ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3970/2023

Ședința publică din data de 20 septembrie 2023

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Obiectul contestației deduse judecății

Prin contestația înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 23 martie 2023 sub nr. x/2023, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii ("CSM"), anularea Hotărârii nr. 1630 din data de 22 noiembrie 2022 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori și, pe cale de consecință, obligarea intimatului la emiterea unei hotărâri prin care să dispună transferul contestatorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași.

În motivare, din perspectiva descrierii situației de fapt incidente cauzei, contestatorul a învederat că, odată cu cererea sa, au mai formulat cereri de transfer pentru ocuparea celor două posturi vacante la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași alocate pentru ocupare în prima etapă a sesiunii de transfer a procurorilor, desfășurată în perioada septembrie- noiembrie 2022, următorii procurori: B., C., D., E. și F..

A mai arătat contestatorul că la data formulării cererilor de transfer, atât acesta, cât și ceilalți 5 procurori menționați, ocupau posturi în cadrul aceleiași unități de parchet, mai precis Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, cu precizarea că doamnele procuror E., B. și F. erau delegate la unitatea de parchet la care au solicitat transferul, mai precis la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași. Cererile de transfer formulate de doamnele procuror B. și F. au fost admise, în timp ce celelalte cereri, printre care și cea a contestatorului, au fost respinse.

Urmare prezentării motivării expuse de intimat în Hotărârea CSM nr. 1630 din data de 22 noiembrie 2022, contestatorul a argumentat în sensul că, dintr-o primă perspectivă, nelegalitatea hotărârii ar deriva din nelegalitatea criteriului priorității la transfer, acordată procurorilor care își desfășurau deja activitatea la unitatea de parchet la care au solicitat transferul, în baza delegării.

În opinia contestatorului, acest aspect ar fi avut natura unui criteriu decisiv ce a fost folosit de către secția de procurori a CSM la analiza justului echilibru ce trebuie menținut între interesul public - buna funcționare a parchetelor implicate - și interesul legitim privat al solicitanților, cu ocazia analizării și soluționării cererilor de transfer, nefiind însă un criteriu legal, câtă vreme nu este și nu a fost vreodată prevăzut de legiuitor între criteriile legale ce trebuie avute în vedere la soluționarea cererilor de transfer.

A mai arătat contestatorul că, dacă legiuitorul ar fi intenționat să acorde împrejurării existenței delegării procurorului la unitatea de parchet ierarhic superioară, la care se solicită transferul, valoarea juridică de criteriu, cu siguranță că acesta s-ar fi regăsit printre cele prevăzute exhaustiv în art. 61

2

din Legea nr. 303/2004.

Făcând trimitere la jurisprudența Înaltei Curți, contestatorul a criticat argumentarea intimatului din pagina 4 a hotărârii contestate, prin care s-a arătat că, prin eventuala admitere a transferului contestatorului s-ar perturba activitatea Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, unde acesta își desfășura activitatea, prin supraîncărcarea celorlalți procurori ca urmare a redistribuirii dosarelor.

În opinia contestatorului, acesta ar avea natura unui argument fals, întrucât pretinsa perturbare a activității parchetului de pe lângă Judecătoria Iași nu ar fi fost efectul admiterii cererii sale de transfer, ci al menținerii delegării unuia dintre cei 3 procurori delegați de la parchetul unde își desfășura activitatea la parchetul unde a solicitat transferul și după momentul realizării transferului.

Cât despre "pericolul" redistribuirii către alți colegi procurori a dosarelor intrate în parchet și repartizate pentru a fi soluționate către contestator, acesta apreciază că un atare fapt nu a reprezentat un veritabil impediment când s-a realizat transferul ori delegarea altor colegi, având în vedere preluarea dosarelor aflate în lucru la aceștia și repartizarea lor procurorului proaspăt transferat/delegat acolo, ținând cont și de avantajul identității clădirii în care unitățile de parchet implicate în procedura de transfer își au sediul.

Printr-un alt set de argumente, contestatorul a apreciat că nelegalitatea hotărârii atacate ar fi generată de aplicarea defectuoasă a criteriului vechimii efective în funcția de procuror.

În acest sens, contestatorul a arătat că, deși în argumentarea admiterii cererii de transfer a doamnei procuror F., a fost invocat criteriului vechimii în funcția de procuror, susținându-se că aceasta ar fi fost superioară celei a restului procurorilor ce au formulat cereri de transfer, un atare criteriu nu poate fi folosit în defavoarea contestatorului, întrucât acesta are aceeași vechime în funcția de procuror precum cea a colegei sale.

A mai arătat contestatorul că interpretarea criteriului prevăzut la art. 61

2

lit. e) din Legea nr. 303/2004, în lumina justului echilibru ce trebuie menținut între interesul public și interesul legitim privat al solicitanților, ar fi trebuit să genereze un oarecare avantaj pentru contestator, întrucât vechimea sa efectivă în funcția de procuror include și perioadele în care a lucrat ca procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, asigurând împreună cu alți colegi buna funcționare a parchetului pe durata efectuării concediului de creștere a copilului de către unii dintre colegi, inclusiv colega menționată, care a devenit mamă în perioada când lucra la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași.

A mai arătat contestatorul că, spre deosebire de colega sa, a cărei vechime efectivă în funcția de procuror a fost comparată cu a contestatorului, acesta, deși a devenit tată în cursul anului 2018, având posibilitatea legală de a obține concediu pentru creșterea copilului, a optat doar pentru efectuarea concediului paternal, pe o durată de 15 zile. A mai subliniat contestatorul că această observație critică nu trebuie privită drept o consecință negativă asupra carierei procurorului care a ales să beneficieze de concediul pentru creșterea copilului până la vârsta de 2 ani (un drept prevăzut de lege, conform art. 1 din O.U.G. nr. 148/2005), ci ca un argument suplimentar în susținerea motivul lipsei de temeinicie a modului în care s-a folosit criteriul vechimii efective în funcția de procuror.

Contestatorul a apreciat că, dacă s-ar fi procedat în mod temeinic la verificarea comparativă și cumulativă a criteriilor legale, intimatul ar fi trebuit să expună în scris modul cum a stabilit (considerat) îndeplinirea condiției de efectivitate a vechimilor în funcția de procuror a contestatorului și a colegei F.. A mai subliniat contestatorul numărul de mici erori materiale sau omisiuni culpabile prezente pe pagina hotărârii contestate care conținea esența raționamentului avut în vedere la soluționarea cererilor de transfer (cum ar fi "Tecuci" în loc de Iași, "cei 3 procurori" " în loc de cei 6 procurori", formularea "vechimea în funcția de procuror" deși legea prevede în art. 61

2

lit. e) din Legea nr. 303/2004 drept criteriu legal "vechimea efectivă în funcția de judecător sau, după caz, de procuror").

Ocolirea caracterului "efectiv" al vechimii în funcția de procuror sau judecător ar fi fost menită, în opinia contestatorului, a scuti analiza acestui criteriu legal, noțiunea de "vechime efectivă în funcția de judecător sau procuror" neincluzând și noțiunea de "vechime în funcția de procuror sau judecător", raportul de tip parte-întreg fiind în sens invers: vechimea în funcția de procuror sau judecător include vechimea efectivă în funcția de procuror sau judecător.

A mai evocat contestatorul și o natură discriminatorie a folosirii perioadei în care magistratul părinte s-a aflat în concediul de creștere a copilului la calculul vechimii efective în funcția de procuror avute în vedere la verificarea criteriului din procedura de transfer, față de procurorul care, devenind părinte după dobândirea funcției, având posibilitatea legală de a beneficia de respectivul concediu, a optat să continue raportul de muncă, în condițiile în care legiuitorul a folosit noțiunea de vechime efectivă în funcție pentru a exclude de la calcul perioadele asimilate vechimii în funcțiile de procuror.

Printr-un alt set de argumente, contestatorul a exhibat drept motiv pentru care, în opinia sa, hotărârea secției de procurori ar fi nelegală, aplicarea defectuoasă a criteriului vechimii la parchetul de la care se solicită transferul.

În acest sens, contestatorul a susținut că, în considerentele hotărârii atacate, nu este dezvoltat raționamentul aplicat în analiza acestui criteriu, nemenționându-se, din perspectiva comparației efectuate, care este data de la care doamnele procuror, cărora li s-a admis cererea de transfer, au început să lucreze la unitatea de parchet de la care au solicitat transferul, cu atât mai mult cu cât, în aprecierea contestatorului, colegele acestuia nu puteau fi avantajate de "verificarea comparativă" cu situația sa.

A mai învederat contestatorul că, prin hotărârea secției de procurori, a fost aplicat defectuos și criteriului prevăzut la art. 61

2

lit. a) din Legea nr. 303/2004, privind avizele acordate în cauză.

Contestatorul a arătat că nu s-a făcut referire, în motivarea hotărârii atacate, la avizele și punctele de vedere emise pentru cele două colege cărora li s-a admis transferul, după cum nu au fost expuse motivele sau argumentele care au stat la baza respectivelor avize ori puncte de vedere nefavorabile emise în privința contestatorului.

Învederând faptul că nici legiuitorul nu prevede care ar fi criteriile după care ar trebui să se ghideze emitenții avizelor prevăzute la art. 61

2

lit. a) din Legea nr. 303/2004, contestatorul a subliniat că legea impune membrilor secției care soluționează cererile de transfer să aibă în vedere motivele cuprinse în avizele consultative și punctele de vedere prevăzute la art. 60 alin. (1) din lege.

Contestatorul a mai evocat o ocultare a respectivelor motive care au condus la emiterea avizului negativ și la punctul de vedere nefavorabil în ceea ce îl privește, aspect ce ar confirma, în opinia sa, o manieră defectuoasă în care s-ar fi procedat la verificarea comparativă și cumulativă a criteriilor legale.

Presupunând că respectivul aviz negativ sau punctul de vedere nefavorabil emise în privința sa de către conducătorii parchetelor ierarhic superioare au avut în vedere raportarea la criteriile prevăzute de lege la art. 61

2

din Legea nr. 303/2004, contestatorul a apreciat că analiza lor a fost viciată de folosirea criteriului nelegal al priorității la transfer a procurorului delegat.

A mai arătat contestatorul că, din motivarea hotărârii contestate rezultă că membrii secției pentru procurori clamează preocupare pentru asigurarea resurselor umane necesare bunei funcționări și pentru echilibrarea volumului de muncă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, în scopul combaterii motivelor invocate de contestator în sprijinul cererii sale de transfer (care se bazau în special pe vechimea efectivă dobândită în profesie și vechimea la unitatea de parchet la care își desfășura activitatea), demers apreciat de contestator drept injust, câtă vreme în același an, 2022, s-a dispus delegarea celor 3 procurori de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași către Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, printre care se află și cei 2 procurori cărora li s-a admis transferul.

Referitor la faptul că, în conținutul hotărârii atacate, sunt evocate încărcătura dosarelor/procuror și încărcătura dosarelor/schemă pentru primul semestru din anul 2022, la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, contestatorul a opinat că ar fi fost utilă, la epoca analizării cererilor de transfer, o solicitare a volumului de activitate pentru anul precedent (2021), pentru a se observa că și contestatorul a contribuit în mod substanțial la obținerea rezultatelor bune de către unitatea de parchet la care își desfășura activitatea. În acest sens a învederat că, în anul 2021, a avut 880 de dosare penale repartizate în lucru (intrate în parchet cu propunere de soluționare), a soluționat 1027, dintre care 60 prin rechizitoriu, trimițând în judecată 75 inculpați, dintre care 7 în stare de arest preventiv și a formulat 11 propuneri de luare de măsuri preventive.

Spre comparație, colegele cărora li s-au admis cererile de transfer, au avut în anul 2021 următoarele rezultate: F. a avut repartizate în lucru 773 dosare penale, soluționând 697, dintre care 62 prin rechizitoriu, trimițând în judecată 72 inculpați, dintre care 13 în stare de arest preventiv și a formulat 34 propuneri de luare de măsuri preventive, iar B. a avut repartizate în lucru 1315 dosare penale, soluționând 1240, dintre care 75 prin rechizitoriu, trimițând în judecată 90 de inculpați, dintre care 17 în stare de arest preventiv și a formulat 32 propuneri de luare de măsuri preventive.

1.2. Apărările formulate în cauză

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, arătând că hotărârea atacată este legală și temeinică, fiind emisă cu respectarea normelor legale și regulamentare incidente în materie.

Urmare unei succinte prezentări a situației de fapt, intimatul a susținut, în esență, că, la soluționarea cererii de transfer formulate, s-au analizat coroborat și unitar toate criteriile de transfer prevăzute de lege, iar din coroborarea tuturor dispozițiilor legale privitoare la transferul judecătorilor și procurorilor rezultă că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar reprezintă atributul Consiliului Superior al Magistraturii, astfel încât ocuparea posturilor vacante trebuie să se raporteze la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, pentru evitarea provocării unor grave disfuncționalități în activitatea parchetelor și instanțelor, cu păstrarea unui just echilibru între interesele parchetului/instanței implicate în procedură și interesul privat al solicitantului.

Plecând de la acest atribut al Consiliului, secția pentru procurori ar fi apreciat, în mod legal și temeinic asupra cererii contestatorului, în considerentele actului atacat fiind expuse informații privind traseul profesional al procurorului, vechimea în funcția de procuror, cea de la unitatea de parchet de la care se solicita transferul, precum și cea în gradul profesional corespunzător parchetului de pe lângă tribunal, date referitoare la situația unităților de parchet implicate în procedura de transfer, dar și la avizele consultative obținute.

În speță, secția pentru procurori a constatat că în respectiva sesiune de transferuri, 6 procurori formulaseră cereri de transfer de la Parchetul de pe lângă Judecătoria lași. Or, în contextul volumului de lucru de la această unitate de parchet, în mod corect s-a apreciat ca fiind oportună admiterea doar a două din cele șase cereri de transfer formulate.

Pe aceste premise, s-a procedat la analiza comparativă a celor 6 cereri de transfer formulate de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria lași, secția apreciind ca fiind prioritare solicitările doamnelor procuror B. și F., în considerarea motivelor cuprinse în avizelor consultative emise de unitățile de parchet implicate, precum și a faptului că dețineau cea mai mare vechime în funcția de procuror.

Astfel, cu privire la primul criteriu de departajare avut în vedere de secția pentru procurori, spre deosebire de situația doamnelor procuror B. și F. care au primit avize favorabile din partea tuturor unităților de parchet implicate, contestatorul a primit aviz nefavorabil din partea Parchetului de pe lângă Tribunalul lași motivat de faptul că la sfârșitul lunii septembrie 2022 acesta mai avea de soluționat un stoc mare de dosare (758), manifestând dificultăți de integrare în colectiv și de gestionare a unor situații de criză și nedobândind suficientă maturitate profesională pentru a-și desfășura activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul lași.

În acest context, în opinia intimatului, în mod corect secția pentru procurori a avut în vedere și a acordat prioritate argumentelor expuse în avizele consultative, având în vedere rolul însemnat al conducătorilor unităților de parchet în gestionarea optimă a resurselor umane din cadrul acestora.

De altfel, printre motivele expuse în cadrul avizelor favorabile emise de Parchetul de pe lângă Tribunalul lași cu privire la doamnele procuror B. și F. s-a numărat și faptul că acestea au fost delegate în cadrul respectivei unități de parchet începând cu data de 22.06.2022.

Or, atâta vreme cât faptul delegării celor doi procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul lași a fost menționat în avizul favorabil emis de această unitate de parchet ca fiind unul dintre motivele emiterii acestuia, iar legea prevede că motivele cuprinse în avizele consultative se numără printre criteriile legale ce trebuie avute în vedere la soluționarea cererii de transfer, în mod corect a procedat secția pentru procurori când a analizat cererile concurente și prin prisma acestui aspect.

În acest context, intimatul a precizat că transferul unui procuror care este deja delegat la unitatea de parchet respectivă reprezintă o măsură de natură să permanentizeze o stare de fapt preexistentă din perspectiva mobilității personalului, fără a fi afectată, în mod real, situația unității de unde se solicită transferul, ci dimpotrivă, reprezintă un avantaj pentru aceasta, prin efectul vacantării postului judecătorului delegat.

În plus, intimatul a subliniat că delegarea doamnelor procuror s-a realizat în condițiile art. 57 din Legea nr. 303/2004 de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, în considerarea rolului acestuia în gestionarea resurselor umane din cadrul parchetelor arondate, măsura delegării neputând fi, așadar, imputată secției pentru procurori.

A mai arătat intimatul că nicăieri în actul administrativ atacat nu s-a reținut caracterul prioritar al delegării celor doi procurori a căror cereri de transfer au fost admise, acest aspect menționat cu titlu adiacent în considerentele hotărârii fiind analizat prin coroborare și cu restul criteriilor legale.

Totodată, intimatul a subliniat că, independent de poziția exprimată de unitatea de parchet de unde se solicită transferul, sau, după caz, de cele unde se solicită transferul, gestionarea resurselor umane la nivelul instanțelor reprezintă atributul Consiliului Superior al Magistraturii, astfel încât ocuparea posturilor vacante trebuie să aibă în vedere asigurarea bunei funcționări a activității parchetelor implicate.

Or, prin raportare la motivele expuse în avizul nefavorabil emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul lași potrivit cărora contestatorul figura la sfârșitul lunii septembrie 2022 cu un stoc de 758 de dosare, în mod corect a apreciat secția pentru procurori că o eventuală admitere a cererii de transfer formulate de acesta ar fi condus la perturbarea activității Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași prin supraîncărcarea celorlalți procurori în urma redistribuirii dosarelor, aspect care ar fi condus la creșterea timpului de soluționare a cauzelor.

Intimatul a apreciat nefondată și critica contestatorului privind greșita includere a concediului de creștere a copilului în calculul vechimii în funcția de procuror sau judecător, legiuitorul reglementând cu titlu expres, în cadrul art. 22 alin. (2) din O.U.G nr. 111/2010 faptul că "Perioada concediului pentru creșterea copilului prevăzut la art. 2 alin. (1) constituie vechime în muncă și în serviciu, precum și în specialitate și se are în vedere la stabilirea drepturilor ce se acordă în raport cu acestea, cu respectarea prevederilor Legii nr. 200/2004 privind recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările și completările ulterioare."

În acest context, în opinia intimatului, nu s-ar putea aprecia că reclamantul ar fi avantajat în raport de doamna procuror F. care a petrecut o perioadă mai lungă în concediul de creștere a copilului, atâta vreme cât legea asimilează perioada menționată vechimii efective în funcția de procuror, neexistând o discriminare în raport de restul magistraților care au optat pentru valorificarea întregului concediu de creșterea a copilului, atâta vreme cât și contestatorul a avut, la rândul său, această posibilitate.

A mai învederat intimatul că raportul juridic de drept administrativ este supus principiului proporționalității între interesul public pe care autoritatea publică are misiunea de a-l aduce la îndeplinire și măsurile individuale dispuse în exercitarea competenței ce îi este conferită tocmai în scopul satisfacerii interesului public. Acest principiu impune ca actele administrative să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru a atinge scopul urmărit, astfel încât inconvenientele cauzate destinatarului să nu fie excesiv de împovărătoare.

Cu alte cuvinte, limitele legale ale exercitării dreptului de apreciere conferit autorității publice se raportează la scopul legii, iar respectarea acestor limite presupune respectarea principiului proporționalității, a echilibrului necesar între măsurile individuale și interesul public ocrotit, potrivit competenței legale a autorității publice, în speță, fiind vorba de interesul public al bunei funcționări a justiției.

Din această perspectivă, secția pentru procurori nu s-a îndepărtat de la scopul legii și nu a acționat în mod nerezonabil ori cu încălcarea limitelor marjei de apreciere atunci când a respins cererea de transfer formulată de contestator.

1.3. Răspunsul la întâmpinare

Prin răspunsul formulat față de întâmpinarea Consiliului Superior al Magistraturii, contestatorul a învederat că argumentul intimatului privind rolul însemnat al conducătorilor unităților de parchet în gestionarea optimă a resurselor umane din cadrul acestora ar fi irefutabil dacă ar viza procedura delegării procurorilor, astfel cum era reglementată la epoca soluționării cererilor de transfer și nu procedura transferului procurorilor de la o unitate de parchet la alta, mai ales atunci când transferul se face la o unitate de parchet ierarhic superioară celei de la care se solicită transferul.

În opinia contestatorului, rolul însemnat al conducătorilor unităților de parchet implicate în procedura transferului procurorilor este estompat de către legiuitor, prin instituirea normei neechivoce de a emite un aviz consultativ motivat, conform art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, care trebuie să cuprindă, potrivit art. 61 alin. (4) din lege, mențiuni privind posturile vacante, posturile ocupate și încărcătura pe judecător sau pe procuror și pe schemă la instanța sau la parchetul de la care, respectiv la care se solicită transferul, precum și situația hotărârilor sau a lucrărilor restante ale judecătorului sau ale procurorului care solicită transferul.

Consideră că secția pentru procurori din cadrul C.S.M. nu se poate degreva de sarcina de a judeca, de a analiza motivele cuprinse în avizele respective, care sunt consultative și nu conforme (deci nu sunt un obstacol pentru organul jurisdicțional decident în soluționarea cererii în alt sens decât a fost emis avizul), având în vedere și atributul său prevăzut de lege în gestionarea carierei magistraților.

În dezacord cu intimatul, contestatorul a apreciat că marja de apreciere a C.S.M. în analiza cererilor de transfer nu este una discreționară, tocmai pentru că legea îl obligă să analizeze și să motiveze soluția, cu referire la criteriile prevăzute de lege, inclusiv cu referire la criteriul prevăzut la art. 61

2

lit. a) din Legea nr. 303/2004.

Cu privire la avizul consultativ negativ, emis de către Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași la data de 25.10.2022, despre ale cărui motive ar fi aflat abia cu ocazia procedurii de contestație, contestatorul a învederat că aspectul legat de numărul de 758 dosare de soluționat, apreciat ca fiind "mare" nu poate fi util în departajarea cererii sale de transfer de cererea colegei căreia i s-a admis transferul și care avea aceeași vechime în magistratură, dar o vechime mai mică la unitatea de parchet de la care s-a solicitat transferul. În acest sens arată că organul jurisdicțional ar fi trebuit să aibă în vedere și situația numărului de dosare de soluționat aflate în fișetul procurorului contracandidat, dar această comparație nu putea fi făcută întrucât procurorul "contracandidat" fusese delegat la unitatea de parchet ierarhic superioară, începând cu data de 22.06.2022 și, astfel, nu mai exista un termen de comparație.

Prin urmare, în opinia contestatorului, criteriul nelegal al priorității la transfer a procurorului delegat la unitatea de parchet ierarhic superioară către care a cerut transferul, nu doar că a fost avut în vedere în mod exclusiv de către conducătorul unității de parchet ierarhic superioară, care a emis avizul consultativ negativ pentru contestator și pozitiv pentru contracandidată, dar a produs și efecte practice favorizante pentru procurorul delegat care a cerut transferul, în sensul în care a sustras de la comparație criteriul numărului de dosare aflate în lucru, avut în vedere doar pentru analiza cererii contestatorului.

Pe de altă parte, contestatorul a arătat că, pe lângă caracterul consultativ al avizului conducătorului unității de parchet către care se solicita transferul, intimatul chemat să analizeze și să judece asupra motivelor avute în vedere de către emitentul avizului, trebuia să observe că numărul de dosare aflate în lucru la procuror nu poate constitui un criteriu obiectiv de comparație câtă vreme procurorii ale căror cereri de transfer erau în concurs se aflau în situații diferite, care nu le puteau fi imputabile.

În opinia contestatorului, numărul de dosare aflate în lucru la procuror nu putea constitui un impediment real pentru transferul la unitatea de parchet ierarhic superioară după cum nu a constituit nici la momentul delegării celor 3 procurori, având în vedere că cele două unități de parchet implicate în transfer își au sediul în aceeași clădire și în mod cutumiar, aproape tradițional, dosarele intrate în parchet cu propunere de soluționare la procurorii de la PJ Iași, care au fost delegați sau transferați la parchetul de pe lângă Tribunalul Iași au fost preluate și repartizate în lucru la procurorul proaspăt delegat/transferat, mai ales că Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași se află foarte aproape de media națională în privința numărului de dosare soluționate/de soluționat raportate la schema de procurori ori la numărul de procurori care lucrează efectiv.

Contestatorul a subliniat că nu poate fi regăsită, în motivele avizului, vreo referire la numărul de dosare soluționate de către doamna procuror delegat ori pe care le-ar mai fi avut de soluționat la o anumită dată, iar sectorizarea activității din parchet nu o fac procurorii de execuție, tipul de spețe și volumul de dosare variind de la un sector la altul, după cum variază și numărul ori calitatea pregătirii profesionale a organelor de cercetare penală ale căror cauze se află în supravegherea procurorilor de la același parchet, cu influență decisivă asupra ritmului de lucru al procurorului.

Cu referire la caracterul efectiv al vechimii în funcția de procuror, în sensul prevăzut la art. 61

2

din Legea nr. 303/2004, pe care intimatul îl asociază și pentru perioada în care magistratul s-a aflat în concediul de creștere a copilului, pe lângă motivele arătate în contestația formulată, contestatorul a subliniat că respectarea justului echilibru dintre interesul individual al magistratului și interesul general al unității de parchet în care își desfășoară activitatea, nu poate fi realizată dacă la departajarea cererilor de transfer se apreciază că vechimea dobândită de către magistratul-procuror în timpul efectuării concediului pentru creșterea copilului și activitatea efectivă desfășurată de magistratul-procuror care timp de mai multe luni sau ani soluționează dosare și supraveghează activitatea de urmărirea penală a organelor de cercetare penală, asigură serviciul de permanență la unitatea de parchet în care este încadrat, în timp ce contribuie direct ori indirect la asigurarea activității și pe sectorul colegului procuror care se află în perioada respectivă în efectuarea concediului de creștere a copilului, în condițiile în care schema de personal nu este completă mai niciodată și numărul celor care lucrează efectiv este diminuat și de colegii delegați la alte unități de parchet, sectoarele de activitate ale parchetului neintrând în conservare pentru ca procurorii delegați la alte unități de parchet ori aflați în diverse concedii să revină la locul de muncă unde sunt încadrați.

A mai arătat contestatorul că nu i-a fost adus la cunoștință, nici în timpul procedurii de transfer nici prin hotărârea comunicată, conținutul motivului avizului consultativ negativ emis de către procurorul parchetului ierarhic superior, către care a solicitat transferul, pentru a-și putea formula o apărare și pentru a putea cere lămuriri cu privire la cine, când și în ce context a realizat o evaluare asupra activității sale și a relației lui profesionale cu colegii de serviciu.

Subliniind faptul că este de notorietate buna relație de colegialitate și respect existentă între contestator și toți colegii procurori din cadrul parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, contestatorul a arătat că membrii secției pentru procurori din cadru C.S.M. aveau ca sarcină de serviciu să analizeze cererile de transfer pe baza criteriilor legale, iar nu a celor neprevăzute de lege, cum ar fi sentimentele de antipatie ori părerile emitentului avizului "motivat", dar care nu cuprind argumentele logice care au stat la baza formulării unor concluzii negative, cu depășirea atribuțiilor prevăzute de lege.

În opinia contestatorului argumentele aduse de către intimat, atât în hotărârea contestată, cât și prin întâmpinarea formulată, tind să ocolească analiza criteriilor legale, expres prevăzute de lege, fiind valorificate păreri subiective exprimate în avizele negative emise. Totodată, contestatorul a învederat că prin delegarea colegei sale la unitatea de parchet ierarhic superioară către care a cerut ulterior transferul cu 3 luni înainte de declanșarea sesiunii de transfer a procurorilor, s-a preconstituit acesteia un avantaj menit să o favorizeze în procedura de transfer, iar acest criteriu nelegal a stat la baza soluționării concursului cererilor de transfer în favoarea sa și în defavoarea contestatorului.

II. Considerentele Înaltei Curți

Examinând Hotărârea nr. 1630 din data de 22 noiembrie 2022 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori, prin prisma criticilor formulate de contestator, a apărărilor intimatului și față de prevederile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte apreciază că prezenta contestație este neîntemeiată, pentru următoarele argumente:

Din perspectiva situației de fapt, se reține că în prima etapă a sesiunii de transfer a procurorilor organizată de Consiliul Superior al Magistraturii ("CSM"), ce s-a desfășurat în perioada septembrie - noiembrie 2022, pentru ocuparea celor două posturi vacante la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, 6 procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași au formulat cereri de transfer, mai precis domnul procuror A., doamna procuror C., doamna procuror B., la acel moment delegată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, doamna procuror E., la acel moment delegată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, doamna procuror D. și doamna procuror F., la acel moment delegată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași.

Conform datelor publicate pe pagina de internet a CSM-ului, dintre cele 6 cereri de transfer au fost admise cele ale doamnelor procuror F. (prin Hotărârea CSM nr. 1635/22 noiembrie 2022) și B. (prin Hotărârea CSM nr. 1632/22 noiembrie 2022).

Cererea contestatorului A. de transfer de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași a fost respinsă prin Hotărârea nr. 1630/22.11.2022 a secției pentru procurori din cadrul CSM, iar prin contestația ce face obiectul cauzei pendinte, Înalta Curte a fost învestită cu verificarea legalității acesteia.

Raportat la conținutul actului administrativ atacat, dispozițiile legale incidente în cauza pendinte sunt cele cuprinse în art. 60, art. 61

1

și art. 61

2

din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, astfel cum au fost modificate în acord cu Decizia nr. 454/24.06.2020 a Curții Constituționale.

Conform dispozițiilor art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor:

"(1) Transferul judecătorilor și procurorilor de la o instanță la altă instanță sau de la un parchet la alt parchet ori la o instituție publică se aprobă, la cererea celor în cauză, de secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, cu avizul consultativ motivat al președintelui instanței sau al conducătorului parchetului de unde se transferă și unde se transferă, însoțite de punctul de vedere al președinților curților de apel sau al procurorilor generali ai parchetelor de pe lângă curțile de apel în circumscripția cărora se află instanța sau parchetul de unde se transferă și unde se transferă. În cazul în care transferul se solicită în circumscripția aceleiași curți de apel sau a aceluiași parchet de pe lângă o instanță din circumscripția aceleiași curți de apel este necesar punctul de vedere al președintelui respectivei curți de apel sau al procurorului general al parchetului de pe lângă respectiva curte de apel."

Potrivit art. 61

1

alin. (1) din același act normativ:

"(1) Cererile de transfer se depun la Consiliul Superior al Magistraturii în termen de 15 zile de la data publicării anunțului prevăzut la art. 61 alin. (1). Cererea de transfer va conține informații privind specializarea judecătorului sau a procurorului și, dacă este cazul, disponibilitatea asumată a acestuia de a activa la instanța sau la parchetul la care solicită transferul, în oricare dintre secțiile sau completurile sau compartimentele la care cerințele acestei instanțe sau ale acestui parchet o impun."

Totodată, art. 61

2

din Legea nr. 303/2004 dispune astfel:

"la soluționarea cererilor de transfer ale judecătorilor la alte instanțe și ale procurorilor la alte parchete se au în vedere următoarele criterii:

a) motivele cuprinse în avizele consultative motivate și punctele de vedere prevăzute la art. 60 alin. (1);

b) volumul de activitate al instanței sau al parchetului de la care se solicită transferul și la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la instanțele sau la parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestora;

c) specializarea judecătorului sau a procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secției sau al completului corespunzător specializării;

d) vechimea la instanța sau la parchetul de la care se solicită transferul;

e) vechimea efectivă în funcția de judecător sau, după caz, de procuror;

f) vechimea în gradul aferent instanței sau parchetului la care se solicită transferul;

g) disponibilitatea de a activa în secția sau în completul corespunzător specializării postului vacant;

h) domiciliul sau, după caz, reședința solicitantului;

i) distanța dintre domiciliul sau, după caz, reședința și sediul instanței sau al parchetului la care funcționează judecătorul sau procurorul și posibilitățile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;

j) starea de sănătate și situația familială."

Analizând argumentele de ordin critic aduse de contestator hotărârii atacate, ce, sunt centrate, pe de o parte, pe teza unei pretinse nemotivări a actului administrativ (aspect evocat prin diverse paragrafe, expuse în cuprinsul întregii contestații, și reiterate și prin răspunsul la întâmpinare), iar, pe de altă parte, pe cea a modului, apreciat de contestator drept incorect, în care au fost valorificate criteriile prevăzute de art. 61

2

din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, Înalta Curte le găsește neîntemeiate.

Din perspectiva motivării actului administrativ se reține că, deși aceasta reprezintă un element esențial pentru formarea convingerii cu privire la legalitatea și oportunitatea actului administrativ, constituind, totodată, o garanție a alegerii soluției optime de către organul de decizie, amploarea și detalierea motivării depind de natura actului adoptat, iar cerințele pe care trebuie să le îndeplinească depind de circumstanțele fiecărui caz.

Așadar, deși motivarea reprezintă o obligație generală, aplicabilă oricărui act administrativ, ea face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia și contextul adoptării sale, prin prisma obiectivului său, care este prezentarea într-un mod clar și neechivoc a raționamentului instituției emitente a actului.

În cazul de față, în Hotărârea nr. 1630/22.11.2022 a secției pentru procurori din cadrul CSM, emitentul actului administrativ a indicat care este situația de fapt și a precizat temeiurile de drept care au stat la baza întocmirii acesteia, indicând motivele respingerii cererii de transfer formulate de contestatorul A..

Contrar afirmațiilor contestatorului, conform cărora în actul atacat intimatul nu ar fi expus modul cum a stabilit îndeplinirea condiției de efectivitate a vechimilor în funcția de procuror a contestatorului și a colegei F., or că în considerentele hotărârii contestate, nu ar fi fost dezvoltat raționamentul aplicat în analiza criteriului vechimii la parchetul de la care se solicită transferul, sau cele privind faptul că nu ar fi fost expuse motivele sau argumentele care au stat la baza avizelor ori punctelor de vedere nefavorabile emise în privința contestatorului, acesta putând lua cunoștință de motivele avizului consultativ negativ emis de Prim-procurorul parchetul de pe lângă Tribunalul Iași la data de 25.10.2022, abia cu ocazia procedurii de contestație, Înalta Curte consideră că motivarea pe care intimatul a dat-o în cuprinsul actului administrativ în discuție permite atingerea dublei finalități pe care aceasta o are.

Astfel, Hotărârea nr. 1630/22.11.2022 îndeplinește funcția de transparență, de natură a permite contestatorului (drept beneficiar al actului) să verifice dacă acesta este sau nu întemeiat și să conteste aspectele pe care le apreciază ca fiind nelegale, îndeplinirea unei astfel de funcții fiind confirmată chiar de demersul judiciar pendinte, din cuprinsul contestației formulate în cauză nerezultând elemente de dificultate privind înțelegerea argumentelor avute în vedere de către intimat, ci doar opinia contrară a contestatorului, ce a apreciat astfel de considerente drept nelegale.

Totodată, aspectele învederate de autoritate în justificarea actului administrativ, permit instanței să realizeze controlul său jurisdicțional, respectiv reconstituirea raționamentului efectuat de autorul actului pentru a ajunge la adoptarea acestuia.

Pe cale de consecință, nu se poate reține o neîndeplinire, de către autoritatea emitentă, a obligației sale de a motiva actul administrativ, fiind nefondate argumentele invocate de contestator.

Cât privește criticile aduse modului în care intimatul a valorificat criteriile prevăzute de art. 61

2

din Legea nr. 303/2004, prealabil prezentării, în concret, a considerentelor pe care se întemeiază concluzia netemeiniciei acestora, Înalta Curte amintește, astfel cum a statuat deja în jurisprudența sa constantă, că, în exercitarea atribuțiilor sale, Consiliul Superior al Magistraturii dispune de o marjă de apreciere, astfel că, în situația în care nu pot fi identificate motive de nelegalitate formală ori elemente din care să rezulte că emitentul actului administrativ, prin conduita lui, s-a îndepărtat de la scopul legii ori a încălcat principiul proporționalității între interesul public și cel privat, o evaluare a substanței măsurilor dispuse, făcută de instanța de contencios administrativ însăși, ar constitui o ingerință nepermisă în atribuțiile administrației publice.

Este important însă, ca eventualul refuz al autorității să nu se transforme în ceea ce dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ denumesc "exces de putere", respectiv depășirea limitelor dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, prevăzute de Constituție sau de lege.

Analizând conținutul actului administrativ atacat în cadrul coordonatelor astfel configurate, Înalta Curte constată că Hotărârea nr. 1630 din data de 22 noiembrie 2022 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori respectă limitele și scopul prevederilor legale în executarea cărora a fost adoptată, iar măsura a fost în mod exhaustiv și adecvat motivată, neexistând elemente pe baza cărora să poată fi decelată o exercitare abuzivă a dreptului de apreciere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Este de remarcat că, în cauză, întreaga procedură s-a desfășurat cu respectarea prevederilor art. 60, ale art. 61

1

, precum și ale art. 61

2

din Legea nr. 303/2004, citate în precedent, analiza cererii de transfer efectuându-se prin prisma criteriilor reglementate de acestea, tocmai pentru a asigura luarea unei decizii obiective, în condiții de legalitate și oportunitate și în raport de circumstanțele concrete ale fiecărei solicitări.

De asemenea, trebuie subliniat că nu există o ordine de prioritate între criteriile legale mai sus arătate, ci acestea reclamă o evaluare comparativă și cumulativă, în scopul menținerii unui echilibru între interesul public - buna funcționare a parchetelor - pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligația să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenței justiției și interesul legitim privat al persoanei care a formulat o cerere de transfer.

Se reține că noțiunea de utilitate se apreciază prin raportare la posturile vacante existente la instanțe sau parchete și vizează, în esență, îndeplinirea de către acestea a tuturor condițiilor necesare pentru a putea fi incluse în lista posturilor disponibile într-o anumită sesiune de transferuri, în timp ce conceptul de oportunitate se analizează prin raportare la măsura ce urmează a fi dispusă de organul emitent, în speță transferul, și constă în capacitatea acestuia de a alege, dintre mai multe soluții posibile și egale în aceeași măsură, pe cea care corespunde cel mai bine interesului public care trebuie satisfăcut.

Așadar, oportunitatea se află în strânsă legătură cu puterea discreționară a administrației publice, criticată de asemenea de contestator, existând, după cum s-a arătat și anterior, o marjă lăsată la libera apreciere a autorității, astfel ca, în vederea atingerii scopului indicat de legiuitor, aceasta să poată recurge la orice mijloc de acțiune, în limitele competenței sale.

Eventuala existență a unor posturi vacante utile într-o sesiune de transferuri nu creează, în mod automat, premisele pentru admiterea cererii de transfer a contestatorului, solicitarea acestuia urmând a fi supusă unei analize de oportunitate, cu atât mai mult cu cât, din interpretarea dispozițiilor legale anterior enunțate, rezultă că normele care reglementează instituția transferului au caracter supletiv și conferă doar o vocație în sensul arătat, fără a crea, în mod automat, un drept solicitantului.

În speță, intimatul a fost consecvent, în sensul în care, analizând cererea formulată în raport de motivele invocate și de criteriile prevăzute de art. 61

2

din Legea nr. 303/2004, a apreciat că, în concursul dintre cererile de transfer pentru Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași formulate de mai mulți procurori, din analiza concomitentă a acestora, în raport de criteriile personale și profesionale, urmare unei evaluări comparative și cumulate a unor atare cereri, nu este oportună admiterea celei formulate de contestator.

Sub aspectul conținutului hotărârii atacate, Înalta Curte reține că secția pentru procurori a analizat în mod efectiv toate motivele profesionale invocate de petent (din conținutul cererii de transfer înregistrată sub nr. x/14.10.2022 - dosarului - nerezultând invocarea unor motive personale), iar acestea au fost coroborate cu datele obiective privind situația posturilor unităților implicate în procedura de transfer, încărcătura pe schemă, la acel moment, precum, și cu avizele emise în cauză și vechimea efectivă în funcțiile de procuror.

Astfel, contrar celor evocate de contestator, aspectul existenței unei delegări anterioare nu a reprezentat un criteriu adăugat de intimat la lege, ci doar un element circumstanțial, menționat în avizele pozitive emise de Parchetul de pe lângă Tribunal Iași sub nr. x/2022, în privința d-nei procuror B. - dosarului și sub nr. x/2022 în privința d-nei procuror F. - dosarului, astfel încât intră sub umbrela criteriului reglementat de lit. a) a art. 61

2

din Legea nr. 303/2004. Mai mult, se reține că acest element nu a fost cel decisiv, ci a fost analizat de intimat în mod colateral și coroborat cu aspectele arătate mai sus, inclusiv cu cele indicate în avizul negativ nr. 3696/VI/1/2022 emis de Parchetul de pe lângă Tribunal Iași în privința contestatorului A. . Deși este adevărat că avizul emis în temeiul art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 are un rol consultativ, conform art. 61

2

lit. a) din Legea nr. 303/2004 motivele cuprinse în avizele consultative motivate sunt avute în vedere la soluționarea cererilor de transfer.

Contrar celor afirmate de contestator, intimatul CSM a analizat motivele avute în vedere de către emitentul avizului negativ nr. 3696/VI/1/2022, în cuprinsul căruia s-a arătat că formularea acestuia cu privire la cererea depusă de domnul procuror A. a avut în vedere următoarele aspecte:

- La sfârșitul lunii septembrie 2022 domnul procuror mai avea de soluționat un stoc mare de dosare, mai precis 758 de cauze;

- A manifestat dificultăți de integrare în colectiv și de gestionare a unor situații de criză;

- Nu a dobândit suficientă maturitate profesională pentru a-și desfășura activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunal Iași.

Din analiza cererii de chemare în judecată, dar și a răspunsului la întâmpinare, Înalta Curte observă că, în afară de afirmația din cuprinsul răspunsului la întâmpinare, conform căreia ar fi de notorietate buna relație de colegialitate și respect existentă între contestator și toți colegii procurori din cadrul parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, niciunul dintre celelalte aspecte indicate în avizul negativ nu a fost, în mod concret, contestat, nefiind afirmat nici faptul că numărul de dosare ar fi fost nereal, sau că nu ar fi avut dificultăți de gestionare a situațiilor de criză sau vreun argument care să vizeze maturitatea profesională a contestatorului.

Din cuprinsul actelor dosarului nu rezultă existența unor sentimentele de antipatie care să fi generat sus indicata motivare a avizului negativ acordat de Parchetul de pe lângă Tribunal Iași în privința domnului procuror A., elementele indicate în aviz intrând în sfera rolului conducătorilor unităților de parchet de exprimare, în mod consultativ, a elementelor pe care aceștia le apreciază relevante în gestionarea optimă a resurselor umane din cadrul parchetelor, cu relevanță inclusiv în materia transferului.

De asemenea, argumentele pe care contestatorul le evocă, privind efectele pe care detașarea colegelor sale ar fi produs-o din perspectiva elementului de comparație privind stocul de dosare, nu pot fi valorificate în sensul indicat de contestator, câtă vreme existența în fapt a unui atare stoc nu a fost combătută, iar chestiunea în discuție, fiind un argument indicat în justificarea avizului negativ, reprezintă, în temeiul art. 61

2

lit. a) din Legea nr. 303/2004, un element obiectiv de natură a influența comparația pe care intimatul este chemat să o efectueze între toate cererile de transfer ce vizează aceleași posturi vacante și din perspectiva tuturor elementelor relevante (privite în mod cumulat, iar nu departajate/separate pe categorii sau criterii).

Neîntemeiate sunt și argumentele contestatorului privind modul în care intimatul a interpretat și aplicat prevederile art. 61

2

lit. e) din Legea nr. 303/2004, referitoare la criteriul vechimii efective în funcția de procuror, câtă vreme, conform prevederilor art. 22 alin. (2) din O.U.G nr. 111/2010 perioada concediului pentru creșterea copilului constituie vechime în muncă și în serviciu, precum și în specialitate și se are în vedere la stabilirea drepturilor ce se acordă în raport cu acestea. După cum chiar contestatorul a indicat, raportul dintre noțiunea de "vechimea în funcție" și cea de "vechimea efectivă în funcție" este de tip întreg-parte, or prevederile art. 22 alin. (2) din O.U.G nr. 111/2010, prin utilizarea sintagmei "constituie vechime în serviciu", vizează noțiunea de întreg, nedistingând între cele două. În acest context, în aplicarea principiului "qui potest plus, potest minus", Înalta Curte apreciază că, în virtutea prevederilor sus indicate, perioada concediului de creștere copil constituie inclusiv vechime efectivă în funcție, astfel încât criteriul în discuție a fost corect aplicat de către intimat în analiza cererilor de transfer.

Nu se poate reține nici teza unei discriminări, opțiunea individuală a contestatorului de a nu uzita de dreptul la concediu de creștere copil (drept ce nu i-a fost afectat sau restricționat), ci de a opta doar pentru efectuarea concediului paternal, pe o durată de 15 zile, neputând fi valorificată spre a se clama, în planul analizării elementelor relevante transferului, existența unui tratament diferențiat.

Cât privește chestiunea criteriu