ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1514/2013

Asupra recursului de

față ;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

950/ F din 5 noiembrie 2012, pronunțată în dosarul nr. 40252/3/2012 al

Tribunalului București, secția I penală, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea

de revizuire a sentinței penale nr. 859 din 14 iulie 2006 pronunțată de

Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 14958/3/2005, formulată

de petentul condamnat S.E., în prezent deținut în Penitenciarul Giurgiu.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanța a reținut, în esență, că prin adresa nr. 1378/III-6/2012

a Parchetului de pe lângă Tribunalul București, înregistrată pe rolul instanței

la data de 17 octombrie 2012 sub nr. 40252/3/2012, s-a înaintat Tribunalului

București, secția I penală, cererea prin care petentul S.E. a solicitat

revizuirea sentinței penale nr. 859 din 14 iulie 2006 pronunțată de Tribunalul

București, secția I penală, în dosarul nr. 14958/3/2005, concluzionându-se că

cererea de revizuire este inadmisibilă.

În motivarea cererii,

revizuientul a invocat faptul că sentința penală nr. 859/2006 a Tribunalului

București, secția I penală, minuta deciziei penale nr. 2423 din 09 iulie 2008 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, M.A.P.I. nr. 1123/2008, sunt falsificate

de către un membru al completului de judecată, în complicitate cu C.M., cu

scopul de a zădărnici executarea pedepsei de 13 ani închisoare aplicată

acestuia.

Tribunalul a mai

constatat că petentul a mai invocat într-o cerere de revizuire anterioară

faptul că sentința de condamnare și mandatul de executare al pedepsei este

falsificat, iar prin sentința penală nr. 328/2011 a Tribunalului București, secția

I penală, cererea a fost respinsă ca inadmisibilă.

S-a mai reținut de

prima instanță că susținerile revizuientului exced cazurilor de revizuire

limitativ prevăzute de art. 394 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea fiind o

cale de atac extraordinară, de retractare, având drept scop îndreptarea

erorilor judiciare și vizând hotărârile judecătorești definitive care conțin

grave erori de fapt.

Curtea de Apel

București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 409/ A din 20

decembrie 2012, a respins, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul S.E. împotriva

sentinței penale nr. 950 din 5 noiembrie 2012, pronunțată în dosarul nr. 40252/3/2012

al Tribunalului București, secția I penală, reținând că susținerile

revizuientului nu se circumscriu cazurilor expres și limitativ prevăzute de

dispozițiile art. 394 C. proc. pen.

Împotriva

sus-menționatei decizii a declarat recurs revizuientul S.E. invocând

dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen. și susținând că a fost abuziv

trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin.

(1), (2) și (5) C. pen., întrucât nu există dovezi pentru comiterea faptei, în

sensul că nu s-a efectuat expertiza contabilă pentru stabilirea prejudiciului

real și nu s-au audiat martori.

În raport de

argumentele expuse a apreciat că pe această cale nu dorește prelungirea

probatoriului, câtă vreme în cauză nu au fost administrate aceste mijloace de

probă.

A mai arătat că în

anul 2001 a cumpărat o casă, iar de 4 ani și 9 luni stă în pușcărie pe acte

falsificate, precizând în acest sens că sentința penală prin care a fost

achitat a fost scoasă de la mapa de sentințe, minuta pronunțată la Înalta Curte

de Casație și Justiție a fost falsificată întrucât din doi inculpați s-a

pronunțat numai pentru unul, iar mandatul său de executare este diferit de

toate celelalte din penitenciar.

Recursul este

nefondat.

Analizând decizia

atacată, Înalta Curte constată că S.E. a fost condamnat prin sentința penală nr.

859/ F din 14 iulie 2006 a Tribunalului București, secția I penală, rămasă

definitivă prin decizia penală nr. 2423 din 09 iulie 2008 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, la o pedeapsă rezultantă de 12 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (3)

și (5) C. pen. și două infracțiuni prevăzute de art. 25 raportat la art. 260 C.

pen.

Potrivit

dispozițiilor art. 394 C. proc. pen., revizuirea unei hotărâri rămasă

definitivă poate fi cerută în unul din cazurile expres și limitativ prevăzute

la alin. (1) lit. a) – e) din text.

În cadrul situației

de drept revizuirea întemeiată pe dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C.

proc. pen., este dublu condiționată, în sensul că presupune descoperirea unor

fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea

cauzei, iar faptele sau împrejurările noi pot dovedi netemeinicia hotărârii de

achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.

Constituie fapte sau

împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță, în accepțiunea dispozițiilor art.

394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., și faptele sau împrejurările care nu au

putut fi luate în considerare la soluționarea cauzei din lipsa posibilității

dovedirii lor.

Nu constituie fapte

sau împrejurări noi, în sensul dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C.

proc. pen., apărările care au fost puse în discuție, analizate și lămurite prin

probele administrate în ciclul procesual ordinar. (Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală, decizia nr. 953 din 10 martie 2011).

Din interpretarea

dispozițiilor art. 393 și art. 394 C. proc. pen., rezultă că revizuirea este un

mijloc procesual prin folosirea căruia pot fi înlăturate erorile judiciare cu

privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, erori

determinate de necunoașterea de către instanțele care au soluționat cauza a

unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu adevărul,

împrejurări care să conducă la o hotărâre contrară primei hotărâri, de achitare

sau încetare a procesului penal.

Așa după cum și

instanța de apel a reținut, cererea de revizuire se soluționează în mai multe

etape, prima dintre acestea fiind, conform art. 403 C. proc. pen., admiterea în

principiu, etapă în care instanța verifică cererea de revizuire sub aspectul

regularității sale, respectiv al îndeplinirii condițiilor în care poate fi

exercitată referitor la hotărârile ce pot fi atacate, cazurile ce o justifică,

titularii cererii, termenul de introducere.

Această fază a

admiterii în principiu privește examinarea admisibilității exercitării unui

drept, iar nu o judecată asupra temeiniciei solicitării ce face obiectul

exercitării acelui drept.

Cum în etapa admiterii

în principiu instanța nu se implică în niciun fel în verificarea fondului

cauzei deduse judecății, soluția dată de aceasta nu poate fi decât de

respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire în cazul în care ea nu se

întemeiază pe vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 394 C. proc. pen. (a se

vedea Înalta Curte de Casație și Justiție, Decizia nr. LX din 24 septembrie 2007).

Or, în speță, susținerile revizuientului, nu se circumscriu cazurilor expres și

limitativ prevăzute în textul de lege invocat.

Mai mult decât atât,

potrivit art. 403 alin. (3

1

) C. proc. pen., cererile ulterioare de

revizuire sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei legal,

de motive și de apărări, iar cum prima instanță a constatat că petentul a mai

invocat într-o cerere de revizuire anterioară faptul că sentința de condamnare

și mandatul de executare al pedepsei este falsificat, iar prin sentința penală nr.

328/2011 a Tribunalului București, secția I penală, cererea a fost respinsă ca

inadmisibilă, în mod just și această cerere a fost corect respinsă ca inadmisibilă

de instanța de fond, care a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, menținută

de instanța de control judiciar, prin respingerea, ca nefondat, a apelului

declarat.

Cum în fața instanței

de recurs, condamnatul nu a invocat nici un motiv pentru care cele două hotărâri

să fie nelegale sau netemeinice, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct.

1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge recursul, ca nefondat, menținându-se

hotărârile atacate ca fiind legale.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

revizuentul condamnat S.E. împotriva deciziei penale nr. 409/ A din 20

decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul revizuent condamnat la

plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200

lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 2 mai 2013.