ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.04.2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1700/2013

HOTĂRÂRE
18.04.2013
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1700/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 83/C din 8 februarie

2012, Tribunalul Brașov a admis acțiunea formulată de reclamanta SC P. SRL

Brașov în contradictoriu cu pârâtele SC C. SRL Purcăreni, Județul Brașov și SC

V.R. SA București.

A constatat nulitatea

absolută a acordurilor de transfer a nr. de telefon 07xxxxxxxx și 07xxxxxxxx

din data de 21 ianuarie 2009 de la societatea reclamantă la pârâta SC C. SRL și

a repus părțile în situația anterioară transferului.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut că prin actul (înscris) întitulat

"Demisie", datat 30 noiembrie 2008, numita P.L. - asociata ce deține

50% din capitalul social al SC P. SRL - a adus la cunoștință societății faptul

că înțelege să demisioneze din funcția de administrator pe care o deținea,

încetarea activității urmând a fi făcută începând cu data de 1 ianuarie 2009.

Demisia asociatei

P.L. a fost avizată de către societatea SC P. SRL la data de 2 decembrie 2008,

și a fost acceptată de către societate în condițiile art. 191 și a art. 194

alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990, dispunându-se prin Hotărârea Adunării

Generale din data de 27 februarie 2009 numirea noului administrator în persoana

coasociatei B.M.

Prin Hotărârea

Adunării Generale a Asociaților din data de 30 aprilie 2009 s-a dispus și descărcarea

de gestiune a fostului administrator într-un termen stabilit și consemnat în

înscrisul sus-menționat.

Această hotărâre a

statuat cu putere de lucru judecat că doamna P.L. și-a pierdut calitatea de

administrator ca efect al actului său unilateral de voință pe care societatea

l-a aprobat, astfel că nu mai avea calitatea de a reprezenta societatea.

Prin cererea

întitulată "demisie", datată 30 noiembrie 2008, numita P.L. -

asociata ce deține 50% din capitalul social al SC P. SRL - a adus la cunoștință

societății faptul că înțelege să demisioneze din funcția de administrator pe

care o deținea, încetarea activității urmând a fi făcută începând cu data de 1

ianuarie 2009. Astfel, că încheierea de către aceasta a actului de transfer la

data de 21 ianuarie 2009, la douăzeci de zile de la încetarea atribuțiilor de

administrator afectează valabilitatea acordului.

Chiar dacă s-ar

aprecia că la momentul încheierii acordului de transfer P.L. deținea calitatea

de administrator a SC P. SRL prin acceptarea transferului nr. de telefon mai

sus indicate către SC C. SRL, administrată de soțul acesteia P.E., a fraudat

interesele societății reclamante și a depășit limitele mandatului acordat cu

atât mai mult cu cât ambele societăți au ca obiect de activitate servicii de taximetrie.

Împotriva hotărârii

au declarat apel pârâtele SC C. SRL Brașov și SC V.R. SA București, solicitând

schimbarea acesteia, cu consecința respingerii acțiunii reclamantei.

Prin Decizia civilă

nr. 63/Ap din 29 mai 2012 Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins

apelurile declarate de pârâtele SC C. SRL Brașov și SC V.R. SA București.

Pentru a hotărî

astfel instanța de apel a reținut că într-adevăr, tribunalul nu a motivat în

drept nulitatea absolută a acordurilor de transfer ale celor două numere de

telefon, reținând doar că prin acordul de transfer al numitei P.L., în

condițiile menționate, a avut loc o depășire a mandatului de administrator al

societății reclamante, fiind fraudate interesele acestei societăți.

Nulitatea absolută

reținută de prima instanță se circumscrie prevederilor art. 34 din Decretul nr.

31/1954 privitor la persoanele fizice și juridice, aplicabil raportului juridic

dintre părți, în conformitate cu care orice act juridic, care nu este făcut în

vederea realizării scopului persoanei juridice, stabilit în cazul de față prin

actul de înființare, este nul. Prin transferul celor două numere de telefon,

care constituie calea de apelare a clienților la serviciile reclamantei,

aceasta a fost pusă în situația imposibilității realizării scopului pentru care

a fost înființată și funcționează. Chiar în condițiile în care numărul de

telefon 07xxxxxxxx apare ca fiind numărul personal al numitei P.L., din moment

ce a servit scopului de activitate al reclamantei, măsura dispusă prin actul

atacat se încadrează în același regim juridic.

Pe de altă parte,

măsura repunerii părților actului constatat nul în situația anterioară

încheierii acestuia, corespunde urmărilor constatate ale sancțiunii nulității

actului juridic, cu consecința desființării acestuia în speță, măsura se

traduce prin revenirea numerelor de telefon pe numele societății reclamante, în

folosul activității acesteia.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs pârâtele SC C. SRL Brașov și SC V.R. SA București.

Pârâta SC V.R. SA nu

a timbrat recursul urmând a fi analizat conform art. 137 C. proc. civ. mai

întâi asupra excepției nulității acestuia pentru netimbrare.

La data de 6

decembrie 2012 recurenta-pârâtă a fost citată cu mențiunea de a timbra recursul

cu suma de 6 RON taxă judiciară de timbru și de a depune timbrul judiciar în

valoare de 0,15 RON obligație pe care aceasta nu a îndeplinit-o.

Având în vedere că

instanța este legal învestită pentru soluționarea recursului doar după

achitarea taxei judiciare de timbru, chestiunea timbrajului fiind prioritară

discutării oricăror cereri sau motive de recurs, Înalta Curte va analiza

excepția nulității recursului pentru netimbrare, constatând următoarele:

Art. 20 alin. (1) și

alin. (3) din Legea nr. 146/1997 modificată, prevede că taxele judiciare de

timbru se plătesc anticipat, neîndeplinirea acestei obligații fiind sancționată

cu anularea acțiunii sau a cererii.

Potrivit art. 9 din

O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, cererile pentru care se datorează

timbrul judiciar nu vor fi primite și înregistrate dacă nu sunt timbrate

corespunzător, nerespectarea acestei dispoziții urmând a fi sancționată conform

prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru.

Ca urmare,

dispozițiile art. 20 pct. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele

judiciare de timbru și art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul

judiciar, reglementează obligația achitării taxei judiciare de timbru și

depunerii timbrului judiciar sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrată.

În speță pârâta a

fost citată cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru și de a depune

timbrul judiciar, dar nu s-a conformat dispozițiilor instanței de judecată,

devenind astfel incidente dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997

și art. 9 din O.G. nr. 32/1995, împrejurare față de care recursul va fi anulat

ca netimbrat.

Pârâta SC C. SRL

Brașov a invocat motivul de nelegalitate prevăzut art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate în

sensul admiterii apelului, modificării sentinței și respingerii acțiunii.

În dezvoltarea în

fapt a recursului, recurenta a susținut, în esență, următoarele:

- Instanța de apel a

aplicat eronat prevederile art. 34 din Decretul nr. 31/1954. Acordul de

transfer nu contravine principiului specialității capacității de folosință a

persoanei juridice. Faptul că acest post telefonic (07xxxxxxxx care a avut ca

titular pe P.L.) ar fi fost utilizat scopului societății nu a fost dovedit și

nici verificat în cele două faze procesuale.

- În mod greșit

instanța de fond a aplicat măsura repunerii în situația anterioară încheierii

actului de transfer, reclamanta după data transferului nedesfășurând nicio

activitate inclusiv activitatea de taximetrie, astfel cum rezultă din

înscrisurile ce se vor depune.

Recursul este

nefondat.

Din examinarea

motivelor de recurs prin prisma dispozițiilor legale incidente cauzei se

apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică care

nu poate fi reformată prin recursul declarat de pârâtă.

Motivul de recurs

întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este fondat, întrucât

instanța de apel a aplicat corect prevederile art. 34 din Decretul nr. 31/1954,

reținând că particularitatea actelor juridice încheiate, sub aspectul

sancțiunii, trebuie cercetată prin raportare la obiectul de activitate al

societății reclamante - servicii de taximetrie - identic cu cel al pârâtei SC

Astfel prin

transferul celor două numere de telefon, care constituie calea de apelare a

clienților la serviciile reclamantei, aceasta a fost pusă în imposibilitate de

a-și realiza scopul pentru care a fost înființată și funcționează.

În mod judicios

instanța de apel a apreciat că din moment ce nr. de telefon 07xxxxxxxx a servit

scopului de activitate al reclamantei, măsura dispusă prin actul atacat se

încadrează în același regim juridic. Aspectele ce țin de schimbarea stării de

fapt nu pot face obiectul recursului deoarece sunt motive referitoare la

temeinicia hotărârii iar în recurs nu pot fi analizate decât motivele de

nelegalitate.

În mod legal s-a

reținut că este lipsită de relevanță situația actuală a societății reclamante

în condițiile în care cauza de nulitate absolută este examinată raportat la

momentul încheierii actului și în mod corect raportat la starea de fapt

stabilită s-a aplicat sancțiunea nulității absolute a acordurilor de transfer a

nr. de telefon 07xxxxxxxx și 07xxxxxxxx din data de 21 ianuarie 2009 de la

societatea reclamantă la pârâtă și ca o consecință s-au repus părțile în

situația anterioară transferului.

Pentru considerentele

expuse în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul

pârâtei ca nefondat.

Respinge recursul

declarat de pârâta SC C. SRL Brașov împotriva Deciziei civile nr. 63/Ap din 29

mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, ca nefondat.

Anulează, ca

netimbrat, recursul declarat de pârâta SC V.R. SA București împotriva aceleiași

decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi 18 aprilie 2013.

Procesat de GGC - AS

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2016-04-08
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1123/2016
să ia act de manifestarea unilaterală de voință exprimată. Curtea de apel a reținut că reclamantul a renunțat la mandatul de administrator la data de 28 decembrie 2012, data înregistrării renunțării în evidențele mandantei SC C. SA Brașov,
ÎCCJ 2012-12-13
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4991/2012
fost anulată hotărârea A.G.E.A. a SC I. SA din data de 9 septembrie 2010, precum și a Hotărârii A.G.O.A. a aceleiași societăți din 20 septembrie 2010, s-a dispus radierea din registrul comerțului ținut de O.R.C. de pe lângă Tribunalul Brașo
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, decizie (scj.ro #175901)
de drept prevăzute de art. 25 alin. (2) lit. b) și d) din Codul de procedură fiscală. Au apreciat sentința ca fiind nelegală, întrucât nu a ținut seama de faptul că intimatul reclamant, în calitate de cedent, nu a procedat la înregistrarea
ÎCCJ 2019-06-04
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3000/2019
2012 pronunțată de Judecătoria Giurgiu în dosarul nr. x/2012 și urm. din dosarul Tribunalului Giurgiu, la data de 20 iunie 2012 reclamantului i-a fost validat mandatul de primar, iar pe data de 21 iunie 2012 acesta s-a prezentat în fața not
ÎCCJ 2017-05-09
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1678/2017
.R.L. și a fost revocat din funcția de administrator la data de 10.09.2013. Cu privire la acest din urmă aspect, rezultă din adresa de furnizare de informații emisă de Oficiul Registrului Comerțului că prin Rezoluția ORC de pe lângă Tribuna
Sursă