ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 839/2015

După deliberare, asupra cauzei de

față, constată următoarele;

Prin

Decizia nr. 125/A din 8 octombrie 2014, Curtea de Apel. Timișoara, secția l

civilă, a respins apelul declarat de reclamanții D.E. și D.Ș. împotriva

sentinței nr. 1654 din 15 mai 2013 a Tribunalului Arad, secția civilă,

Împotriva acestei decizii definitive

au declarat recurs reclamanții D.E. si D.Ș., înregistrat pe rolul Înaltei Curți

de Casație și Justiție la data de 14 ianuarie 2015, și repartizat aleatoriu

spre soluționare, completului 12 filtru.

În drept, recursul a fost întemeiat pe

dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

în condițiile reglementate de aii.493

alin. (2) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 19 ianuarie 2015 s-a

procedat la întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a

recursului, prin raport constatându-se că acesta nu este admisibil, față de

dispozițiile art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 76/20'12 pentru punerea în

aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Prin rezoluția din 26 ianuarie 2015,

completul 12 filtru a analizat conținutul raportuiui și, constatând că acesta

întrunește condițiile prevăzute de dispozițiile art. 493 alin. (3) C. proc.

civ., a dispus comunicarea acestuia părților litîgante, pentru ca acestea să

formuleze, în scris, un punct de vedere la raport, conform prevederilor art. 493

alin. (4) din același act normativ.

Din procesele-verbale de înmânate

aflate la filele 42-47 în dosarul de recurs rezultă că raportul privind

admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat

recurenților-rectamanți la 30 ianuarie 2015 și la 03 februarie 2015, iar

intimațlor-pârâți la 02 februarie 2015.

La data de 09 februarie 2015 (data

poștei), recurenții-reci aman ți au formulat, în scris, un punct de vedere la

raport, prin care au susținut că recursul este admisibil în principiu, potrivit

dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ. în opinia acestora, în

conformitate cu prevederile art. 457 alin. (1) și (2), coroborate cu cele ale art.

95, 96, 97 și 425 C. proc. civ., decizia atacată este supusă recursului,

hotărârea îndeplinind și condițiile prevăzute de art. 634 alin. (4) din același

act normativ. Prin același punct de vedere recurenții-reci amanți au arătat că

au exercitat calea de atac a recursului împotriva Deciziei nr. 125/A din 8

octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă,

neavând interdicția exercitării acestuia. întrucât această instanță a dispus

repunerea în termenul de apel, soluționat prin hotărârea menționată.

Intîmații-pârâți nu și-au exprimat

poziția procesuală prin formularea unui punct de vedere cu privire la raport.

Constatând finalizată procedura

filtru, prin rezoluția din data de 4 martie 2015, completul 12 a stabilit

termenul de judecată pentru soluționarea recursului la data de 20 martie 2015,

în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Recursul este scutit de la plata taxei

judiciare de timbru, conform art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Examinând recursul sub aspectul

îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, în raport de prevederile ari, 248

alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din același

act normativ, înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin.

(2) teza a Il-a C. proc. civ. "nu sunt supuse recursului hotărârile date

de instanțele de apel,în cazurile în care legea prevede că hotărârile deprimă

instanță sunt supuse numai apelului".

În cauză, obiectul litigiului dedus

judecății este reprezentat de contestația promovată împotriva Dispoziției nr.

181 din 01 februarie 2013, emisă de primarul municipiului Arad, prin care a fost

soluționată notificarea formulată de reclamanți în temeiul prevederilor art. 25

din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod

abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Acest act normativ a reglementat

dreptul persoanei care se pretinde îndreptățită să atace decizia sau, după caz,

dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în

natură, la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află

sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu

soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de Ia comunicare, hotărârea

tribunalului fiind supusă recursului, care este de competența curții de apel.

Însă, în cauză, cererea de chemare în

judecată a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secția civilă, la 04

martie 2013, dată la care era în vigoare C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010.

Dispozițiile art. 7 alin. (1) și (2)

din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C.

proc. civ. stipulează că, dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de

câte ori prinir-o lege specială se menționează că hotărârea judecătorească de

primă instanță este "definitivă", de la data intrării în vigoare a

acestui act normativ, aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic

superioară, dispozițiile alin. (1), fiind incidente si in cazul în care

printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță

este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu

recurs" ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară.

Din această perspectivă, se constată

că, în mod corect a stabilit Curtea de Apel Timișoara, prin Decizia nr. 1700

din 04 decembrie 2013, că împotriva sentinței pronunțate de tribunal, ca

instanță de fond, putea fi exercitată calea de atac a apelului, și nu a

recursului, conform prevederilor legale mai sus menționate, dispunând,

totodată, în temeiul art. 457 alin. (3) C. proc. civ., repunerea reclamanților

în termenul de apel, ca urmare a mențiunii eronate din dispozitivul sentinței

civile nr. 1654 din 15 mai 2013 a Tribunalului Arad cu privire la calea de atac

ce putea fi exercitată împotriva acesteia.

Prin urmare, în raport de dispozițiile

art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., anterior evocate, se reține că, în

cauză, calea de atac ce putea fi exercitată împotriva sentinței pronunțate de

tribunal prin care a fost soluționată pângerea formulată împotriva deciziei

emise de primar în temeiul prevederilor art. 25 din Legea nr. 10/2001 este

numai apelul, care a fost, de altfel, soluționat de Curtea de Apel Timișoara,

prin Decizia civilă nr. 125/A din 8 octombrie 2014.

Prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4

teza I C. proc. civ., stipulează eă au caracter definitiv hotărârile date în

apel, fără drept de recurs.

Astfel, Decizia nr. 125/A din 8

octombrie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția l civilă, este definitivă, în

înțelesul textului legal menționat, motiv pentru care, împotriva acesteia nu

mai poate fi exercitată calea de atac a recursului, așa după cum au susținut

recurenții-reclamanți prin punctul de vedere exprimat cu privire la raportul

privind admisibilitatea în principiu a recursului.

În cauză, nu se poate reține că

decizia atacată este susceptibilă de recurs, conform dispozițiilor art. 457 alin.

(1) și (2), coroborate cu cele ale art. 95, 96, 97 și 425 C. proc. civ.,

invocate de către recurenții-reclamanți. Aceste prevederi legale reglementează

competența materială a tribunalului, a curții de apel și a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, conținutul hotărârii judecătorești și legalitatea căii de

atac.

Așa după cum s-a arătat în precedent,

calea de atac prevăzută de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, prin

raportare la art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în

aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., în vigoare la data

declanșării litigiului de față, era apelul, care a fost soluționat prin decizia

atacată.

Dispozițiile art. 457 alin. (1) și (2)

C. proc. civ., de care se prevalează recurenții-reclarnarițî consacră

principiul legalității căiior de atac, care sunt prevăzute de lege și pol fi

exercitate indiferent de mențiunile inexacte din cuprinsul dispozitivului

hotărârii. Legalitatea căilor de atac este, de altfel, o regulă cu valoare de

principiu constituțional, stipulat în art. 129 din Constituția României,

conform căruia dreptul părților interesate de a ataca hotărârile judecătorești

se poate exercita numai în condițiile legii.

Pentru considerentele arătate în

precedent și având în vedere dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat în cauză de reclamanții

D.E. și D.Ș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de reclamanții D.E. șt D.Ș. împotriva Deciziei nr. 125/A din 8

octombrie 2014, pronunțată Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

Decizia nu este supusă niciunei căi de

atac și se comunică părților.

Pronunțata în ședință publică, astăzi,

20 martie 2015.