ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1239/2015

Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată următoarele: Prin Decizia nr. 506/A din 19 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a admis apelul declarat de reclamantul S.D. împotriva sentinței nr. 96 din 23 ianuarie 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă. În consecință, a fost schimbată în tot sentința civilă apelată, în sensul că a fost respinsă cererea, ca prematură. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul S.D., recurs ce a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Brașov la data de 26 ianuarie 2015 și înaintat de această instanță, spre soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 10 februarie 2015. Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat, la data de 04 martie 2015, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. Completul de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția din 10 martie 2015, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Potrivit dovezilor aflate la filele 22-25 din dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat recurentului și intimaților.

Părțile nu au depus puncte de vedere asupra raportului, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Analizând recursul formulat, în raport de excepția de inadmisibilitate, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele: Prin Decizia nr. 506/A din 19 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a admis apelul declarat de reclamantul S.D. împotriva sentinței nr. 96 din 23 ianuarie 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă. În consecință, a fost schimbată în tot sentința civilă apelată, în sensul că a fost respinsă cererea, ca prematură. Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., „sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs”.

Se reține faptul că acțiunea introductivă formulată de reclamant (înregistrată la 01 august 2013), în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin M.F.P. și Municipiul București, prin primarul general, are ca obiect obligarea pârâților la plata despăgubirilor cuvenite în urma demolării imobilului din București, sector 3, demolare ce a avut loc în temeiul Decretului de expropriere nr. 217/1989. Cererea a fost motivată în drept pe dispozițiile art. 16 din Legea nr. 165/2013. Legea nr. 165/2013, în temeiul căreia a fost formulată prezenta acțiune, în art. 16 arată că: „Cererile de restituire care nu pot fi soluționate prin restituire în natură la nivelul entităților investite de lege se soluționează prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, care se determină potrivit art. 21 alin. (6) și (7)”.

Prevederile art. 21 din Legea nr. 165/2013 descriu procedura ce trebuie urmată în vederea emiterii deciziei de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv. În conformitate cu dispozițiile art. 34 din Legea nr. 165/2013, dosarele înregistrate la Secretariatul C.C.S.D. vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar care vor fi soluționate în termen de 36 de luni. Art. 35 prevede că: “(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) În termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi. (4) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului. (5) Cererile sau acțiunile în justiție formulate în temeiul alin. (1) și (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru.” Prin urmare, potrivit art. 35 din Legea specială nr. 165/2013, hotărârea tribunalului este supusă apelului, a cărui soluționare intră în competența curții de apel.

În cauză, sunt însă incidente și dispozițiile tranzitorii ale art. 7 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., care prevăd că “ Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este definitivă, de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară.

(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este supusă recursului sau că poate fi atacată cu recurs, ori, după caz, legea folosește o altă expresie similară.” Din interpretarea sistematică a dispozițiilor menționate rezultă că singura cale de atac împotriva hotărârilor pronunțate de tribunal în materia Legii nr. 165/2013 este apelul, intenția legiuitorului fiind aceea de a suprima calea de atac a recursului în scopul degrevării instanței supreme de soluționarea acestor cauze. Pentru argumentele expuse, din coroborarea dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

cu art. 35 din Legea nr. 165/2013 și art. 7 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 76/2012 rezultă că Decizia nr. 506/A din 19 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în acest dosar, nu este susceptibilă de recurs, fiind pronunțată de curtea de apel în cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului. Prin urmare, instanța urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul S.D. împotriva Deciziei nr. 506/A din 19 noiembrie 2014 a Curții de Apel Bucureștim, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul S.D. împotriva Deciziei nr. 506/A din 19 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 mai 2015.