ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6338/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Călărași a pronunțat

sentința civilă nr. 330 din 31 martie 2006 prin care a respins contestația

formulată de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Călărași împotriva

dispoziției nr. 2654 din 8 iulie 2005 emisă de primarul municipiului Călărași.

La 20 noiembrie 2006 Camera de

Comerț, Industrie și Agricultură Călărași a cerut să fie repusă în termenele de

declarare și motivare a căii de atac împotriva sentinței de mai sus, a

calificat calea de atac drept recurs și a declarat recurs, pe care l-a motivat.

Prin decizia civilă nr. 168 din 15

martie 2007, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a definit drept

apel calea de atac prevăzută de lege pentru hotărârea primei instanțe, a

respins ca nefondată cererea de repunere în termenul de apel și a respins

apelul ca fiind tardiv declarat.

Instanța de apel a reținut în esență

că hotărârea primei instanțe a fost predată la data de 1 iunie 2006 de către

agentul procedural serviciului de registratură din cadrul apelantei cu

respectarea tuturor regulilor pretinse de lege.

A mai constatat curtea de apel că nu

constituie împrejurare mai presus de voința părții în înțelesul art. 103 alin.

(1) teza finală C. proc. civ. faptul că funcționara care a primit efectiv

hotărârea a arhivat-o la o altă societate comercială.

Camera de Comerț, Industrie și

Agricultură Călărași a declarat recurs, prin care, invocând cazul de casare

prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., a cerut casarea hotărârii atacate

și, pe cale de consecință, soluționarea fondului pricinii fie de către însăși

instanța de apel ori de către prima instanță.

Dezvoltând recursul, Camera de

Comerț, Industrie și Agricultură Călărași a susținut că instanța de apel a

examinat numai declarația pe proprie răspundere dată de „persoana care a recunoscut

și și-a asumat responsabilitatea faptei ei” fundamentându-și hotărârea în

exclusivitate pe baza acestui înscris, lăsând însă necercetate alte înscrisuri

depuse odată cu cererea de repunere în termen (contractul de muncă al acelei

persoane, dovezile referitoare la sediul recurentei), care erau de natură să

ateste că primitorul hotărârii de primă instanță nu era persoană îndreptățită a

primi corespondența.

Examinând recursul astfel motivat,

Înalta Curte constată cele ce succed.

Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., invocat de către recurentă, modificarea sau casarea unei hotărâri se

poate cere atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau

când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Susținerea recurentei în sensul că

hotărârea atacată este rezultatul nepronunțării instanței de apel asupra unor

dovezi administrate, hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, nu se încadrează

în nici una din ipotezele avute în vedere de către textul legal mai sus citat.

Simpla redare a dispozitivului și

considerentelor hotărârii recurate arată deplina concordanță dintre ele și că

motivarea deciziei explică întrutotul soluția dată apelului.

Aceleași susțineri nu se încadrează

însă în nici unul din celelalte cazuri de nelegalitate expres și limitativ

prevăzute prin art. 304 C. proc. civ., ele constituind motiv de recurs de sine

stătător în reglementarea fostului pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., caz

abrogat prin art. I pct. 111

1

din O.U.G. nr. 138/2000, punct

reintrodus ulterior prin art. I pct. 49 din Legea nr. 219/2005.

În raport cu asemenea stare

procesuală, recursul va fi respins potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Călărași împotriva deciziei nr. 168

din 15 martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 octombrie

2007.