ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2458/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 11830 din 30 septembrie 2008 Judecătoria Timișoara a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, secția comercială, reținând că sunt incidente dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., având în vedere calitatea de comerciant a pârâtei (regie autonomă) și prezumția de comercialitate instituită de art. 4 C. com., aplicabilă și în privința faptelor ilicite. Prin sentința civilă nr. 1184/P/I din 16 decembrie 2008 Tribunalul Timiș, secția comercială, a admis, la rândul său, excepția necompetenței materiale, declinând pricina Judecătoriei Timișoara, apreciind că pentru a fi de competența sa, pe lângă criteriul valoric, litigiul trebuie să aibă natură comercială; or, față de obiectul cauzei, nu se poate reține că natura sa juridică ar fi una comercială.

Împotriva sentinței tribunalului a declarat recurs pârâta, solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii excepției de necompetență. Prin Decizia civilă nr. 441 din 17 martie 2009 Curtea de Apel Timișoara, reținând calitatea de comerciant a pârâtei, precum și prevederile art. 4 C. com., a apreciat că prezenta cauză este una comercială și, în consecință, a admis recursul, modificând hotărârea primei instanțe, în sensul respingerii excepției de necompetență materială a Tribunalului Timiș, secția comercială, pricina fiind reînregistrată la tribunal sub Dosar nr. 938.1/325/2008. Prin sentința civilă nr. 1014/P/I din 13 octombrie 2009 Tribunalul Timiș, secția comercială, a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanta SC X.O.C.

SRL Timișoara în contradictoriu cu pârâta R.N.P.R., Direcția Silvică Timiș având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 179.335 lei, reprezentând pagubă cauzată de animalele sălbatice prin distrugerea recoltelor de porumb. La termenul din 7 octombrie 2009 prima instanță a pus în discuție excepția lipsei procedurii concilierii, invocată de pârâtă în fața Judecătoriei Timișoara. Plecând de la dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și a celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, Tribunalul a analizat cu prioritate excepția menționată, reținând că, în speță, urmare a admiterii recursului de către Curtea de Apel Timișoara, s-a stabilit, cu caracter irevocabil, că natura prezentului demers judiciar este una comercială, nu civilă, supusă, deci, jurisdicției comerciale a Tribunalului.

Așa fiind, devin incidente prevederile art. 720 din același cod, care statuează că în procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte. Altfel spus, în cazul litigiilor evaluabile în bani, reclamantul trebuie să urmeze o procedură prealabilă, a concilierii, în scopul de a rezolva litigiul fără concursul instanței de judecată. Cum, în prezentul dosar, societatea reclamantă nu a făcut dovada inițierii procedurii de conciliere, iar potrivit art. 109 alin. (2) din cod sesizarea tribunalului putea fi făcută numai după parcurgerea procedurii reglementată de art. 721 1 și urmat., acțiunea a fost respinsă ca inadmisibilă.

Împotriva sentinței civile de mai sus, a declarat recurs, care a fost recalificat ca fiind apel, reclamanta SC X.O.C. SRL Timișoara, solicitând, în principal, casarea în tot a hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar în subsidiar, modificarea ei în tot, în sensul admiterii cererii sale de chemare în judecată ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată. Prin Decizia nr. 6 de la 12 ianuarie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, a admis apelul declarat de reclamanta SC X.O.C. SRL, a desființat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe, reținând că în mod greșit judecătorul fondului a considerat că în speță acțiunea societății reclamante este inadmisibilă întrucât partea nu ar fi respectat procedura de conciliere directă impusă de dispozițiile art. 720 C. proc.

civ., ceea ce constituie un fine de neprimire a cererii de chemare în judecată, raportat la art. 109 alin. (2) din același cod. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta R.N.P.R. - Direcția Silvică Timiș, solicitând admiterea recursului și, pe fond, rejudecând cauza, respingerea acțiunii ca prematur introdusă. Motivele de nelegalitate invocate sunt cele prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs pârâta a arătat că procedura concilierii directe fiind o procedură prealabilă, ea trebuie făcută înainte de introducerea cererii de chemare în judecată și nu în cursul judecății, legea nepermițând ca actele prealabile să fie îndeplinite în cursul judecății.

Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Natura comercială a pricinii a fost stabilită la data de 17 martie 2009 prin Decizia nr. 441 din 17 martie 2009 a Curții de Apel Timișoara prin care a fost admis recursul pârâtei împotriva sentinței civile nr. 1184/P/I din 16 decembrie 2008 a Tribunalului Timiș, sentința de declinare fiind modificată în tot, în sensul respingerii excepției de necompetență materială a tribunalului. Ulterior pronunțării acestei hotărâri și anterior înregistrării pe rolul Tribunalului Timiș a continuării judecății cauzei (25 iunie 2009), prin notificarea din 2 aprilie 2009 reclamanta, în conformitate cu prevederile art. 720 C. proc.

civ., a convocat pârâta prin intermediul B.E.J. M.S.R. și M.A.I., solicitându-i să se prezinte la adresa din Timișoara, pentru a determina termenul și modalitatea de plată a sumei de 179.335 lei reprezentând paguba suferită de societate. La data de 22 aprilie 2009, ca urmare a convocării la conciliere, s-a încheiat procesul verbal de conciliere, reprezentantul pârâtei achiesând în parte la pretențiile reclamantei, respectiv declarând că este de acord să achite suma de 8.293,73 lei, stabilită prin expertiza extrajudiciară întocmită de dl. P.P. sau despăgubind reclamanta în natură cu porumb, în cantitatea specificată în lucrarea expertului agricol, (fila 4 dosar apel). În aceste condiții, Înalta Curte constată că reclamanta a respectat întocmai dispozițiile art. 720 1 C. proc.

civ., convocând pârâta la conciliere anterior înregistrării acțiunii introductive pe rolul Tribunalului Timiș, secția comercială, cu respectarea tuturor formalităților presupuse de procedura prealabilă în discuție, scopul urmărit prin instituirea procedurii prealabile fiind atins, pârâtul nefiind prejudiciat prin realizarea procedurii concilierii prealabile după stabilirea în mod irevocabil a naturii comerciale a prezentei cauze. Ceea ce instituie cu caracter obligatoriu legiuitorul prin art. 720 C. proc. civ. este obligativitatea efectuării concilierii prealabile în litigii comerciale, or, până la data pronunțării deciziei Curții de Apel Timișoara asupra caracterului comercial sau civil al cauzei, nu se poate reține culpa reclamantei în neîndeplinirea convocării la conciliere întrucât aceasta a susținut caracterul civil al acțiunii introductive, conformându-se ulterior hotărârii judecătorești intrate în puterea lucrului judecat.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta R.N.P.R. - Direcția Silvică Timiș împotriva Deciziei nr. 6 din 12 ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta R.N.P.R. - Direcția Silvică Timiș împotriva Deciziei nr. 6 din 12 ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 iunie 2010.