ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1237/2015

Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată următoarele: Prin Decizia nr. 829/Ap din 19 noiembrie 2014 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, s-au constat nule motivele de apel formulate de contestatorii B.I.A. și B.D.C.. A fost respins apelul formulat de contestatorii B.D.C. și B.I.A. împotriva sentinței civile nr. 79 din 10 aprilie 2014 a Tribunalului Brașov. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții B.I.A. și B.D.C., recurs ce a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Brașov la data de 27 ianuarie 2015 și înaintat de această instanță, spre soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 04 februarie 2015. Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat, la data de 04 martie 2015, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. Completul de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția din 10 martie 2015, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Potrivit dovezilor aflate la filele 44-52 din dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat recurenților și intimaților.

Intimatele SC B.C. SA și SC R. SRL au depus puncte de vedere asupra raportului, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., prin care solicită respingerea recursului ca inadmisibil. Analizând recursul formulat, în raport de excepția de inadmisibilitate, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele: Prin Decizia nr. 829/Ap din 19 noiembrie 2014 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale s-au constat nule motivele de apel formulate de contestatorii B.I.A. și B.D.C.. A fost respins apelul formulat de contestatorii B.D.C. și B.I.A. împotriva sentinței civile nr. 79 din 10 aprilie 2014 a Tribunalului Brașov.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., „sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs”. Se reține faptul că acțiunea introductivă formulată de reclamanți (înregistrată la 15 aprilie 2013) este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, având ca obiect contestația formulată de B.I.A. și B.D.C., în contradictoriu cu pârâții SC R. SRL, Municipiul Brașov, prin primar și SC B.C. SA, prin care solicită anularea Deciziei nr. 990 din 06 martie 2013, emisă de SC R. SRL Brașov în baza Legii nr. 10/2001; să se constate nevalabilitatea titlului statului asupra imobilului situat în Brașov, imobil ce a fost preluat în mod abuziv de Statul Român, în baza Decretului 92/1950, fără titlu valabil, înscris în C.F.

Brașov; să se constate nulitatea absolută a Deciziei nr. 738/2009 emisă de SC R. SRL în baza Legii nr. 10/2001; să fie obligată pârâta SC R. SRL să emită o nouă decizie în condițiile Legii nr. 10/2001, prin care să se pronunțe doar asupra apartamentului compus din 4 camere de locuit, dependințe și anexe aferente și asupra terenului de sub această construcție, apartament asupra căruia acesta a avut doar un drept de administrare. La data de 19 iunie 2013, s-a depus la dosar o completare de acțiune prin care s-a solicitat anularea Deciziei nr. 1 din 15 mai 2013 emisă de pârâta SC B.C. SA și obligarea acesteia să emită o nouă decizie conform sentinței civile 258/2009 a Tribunalului Brașov.

Legea nr. 10/2001, în temeiul căreia a fost formulată prezenta acțiune, în art. 26 alin. (3) teza a II-a, astfel cum a fost modificat prin art. 12 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, prevede că: „Decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel”.

Dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, se aplică și proceselor aflate în curs de soluționare, în primă instanță, dacă nu s-a pronunțat o hotărâre în cauză până la data de 25 noiembrie 2010. Or, în cauză hotărârea tribunalului a fost pronunțată ulterior acestei date, respectiv la 10 aprilie 2014. Prin urmare, prezentei cauze, îi sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în forma modificată de Legea nr. 202/2010. În cauză, sunt însă incidente și dispozițiile tranzitorii ale art. 7 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., intrată în vigoare ulterior Legii nr. 202/2010, care a modificat Legea nr. 10/2001, care prevăd că: “ (1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este definitivă, de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară. (2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este supusă recursului sau că poate fi atacată cu recurs, ori, după caz, legea folosește o altă expresie similară.” Din interpretarea sistematică a dispozițiilor menționate, rezultă că singura cale de atac împotriva hotărârilor pronunțate de tribunal în materia Legii nr. 10/2001 este apelul, intenția legiuitorului fiind aceea de a suprima calea de atac a recursului în scopul degrevării instanței supreme de soluționarea acestor cauze.

Pentru argumentele expuse, din coroborarea dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. cu art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și art. 7 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 76/2012 rezultă că Decizia nr. 829/Ap din 19 noiembrie 2014 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, pronunțată în acest dosar, nu este susceptibilă de recurs, fiind pronunțată de curtea de apel în cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului. Prin urmare, instanța urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanții B.I.A. și B.D.C. împotriva Deciziei nr. 829/Ap din 19 noiembrie 2014 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanții B.I.A. și B.D.C. împotriva Deciziei nr. 829/Ap din 19 noiembrie 2014 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 mai 2015.