ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 352/2024

Ședința publică din data de 25 ianuarie 2024

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii la data de 15.03.2023, domnul A., procuror cu grad profesional corespunzător parchetului de pe lângă tribunal la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, a solicitat transferul la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.

Prin Hotărârea nr. 575 din 11 aprilie 2023, Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori a respins cererea de transfer.

În motivarea hotărârii, secția pentru procurori a avut în vedere, în esență, prevederile art. 188-192 din Legea nr. 303/2022 și situația posturilor vacante și volumul de activitate la parchetele implicate.

Hotărârea menționată mai sus a fost contestată de domnul procuror A., care a solicitat anularea hotărârii și obligarea intimatului la emiterea unei hotărâri prin care să dispună transferul său de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.

În motivarea contestației, procurorul contestator a arătat că hotărârea atacată a fost adoptată cu încălcarea prevederilor legale în materia transferului magistraților și cu exces de putere, unicul motiv al respingerii cererii de transfer constând în avizul negativ emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, pe care nu a avut ocazia să îl combată cu argumente contrare și în care se reține că și-a dat acordul pentru două delegări la două unități de parchet. În schimb, au fost admise cererile de transfer formulate de alte două persoane, întrucât una dintre acestea a dobândit experiență în funcția de prim procuror, iar cealaltă funcționa de circa 3 luni prin delegare în cadrul Parchetului de pe Tribunalul Bihor.

În raport cu dispozițiile art. 192 din Legea nr. 303/2022, contestatorul a susținut că soluționarea cererii de transfer nu este un proces arbitrar, ci trebuie să țină seama criteriile prevăzute de lege și să se bazeze pe o analiză comparativă a situației autorilor cererilor concurente. Or, în cazul său erau îndeplinite mai multe dintre criteriile legale- pentru care legea nu prevede o ordine de prioritate-, context în care contestatorul a menționat date privind situația sa profesională, activitatea desfășurată și motivele care au justificat cererile de delegare anterioare.

În drept, contestatorul a invocat prevederile art. 191 și 192 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor și ale art. 29 alin. (6) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Prin întâmpinare, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători a invocat excepția tardivității contestației, susținând că hotărârea contestată a fost publicată pe pagina de internet a autorității emitente la 16.08.2023, iar contestația a fost formulată la 06.09.2023, cu depășirea termenului de 15 zile de de la comunicare sau de la publicare prevăzut în art. 29 alin. (6) din Legea nr. 305/2022.

Pe fond, a solicitat respingerea contestației, ca neîntemeiată, combătând motivele invocate de contestator.

În esență, intimatul a arătat că soluția dată cererii de transfer respectă limitele și scopul prevederilor legale în executarea căror a fost adoptată și a fost în mod exhaustiv și adecvat motivată, neexistând elemente pe baza cărora să fie decelată o exercitare abuzivă a dreptului de apreciere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Secția pentru procurori a analizat coroborat și unitar toate criteriile prevăzute de lege, inclusiv motivele de ordin personal și profesional invocate, luând însă în considerare interesul public al gestionării optime a resurselor umane, conform atribuțiilor legale ce revin Consiliului Superior al Magistraturii.

Contestatorul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției tardivității contestației și a solicitat înlăturarea apărărilor de fond ale intimatului.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, în cadrul căreia intimatul a depus la dosar documentația avută în vedere la adoptarea hotărârilor contestate, iar contestatorul a a depus dovezi în susținerea aspectelor invocate în contestație.

Excepția tardivității a fost respinsă în ședința publică din 25 ianuarie 2024, având în vedere că intimatul a invocat-o prin raportare la data de 6 septembrie 2023, când coontestația a fost înregistrată la instanță, deși conform ștampilei aplicate pe plicul aflat la dosarului aceasta a fost expediată prin poștă la 1 septembrie 2023, fapt ce atrage aplicarea prevederilor art. 183 C. proc. civ.

Prin hotărârea supusă controlului judecătoresc pe calea prevăzută în art. 191 din Legea nr. 303/2022, raportat la art. 29 alin. (6) din Legea nr. 305/2022, secția pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea de transfer de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, formulată de contestator (procuror cu grad profesional corespunzător parchetului de pe lângă tribunal).

Examinând hotărârea contestată în raport cu motivele invocate, cu actele și lucrările dosarului și cu apărările formulate de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, instanța constată caracterul fondat al contestației, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Așa cum s-a reținut în jurisprudența constantă a Înaltei Curți, analiza cererilor de transfer prin prisma criteriilor prevăzute în art. 192 din Legea nr. 303/2022 (și, anterior, 61

2

din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată) trebuie să asigure luarea unei decizii administrative în condiții de transparență, legalitate și oportunitate, care să aibă aptitudinea de a menține un echilibru rezonabil între interesul public pe care intimatul CSM are obligația să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenței justiției și interesul legitim privat al persoanelor care au formulat o cereri de transfer.

În exercitarea atribuțiilor sale, Consiliul Superior al Magistraturii beneficiază de o marjă largă de apreciere în gestionarea resurselor umane din justiție și a carierei judecătorilor și procurorilor, dar acest drept de apreciere se exercită pe baza criteriilor obiective prevăzute de lege și a considerentelor de oportunitate corespunzătoare, cu respectarea principiului proporționalității într-un mod care să asigure egalitatea de șanse în raport cu circumstanțele de ordin personal și profesional invocate.

În acest context, fără a nega marja de apreciere pe care o are Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte constată, pe de o parte, că hotărârea contestată este insuficient motivată sub aspectul opțiunii pentru limitarea numărului de cereri de transfer care ar urma să fie admise (două, din totalul de opt cereri formulate de procurori din cadrul aceluiași parchet), în condițiile din datele statistice analizate a reieșit că la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea era vacant un post de execuție, trei posturi erau temporar vacante, încărcătura pe schemă era de 800 dosare față de media națională de 1202 dosare, iar încărcătura raportată la numărul de procurori în funcție era de 1014 dosare, sub 60% din media națională de 1695 dosare.

În schimb, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor erau vacante trei posturi de execuție, iar încărcătura pe procuror era de 215 dosare, peste media națională de 193 dosare.

Pe de altă parte, hotărârea contestată nu cuprinde o analiză efectivă a motivelor invocate de contestator în cererea de transfer, criteriul ce pare a-l fi dezavantajat în raport cu cei doi procurori pentru care s-a dispus transferul fiind- conform considerentelor hotărârii- motivarea avizului negativ emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, în care s-a menționat "disponibilitatea magistratului în cauză pentru delegări la diferite unități de parchet din țară", ceea ce ar ce ar face ca, în eventualitatea admiterii transferului solicitantului, unitatea de parchet să se confrunte cu dificultăți în orgnizarea bunei desfășurări a activității.

Dincolo de faptul că o decizie administrativă nu poate fi fundamentată pe o construcție ipotetică (eventualitatea că procurorul care a solicitat transferul și-ar mai manifesta în viitor disponibilitatea de a fi delegat la alte unități de parchet), Înalta Curte constată că, de principiu, un astfel de argument nu poate sta la baza unei soluții nefavorabile în privința procurorului în cauză, pentru că instituția delegării a fost concepută de legiuitor exclusiv în scopul asigurării interesului public al bunei funcționări a parchetului unde se solicită delegarea, pentru cazuri obiective, temeinic justificate [art. 177 alin. (1) din Legea nr. 303/2022 și, corespunzător, art. 57 din Legea nr. 303/2004].

Față de argumentele expuse, în temeiul art. 191 din Legea nr. 303/2022, raportat la art. 29 alin. (6) din Legea nr. 305/2022, ținând seama și de prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ, Înalta Curte va admite contestația, va anula hotărârea contestată și va obliga intimatul Consiliul Superior al Magistraturii să adopte o nouă hotărâre prin care să admită cererea de transfer a contestatorului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația formulată de contestatorul A. împotriva Hotărârii nr. 575 din 11 aprilie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori.

Anulează hotărârea atacată și obligă intimatul Consiliul Superior al Magistraturii să emită o hotărâre prin care să admită cererea de transfer a contestatorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 25 ianuarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.