ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3680/2010

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 1339, din 22 aprilie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 144/1/2009, a respins recursul declarat de reclamanta F.M. împotriva deciziei nr. 250/ A din 28 noiembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială, ca nefondat. La data de 2 iulie 2010, reclamanta F.M. a formulat contestație în anulare împotriva acestei decizii, în contradictoriu cu intimații D.E., D.Z., N. (fostă D.) D.E., O.N.D., R.D.L., SC A SRL Timișoara, SC K.S.N.C. SRL Tormac, Ș.M.

și Ș.M.D., motivele contestației fiind depuse în termen, la aceeași dată, solicitând admiterea contestației în anulare, desființarea deciziei contestate, rejudecarea recursului și, rejudecând cauza, admiterea recursului, așa cum acesta a fost formulat și motivat în cererea de recurs, respingerea apelurilor declarate de toți pârâții și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile nr. 277 din 13 martie 2006 a Tribunalului Timiș, pronunțată în Dosarul de fond nr. 3046/COM/2005; cu cheltuieli de judecată în toate gradele de jurisdicție.

În motivare, după o amplă și detaliată prezentare a situației de fapt, a soluțiilor pronunțate în cauză și a considerentelor reținute în motivarea acestora, precum și a motivelor de recurs formulate, astfel cum au fost dezvoltate în scris, contestatoarea a arătat, în esență, că decizia nr. 1339 din 22 aprilie 2009 reprezintă o sinteză a tuturor nedreptăților existente în deciziile anterioare, atât prin prezentarea deformată a realităților din dosar, în scopul favorizării intimaților-pârâți, cât și prin omiterea tuturor acelor aspecte care îi erau favorabile și care constituiau motive întemeiate de admitere a recursului - deși a insistat în sesizarea instanței de recurs asupra implicațiilor respectivelor aspecte pentru susținerea admiterii recursului său, au fost trecute aproape în totalitate sub tăcere, fără a fi cel puțin respinse, rezultând, în consecință, că instanța a respins recursul, omițând, din greșeală, să cerceteze aceste motive de casare a deciziei recurate.

Consideră contestatoarea că această respingere a recursului s-a făcut chiar fără examinarea unor motive de nelegalitate cu care instanța de recurs a fost sesizată prin înscrisurile depuse de recurentă în dosar, respectiv, cu interpretarea eronată a altora, și, în acest context, nu ar putea fi acceptată teza examinării tuturor motivelor, cum se afirmă în decizia contestată. Instanța de recurs a fost sesizată în detaliu asupra acestei lipse de legalitate, la dosar fiind depuse de către recurentă numeroase înscrisuri dovedind declarațiile false ale intimaților - pârâți, pe care însă aceasta nu le-a discutat în vederea pronunțării deciziei contestate.

În cadrul deciziei nr. 1339 din 22 aprilie 2010 o altă gravă eroare de fapt constă în aceea că instanța de recurs nu a examinat, în vederea pronunțării deciziei contestate, copia dispozitivului deciziei penale nr. 727/ R, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția penală, în data de 30 octombrie 2009, în Dosarul nr. 16446/325/2008. Decizia nr. 1339 din 22 aprilie 2009 refuză să ia în discuție și chiar să menționeze, în treacăt cel puțin, faptul că recurenta a criticat decizia nr. 250/ A din 28 noiembrie 2008 și cu referire la procesul de simulație pe care i l-au intentat intimații - pârâți O.N.D. și S.M. cu privire la asocierea sa la firma SC A. SRL Instanța de recurs a omis să observe, până la rămânerea în pronunțare, starea de incompatibilitate a unui judecător membru al completului, respectiv, reușește să confunde persoana avocatului G.U.

cu d-na avocat M.P., deci un bărbat cu o femeie. Contestatoarea consideră că un prejudiciu important i-a adus și faptul că din cuvântul avocatului său în cadrul deciziei contestate au fost reținute în cuprinsul a doar 4 (patru) rânduri în exclusivitate aspecte formale de genul:„a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului pârâților și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii instanței de fond, avându-se în vedere și notele scrise depuse la dosar, cu cheltuieli de judecată”. Trunchierea consemnării respectivei intervenții a avocatului său consideră că a fost făcută în scopul favorizării intimaților-pârâți, astfel încât instanța de recurs să nu fie obligată să respingă susținerile acestuia.

Decizia contestată continuă cu preluarea aspectelor considerate relevante de către instanța de recurs din cadrul sentinței civile nr. 277 din 13 martie 2006, pronunțate în cadrul Dosarului de fond nr. 3046/COM/2005 al Tribunalului Timiș. În cadrul deciziei contestate, instanța de recurs face apoi referiri la Decizia nr. 153 din 5 iunie 2007 a Curții de Apel Timișoara, care a admis apelurile pârâților - intimați și a modificat în parte sentința instanței de fond. Contestatoarea F.M. critică decizia contestată și pentru motivul că, deși aceasta a sesizat instanța de recurs cu aspecte de nelegalitate din respectiva decizie, care, deși casată ulterior de către Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost preluată în extenso în cadrul deciziei recurate nr. 250/ A din 28 noiembrie 2009, arătând modul absurd în care a înțeles respectiva instanță să soluționeze cauza.

Decizia nr. 1339 din 22 aprilie 2009 continuă apoi cu prezentarea deciziei nr. 1253 din 27 martie 2008, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a admis atât recursul său, cât și al intimaților - pârâți O. și S. În continuarea deciziei contestate, pe extinderea următoarelor 4 (patru) pagini, instanța de recurs citează aproape cu religiozitate din cuprinsul deciziei nr. 250/ A din 28 noiembrie 2008. Decizia contestată continuă cu motivarea respingerii recursului reclamantei împotriva deciziei nr. 250/ A din 28 noiembrie 2008, motivare în care instanța de recurs exprimă o serie de considerente care nu sunt doar lipsite de legalitate și temeinicie, dar sunt lipsite de prea multe ori chiar de o logică elementară, fiind chiar greșite în raport cu probele existente în dosar.

În paragraful care urmează, instanța de recurs dorește să expedieze rapid toate celelalte critici ale recurentei, inclusiv aspectele legate de contactul de împrumut cu garanție imobiliară, apreciind în mod netemeinic și nelegal că „ ... acestea au fost corect apreciate de instanța de apel în pronunțarea deciziei recurate”. Contestatoarea F.M. critică aceste aspecte ale deciziei contestate, deoarece instanța de recurs doar afirmă că ar fi examinat cauza sub toate aspectele, în baza art. 304 1 C. proc. civ., fără a indica niciunul dintre respectivele aspecte. Contestația în anulare, astfel formulată, motivată și precizată, va fi respinsă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Contestația în anulare, cale extraordinară de atac, de retractare, este deschisă exclusiv pentru situațiile prevăzute de art. 317 - 318 C. proc.

civ., iar nu pentru greșita apreciere a probelor sau aplicare a legii, care sunt motive de reformare a hotărârii, posibilă doar în recurs, și nu în contestația în anulare. Contestația în anulare îmbracă două forme: contestația în anulare obișnuită sau de drept comun (art. 317 C. proc. civ.) și contestația în anulare specială (art. 318 C. proc. civ.). Contestația în anulare specială poate fi exercitată pentru două motive, prevăzute de art. 318 C. proc. civ.: 1) dezlegarea dată prin hotărârea instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale; 2) respingând recursul sau admițându-l în parte, instanța a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare. Potrivit dispozițiilor art. 318 C. proc.

civ., „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”. Prima ipoteză din art. 318 C. proc. civ. are în vedere greșeli materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pe această cale neputând fi remediate greșeli de judecată, respectiv, de apreciere a probelor, de soluționare a unei anumite cereri sau de interpretare a unor dispoziții legale. În sensul textului art. 318 C. proc. civ., „greșeală materială” înseamnă greșeală de ordin procedural, de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință darea unei soluții greșite.

Cu alte cuvinte, trebuie să fie vorba despre acea greșeală pe care o comite instanța prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale și care determină soluția pronunțată. Legea are în vedere greșeli materiale cu caracter procedural care au dus la pronunțarea unei soluții eronate. În această categorie intră greșeli comise prin confundarea unor date esențiale ale dosarului cauzei. Prin urmare, greșelile instanței de recurs, care deschid calea contestației în anulare, sunt greșeli de fapt, și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale. Greșeala materială poate consta în neobservarea de către instanță a unui înscris sau unei probe cu privire la care nu s-a făcut nicio judecată.

Când însă instanța a cunoscut existența și conținutul actului sau probei respective și a făcut asupra lui o apreciere, nu mai poate fi vorba de o greșeală materială, în sensul legii, ci, eventual, de o greșeală de fond, de o pretinsă eroare de apreciere a respectivului înscris sau respectivei probe, datorită căruia starea de fapt reținută de instanță ar fi neconformă realității, împrejurare care nu poate fi valorificată pe calea contestației în anulare și care nu se poate îndrepta de aceeași instanță prin retractarea propriei sale hotărâri, ci numai de către instanțele de control judiciar, în cadrul căilor de atac prevăzute de lege. În contestația în anulare de față, motivul invocat de contestatoarea F.M., în sensul că instanța de recurs a comis „greșeli mai mici sau mai mari”, dezvoltând critici, care, în opinia sa, reprezintă astfel de greșeli, nu poate fi reținut de către instanță, acest motiv fiind neîntemeiat.

Se constată, astfel, că, în speță, prin motivul formulat în susținerea contestației în anulare, contestatoarea F.M. nu invocă o greșeală materială, adică o eroare evidentă, legată de aspectele formale ale judecății în recurs, ci critică modul în care instanța a apreciat anumite probe administrate în cauză, cu referire la înscrisurile depuse de reclamantă, în recurs, sau a reținut situația de fapt între părți, o asemenea greșeală neputând fi constatată și nici remediată pe calea extraordinară de atac a contestației în anulare, deoarece nu ar putea fi calificată ca fiind o greșeală materială. Cât privește cel de-al doilea motiv de contestație în anulare formulat și întemeiat pe dispozițiile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., instanța constată că și acesta este nefondat. Astfel, pentru ca o contestație în anulare să poată fi admisă în temeiul art. 318 alin. (1) C. proc. civ., trebuie îndeplinite următoarele condiții: instanța de recurs să fi omis să cerceteze vreunul din motivele de casare și această omisiune să se fi produs din greșeală; așadar, această a doua teză a art. 318 C. proc. civ. are în vedere numai omisiunea de a examina unul din motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Dacă instanța de recurs a analizat însă complet motivul de recurs, neînsușirea lui nu constituie motiv de contestație. Aceasta este, de altfel, și situația reținută în speța de față, din analiza hotărârii contestate reieșind că au fost cercetate și s-a răspuns la toate motivele de recurs formulate de reclamanta F.M., astfel încât nu se poate aprecia că instanța de recurs a omis să cerceteze vreunul sau mai multe dintre aceste motive.

De asemenea, apare drept nefondată și susținerea contestatoarei în sensul că instanța de recurs nu a avut în vedere toate argumentele aduse în susținerea recursului, căci, așa cum se poate observa, acestea au fost examinate laolaltă, în ansamblu, și, chiar dacă la unele se răspunde doar implicit și nu apar a fi analizate în mod distinct, aceasta nu constituie temei al unei contestații în anulare, instanța de recurs putând analiza în mod global argumentele aduse în susținerea recursului. Mai mult, instanța de recurs nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept care instituie motivul de casare sau de modificare, ci poate să le analizeze global, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esențial, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmație a recurentei nu deschide calea contestației în anulare.

Prin urmare, se reține că, prin contestația promovată, contestatoarea invocă un motiv care nu poate fi valorificat pe calea extraordinară de atac a contestației în anulare, și că nu s-a constatat nicio greșeală sau omisiune din partea instanței de recurs, aceasta cercetând complet toate motivele de recurs invocate de reclamanta F.M., astfel încât, în cauză, nu este întrunită niciuna din condițiile prevăzute de art. 318 C. proc. civ., care fundamentează admisibilitatea contestației în anulare. Față de cele de mai sus, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 318- 320 C. proc. civ., să respingă contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea F.M. împotriva deciziei nr. 1339 din 22 aprilie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în Dosarul nr. 144/1/2009. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2010.