ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4958/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 6 iulie 2017, pe rolul Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, a solicitat anularea Deciziei emisă de pârâtă sub nr. x/17.01.2017, privind soluționarea contestației fiscale formulate împotriva Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/14.11.2016, emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Covasna.

Prin sentința civilă nr. 7 din 17 ianuarie 2018, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov.

Împotriva sentinței civile nr. 7 din 17 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii.

În motivare recurentul arată că, deși instanța de fond a reținut că Procesul-verbal nr. x/27.07.2016 este doar un act de constatare care propune masuri si nu poate face obiectul unei contestații, totuși, i se impută faptul ca nu l-a atacat in instanță.

Instanța de fond a reținut că documentele societății au fost ridicate de către organele de politie cu ocazia percheziției dar în mod greșit susține că i-au fost restituite mai multe dosare si stampila societății, restituindu-se doar Registrul unic de control.

Referitor la nedeclararea/neachitarea obligațiilor fiscale in suma de 3.777.406 RON, apreciază că acestea au fost stabilite în mod abuziv de către inspectorii fiscali.

Cu privire la suma de 250.000 RON, recurentul arată că a fost achitată furnizorului, pe baza de chitanțe care sunt la DIICOT Oradea, a fost menționată în sentință adresa din 09.01.2018, emisa de către aceasta instituție, precum și Ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale din data de 23.09.2015 în dosarul nr. x/2014 care nu i-au fost comunicate.

Recurentul mai arată că nu avea obligația și competența de a verifica activitatea furnizorului său dar, asupra acestui aspect nu s-au pronunțat nici organele fiscale si nici instanța de fond. Invocă în acest sens, Hotărârea CJUE din data de 22.10.2015 în care se stipulează, că administrația fiscală nu poate impune persoanei impozabile pe de o parte, să verifice dacă emitentul facturii aferente bunurilor si serviciilor dispunea de bunurile în cauză si era în măsură să le livreze și dacă și-a îndeplinit obligațiile fiscale sau, pe de altă parte, să dispună de documente în aceasta privință.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 2 aprilie 2018, intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, reprezentată de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Covasna, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În motivare se arată că, din conținutul procesului-verbal nr. x/27.07.2017 rămas în circuitul civil, nefiind atacat, se poate reține că reclamantul, cu prilejul inspecției fiscale nu a prezentat documentele financiar contabile și justificative prin care să se facă dovada operațiunilor declarate la organul fiscal, efectuate pe teritoriul național.

S-a mai constatat că achizițiile în sumă de 9.968.124 RON înregistrate de la singurul furnizor al societății debitoare S.C. B. S.R.L. - nu au la bază o operațiune reală.

În ce privește fapta de a nu declara și achita obligațiile fiscale la scadență, Curtea de Apel Brașov a constatat că aceasta s-a realizat cu rea-credință. În primul rând, reclamantul nu a ținut și organizat în mod intenționat contabilitatea în condițiile legii, susținerea privind încetarea activității sau reținerea documentelor contabile de organele de poliție neavând nici un fel de relevantă.

În altă ordine de idei, procesul-verbal nr. x/2707.2016 nu a fost contestat, rămânând în circuitul civil.

Pe de altă parte, la data de 23.09.2015, în urma unei percheziții domiciliare, au fost ridicate unele înscrisuri însă atât ștampila societății cât și o serie de alte dosare au fost restituite reclamantului.

Recurentul nu a depus dovezi din care să rezulte că documentele contabile solicitate de inspecția fiscală se afla și se află și în prezent la organul de cercetare penală, nu a solicitat prin intermediul instanței de judecată relații de la organele de cercetare penală, nu a cerut proba cu expertiza tehnică judiciară. Apărarea reclamantului s-a concentrat exclusiv pe susținerea că documentele contabile au fost ridicate de organele de poliție.

Un alt argument care concretizează reaua-credință a reclamantului rezultă și din faptul că din patrimoniul societății a fost retrasă suma de 250.000 RON fără a exista documente justificative. I se impută, de asemenea, pasivitatea de care a dat dovadă în recuperarea creanțelor societății, cuantificate la suma de 2.219.135 RON.

În concluzie, intimata arată că fapta prevăzută de art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală este imputabilă recurentului având în vedere că societatea a dispus de fonduri dar acestea au fost sustrase, societatea era creditoarea unei sume importante pentru care nu au fost întreprinsă nici o măsură de recuperare, sumă care ar fi putut acoperi obligațiile fiscale.

Din punct de vedere subiectiv, întreaga atitudine a reclamantului relevă lipsa interesului pentru situația economico-financiară a societății, pentru plata datoriilor inclusiv cele ale bugetului de stat, situându-l pe tărâmul relei-credințe.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Într-adevăr, potrivit art. 27 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 92/2003, pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, în condițiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane:….administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credință, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale.

În speță, critica din cuprinsul cererii de recurs, referitoare la procesul-verbal nr. x/27.07.2016 cu privire la care, instanța, deși a reținut că este doar un act de constatare care propune măsuri si nu poate face obiectul unei contestații, totuși îi impută faptul ca nu l-a atacat in instanță, va fi respinsă, ca nefondată,

Astfel, din conținutul procesului-verbal nr. x/27.07.2017 se reține că reclamantul, cu prilejul inspecției fiscale nu a prezentat documentele financiar contabile și justificative prin care să se facă dovada operațiunilor declarate la organul fiscal, efectuate pe teritoriul național, stabilindu-se obligații fiscale suplimentare în sarcina S.C. C. S.R.L. în cuantum de 3.812.172 RON.

Recurentul nu a înțeles să-l conteste, în condițiile O.G. nr. 92/2003, așa încât, orice referiri la legalitatea acestuia nu vor fi luate în considerare în cadrul acesta procesual.

Nu poate fi reținută nici critica referitoare la greșita reținere de către instanța de fond a faptului că documentele societății au fost ridicate de către organele de poliție cu ocazia percheziției dar că i-au fost restituite mai multe dosare si ștampila societății, în realitate restituindu-se doar Registrul unic de control. Față de acest aspect, era firesc să nu poată conduce contabilitatea, reaua credință a sa fiind reținută în mod eronat.

Față de această critică, Înalta Curte constată că la data de 23.09.2015, în urma unei percheziții domiciliare, au fost ridicate unele înscrisuri însă atât ștampila societății cât și o serie de alte dosare au fost restituite reclamantului.

Recurentul nu a depus dovezi din care să rezulte că documentele contabile solicitate de inspecția fiscală efectuată la S.C. C. S.R.L. al cărei administrator era și care s-a finalizat cu procesul-verbal nr. x/27.07.2016, se afla și se află și în prezent la organul de cercetare penală, nu a solicitat prin intermediul instanței de judecată relații de la organele de cercetare penală, nu a cerut proba cu expertiza tehnică judiciară. Apărarea reclamantului s-a concentrat exclusiv pe susținerea că documentele contabile au fost ridicate de organele de poliție, fără să depună cel mai mic efort pentru a putea recupera documentele financiar contabile. Așa cum s-a arătat mai sus, cum recurentul nu a înțeles să conteste acest proces-verbal, conținutul acestuia face dovada deplină a celor constatate de organele fiscale cu ocazia inspecției respective.

De altfel, Înalta Curte constată că recurentul, pentru a-și dovedi buna credință, nu face decât să aducă critici aspectelor constatate și reținute în procesul-verbal de mai sus, ele neputându-se a fi puse în discuție, față de cele de mai sus.

Așadar, nefondată se dovedește a fi și critica referitoare la suma de 250.000 RON, reținută a fi retrasă din casă în numerar fără documente justificative, iar susținerile recurentului puteau face, eventual, obiectul apărărilor sale într-o contestație împotriva procesului-verbal nr. x/27.07.2016 când se putea solicita și suspendarea judecății până la soluționarea cauzei penale. Tot ca apărări într-o asemenea contestație reprezintă și trimiterile recurentului la hotărâri CJUE în care se arată că nu avea obligația să verifice activitățile furnizorilor săi.

Înalta Curte consideră că în mod legal instanța de fond, atunci când a verificat legalitatea deciziei prin care recurentului i s-a atras răspunderea solidară în calitate de administrator al S.C. C. S.R.L. în temeiul art. 27 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 92/2003, a avut în vedere comportamentul recurentului, din punct de vedere financiar contabil, constatat prin procesul-verbal nr. x/27.07.2016.

Pe de altă parte, față de dispozițiile legale în temeiul cărora s-a atras răspunderea sa solidară cu debitoarea S.C. C. S.R.L., nu a adus nicio apărare față de nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale, așa încât, recursul se dovedește a fi nefondat, toate criticile din această cale vizând apărări față de procesul-verbal nr. x/27.07.2016.

Pentru considerentele expuse, recursul de față urmează a fi respins ca vădit nefondat, în baza art. 496 C. proc. civ., nefiind demonstrată în cauză incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 7 din 17 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 octombrie 2020.