ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 719/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, suspendarea executării actului administrativ reprezentat de Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x din 6 februarie 2018 emis de pârâtă.

2.1. Prin Încheierea de ședință din 26 iunie 2018, Curtea de apel a amânat pronunțarea asupra sentinței atacate în prezenta cauză.

2.2. Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 99 din 27 iunie 2018, a admis cererea formulată de reclamant, dispunând suspendarea executării Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x din 6 februarie 2018 emisă de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond.

Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs pârâta Administrația Județeană a

Finanțelor Publice Brașov, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a susținut, în esență, că în conținutul analizei condițiilor prevăzute de lege pentru suspendarea executării actului atacat prima instanță de fapt a cercetat și examinat fondul cauzei.

Astfel, s-a reținut că actul a cărui suspendare se solicită, sub aspectul temeiului de drept în baza căruia s-a decis angajarea răspunderii solidare a reclamantului, prezintă aparență de nelegalitate, fiind îndeplinită astfel condiția cazului bine justificat, or, motivele invocate de către reclamant reprezintă motive ce antamează chestiunile de legalitate deduse judecații în contestația formulată împotriva deciziei de angajare a răspunderii.

În ceea ce privește faptul că reclamantul nu a deținut calitatea de administrator, ci doar de asociat astfel încât este nelegală emiterea deciziei de angajare a răspunderii solidare, acesta reprezintă un aspect privind analizarea legalității deciziei de angajare a răspunderii.

Totodată, în ceea ce privește paguba iminentă s-a apreciat că punerea în executare a actului de creanță fiscală atacat îi creează reclamantului un prejudiciu material previzibil, or, previzibilitatea prejudiciului material nu se constată doar prin raportare la valoarea sumei pentru care s-a dispus angajarea răspunderii solidare, în plus a făcut trimitere la prevederile art. 25 - 26 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscală.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Prin concluziile scrise, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului, apreciind că soluția primei instanțe este legală și temeinică.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor formulate de intimat și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Intimatul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x din 6 februarie 2018, prin care organul fiscal a decis atragerea răspunderii solidare a reclamantului, în vederea realizării creanțelor fiscale, în limita sumei de 4.512.802 RON, pentru obligațiile fiscale restante ale debitoarei societatea B. S.R.L.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Or, în speță, prima instanță nu a identificat împrejurări de fapt și de drept care să fie de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ fiscal a cărui suspendare se cere, ci a apreciat doar că respectivul act, sub aspectul temeiului de drept în baza căruia s-a decis angajarea răspunderii solidare a reclamantului, prezintă aparență de nelegalitate pentru că, deși s-a reținut că reclamantul are calitatea de asociat al societății B. S.R.L., angajarea răspunderii solidare a acestuia a fost stabilită conform art. 25 alin. (2) lit. b), c) și d) din Codul de procedură fiscală.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.

În speță, se observă că, în susținerea cererii de suspendare a executării actului contestat, intimatul-reclamant a formulat critici detaliate cu privire la nelegalitatea deciziei atacate prin prisma faptului că nu a deținut calitatea de administrator, ci doar de asociat, referindu-se în realitate la aspecte de nelegalitate în fond cu privire la actul contestat.

Or, atât analiza de legalitate a actului contestat, cât și verificarea legalității actelor care au stat la baza emiterii acestuia presupun o cercetare în fond, ce este de competența instanței învestite cu acțiunea în anulare, iar nu de către instanța învestită în procedura cererii de suspendare a executării reglementată de art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte constată astfel că soluția pronunțată de prima instanță și considerentele pe care s-a fundamentat aceasta sunt lipsite de suport real sub aspectul cercetării efectuate și al îndeplinirii condiției referitoare la cazul bine justificat.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție, prevăzută de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, deși nu se mai impune a fi analizată, ambele condiții trebuind să fie îndeplinite cumulativ, se reține că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

În cauză, într-adevăr, punerea în executare a deciziei contestate va avea drept consecință diminuarea patrimoniului intimatului-reclamant însă, câtă vreme acest lucru are la bază un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate, diminuarea patrimoniului are caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerințelor textului de lege sus-menționat.

În ceea ce privește încheierea de amânare a pronunțării se constată că nu s-au formulat critici distincte, aceasta fiind atacată în considerarea faptului că face parte integrantă din sentința recurată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, cu consecința casării încheierii și sentinței atacate și respingerii cererii de suspendare a actului administrativ atacat ca neîntemeiate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov împotriva Încheierii din 26 iunie 2018 și sentinței nr. 99 din 27 iunie 2018 ale Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează hotărârile recurate și, rejudecând, respinge cererea de suspendare, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 februarie 2019.

Procesat de GGC - MM