ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1237/2015

Asupra cauzei de

față, prin raportare la dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C.

proc. civ., constată următoarele:

Prin Decizia nr. 829/Ap din 19 noiembrie 2014

a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,

de conflicte de muncă și asigurări sociale, s-au constat nule motivele de apel

formulate de contestatorii B.I.A. și B.D.C.. A fost respins apelul formulat de

contestatorii B.D.C. și B.I.A. împotriva sentinței civile nr. 79 din 10 aprilie

2014 a Tribunalului Brașov.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs reclamanții B.I.A. și B.D.C., recurs ce a fost

înregistrat pe rolul Curții de Apel Brașov la data de 27 ianuarie 2015 și

înaintat de această instanță, spre soluționare, Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Dosarul a fost

înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 04

februarie 2015.

Învestită cu

soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă,

a procedat, la data de 04 martie 2015, la întocmirea raportului asupra

admisibilității în principiu a recursului.

Completul de filtru,

constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ.,

a dispus, prin rezoluția din 10 martie 2015, comunicarea raportului părților,

pentru ca acestea să depună punctele de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art.

493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor

aflate la filele 44-52 din dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității

în principiu a recursului a fost comunicat recurenților și intimaților.

Intimatele SC B.C. SA

și SC R. SRL au depus puncte de vedere asupra raportului, astfel cum prevăd

dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., prin care solicită respingerea

recursului ca inadmisibil.

Analizând recursul

formulat, în raport de excepția de inadmisibilitate, invocată din oficiu, Înalta

Curte constată următoarele:

Prin Decizia nr. 829/Ap

din 19 noiembrie 2014 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale s-au constat

nule motivele de apel formulate de contestatorii B.I.A. și B.D.C.. A fost

respins apelul formulat de contestatorii B.D.C. și B.I.A. împotriva sentinței

civile nr. 79 din 10 aprilie 2014 a Tribunalului Brașov.

Potrivit art. 634 alin.

(1) pct. 4 C. proc. civ., „sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără

drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs”.

Se reține faptul că

acțiunea introductivă formulată de reclamanți (înregistrată la 15 aprilie 2013)

este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, având ca obiect contestația

formulată de B.I.A. și B.D.C., în contradictoriu cu pârâții SC R. SRL,

Municipiul Brașov, prin primar și SC B.C. SA, prin care solicită anularea

Deciziei nr. 990 din 06 martie 2013, emisă de SC R. SRL Brașov în baza Legii

nr. 10/2001; să se constate nevalabilitatea titlului statului asupra imobilului

situat în Brașov, imobil ce a fost preluat în mod abuziv de Statul Român, în

baza Decretului 92/1950, fără titlu valabil, înscris în C.F. Brașov; să se

constate nulitatea absolută a Deciziei nr. 738/2009 emisă de SC R. SRL în baza Legii

nr. 10/2001; să fie obligată pârâta SC R. SRL să emită o nouă decizie în

condițiile Legii nr. 10/2001, prin care să se pronunțe doar asupra

apartamentului compus din 4 camere de locuit, dependințe și anexe aferente și

asupra terenului de sub această construcție, apartament asupra căruia acesta a

avut doar un drept de administrare.

La data de 19 iunie 2013,

s-a depus la dosar o completare de acțiune prin care s-a solicitat anularea

Deciziei nr. 1 din 15 mai 2013 emisă de pârâta SC B.C. SA și obligarea acesteia

să emită o nouă decizie conform sentinței civile 258/2009 a Tribunalului

Brașov.

Legea nr. 10/2001, în

temeiul căreia a fost formulată prezenta acțiune, în art. 26 alin. (3) teza a

II-a, astfel cum a fost modificat prin art. 12 din Legea nr. 202/2010 privind

unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, prevede că: „Decizia

sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de

restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde

îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui

circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al

entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la

comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de

competența curții de apel”.

Dispozițiile art. 26 alin.

(3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010,

se aplică și proceselor aflate în curs de soluționare, în primă instanță, dacă

nu s-a pronunțat o hotărâre în cauză până la data de 25 noiembrie 2010.

Or, în cauză

hotărârea tribunalului a fost pronunțată ulterior acestei date, respectiv la 10

aprilie 2014. Prin urmare, prezentei cauze, îi sunt pe deplin aplicabile

dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în forma modificată de

Legea nr. 202/2010.

În cauză, sunt însă

incidente și dispozițiile tranzitorii ale art. 7 alin. (1) și alin. (2) din

Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C.

proc. civ., intrată în vigoare ulterior Legii nr. 202/2010, care a modificat

Legea nr. 10/2001, care prevăd că: “ (1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede

altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea

judecătorească de primă instanță este definitivă, de la data intrării în

vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanța

ierarhic superioară.

(2) Dispozițiile alin.

(1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că

hotărârea judecătorească de primă instanță este supusă recursului sau că poate

fi atacată cu recurs, ori, după caz, legea folosește o altă expresie similară.”

Din interpretarea

sistematică a dispozițiilor menționate, rezultă că singura cale de atac

împotriva hotărârilor pronunțate de tribunal în materia Legii nr. 10/2001 este

apelul, intenția legiuitorului fiind aceea de a suprima calea de atac a

recursului în scopul degrevării instanței supreme de soluționarea acestor

cauze.

Pentru argumentele

expuse, din coroborarea dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 134/2010

privind C. proc. civ. cu art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și art. 7 alin.

(1) și alin. (2) din Legea nr. 76/2012 rezultă că Decizia nr. 829/Ap din 19

noiembrie 2014 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori

și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, pronunțată în acest

dosar, nu este susceptibilă de recurs, fiind pronunțată de curtea de apel în

cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai

apelului.

Prin urmare, instanța

urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanții B.I.A. și

B.D.C. împotriva Deciziei nr. 829/Ap din 19 noiembrie 2014 a Curții de Apel

Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de

muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de reclamanții B.I.A. și B.D.C. împotriva Deciziei

nr. 829/Ap din 19 noiembrie 2014 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări

sociale.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 mai 2015.