ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3680/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3680/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra contestației

în anulare de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 1339,

din 22 aprilie 2010,

pronunțată în Dosarul nr. 144/1/2009, a respins

recursul declarat de reclamanta F.M.

împotriva deciziei nr. 250/ A din 28 noiembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara,

secția comercială, ca nefondat.

La data de 2 iulie

2010, reclamanta F.M. a formulat contestație în anulare împotriva acestei

decizii, în contradictoriu cu intimații D.E., D.Z., N. (fostă D.) D.E., O.N.D.,

R.D.L., SC A SRL Timișoara, SC K.S.N.C. SRL Tormac, Ș.M. și Ș.M.D., motivele

contestației fiind depuse în termen, la aceeași dată, solicitând admiterea

contestației în

anulare, desființarea deciziei contestate, rejudecarea recursului și,

rejudecând cauza, admiterea recursului, așa cum acesta a fost formulat și

motivat în cererea de recurs, respingerea apelurilor declarate de toți pârâții

și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile nr. 277 din 13 martie

2006 a Tribunalului Timiș, pronunțată în Dosarul de fond nr. 3046/COM/2005; cu

cheltuieli de judecată în toate gradele de jurisdicție.

În motivare, după o

amplă și detaliată prezentare a situației de fapt, a soluțiilor pronunțate în

cauză și a considerentelor reținute în motivarea acestora, precum și a

motivelor de recurs formulate, astfel cum au fost dezvoltate în scris,

contestatoarea a arătat, în esență, că

decizia nr. 1339 din 22 aprilie 2009

reprezintă o sinteză

a tuturor nedreptăților existente în deciziile anterioare, atât prin

prezentarea deformată a realităților din dosar, în scopul favorizării

intimaților-pârâți, cât și prin omiterea tuturor acelor aspecte care îi erau

favorabile și care constituiau motive întemeiate de admitere a recursului - deși

a insistat în sesizarea instanței de recurs asupra implicațiilor respectivelor

aspecte pentru susținerea admiterii recursului său, au fost trecute aproape în

totalitate sub tăcere, fără a fi cel puțin respinse, rezultând, în consecință,

că instanța a respins recursul, omițând, din greșeală, să cerceteze aceste

motive de casare a deciziei recurate.

Consideră

contestatoarea că această respingere a recursului s-a făcut chiar fără

examinarea unor motive de nelegalitate cu care instanța de recurs a fost

sesizată prin înscrisurile depuse de recurentă în dosar, respectiv, cu

interpretarea eronată a altora, și, în acest context, nu ar putea fi acceptată

teza examinării tuturor motivelor, cum se afirmă în decizia contestată.

Instanța de recurs a

fost sesizată în detaliu asupra acestei lipse de legalitate, la dosar fiind

depuse de către recurentă numeroase înscrisuri dovedind declarațiile false ale

intimaților - pârâți, pe care însă aceasta nu le-a discutat în vederea

pronunțării deciziei contestate.

În cadrul deciziei nr.

1339 din 22 aprilie 2010 o altă gravă eroare de fapt constă în aceea că instanța

de recurs nu a examinat, în vederea pronunțării deciziei contestate, copia dispozitivului

deciziei penale nr. 727/ R, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția penală, în data

de 30 octombrie 2009, în Dosarul nr. 16446/325/2008.

Decizia nr. 1339 din 22

aprilie 2009

refuză

să ia în discuție și chiar să menționeze, în treacăt cel puțin, faptul că

recurenta a criticat decizia nr. 250/ A din 28 noiembrie 2008 și cu referire la

procesul de simulație pe care i l-au intentat intimații - pârâți O.N.D. și S.M.

cu privire la asocierea sa la firma SC A. SRL

Instanța de recurs a

omis să observe, până la rămânerea în pronunțare, starea de incompatibilitate a

unui judecător membru al completului, respectiv, reușește să confunde persoana

avocatului G.U. cu d-na avocat M.P., deci un bărbat cu o femeie.

Contestatoarea

consideră că un prejudiciu important i-a adus și faptul că

din cuvântul

avocatului său în cadrul deciziei contestate au fost

reținute în cuprinsul

a doar 4 (patru) rânduri în exclusivitate aspecte

formale de genul:„a solicitat admiterea

recursului astfel cum a fost formulat, modificarea deciziei în sensul

respingerii apelului pârâților și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii

instanței de fond, avându-se în vedere și notele scrise depuse la dosar, cu cheltuieli

de judecată”.

Trunchierea

consemnării respectivei intervenții a avocatului său consideră că a fost făcută

în scopul favorizării intimaților-pârâți, astfel încât instanța de recurs să nu

fie obligată să respingă susținerile acestuia.

Decizia contestată

continuă cu preluarea aspectelor considerate relevante de către instanța de

recurs din cadrul sentinței civile nr. 277 din 13 martie 2006, pronunțate în

cadrul Dosarului de fond nr. 3046/COM/2005 al Tribunalului Timiș.

În cadrul deciziei contestate, instanța

de recurs face apoi referiri la Decizia nr. 153 din 5 iunie 2007 a Curții de

Apel Timișoara, care a admis apelurile pârâților - intimați și a modificat în

parte sentința instanței de fond.

Contestatoarea F.M. critică decizia

contestată și pentru motivul că, deși aceasta a sesizat instanța de recurs cu

aspecte de nelegalitate din respectiva decizie, care, deși casată ulterior de

către Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost preluată în extenso în cadrul

deciziei recurate nr. 250/ A din 28 noiembrie 2009, arătând modul absurd în

care a înțeles respectiva instanță să soluționeze cauza.

Decizia nr. 1339 din 22

aprilie 2009

continuă

apoi cu prezentarea deciziei nr. 1253 din 27 martie 2008, prin care Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a admis atât recursul său, cât

și al intimaților - pârâți O. și S.

În continuarea

deciziei contestate, pe extinderea următoarelor 4 (patru) pagini, instanța de

recurs citează aproape cu religiozitate din cuprinsul deciziei nr. 250/ A din 28

noiembrie 2008.

Decizia contestată continuă

cu motivarea respingerii recursului

reclamantei împotriva deciziei nr. 250/ A din

28 noiembrie 2008, motivare în care

instanța de recurs exprimă o serie de

considerente care nu sunt doar lipsite

de legalitate și temeinicie, dar sunt lipsite

de prea multe ori chiar de o logică

elementară, fiind chiar greșite în raport cu

probele existente în dosar.

În paragraful care

urmează, instanța de recurs dorește să expedieze rapid toate celelalte critici

ale recurentei, inclusiv aspectele legate de contactul de împrumut cu garanție

imobiliară, apreciind în mod netemeinic și nelegal că „ ... acestea au fost

corect apreciate de instanța de apel în pronunțarea deciziei recurate”.

Contestatoarea F.M. critică

aceste aspecte ale

deciziei contestate, deoarece instanța de recurs doar afirmă că ar fi examinat

cauza sub toate aspectele, în baza art. 304

1

C. proc. civ., fără a

indica niciunul dintre respectivele aspecte.

Contestația în anulare, astfel

formulată, motivată și precizată, va fi respinsă, pentru considerentele ce se

vor arăta în continuare:

Contestația în

anulare, cale extraordinară de atac, de retractare, este deschisă exclusiv

pentru situațiile prevăzute de art. 317 - 318 C. proc. civ., iar nu pentru

greșita apreciere a probelor sau aplicare a legii, care sunt motive de

reformare a hotărârii, posibilă doar în recurs, și nu în

contestația în

anulare.

Contestația în

anulare

îmbracă

două forme: contestația în anulare obișnuită sau de drept comun (art. 317 C.

proc. civ.) și contestația în anulare specială (art. 318 C. proc. civ.).

Contestația în

anulare specială poate fi exercitată pentru două motive, prevăzute de art. 318 C.

proc. civ.:

1) dezlegarea dată

prin hotărârea instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale;

2) respingând

recursul sau admițându-l în parte, instanța a omis din greșeală să cerceteze

vreunul din motivele de modificare sau de casare.

Potrivit dispozițiilor art. 318 C.

proc. civ., „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație

când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța,

respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să

cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.

Prima ipoteză din art.

318 C. proc. civ. are în vedere greșeli materiale evidente, în legătură cu

aspectele formale ale judecării recursului, pe această cale neputând fi

remediate greșeli de judecată, respectiv, de apreciere a probelor, de

soluționare a unei anumite cereri sau de interpretare a unor dispoziții legale.

În sensul textului art.

318 C. proc. civ., „greșeală materială” înseamnă greșeală de ordin procedural,

de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință darea unei soluții

greșite. Cu alte cuvinte, trebuie să fie vorba despre acea greșeală pe care o

comite instanța prin confundarea unor elemente importante sau a unor date

materiale și care determină soluția pronunțată.

Legea are în vedere

greșeli materiale cu caracter procedural care au dus la pronunțarea unei

soluții eronate. În această categorie intră greșeli comise prin confundarea

unor date esențiale ale dosarului cauzei. Prin urmare, greșelile instanței de

recurs, care deschid calea contestației în anulare, sunt greșeli de fapt, și nu

greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a

dispozițiilor legale.

Greșeala materială

poate consta în neobservarea de către instanță a unui înscris sau unei probe cu

privire la care nu s-a făcut nicio judecată. Când însă instanța a cunoscut

existența și conținutul actului sau probei respective și a făcut asupra lui o

apreciere, nu mai poate fi vorba de o greșeală materială, în sensul legii, ci,

eventual, de o greșeală de fond, de o pretinsă eroare de apreciere a

respectivului înscris sau respectivei probe, datorită căruia starea de fapt

reținută de instanță ar fi neconformă realității, împrejurare care nu poate fi

valorificată pe calea contestației în anulare și care nu se poate îndrepta de

aceeași instanță prin retractarea propriei sale hotărâri, ci numai de către

instanțele de control judiciar, în cadrul căilor de atac prevăzute de lege.

În contestația

în anulare de față,

motivul invocat de contestatoarea F.M., în sensul că instanța de recurs a comis

„greșeli mai mici sau mai mari”, dezvoltând critici, care, în opinia sa,

reprezintă astfel de greșeli, nu poate fi reținut de către instanță, acest

motiv fiind neîntemeiat.

Se constată, astfel,

că, în speță, prin motivul formulat în susținerea

contestației

în anulare,

contestatoarea F.M. nu invocă o greșeală materială, adică o eroare evidentă,

legată de aspectele formale ale judecății în recurs, ci critică modul în care

instanța a apreciat anumite probe administrate în cauză, cu referire la

înscrisurile depuse de reclamantă, în recurs, sau a reținut situația de fapt

între părți, o asemenea greșeală neputând fi constatată și nici remediată pe

calea extraordinară de atac a

contestației

în anulare, deoarece nu ar putea fi

calificată ca fiind o greșeală materială.

Cât privește cel

de-al

doilea

motiv de contestație

în

anulare formulat și întemeiat pe dispozițiile art. 318 alin. (1) teza a II-a C.

proc. civ., instanța constată că și acesta este nefondat.

Astfel, pentru ca o contestație în

anulare să poată fi admisă în temeiul art. 318 alin. (1) C. proc. civ., trebuie

îndeplinite următoarele condiții: instanța de recurs să fi omis să cerceteze

vreunul din motivele de casare și această omisiune să se fi produs din

greșeală; așadar, această a doua teză a art. 318 C. proc. civ. are în vedere

numai omisiunea de a examina unul din motivele de casare prevăzute de art. 304 C.

proc. civ.

Dacă instanța de

recurs a analizat însă complet motivul de recurs, neînsușirea lui nu constituie

motiv de contestație. Aceasta este, de altfel, și situația reținută în speța de

față, din analiza hotărârii contestate reieșind că au fost cercetate și s-a

răspuns la toate motivele de recurs formulate de reclamanta F.M., astfel încât

nu se poate aprecia că instanța de recurs a omis să cerceteze vreunul sau mai

multe dintre aceste motive.

De asemenea, apare

drept nefondată și susținerea contestatoarei în sensul că instanța de recurs nu

a avut în vedere toate argumentele aduse în susținerea recursului, căci, așa

cum se poate observa, acestea au fost examinate laolaltă, în ansamblu, și,

chiar dacă la unele se răspunde doar implicit și nu apar a fi analizate în mod

distinct, aceasta nu constituie temei al unei contestații în anulare, instanța

de recurs putând analiza în mod global argumentele aduse în susținerea

recursului.

Mai mult, instanța de

recurs nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept

care instituie motivul de casare sau de modificare, ci poate să le analizeze

global, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur

aspect considerat esențial, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument

sau o afirmație a recurentei nu deschide calea contestației în anulare.

Prin urmare, se

reține că, prin contestația promovată, contestatoarea invocă un motiv care nu

poate fi valorificat pe calea extraordinară de atac a contestației în anulare,

și că nu s-a constatat nicio greșeală sau omisiune din partea instanței de

recurs, aceasta cercetând complet toate motivele de recurs invocate de

reclamanta F.M., astfel încât, în cauză, nu este întrunită niciuna din

condițiile prevăzute de art. 318 C. proc. civ., care fundamentează

admisibilitatea contestației în anulare.

Față de cele de mai

sus, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 318- 320 C. proc. civ., să

respingă contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

contestația în

anulare formulată de contestatoarea F.M. împotriva deciziei nr. 1339 din 22

aprilie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

comercială, în Dosarul nr. 144/1/2009.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi

3 noiembrie 2010.