ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1514/2013

Asupra recursului de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 950/ F din 5 noiembrie 2012, pronunțată în dosarul nr. 40252/3/2012 al Tribunalului București, secția I penală, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinței penale nr. 859 din 14 iulie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 14958/3/2005, formulată de petentul condamnat S.E., în prezent deținut în Penitenciarul Giurgiu. Pentru a se pronunța astfel, prima instanța a reținut, în esență, că prin adresa nr. 1378/III-6/2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București, înregistrată pe rolul instanței la data de 17 octombrie 2012 sub nr. 40252/3/2012, s-a înaintat Tribunalului București, secția I penală, cererea prin care petentul S.E.

a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 859 din 14 iulie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 14958/3/2005, concluzionându-se că cererea de revizuire este inadmisibilă. În motivarea cererii, revizuientul a invocat faptul că sentința penală nr. 859/2006 a Tribunalului București, secția I penală, minuta deciziei penale nr. 2423 din 09 iulie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, M.A.P.I. nr. 1123/2008, sunt falsificate de către un membru al completului de judecată, în complicitate cu C.M., cu scopul de a zădărnici executarea pedepsei de 13 ani închisoare aplicată acestuia. Tribunalul a mai constatat că petentul a mai invocat într-o cerere de revizuire anterioară faptul că sentința de condamnare și mandatul de executare al pedepsei este falsificat, iar prin sentința penală nr. 328/2011 a Tribunalului București, secția I penală, cererea a fost respinsă ca inadmisibilă.

S-a mai reținut de prima instanță că susținerile revizuientului exced cazurilor de revizuire limitativ prevăzute de art. 394 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea fiind o cale de atac extraordinară, de retractare, având drept scop îndreptarea erorilor judiciare și vizând hotărârile judecătorești definitive care conțin grave erori de fapt. Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 409/ A din 20 decembrie 2012, a respins, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul S.E. împotriva sentinței penale nr. 950 din 5 noiembrie 2012, pronunțată în dosarul nr. 40252/3/2012 al Tribunalului București, secția I penală, reținând că susținerile revizuientului nu se circumscriu cazurilor expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 394 C. proc.

pen. Împotriva sus-menționatei decizii a declarat recurs revizuientul S.E. invocând dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen. și susținând că a fost abuziv trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., întrucât nu există dovezi pentru comiterea faptei, în sensul că nu s-a efectuat expertiza contabilă pentru stabilirea prejudiciului real și nu s-au audiat martori. În raport de argumentele expuse a apreciat că pe această cale nu dorește prelungirea probatoriului, câtă vreme în cauză nu au fost administrate aceste mijloace de probă.

A mai arătat că în anul 2001 a cumpărat o casă, iar de 4 ani și 9 luni stă în pușcărie pe acte falsificate, precizând în acest sens că sentința penală prin care a fost achitat a fost scoasă de la mapa de sentințe, minuta pronunțată la Înalta Curte de Casație și Justiție a fost falsificată întrucât din doi inculpați s-a pronunțat numai pentru unul, iar mandatul său de executare este diferit de toate celelalte din penitenciar. Recursul este nefondat. Analizând decizia atacată, Înalta Curte constată că S.E. a fost condamnat prin sentința penală nr. 859/ F din 14 iulie 2006 a Tribunalului București, secția I penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2423 din 09 iulie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, la o pedeapsă rezultantă de 12 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen.

și două infracțiuni prevăzute de art. 25 raportat la art. 260 C. pen. Potrivit dispozițiilor art. 394 C. proc. pen., revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă poate fi cerută în unul din cazurile expres și limitativ prevăzute la alin. (1) lit. a) – e) din text. În cadrul situației de drept revizuirea întemeiată pe dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., este dublu condiționată, în sensul că presupune descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, iar faptele sau împrejurările noi pot dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare. Constituie fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță, în accepțiunea dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., și faptele sau împrejurările care nu au putut fi luate în considerare la soluționarea cauzei din lipsa posibilității dovedirii lor. Nu constituie fapte sau împrejurări noi, în sensul dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., apărările care au fost puse în discuție, analizate și lămurite prin probele administrate în ciclul procesual ordinar. (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, decizia nr. 953 din 10 martie 2011). Din interpretarea dispozițiilor art. 393 și art. 394 C. proc. pen., rezultă că revizuirea este un mijloc procesual prin folosirea căruia pot fi înlăturate erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, erori determinate de necunoașterea de către instanțele care au soluționat cauza a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu adevărul, împrejurări care să conducă la o hotărâre contrară primei hotărâri, de achitare sau încetare a procesului penal.

Așa după cum și instanța de apel a reținut, cererea de revizuire se soluționează în mai multe etape, prima dintre acestea fiind, conform art. 403 C. proc. pen., admiterea în principiu, etapă în care instanța verifică cererea de revizuire sub aspectul regularității sale, respectiv al îndeplinirii condițiilor în care poate fi exercitată referitor la hotărârile ce pot fi atacate, cazurile ce o justifică, titularii cererii, termenul de introducere. Această fază a admiterii în principiu privește examinarea admisibilității exercitării unui drept, iar nu o judecată asupra temeiniciei solicitării ce face obiectul exercitării acelui drept. Cum în etapa admiterii în principiu instanța nu se implică în niciun fel în verificarea fondului cauzei deduse judecății, soluția dată de aceasta nu poate fi decât de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire în cazul în care ea nu se întemeiază pe vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 394 C. proc.

pen. (a se vedea Înalta Curte de Casație și Justiție, Decizia nr. LX din 24 septembrie 2007). Or, în speță, susținerile revizuientului, nu se circumscriu cazurilor expres și limitativ prevăzute în textul de lege invocat. Mai mult decât atât, potrivit art. 403 alin. (3 1 ) C. proc. pen., cererile ulterioare de revizuire sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive și de apărări, iar cum prima instanță a constatat că petentul a mai invocat într-o cerere de revizuire anterioară faptul că sentința de condamnare și mandatul de executare al pedepsei este falsificat, iar prin sentința penală nr. 328/2011 a Tribunalului București, secția I penală, cererea a fost respinsă ca inadmisibilă, în mod just și această cerere a fost corect respinsă ca inadmisibilă de instanța de fond, care a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, menținută de instanța de control judiciar, prin respingerea, ca nefondat, a apelului declarat.

Cum în fața instanței de recurs, condamnatul nu a invocat nici un motiv pentru care cele două hotărâri să fie nelegale sau netemeinice, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge recursul, ca nefondat, menținându-se hotărârile atacate ca fiind legale. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat S.E. împotriva deciziei penale nr. 409/ A din 20 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 2 mai 2013.