechimii în gradul aferent instanței sau parchetului la care se solicită transferul, contestatorul apreciază că îl avantajează, deoarece deține gradul de parchet de pe lângă tribunal de 7 ani și 6 luni la data formulării cererii (din care 5 ani și 1 lună în gradul profesional corespunzător parchetului de pe lângă curtea de apel), față de 6 ani și respectiv 5 ani al contracandidatelor pentru Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor. Astfel, în mod greșit s-a reținut că are o vechime mai mică la unitatea de parchet la care a solicitat în principal transferul (parchet de pe lângă tribunal) decât celelalte două colege (cărora li s-a admis transferul).

În privința celorlalte criterii, contestatorul a arătat că și-a exprimat disponibilitatea de a activa în oricare dintre secțiile unităților de parchet la care va fi dispus transferul, deoarece domiciliază în municipiul Oradea, iar distanța între domiciliu și municipiul Beiuș este de 62 de kilometri, în condițiile în care cele două colege cărora li s-a admis transferul la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor nu făceau naveta, ele desfășurându-și până atunci activitatea doar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea.

În ceea ce privește situația personală, contestatorul a precizat că zilnic efectuează naveta 62 km dus – întors, fiind privat de dreptul de a fi alături de fetița sa și de a se implica în procesul ei educațional. De asemenea, a mai menționat că soția sa are mai multe afecțiuni medicale, care s-au accentuat în timp și au necesitat intervenții chirurgicale.

Pentru motivele arătate, consideră că, la analiza cererilor sale de transfer la cele 2 unități de parchet, Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea și Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, nu s-au aplicat aceleași criterii, care ar fi condus indubitabil la admiterea uneia dintre cele 2, ci s-au aplicat criterii diferite care au condus la respingerea ambelor cereri, Consiliul Superior al Magistraturii – secția pentru Procurori acționând cu exces de putere.

Astfel, dacă s-ar fi aplicat criteriul vechimii efective în funcția de procuror, cererea de transfer la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea trebuia admisă, fiind magistratul cu cea mai mare vechime dintre toți colegii procurori care au formulat cerere de transfer la acest parchet, iar dacă s-ar fi aplicat criteriul distanței dintre domiciliu și sediul parchetului la care funcționează procurorul și posibilitățile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia, în opinia contestatorului, cererea sa de transfer la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor trebuia să-i fie admisă, în condițiile în care era procurorul care avea domiciliul la cea mai mare distanță față de sediul unității de parchet unde își desfășoară activitatea, dintre cei 3 solicitanți.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, considerând că în speță nu a fost răsturnată prezumția de legalitate a actului atacat.

În esență, intimatul a arătat că soluția dată cererii de transfer este legală, temeinică și corespunzător motivată, fiind adoptată prin raportare la criteriile legale, care nu au o ordine de prioritate și care necesită o evaluare comparativă și cumulativă, astfel încât să se asigure un just echilibru între interesul public al bunei funcționări a parchetului și interesul legitim privat al persoanei care a solicitat transferul.

În speță, analizând concomitent cererile formulate pentru Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, în raport și de motivele invocate de solicitanți, secția pentru procurori a apreciat că era oportun transferul doamnelor procuror B. și C. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, ținând cont de faptul că magistrații în cauză aveau vechime mai mare în funcție, cât și la parchetul de la care solicitaseră transferul, comparativ cu domnul procuror A..

De asemenea, analizând concomitent cererile formulate pentru Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, în raport și de motivele invocate de solicitanți, secția pentru procurori a apreciat că era oportun transferul doamnei procuror D. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, luând în considerare motivele deosebite de ordin personal invocate și distanța mult mai mare dintre localitatea de domiciliu și localitatea unde se află parchetul la care funcționa în acel moment, respectiv de 489 kilometri, comparativ cu toți ceilalți procurori care formulaseră cereri de transfer pentru unitatea de parchet antereferită.

Referitor la cererea domnului procuror A., pe lângă motivele expuse anterior, secția pentru procurori a reținut și situația existentă la acel moment la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș, la care își desfășurau activitatea 2 procurori cu funcție de execuție, respectiv reclamantul și doamna procuror E., ambii formulând cereri de transfer, iar admiterea cererii formulate de reclamant ar fi însemnat ca această unitate de parchet să funcționeze efectiv cu un singur procuror care la rândul lui formulase cerere de transfer, ceea ce ar fi afectat negativ desfășurarea în bune condiții a activității unității în cauză, astfel că ambele cereri de transfer formulate de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș au fost respinse în acea sesiune de transfer.

Contestatorul a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat înlăturarea apărărilor formulate de către intimat.

În raport de dispozițiile art. 13 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, intimatul a depus la dosar documentația care a stat la baza emiterii hotărâri contestate în cauză.

Examinând Hotărârea nr. 214 emisă la data de 23 ianuarie 2024 a secției pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, prin prisma criticilor formulate de contestator, a apărărilor intimatului și față de prevederile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte apreciază că prezenta contestație este nefondată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Înalta Curte constată că a fost învestită în temeiul dispozițiilor art. 191 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, coroborate cu cele ale art. 29 alin. (5) - (7) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu o contestație ce are ca obiect Hotărârea nr. 214 emisă la data de 23 ianuarie 2024 de secția pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a respins cererea de transfer a domnului procuror A. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bihor sau la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea.

Dispozițiile art. 192 din Legea 303/2022 prevede criterii ce trebuie avute în vedere la soluționarea cererilor de transfer ale judecătorilor la alte instanțe și ale procurorilor la alte parchete, respectiv:

a) motivele cuprinse în avizele motivate și punctele de vedere prevăzute la art. 188 alin. (1);

b) volumul de activitate al instanței sau al parchetului de la care se solicită transferul și la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la instanțele sau la parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestora;

c) specializarea judecătorului sau a procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secției sau completului corespunzător specializării;

d) vechimea la instanța sau la parchetul de la care se solicită transferul;

e) vechimea efectivă în funcția de judecător sau, după caz, de procuror;

f) vechimea în gradul aferent instanței sau parchetului la care se solicită transferul;

g) disponibilitatea de a activa în secția sau în completul corespunzător specializării postului vacant;

h) domiciliul sau, după caz, reședința solicitantului;

i) distanța dintre domiciliul sau, după caz, reședința și sediul instanței sau al parchetului la care funcționează judecătorul sau procurorul și posibilitățile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;

j) starea de sănătate și situația familială.

Înalta Curte reiterează, așa cum rezultă din jurisprudența sa constantă, că art. 192 din Legea nr. 303/2022 nu stabilește o ordine de prioritate a criteriilor de transfer, incidența fiecăruia dintre acestea urmând a fi apreciată în fiecare caz individual, prin prisma raportului dintre interesul individual și cel general.

Prealabil prezentării, în concret, a argumentelor pe care își întemeiază concluzia în sensul netemeiniciei criticilor contestatorului, Înalta Curte amintește, astfel cum a statuat deja în jurisprudența sa constantă că, în exercitarea atribuțiilor sale, Consiliul Superior al Magistraturii dispune de o marjă de apreciere, astfel că, în situația în care nu pot fi identificate motive de nelegalitate formală ori elemente din care să rezulte că emitentul actului administrativ, prin conduita lui, s-a îndepărtat de la scopul legii ori a încălcat principiul proporționalității între interesul public și cel privat, o evaluare a substanței măsurilor dispuse, făcută de instanța de contencios administrativ însăși, ar constitui o ingerință nepermisă în atribuțiile autorităților publice.

Intimatul are posibilitatea, în funcție de interesul public al desfășurării actului de justiție, să ia în considerare și alte aspecte relevante în cauză sau invocate de partea interesată. Este important însă ca eventualul refuz al autorității să nu se transforme în ceea ce dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ denumesc excesul de putere, respectiv depășirea limitelor dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, prevăzute de Constituție sau de lege.

Înalta Curte constată că argumentele de ordin critic privind analiza efectuată de secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la îndeplinirea în cauză a criteriilor prevăzute de art. 192 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, sunt neîntemeiate.

Analizând conținutul actului administrativ atacat în cadrul coordonatelor astfel configurate, Înalta Curte constată că Hotărârea nr. 214 emisă la data de 23 ianuarie 2024 de secția pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii respectă limitele și scopul prevederilor legale în executarea cărora a fost adoptată, iar măsura adoptată a fost în mod exhaustiv și adecvat motivată, neexistând elemente pe baza cărora să poată fi decelată o exercitare abuzivă a dreptului de apreciere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, este de remarcat că, în cauză, întreaga procedură s-a desfășurat cu respectarea prevederilor art. 188-art. 192 din Legea nr. 303/2022, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată.

Raportat la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, analiza cererilor de transfer s-a efectuat prin prisma acestor criterii, tocmai pentru a asigura luarea unei decizii obiective, în condiții de legalitate și oportunitate și în raport de circumstanțele concrete ale fiecărei solicitări, cu menținerea unui echilibru între interesul public pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligația să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenței justiției și interesul legitim privat.

Pe de altă parte, din interpretarea tuturor dispozițiilor legale privitoare la transferul judecătorilor și procurorilor rezultă că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar reprezintă atributul Consiliului Superior al Magistraturii, astfel încât ocuparea posturilor vacante trebuie să se raporteze la rațiunile și la necesitățile sistemului judiciar, pentru evitarea provocării unor grave disfuncționalități în activitatea parchetelor și a instanțelor, cu păstrarea unui just echilibru între interesele parchetului/instanței implicate în procedură și interesul privat al solicitantului.

Normele care reglementează instituția transferului au caracter supletiv și conferă doar o vocație în sensul arătat, fără a crea în mod automat un drept solicitantului, iar în speță, intimatul a fost consecvent, în sensul în care, analizând cererea formulată, în raport de motivele invocate, precum și în raport de criteriile prevăzute de 192 din Legea nr. 303/2022, corelând și avizele emise în temeiul art. 188 alin. (1) din aceeași lege, de instanțele implicate în procedura transferului, a apreciat că nu este oportună admiterea cererii de transfer a contestatorului.

Sub aspectul conținutului hotărârii atacate, Înalta Curte reține că secția pentru procurori a analizat în mod efectiv, coroborat și unitar toate criteriile de transfer prevăzute de lege, respectiv numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la parchetele implicate, numărul solicitărilor de transfer de la aceeași unitate de parchet, volumul de activitate al parchetului de la care s-a solicitat transferul și al celui la care s-a solicitat transferul, vechimea ca procuror, vechimea la parchetul de la care s-a solicitat transferul și vechimea în grad profesional, motivele expuse în avizele motivate prevăzute de art. 188 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, reținând, pe lângă motivele expuse anterior, și situația de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș, care, conform evidențelor direcției de resort, din cele 4 posturi de procuror prevăzute în schemă (1 post de conducere și 3 posturi de execuție), erau ocupate 2 posturi de execuție, vacante fiind 1 post de conducere și 1 post de execuție.

Contrar susținerilor contestatorului, secția pentru procurori a avut în vedere inclusiv motivele de ordin personal și profesional invocate în cerere, în cauza de față, fiind însă determinant, situația existentă la acel moment la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș, la care își desfășurau activitatea 2 procurori cu funcție de execuție, în condițiile în care se înregistra un volum ridicat de activitate, astfel încât, în condițiile admiterii cererii solicitantului, această unitate de parchet ar fi urmat să funcționeze cu un singur procuror.

Totodată, pe lângă motivele expuse anterior, în raport și de motivele invocate de solicitanți, secția pentru procurori, analizând concomitent cererile formulate pentru Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, a considerat oportun transferul doamnelor procuror B. și C. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, ținând cont de faptul că magistrații în cauză au vechime mai mare atât în funcție, cât și la parchetul de la care au solicitat transferul, comparativ cu domnul procuror A..

De asemenea, analizând concomitent cererile formulate pentru Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, secția pentru procurori a considerat că este oportun transferul doamnei procuror D. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, luând în considerare motivele deosebite de ordin personal invocate și distanța mult mai mare dintre localitatea de domiciliu și localitatea unde se află parchetul la care funcționează în prezent, respectiv de 489 de kilometri, comparativ cu toți ceilalți procurori care au formulat cereri de transfer la unitatea de parchet antereferită.

În ceea ce privește motivele personale și profesionale invocate în susținerea cererii de transfer a contestatorului, acestea au fost analizate în raport cu toate aspectele invocate, fără a se reține prioritatea anumitor criterii.

De asemenea, secția pentru procurori a analizat în mod efectiv situația profesională a contestatorului, respectiv vechimea ca procuror, vechimea în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș și vechimea în grad profesional corespunzător parchetului de pe lângă tribunal, respectiv vechimea în grad profesional corespunzător parchetului de pe lângă curtea de apel, care au fost coroborate cu datele obiective privind situația posturilor, încărcătura pe procuror și pe schemă de la parchetele implicate în procedura transferului, precum și necesitatea asigurării bunei funcționări a acestora, apreciindu-se însă că motivele invocate de contestator în susținerea cererii de transfer nu reprezentau situații excepționale apte să determine inversarea raportului de preeminență dintre interesul public și interesul privat. De asemenea, criteriul vechimii reprezintă doar unul dintre criteriile legale de transfer prevăzute în cadrul art. 192 din Legea nr. 303/2022, în condițiile în care legiuitorul nu stabilește o ordine de prioritate a acestora, revenind secției pentru procurori atribuția de a analiza incidența fiecărui criteriu prin prisma raportului dintre interesul individual și cel general.

Înalta Curte, în exercitarea rolului său constituțional de unificare a jurisprudenței, consacrat și la nivelul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Beian împotriva României reamintește jurisprudența sa, potrivit căreia motivele de ordin personal și familial reprezintă criterii care trebuie avute în vedere la soluționarea cererii de transfer, însă acestea nu constituie, prin ele însele, motive determinante în admiterea cererii, fiind supuse cerinței coroborării cu celelalte criterii legale, astfel încât prin admiterea cererii de transfer să se asigure, în primul rând, buna funcționare a unităților de parchet implicate în procedura transferului. (deciziile nr. 4847/20.10.2022 și nr. 4638/13.10.2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal)

În raport de această orientare jurisprudențială, în mod corect secția pentru procurori a apreciat că aspectele de ordin personal și profesional invocate de contestator în susținerea cererii de transfer nu puteau prevala față de interesele unității de parchet de la care aceasta provenea, respectiv asigurarea resurselor umane necesare bunei funcționări și echilibrarea volumului de muncă, în caz contrar fiind încălcat justul echilibru dintre interesele publice ale parchetului de la care se solicita transferul și interesele private ale solicitantului.

În ceea ce privește avizele comunicate de parchetele implicate, acestea sunt cuprinse printre criteriile prevăzute de lege, se solicită în mod obligatoriu de Consiliu, potrivit art. 188 alin. (1) din Legea nr. 303/2022 și sunt consultative, fiind relevante în adoptarea unei soluții cu privire la cererile de transfer formulate de magistrați.

În cauză, secția pentru procurori a avut în vedere faptul că Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș (aviz formulat de conducerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor), Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor au avizat favorabil transferul contestatorului, iar Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a lăsat soluționarea cererii la aprecierea secției pentru procurori.

Astfel, s-a reținut că în motivarea avizului favorabil al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor a fost avută în vedere vechimea mare la unitatea de parchet, în magistratură și în grad profesional a domnului procuror A., astfel încât s-a apreciat că este oportun transferul magistratului în cauză la unitatea superioră de parchet întrucât experiența acestuia ar aduce un plus de valoare unității. Totodată, s-a apreciat că buna funcționare a Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș nu va fi afectată, ținând cont că domnul procuror și-a manifestat disponibilitatea de a fi delegat la parchetul amintit, până la remedierea deficitului de personal prin orice modalitate de ocupare a locurilor vacante.

Avizul favorabil comunicat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea a avut în vedere faptul că în prezent există 2 posturi vacante și 4 posturi temporar vacante, fiind afectat în principal sectorul de urmărire penală, motiv pentru care s-a apreciat că este oportun transferul unui procuror care va putea funcționa efectiv în acest an la respectivul parchet. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a apreciat că domnul procuror A. a avut o conduită corespunzătoare, însă a lăsat soluționarea cererii la aprecierea secției pentru procurori ținând cont de resursele umane existente la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș și de cererile concomitente de transfer cu avize pozitive. Totuși, punctul de vedere formulat a avut în vedere vecchimea mare a solicitantului în magistratură și în grad profesional, experiența anterioară în cadrul unui parchet superior, dat fiind că a funcționat în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, precum și disponibilitatea manifestată penru o eventuală delegare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș.

În acest context, critica contestatorului referitoare la faptul că nu au fost luate în considerare motivele cuprinse în avizele exprimate de unitățile de parchet implicate, apare ca nefondată, de vreme ce acest aviz reprezintă un criteriu legal, iar legiuitorul nu a stabilit o ordine de prioritate a criteriilor, acestea fiind lăsate a fi apreciate în ansamblu, iar secția pentru procurori și-a întemeiat hotărârea pe acest criteriu, pe care l-a analizat prin coroborare cu alte criterii legale relevante, precum volumul de activitate și schema de personal ale unității de parchet de la care s-a solicitat transferul și motivele invocate în susținerea cererii, nu se poate vorbi despre un exces de putere, hotărârea emisă având o bază legală și fiind fundamentată pe un raționament obiectiv și nediscriminatoriu.

Nici susținerile contestatorului referitoare la pretinsa aplicare arbitrară a criteriilor prevăzute de lege, din perspectiva analizei realizate de acesta cu alte cereri de transfer din cadrul aceleiași sesiuni, în contextul în care cele mai multe dintre criteriile prevăzute de art. 192 din Legea nr. 303/2022 erau mai bine conturate în cazul său decât în cazul celorlalți procurori cărora li s-au admis cererile de transfer, nu pot fi primite, atâta timp cât, din interpretarea tuturor dispozițiilor legale privitoare la transferul judecătorilor și procurorilor, rezultă că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar reprezintă atributul Consiliului Superior al Magistraturii, astfel încât ocuparea posturilor vacante trebuie să se raporteze la rațiunile și la necesitățile sistemului judiciar, pentru evitarea provocării unor grave disfuncționalități în activitatea parchetelor și a instanțelor, cu păstrarea unui just echilibru între interesele parchetului/instanței implicate în procedură și interesul privat al solicitantului.

În consecință, în cauză nu se conturează ipoteza excesului de putere la adoptarea hotărârilor contestate, noțiune definită de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare ca fiind "exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor".

Prin hotărârea contestată, secția a reținut în considerentele hotărârilor motivele personale invocate de contestator, a expus datele statistice și cele referitoare la situația parchetelor implicate în procedura de transfer, care constituie criterii legale prevăzute de art. 188 -192 din Legea nr. 303/2022, a indicat argumentele pentru care a dat prevalență unor criterii și a argumentat aplicarea acestora la soluționarea cererii de transfer, fără a fi încălcat justul echilibru dintre interesele publice ale parchetului de la care se solicita transferul și interesele private ale solicitantei.

La verificarea legalității hotărârii contestate se au în vedere datele existente la momentul analizării cererii contestatorului, prioritar fiind ca intimatul să aleagă din mai multe variante posibile pe cea care corespunde cel mai bine interesului public protejat, în speță, funcționarea optimă a instanțelor implicate în analiză, având în vedere date statistice și criterii concrete relevante obiective privind toate cererile formulate, iar nu scoase din context și interpretate în mod subiectiv de fiecare titular al unei cereri de transfer.

Conform jurisprudenței constante a instanței supreme, oportunitatea se află în strânsă legătură cu puterea discreționară a administrației publice, existând o marjă de libertate lăsată la libera apreciere a unei autorități, astfel ca în vederea atingerii scopului indicat de legiuitor să poată recurge la orice mijloc de acțiune, în limitele competenței sale (spre exemplu, deciziile nr. 4847/20.10.2022 și nr. 4638/13.10.2022 pronunțate de înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ). Iar "transferul la o altă instanță trebuie să corespundă și nevoilor sistemului judiciar, aspect de oportunitate ce intră în marja de apreciere a Consiliului Superior al Magistraturii" (decizia nr. 29/16.01.2018).

Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, "autoritățile beneficiază de o anumita marjă de apreciere în a decide dacă și în ce măsură diferențele între diversele situații justifică un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variază în funcție de anumite circumstanțe, de domeniu și de context". (în acest sens, a se vedea hotărârile din 23 iulie 1968, 16 septembrie 1996 și 6 iulie 2004, pronunțate în cauzele "Aspecte privind regimul lingvistic în școlile belgiene" împotriva Belgiei, paragraful 10, Gaygusuz împotriva Austriei, paragraful 42, Bocancea și alții împotriva Moldovei, paragraful 24).

În speță, noțiunea de oportunitate se analizează prin raportare la măsura ce urmează a fi dispusă de organul emitent, în speță transferul, și constă în capacitatea acestuia de a alege, dintre mai multe soluții posibile și egale în aceeași măsură, pe cea care corespunde cel mai bine interesului public care trebuie satisfăcut.

Simpla existență a unor posturi vacante utile într-o sesiune de transferuri nu creează în mod automat premisele pentru admiterea cererii de transfer a contestatorului, în atribuțiile secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii intrând și o analiză de oportunitate, prin raportare la nevoile sistemului judiciar.

În consecință, în speță nu a fost răsturnată prezumția de legalitate a actului administrativ atacat, impunându-se respingerea ca nefondată a cererii de chemare în judecată privind Hotărârea nr. 214 din 23 ianuarie 2024 a secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004 și a art. 191 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, coroborate cu cele ale art. 29 alin. (5) - (7) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte va respinge contestația formulată de contestatorul A. împotriva Hotărârii nr. 214 din 23 ianuarie 2024 pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația formulată de contestatorul A. împotriva Hotărârii nr. 214 din 23 ianuarie 2024 pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 396 raportat la art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 08 octombrie 2024.