ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1429/2013

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 724/F din data de 23 octombrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 37591/3/2012, Tribunalul București, secția a II-a penală, în temeiul art. 403 C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Sentinței penale nr. 1336/2008 a aceleiași instanțe (rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3272/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), formulată de revizuentul condamnat P.F. (deținut în Penitenciarul Rahova) și l-a obligat pe acesta, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la plata sumei de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul, care a examinat cauza în Camera de Consiliu, fără citarea părților și fără participarea procurorului, potrivit art. 403 alin. (1) C. proc.

pen., a constatat că, prin cererea înregistrată pe rolul său la data de 22 mai 2012, condamnatul P.F. a solicitat revizuirea hotărârii anterior menționate, pe motiv că pedeapsa de 7 de ani închisoare este prea mare în raport cu fapta săvârșită și cu împrejurarea că a recunoscut comiterea acesteia, solicitând reducerea acelei pedepse cu o treime, conform art. 320 1 C. proc. pen. Tribunalul a apreciat inadmisibilă cererea dedusă judecății, în considerarea următoarelor argumente: Revizuirea a fost concepută ca o cale extraordinară de atac, cu un obiectiv precis determinat: înlăturarea erorii judiciare săvârșite de către instanța de judecată care a pronunțat hotărârea supusă revizuirii.

Eroarea judiciară, constând în reținerea de către instanța de judecată a unei stări de fapt care nu corespunde adevărului, poate proveni din următoarele cauze: necunoașterea unor fapte sau împrejurări esențiale; folosirea unor probe denaturate (prin mijlocirea unor activități infracționale); corupția organelor judiciare care au cercetat sau judecat cauza; existența unor hotărâri contradictorii (inconciliabile).

Referitor la cazurile de revizuire, legea procesual penală face distincție, pe de o parte, între cazul de revizuire care constă în descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de către instanță la soluționarea cauzei [prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a)], cazurile de revizuire care constau în denaturarea unor elemente de probă, prin mijlocirea unor activități infracționale [prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. b) și c)] și cazul de revizuire care constă în reaua-credință (corupția) organelor judiciare care au cercetat sau judecat cauza [prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. d)]. Cazul de la lit. a) constituie motiv de revizuire numai dacă, pe baza faptelor sau împrejurărilor noi, se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.

Cazurile de la lit. b), c) și d) constituie motive de revizuire dacă au dus la pronunțarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice. Potrivit cazului de la lit. e), toate hotărârile care nu se pot concilia sunt supuse revizuirii. În speță, prin Sentința penală nr. 1336/F din data de 11 noiembrie 2008, Tribunalul București, secția a II-a penală, a hotărât condamnarea inculpatului P.F., în temeiul art. 215 1 alin. (1) și (2) cu aplic. art. 41 alin. (2) și art. 75 lit. a) C. pen., la pedepsele de 12 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., fiind dedusă reținerea din data de 27/28 februarie 2001. S-a făcut aplicarea art. 71 rap. la art. 64 lit. a) și b) C. pen.

în temeiul art. 14 și art. 346 C. proc. pen., inculpatul P.F. și inculpata F.M. (condamnată și ea la aceleași pedepse) au fost obligați, în solidar, la plata sumei de 1.213.431,57 lei către partea civilă B.I.R., prin lichidator judiciar R.V.A.I.S. SPRL. În apel, prin Decizia penală nr. 146/A din data de 16 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a fost desființată, în parte, sentința penală anterior menționată și, în temeiul art. 215 1 alin. (1) și (2) cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a), art. 74 lit. a) și art. 76 lit. a) C. pen., inculpații P.F. și F.M. au fost condamnați la pedepsele de 5 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 rap. la art. 64 lit. a) și b) C. pen. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate. În recurs, prin Decizia nr. 3272 din data de 27 septembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a majorat pedeapsa principală aplicată fiecărui inculpat la 8 ani închisoare și a înlăturat, din conținutul pedepsei accesorii, interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 lit. a) teza I C. pen., menținând celelalte dispoziții ale deciziei penale atacate. S-a reținut că, la data de 22 februarie 2001, reprezentanții legali ai B.I.R. au depus o plângere penală împotriva inculpaților P.F., F.M. și M.S., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 248, art. 215 1 și art. 249 C. pen.

în perioada 01 noiembrie 1997 - 20 iulie 1999, inculpatul P.F. a deținut funcția de director al Sucursalei Sf. Dimitrie din cadrul băncii, având ca principală atribuție de serviciu coordonarea activității acelei sucursale și a unităților din subordine, din punct de vedere financiar, economic și administrativ. În sarcina inculpaților P.F. și F.M., s-a reținut că, în perioada 02 septembrie 1998 - 19 martie 1999, au cauzat băncii un prejudiciu în cuantum de 4.708.763.135 lei (ROL), prin acordarea de credite "aparente" și emiterea unor ordine de plată către terți, fără existența disponibilului în cont, pentru un număr de șase societăți comerciale, reprezentate în fapt de inculpatul M.S., fără a se respecta normele și procedurile bancare și fără existența unor garanții și documente necesare acordării creditelor.

Din economia dispozițiilor art. 393 și art. 394 C. proc. pen., rezultă caracterul revizuirii, de cale extraordinară de atac, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, din cauza necunoașterii de către instanță a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea și cu adevărul. Din aceleași dispoziții, rezultă, concomitent, că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârii în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt și de a reabilita judecătorește pe cel condamnat pe nedrept. Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile menționate în art. 393 C. proc.

pen. și se poate întemeia numai pe cauzele prevăzute în art. 394 alin. (1) din același cod, singurele apte să provoace o reexaminare în fapt a cauzei. O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situații, privitoare la nerespectarea unor condiții formale de desfășurare a judecății sau la raționamente jurisdicționale eronate, este exclusă, în raport cu dispozițiile procesuale anterior menționate, dar și cu principiul statuat prin art. 129 din Constituție, potrivit căruia părțile interesate, care își legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condițiile legii. Cu privire la motivele invocate de revizuent, în sensul că, printr-o altă sentință penală, s-au anulat înscrisurile falsificate, respectiv biletele la ordin și ordinele de plată care au constituit materialul probator în cauză și că el nu cunoștea intenția inculpatului M.S.

de a frauda banca, Tribunalul a apreciat că nu se circumscriu prevederilor art. 394 alin. (1) C. proc. pen., care cuprind enunțiativ și limitativ cazurile legale de revizuire. Operația de anulare a înscrisurilor falsificate este un act de justiție firesc, care, pe lângă pedeapsa principală aplicată, tinde la restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii, prin reinstaurarea ordinii de drept și înlăturarea din circuitul civil a documentelor falsificate și folosite de inculpați în activitatea infracțională. De asemenea, faptul că revizuentul P.F. nu a avut cunoștință de intențiile sau de activitatea infracțională a condamnatului M.S. ține strict de încadrarea juridică a faptei și de individualizarea judiciară a pedepsei aplicate, acestea fiind aspecte asupra cărora atât instanța de fond, cât și instanțele ierarhic superioare s-au pronunțat deja.

În speță, revizuentul nu a invocat elemente de fapt noi, cu caracter informativ, ci a solicitat reanalizarea aceleiași situații de fapt care a fost avută în vedere și de către instanțele care s-au pronunțat anterior. Or, este inadmisibil să se obțină, pe calea revizuirii, o prelungire a probațiunii pentru fapte deja cunoscute și verificate de către instanțele care au soluționat cauza. Analiza coroborată a dispozițiilor procesuale anterior menționate impune concluziile condiționării examinării temeiniciei hotărârii atacate de exercitarea cererii de revizuire în condițiile legii și respingerii, ca inadmisibilă, a unei astfel de cereri, în situația exprimării de către partea interesată a unei simple nemulțumiri cu privire la hotărârea a cărei retractare se cere sau în aceea a afirmării generice a nelegalității și netemeiniciei acesteia, pentru motive neîncadrabile în dispozițiile respective.

Tribunalul a mai constatat că, prin cererea cu care a fost sesizat, s-a solicitat revizuirea hotărârii de condamnare și sub aspectul laturii civile, în ceea ce privește cuantumul sumei la plata căreia revizuentul a fost obligat, în solidar cu inculpata F.M., pe motiv că ar exista două sentințe definitive, prin care trei inculpați sunt obligați la plata aceleiași sume de bani. Referitor la acest motiv, Tribunalul a apreciat că este nefondat, având în vedere că, în cuprinsul hotărârii a cărei revizuire se solicită (Sentința penală nr. 1336/2008, definitivă prin Decizia penală nr. 3272 din 27 septembrie 2011), se face referire la disjungerea cauzei privind pe inculpații P.F. și F.M. de cauza privindu-l pe inculpatul M.S., care a fost judecată prin Sentința penală nr. 1133/2004 a Tribunalul București, secția I penală, (rămasă definitivă prin neapelare la data de 21 ianuarie 2005), în sensul condamnării acestuia pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 26 rap.

la art. 215 1 alin. (1) și (2) C. pen., art. 282 alin. (1) și (2) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 215 alin. (1) și (2) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. Împotriva acestei sentințe, a declarat apel în termenul legal (la data de 30 octombrie 2012) revizuentul P.F.

Cererea de apel (inițial nemotivată în scris) a fost înaintată de Tribunal și înregistrată pe rolul acestei Curți la data de 06 noiembrie 2012. Prin motivele scrise de apel depuse la data de 28 noiembrie 2012, susținute întocmai cu ocazia dezbaterilor de la termenul din data de 03 decembrie 2012 (consemnate în încheierea de amânare a pronunțării), revizuentul apelant, care a beneficiat de asistența juridică a apărătorului său ales, pe de o parte, a invocat greșita reținere de către prima instanță a motivelor pe care s-a întemeiat cererea sa de revizuire, iar, pe de altă parte, a reiterat susținerea privind incidența în speță a cazurilor de revizuire prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. c) și e) C. proc.

pen., pe motiv că hotărârea definitivă prin care a fost condamnat s-a întemeiat pe înscrisuri (ordine de plată și bilete la ordin) declarate false printr-o altă hotărâre definitivă, pronunțată tot de o instanță penală și respectiv pe motiv că cele două hotărâri sunt inconciliabile, pe latură civilă, întrucât au fost acordate, de două ori, aceleiași părți civile, despăgubiri în sume aproape identice, la care au fost obligați, în mod separat, trei inculpați. În raport cu aceste motive, revizuentul apelant a solicitat desființarea în întregime a sentinței penale atacate și, în rejudecarea cauzei de către instanța de apel, admiterea în principiu a cererii de revizuire, suspendarea executării hotărârii definitive supuse revizuirii, constatarea existenței unei erori de fapt la pronunțarea acesteia și achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap.

la art. 10 lit. d) C. proc. pen. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate, precum și din oficiu, potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele cauzei deduse judecății, Curtea a constatat că apelul cu care a fost sesizată este nefondat, pentru considerentele care se vor arăta în cele ce urmează: Prin Rechizitoriul nr. 76/P/2001 din data de 10 mai 2002 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P.F., pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată [prevăzută de art. 215 1 alin. (1) și (2) cu aplic. art. 41 alin. (2) și art. 75 lit. a) C. pen.], a inculpatului M.S., pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la delapidare cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată [prevăzută de art. 26 rap.

la art. 215 1 alin. (1) și (2) cu aplic. art. 41 alin. (2) și art. 75 lit. a) C. pen.], de fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată [prevăzută de art. 288 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.] și de uz de fals, în formă continuată [prevăzută de art. 291 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.] și a inculpatei F.M., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la delapidare cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată [prevăzută de art. 26 rap. la art. 215 1 alin. (1) și (2) cu aplic. art. 41 alin. (2) și art. 75 lit. a) C. pen.].

Prin încheierea din data de 13 septembrie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 2919/2002, Tribunalul București, secția I penală, a dispus disjungerea cauzei, în ceea ce îl privește pe inculpatul M.S., iar, ulterior, prin Sentința penală nr. 1133/F din data de 15 septembrie 2004, pronunțată în același dosar și rămasă definitivă prin neapelare la data de 21 ianuarie 2005, a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina acestuia din infracțiunile menționate în rechizitoriu în infracțiunile de complicitate la delapidare cu consecințe deosebit de grave [prevăzută de art. 26 rap. la art. 215 1 alin. (1) și (2) C. pen.], falsificare de monede sau de alte valori, în formă continuată [prevăzută de art. 282 alin. (1) și (2) cu aplic.

art. 41 alin. (2) C. pen.] și înșelăciune, în formă continuată [prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.], pentru care l-a condamnat pe inculpatul respectiv la pedepsele principale de 12 ani închisoare, 5 ani închisoare și respectiv 5 ani închisoare, stabilind, în urma contopirii acestora, să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 12 ani închisoare. Prin aceeași sentință, în temeiul art. 14 rap. la art. 346 C. proc. pen., inculpatul M.S. a fost obligat la plata sumei de 11.934.315.567 lei (ROL), cu titlu de despăgubiri, către partea civilă B.I.R. (prin lichidator SC R.V.A. SA), iar, în temeiul art. 348 C. proc. pen., s-a dispus anularea înscrisurilor falsificate de acesta (constând în bilete la ordin și ordine de plată).

În privința inculpaților P.F. și F.M., judecarea cauzei a continuat, mai întâi, în Dosarul nr. 5048/2004 al Tribunalului București, secția I penală (în care a fost pronunțată Sentința penală nr. 361/F din data de 18 martie 2005, care a fost desființată, în întregime, prin Decizia penală nr. 828/A din data de 27 octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță), iar, apoi, în Dosarul nr. 42377/3/2005 al Tribunalului București, secția a II-a penală, în care, prin Sentința penală nr. 1336/F din data de 11 noiembrie 2008, s-a dispus condamnarea celor doi inculpați, pentru infracțiunile menționate în rechizitoriu, la pedeapsa principală de câte 12 ani închisoare fiecare.

Prin aceeași sentință, în temeiul art. 14 rap. la art. 346 C. proc. pen., cei doi inculpați au fost obligați, în solidar, la plata sumei de 1.213.431,57 lei (RON), cu titlu de despăgubiri, către partea civilă B.I.R. (prin lichidator R.V.A.I.S. SPRL).

În căile de atac promovate împotriva sentinței de condamnare, prin Decizia penală nr. 146/A din data de 16 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a redus pedeapsa principală aplicată fiecăruia dintre cei doi inculpați la câte 5 ani închisoare, prin reținerea în favoarea acestora a circumstanței atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) din C. pen., menținând celelalte dispoziții ale sentinței respective, iar, prin Decizia nr. 3272 din data de 27 septembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a majorat pedeapsa principală stabilită de către instanța de apel, în cazul fiecărui inculpat, la câte 8 ani închisoare și a modificat conținutul pedepsei accesorii, menținând, la rândul său, toate celelalte dispoziții din hotărârea de condamnare.

Analiza considerentelor deciziilor pronunțate în căile ordinare de atac au relevat că, dacă în apel inculpatul P.F. a invocat, pe lângă nelegala sesizare a instanței de judecată, și apărări de fond (cu privire la încadrarea juridică a faptei și la temeinicia acuzației), solicitând achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., în recurs acesta a criticat numai individualizarea pedepsei aplicate, solicitând stabilirea ei la o durată care să permită suspendarea sub supraveghere a executării sale, conform art. 86 1 C. pen. De asemenea, analiza considerentelor acelorași decizii, dar și ale sentinței primei instanțe, a relevat că atât instanța de fond, cât și instanțele de control judiciar ordinar au avut cunoștință de hotărârea definitivă prin care s-a dispus condamnarea inculpatului M.S., pe care au menționat-o în hotărârile lor.

Pornind de la aceste premise, Curtea a constatat, în speță, cu privire la prima critică a revizuentului apelant, că prima instanță, deși în partea introductivă a considerentelor sentinței pronunțate a făcut referire la un motiv străin de cele pe care se întemeiază cererea de revizuire dedusă judecății (cel mai probabil ca urmare a unei erori materiale), ulterior a analizat ambele motive invocate în susținerea acelei cereri și a prezentat argumentele în considerarea cărora a apreciat că acestea nu se încadrează în cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. c) și e) C. proc. pen. Referitor la motivele respective, Curtea a constatat, asemenea primei instanțe, că acestea nu pot constitui fundament pentru admiterea în principiu a căii extraordinare de atac promovate, întrucât, într-adevăr, ele nu se încadrează în cazurile de revizuire invocate.

În acest sens, Curtea a menționat că, potrivit art. 394 alin. (1) lit. c) și alin. (3) C. proc. pen., revizuirea unei hotărâri penale definitive poate fi cerută atunci când un înscris care a servit ca temei al acelei hotărâri a fost declarat fals, iar reținerea înscrisului respectiv, ca mijloc de probă în procesul penal, a condus la pronunțarea de către instanță a unei hotărâri nelegale sau netemeinice, adică la rezolvarea greșită a fondului cauzei, întrucât acel înscris a furnizat informații nereale cu privire la existența faptei, la identitatea și vinovăția făptuitorului sau la individualizarea pedepsei aplicate acestuia. De asemenea, conform art. 395 alin. (1) și (2) C. proc.

pen., situația pe care se întemeiază cazul de revizuire analizat (caracterul fals al unui înscris) trebuie dovedită printr-o hotărâre a instanței sau prin ordonanța procurorului ori, dacă organele judiciare anterior menționate nu au putut examina fondul acelei situații, aceasta se constată chiar în procedura de revizuire. Interpretarea coroborată a dispozițiilor legale anterior menționate a condus la concluzia că, pentru a constitui temei de revizuire a unei hotărâri penale, declararea ca fals a unui înscris ce a servit ca mijloc de probă la pronunțarea acesteia trebuie să se fi realizat ulterior rămânerii ei definitive sau, în cazul când acea declarare s-a realizat anterior, ea să nu fi fost cunoscută instanței care a pronunțat hotărârea definitivă, întrucât, în caz contrar, acea instanță trebuia să înlăture ea înscrisul respectiv dintre mijloacele de probă avute în vedere la soluționarea fondului cauzei.

Or, în speță, înscrisurile la care se face referire în cererea de revizuire dedusă judecății au fost anulate, printr-o hotărâre definitivă, în temeiul art. 348 C. proc. pen., pe motivul falsificării lor de către un coinculpat (condamnat pentru infracțiunea de falsificare de monede sau de alte valori), anterior pronunțării hotărârii de condamnare a revizuentului apelant, iar acea împrejurare, deși nu a fost analizată în mod explicit, a fost cunoscută, cu certitudine, de către toate instanțele care s-au pronunțat pe fondul cauzei (în primă instanță și în cele două căi ordinare de atac), fără a fi considerată însă, prin prisma întregului probatoriu administrat, o cauză de înlăturare a răspunderii penale a acestuia, în condițiile în care un astfel de motiv trebuia examinat și din oficiu de către toate acele instanțe, chiar în lipsa invocării lui de către inculpatul P.F.

(care, niciodată, nu a făcut referire, în apărarea sa, la împrejurarea în discuție, deși, în mod evident, hotărârea de condamnare a inculpatului M.S., trimis în judecată împreună cu el, îi era și lui cunoscută). Mai mult, astfel cum, în mod corect, a evidențiat și prima instanță, anularea acelor înscrisuri este consecința legală, impusă de dispozițiile imperative ale art. 348 C. proc. pen., a condamnării inculpatului M.S. pentru o infracțiune de fals (în legătură cu mai multe bilete la ordin și ordine de plată), în timp ce inculpatul P.F.

(în prezent revizuent) a fost condamnat pentru o infracțiune contra patrimoniului băncii în care a deținut funcția de director al unei sucursale, respectiv pentru infracțiunea de delapidare, care presupune alte elemente constitutive, reținându-se că, prin eludarea normelor băncii, a dispus alimentarea conturilor firmelor aparținând primului inculpat (considerat complice și condamnat ca atare) cu sume provenite din fondul de creditare al sucursalei pe care o conducea, creând aparența acordării unor credite pentru care nu erau îndeplinite condițiile legale și nu erau depuse garanțiile necesare, fapta fiind săvârșită în modalitatea traficării de bani în interesul altuia. Referitor la cel de-al doilea caz de revizuire invocat, Curtea constată că acesta presupune, potrivit art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc.

pen., existența a două sau mai multor hotărâri judecătorești definitive care nu se pot concilia, situație care nu există în speță, întrucât dispozițiile, pe latură civilă, ale Sentințelor penale nr. 1133/2004 a Tribunalului București, secția I penală, și respectiv nr. 1336/2008 a Tribunalului București, secția a II-a penală, nu sunt inconciliabile, astfel cum, în mod eronat, a susținut revizuentul apelant. Față de toate considerentele anterior expuse, întrucât, asemenea primei instanțe, s-a reținut că motivele susținute de revizuentul apelant nu se încadrează în cazurile de revizuire invocate de acesta, astfel cum sunt prevăzute în art. 394 alin. (1) lit. c) și e) C. proc.

pen., Curtea, având în vedere și Decizia nr. LX/2007 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, a constatat că, într-adevăr, cererea de revizuire dedusă judecății este inadmisibilă, fiind împiedicată astfel, potrivit art. 403 alin. (1) și (3) C. proc. pen., admiterea ei în principiu, iar, pe cale de consecință, și rejudecarea pe fond a cauzei și suspendarea executării hotărârii definitive de condamnare (solicitate de revizuentul apelant), întrucât, conform art. 404 alin. (1) din același cod, aceste măsuri pot fi dispuse numai după admiterea în principiu a unei asemenea cereri. Drept urmare, deoarece sentința penală atacată este legală și temeinică, neconstatându-se, nici din oficiu, motive de desființare a acesteia, s-a impus respingerea, ca nefondat, a apelului declarat în cauză, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. Împotriva acestei decizii condamnatul revizuent a declarat recurs, în termen legal, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei respingeri a cererii, reiterând motivele din cererea introductivă și apel. Examinând recursul declarat de condamnatul revizuent prin prisma cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Cazurile de revizuire sunt prevăzute strict și limitativ de dispozițiile art. 394 C. proc.

pen., acestea vizând descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, în cauza a cărei revizuire se cere, de către un martor, un expert sau un interpret; declararea ca fiind fals a unui înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere, sau un membru al completului de judecată, procurorul și persoana care a efectuat acte de cercetare penală să fi comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia. În cauză, susținerea condamnatului privind incidența în speță a cazurilor de revizuire prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. c) și e) C. proc.

pen., pe motiv că hotărârea definitivă prin care a fost condamnat s-a întemeiat pe înscrisuri (ordine de plată și bilete la ordin) declarate false printr-o altă hotărâre definitivă, pronunțată tot de o instanță penală și respectiv pe motiv că cele două hotărâri sunt inconciliabile, pe latură civilă, întrucât au fost acordate, de două ori, aceleiași părți civile, despăgubiri în sume aproape identice, la care au fost obligați, în mod separat, trei inculpați, nu poate fi examinată în calea extraordinară de atac a revizuirii deoarece, pe de o parte, aspectele invocate ce țin de fondul cauzei nu constituie un fapt sau o împrejurare ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, conform art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen. iar, pe de altă parte, (caracterul fals al unui înscris) trebuie dovedită printr-o hotărâre a instanței sau prin ordonanța procurorului, potrivit dispozițiilor art. 395 alin. (1) din același cod. Excepția prevăzută de art. 395 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că situațiile care constituie cazuri de revizuire se constată în procedura de revizuire, se referă doar la ipoteza în care instanțele judecătorești sau procurorul nu pot sau nu au putut examina fondul cauzei, ceea ce nu este cazul în speță, în sentința de condamnare s-a făcut vorbire despre acele înscrisuri, iar la soluționarea cauzei în care a fost condamnat petentul, acesta nu a invocat această critică, de asemenea înscrisul declarat ca fiind fals, nu a servit ca temei al hotărârii de condamnare a cărei revizuire se cere.

Totodată, nici cel de-al doilea caz de revizuire invocat, respectiv prev. de art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., nu are incidență în cauză, întrucât la stabilirea prejudiciului, a fost avut în vedere raportul de expertiză contabilă întocmit în faza de urmărire penală, iar, la pronunțarea ultimei hotărâri, s-a ținut seama de raportul de expertiză contabilă întocmit în cursul judecății (care a actualizat la zi valoarea acelui prejudiciu), este conformă cu dispozițiile art. 1003 C. civ.

(în reglementarea în vigoare la data faptelor), potrivit cărora toți inculpații (participanți la săvârșirea unei fapte ilicite) sunt ținuți solidar la plata despăgubirii către persoana prejudiciată, ceea ce presupune că fiecare dintre ei poate fi obligat la suportarea întregii despăgubiri, urmând ca, în cazul plății integrale, inculpatul care face această plată să aibă deschisă calea unei acțiuni în regres împotriva celorlalți inculpați, pentru suma corespunzătoare părții din pagubă ce a fost cauzată prin contribuția fiecăruia. Totodată, plata întregii despăgubiri de către unul dintre inculpați stinge obligația tuturor, astfel încât, contrar celor susținute de revizuent, partea civilă nu poate beneficia de o plată dublă, conform celor două sentințe, astfel cum în mod corect a reținut instanța de apel.

Pentru aceste considerente, cum aspectele invocate nu se încadrează în cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen., văzând și prevederile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul revizuentului condamnat, pe care îl va obliga la cheltuieli judiciare către stat, în baza prev. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul condamnat P.F. împotriva Deciziei penale nr. 347/A din 10 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I-a penală. Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 aprilie 2013. Procesat de GGC - GV