ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6378/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția CAF la data de 09.03. 2018, sub nr. x/2018, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială - Județul Vrancea a formulat acțiune în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională București, solicitând anularea Deciziei nr. 401/29.01.2018 și a actelor care au stat la baza emiterii acesteia - Raport privind vizita de durabilitate nr. 2743/18.05.2017 și Proces-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor bugetare. Totodată a solicitat și suspendarea executării acestora.

Prin sentința nr. 192 din 20 decembrie 2018, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a admis contestația în contencios administrativ și fiscal, promovată de către reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială - Județul Vrancea, cu sediul în mun. Focșani, Bd. x, jud. Vrancea, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională, cu sediul în București, Bd. x, chemata în garanție SC "A. " S.A. cu sediul în București, Piața Presei Libere, nr. 3-5, B., Turnul Nord

- a anulat Decizia nr. 401/29.01.2018, Raportul privind vizita de durabilitate nr. 2743/18.05.2017 și procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/7.11.2017.

- a respins petitul având ca obiect restituirea amenzii contravenționale, ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;

- a exonerat reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială - Consiliul Județean Vrancea de la plata sumei de 102.519,04 RON stabilite cu titlu de corecție financiară.

- a respins cererea de chemare în garanție, ca fiind rămasă fără obiect.

- a obligat reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială - Județul Vrancea către chemata în garanție S.C. A. S.A., la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 RON.

Împotriva sentinței nr. 192 din 20 decembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs pârâtul Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În opinia sa obiectivele expertizei, la modul cum au fost stabilite de reclamant și admise de instanță, nu au putut conduce la o justa soluționare a cauzei, expertiza fiind administrată cu încălcarea principiului contradictorialității.

Se susține că ignorând practic, prezumția de legalitate, autenticitate și veridicitate de care se bucură actele administrative pe care le are sub analiză, judecătorul fondului a omis să mai pună în vedere reclamantei să își probeze acțiunea.

Recurenta precizează că prima instanță și-a întemeiat motivarea hotărârii doar pe concluziile expertizei, practic instanța reluând extrase din expertiză pentru a justifica soluția pronunțată.

Mai mult, se apreciază că expertiza nu putea reface starea tehnică și scenariul avut în vedere de autoritatea de control la un an de zile de la momentul efectuării controlului.

Scenariul de la care pornesc concluziile trase de expert este fundamental eronat din simplul motiv că la momentul efectuării controlului nu există nicio mențiune privitoare la absența conexiunii la internet. Suspiciunea de neregulă sintetizează starea de fapt la momentul controlului: datele nu existau pe unul dintre cele două servere achiziționate prin proiect.

In mod corect, echipa de control a reținut faptul că, la acel moment, redirecționarea către un alt server putea avea loc numai prin conexiune la internet. Acest fapt este interpretat în mod eronat de către instanța de fond, ca pe o constatare a echipei de control cu privire la absența conexiunii la internet, fapt total neadevărat și care nu rezultă din niciun document aflat la dosarul cauzei.

Recurenta subliniază faptul că este lipsit de relevanță, la momentul actual, dacă aplicația funcționează sau nu în absența conexiunii la internet. De asemenea, este irelevant dacă, în prezent aplicația este instalată pe serverul din proiect. Aceasta nu înseamnă, însă, că în mod corect echipa de control nu a constatat la momentul efectuării controlului, că sistemul informatic nu putea rula prin conexiune la internet, fiind redirecționată de pe un alt server.

Se menționează că verificările echipei de control au avut tocmai rolul de a compara starea de fapt rezultată din documente cu cea faptică, rezultată din operarea efectivă a sistemului informatic.

Din probele existente la dosarul cauzei și anume corespondența purtată între reclamant și chemata în garanție S.C. A. S.A., rezultă, în mod explicit, faptul că după comunicarea rezultatelor controlului, beneficiarul nu a contrazis cele reținute de către echipa de control, ci a cerut clarificări - așa cum era și firesc să facă - dezvoltatorului aplicației - A. S.A..

În schimb, instanța de fond a apreciat faptul că, tot "de plano", "pârâta MCSI București nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, ignorând faptul că probatoriul nu a fost administrat cu respectarea principiului contradictorialității.

Având în vedere că prin bugetul aferent proiectului a fost finanțată achiziționarea de servere pentru aplicația (C.) prin Capitolul I - Cheltuieli cu investiții- Cheltuieli echipamente, Secțiunea 1.1.1 pentru achiziționarea de de servere, calculatoare tip desktop/portabile, monitoare, rețea, dispozitive pentru conectare, echipamente periferice etc., justificate din punct de vedere al implementării proiectului, beneficiarul avea obligația de a achiziționa echipamentele și de a instala aplicațiile aferente pe acestea până la finalizarea duratei de implementare a proiectului, respectiv 26.11.2015.

La data vizitei de monitorizare din perioada 03-07.04.2017, din anul 2 de durabilitate, prin intermediul Listei de verificare privind vizita de durabilitate semnată atât de managerul de proiect, cât și de reprezentantul legal, înregistrată la D. cu nr. x/07.04.2017 și la MCSI-OIPSI sub nr. x/10.04.1017, echipa de monitorizare a constatat, conform declarațiilor beneficiarului și a celor constatate în camera serverului că "aplicația nu se află instalată pe serverul achiziționat prin proiect, ci există o redirecționare către un alt server, ce nu face parte din acest proiect și se află în altă locație, unde aplicația este instalată și rulează".

Se susține că această afirmație aparține beneficiarului proiectului, care de altfel nu a formulat nici un punct de vedere asupra Listei de verificare și nici asupra Raportului.

O verificare ulterioară vizitei de monitorizare, privind o demonstrație asupra instalării aplicației ", era practic nerelevantă întrucât acordarea finanțării nerambursabile aferente serverului s-a efectuat la solicitarea beneficiarului, prin prisma utilității acestuia în cadrul proiectului, iar la data finalizării implementării proiectului, acesta avea obligația "de a asigura folosința echipamentelor și aplicațiilor perntru scopul declarat în proiect", conform Anexei 5 din cadrul cererii de finanțare aprobate.

În final, se arată că măsura adoptată este proporțională, întrucât sumele declarate neeligibile sunt doar cele aferente celor două servere C., în cuantum de 102.519,04 RON.

Pârâta Unitatea Terotorial Administrativă a județului Vrancea a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În opinia intimatei, la instanța de fond a fost respectat principiul contradictorialității, cintând-o pe recurentă și comunicându-i toate documentele depuse la dosarul cauzei. Faptul că recurenta pârâta nu s-a prezentat la niciunul dintre termenele de judecată acordate, în condițiile în care procedura a fost legal îndeplinită, nu presupune încăcarea normelor de procedură, așa cum a susținut aceasta.

Pornind de la interpretarea prezumției de legalitate, intimata susține că Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, a considerat că nu este necesar să motiveze actele administrative pe care le emite, simpla impresie/opinie a persoanelor care efectuează activități de control și emit procese-verbale de constatare a neregulilor fiind suficientă pentru aplicarea unei sancțiuni.

Însă, intimata apreciază că nu acesteia îi revine sarcina probei, pentru a demonta legalitatea actului administrativ atacat și, în acest sens, invocă cauza Anghel împotriva României.

Se arată că prezumția de legalitate sau de conformitate cu dreptul acordată actelor administrative nu este una absolută ci relativă, ea permițând exercitarea controlului asupra actelor administrative, precum și anularea acestora dacă au fost emise cu încălcarea dispozițiilor legale în vigoare. Prin urmare, afirmațiile organelor de control cuprinse la nivelul documentelor întocmite de acestea în exercitarea atribuțiilor ce le revin potrivit legii, trebuie la rândul lor probate, dacă fac obiectul unei acțiuni în instanță introdusă de o persoană care se consideră vătămată de ele într-un drept sau interes legitim.

Din punctul său de vedere, în actul de control trebuia să existe probe ale celor afirmate, respectiv capturi de ecran din care să reiasă realitatea celor susținute în procesul-verbal întocmit.

Or, din analiza documentelor depuse de Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale la dosarul cauzei se poate observa ca aceste informații lipsesc cu desăvârșire. Singurul mijloc de probă invocat de recurenta din prezenta cauză în susținerea punctului său de vedere este reprezentat de afirmațiile membrilor echipei de control. Mai mult, Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale nu a solicitat efectuarea unei expertize I.T. de specialitate, nu a propus obiective în cadrul celei dispuse de instanța de judecată, nu a formulat obiecțiuni cu privire la raportul de expertiză, deși acesta i-a fost comunicat în termen, acordându-i-se totodată suficient timp pentru a-și exprima punctul de vedere.

Prin urmare, nu se poate reține că instanța și-a însușit integral punctul de vedere exprimat de expertul I.T., fără a decela fondul cauzei, în condițiile în care recurenta nu a prezentat nicio dovadă concretă (cu excepția afirmațiilor neprobate ale echipei de control), din care să rezulte că aspectele reținute în raportul de expertiză sunt greșite.

În ciuda celor afirmate de recurentă, din simpla analiză a Raportului privind vizita de durabilitate nr. 2743/18.05.2017 (document la care se face trimitere inclusiv în cererea de recurs), se poate observa că echipa de control a reținut tocmai faptul că la data efectuării vizitei de durabilitate nu exista conexiune la Internet. Astfel la pagina 1 din Raportul anterior menționat se precizează faptul că "La data vizitei Consiliul Județean Vrancea nu avea încheiat un contract cu un furnizor de servicii de telecomunicații".

Mai mult, la nivelul aceluiași raport echipa de control a confirmat inclusiv faptul că serverele nu puteau fi accesate din afara rețelei locale existente la nivelul autorității contractante. Astfel, la pagina 1 din acest document, echipa de control a precizat faptul că: "aplicațiile nu erau utilizate în UAT-urile partenere la momentul vizitei datorită lipsei conexiunii de internet".

Este adevărat că la momentul realizării expertizei I.T. toate aceste probleme fuseseră remediate ca urmare a finalizării procedurii de atribuire și încheierii acordului - cadru având ca obiect asigurarea serviciilor de mentenanță, însă, așa cum rezultă și din raportul de expertiză, pentru a se reproduce condițiile descrise de echipa de control, expertul I.T. a procedat la deconectarea serverelor de la rețeaua de Internet.

Prin urmare, este evident că apărările invocate de Ministerul Comunicațiilor si Societății Informaționale prin cererea de recurs sunt infirmate de informațiile existente la nivelul Raportului privind vizita de durabilitate nr. 2743/18.05.2017 (document care emană de la însăși recurentă și despre care aceasta afirmă că a fost întocmit cu respectarea tuturor prevederilor legale în vigoare).

Or, din analiza celor afirmate de însăși recurentă la nivelul înscrisurilor anterior menționate, se poate observa faptul că aceasta recunoaște că la momentul efectuării controlului nu exista conexiune la internet precum si faptul că, așa cum a precizat și expertul I.T., redirectarea poate avea loc numai în prezenta unei conexiuni active la internet. Prin urmare, serverul pe care erau instalate aplicațiile nu putea fi contactat din afara rețelei locale aparținând autorității contractante, astfel încât membrii echipei de control nu aveau cum să rețină că acesta efectuează o redirectare către un alt server.

Se mai arată că susținerea recurentei cu privire la imposibilitatea verificării stării tehnice în care se afla sistemul informatic la o anumită dată (altfel spus, ce aplicații erau instalate pe un server la un moment dat), este greșită și dovedește superficialitatea modului în care s-a realizat controlul precum și lipsa de cunoștințe tehnice a celor care au participat la acesta.

II. Soluția instanței de recurs

Motivele de recurs invocate pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (5) și (8) C. proc. civ., respectiv atunci când au fost încălcate norme de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității și când au fost interpretate sau aplicate greșit normele de drept material.

În primul rând, s-a susținut că expertiza tehnică întocmită în cauză, pe ale cărei concluzii s-a bazat soluția și considerentele instanței de fond, a fost încuviințată și administrată cu încălcarea principiului contradictorialității și a celui privind aflarea adevărului.

Aceste afirmații nu pot fi primite, întrucât din verificarea documentelor dosarului de fond, rezultă că reclamanta a solicitat administrarea probei cu expertiză tehnică de specialitatea IT în cuprinsul cererii de chemare în judecată, atașând la același moment și obiectivele propuse, înscrisuri ce au fost legal comunicate pârâtei.

Totodată, prin întâmpinarea la cererea de chemare în garanție A. S.A. a formulat de asemenea obiective la expertiza IT solicitată de reclamantă, iar acest act procedural a fost, de asemenea comunicat pârâtei.

În urma încuviințării și depunerii la dosar a expertizei tehnice, aceasta a fost comunicată părților lipsă, iar la dosar nu au fost formulate obiecțiuni la concluziile expertului.

Așadar, împrejurarea că recurenta pârâtă nu și-a putut trimite reprezentant legal în instanță, nu poate conduce la concluzia încălcării principiului contradictorialității, având în vedere că prezența părților nu este obligatorie, însă aceasta a fost încunoștiințată și i s-au comunicat toate actele procedurale întocmite și a fost legal citată pe tot parcursul procesului.

Pe de altă parte, prima instanță a analizat toate probatoriile administrate în cauză, respectiv a analizat și concluziile echipei de control transcrise în actele administrative ce au fost supuse controlului, coroborate cu cele constatate de expert în lucrarea sa, fiind respectat și principiul aflării adevărului.

Fiind invocată și prezumția de legalitate, autenticitate și veridicitate a procesului-verbal de control, Înalta Curte observă că aceasta nu este una absolută, mențiunile consemnate în actele administrative fiind supuse răsturnării prin dovada contrară, așa cum s-a întâmplat în prezenta speță. Faptul că recurenta apreciază că expertul ar fi trebuit să se raporteze la starea tehnică a sistemului informativ așa cum exista la data controlului, nu poate constitui un motiv de casare, în condițiile în care acest aspect nu a fost susținut în fața primei instanțe, nu au existat obiective la expertiză formulate de parte cu privire la acest aspect și nici obiecțiuni la concluziile prezentate, deși recurentei i-a fost comunicată expertiza.

În aceste condiții nu se poate vorbi de o încălcare a normelor de procedură a căror nerespectare să poată conduce la sancțiunea nulității.

Tot în cadrul motivelor de recurs s-a mai invocat faptul că, în mod greșit, prima instanță a avut în vedere la pronunțarea hotărârii doar concluziile expertului desemnat, concluzii care sunt eronate deoarece nu au avut în vedere starea tehnică a sistemului la momentul controlului.

În primul rând, o afirmație generică de genul celei conform căreia prima instanță a avut în vedere la pronunțare doar o probă administrată, nu este de natură să infirme soluția, întrucât judecătorul poate primi o probă pe care o apreciază concludentă și care poate conduce la dezlegarea procesului. În speță, nu se poate vorbi de faptul că au fost ignorate alte probatorii esențiale, cu atât mai mult cu cât recurenta nu a indicat care ar fi indiciile ce ar fi putut conduce la o altă abordare a neregulii constatate.

Mai mult, concluziile raportului de expertiză au fost coroborate de prima instanță și cu alte înscrisuri depuse la dosar cum ar fi: proces-verbal de instalare și punere în funcțiune nr. x/.09.2015, proces-verbal de acceptanță 13775/.09.2015, raport de instalare aplicații, sistem informatic, proces-verbal predare documente nr. x/23.09.2015, proces-verbal de acceptanță nr. x/10/09/4261/25.09.2015, raport de testare în module: buget, administrație,componență mobil, financiar-contabilitate, management-documente, management-proiecte, modul portal, registrul agricol, resurse umane, salarii, proces-verbal de instalare și punere în funcțiune nr. x/23.06.2015

S-a mai afirmat că expertul a pornit de la o premisă greșită și anume lipsa coneiunii la internet la data efectuării controlului, aspect total eronat, întrucât în procesul-verbal întocmit nu s-a afirmat acest aspect.

Nici această critică nu poate fi primită, de vreme ce expertul a pornit de la consemnările din Raportul privind vizita de durabilitate nr. 2843/18.05.2017 în care se precizează faptul că la data vizitei nu exista conexiune la internet. Mai mult, în același raport s-a indicat faptul că la data vizitei Consiliul Județean Vrancea nu avea încheiat un contract cu un furnizor de servicii de telecomunicații, astfel că nu a putut fi posibilă verificarea funcționalităților aplicației în cadrul UAT-urilor partenere . Așadar, concluziile expertizei sunt pertinente în sensul că, în lipsa conexiunii la internet, membrii echipei de control nu puteau să determine că aplicațiile realizate în cadrul proiectului ar fi instalate pe un server extern rețelei locale a Unității Administrativ Teritoriale - Județul Vrancea.

A mai fost invocată recunoașterea beneficiarului privind lipsa aplicației pe serverul primariei, prin aplicarea semnăturii la data vizitei de durabilitate. Însă, sub acest aspect, prima instanță, în mod legal a reținut că "semnătura beneficiarului pe un act de control nu poate avea semnificația unei recunoașteri a neregulilor menționate cu atât mai mult, cu cât, atât în perioada controlului, cât și după sesizarea instanței de judecată, reclamantul a contestat în mod constant realitatea constatărilor echipei de control, iar această recunoaștere nu se coroborează cu celelalte mijlooace de probă administrate, respectiv înscrisurile amintite și concluziile expertizei tehnice de specialitatea IT.

Totodată, just s-a reținut că în cadrul contestației administrative, inimata reclamantă a depus documente justificative, care, în opinia sa, justificau existența aplicației pe serverul aferent proiectului, însă prin decizia de soluționare a contestației nu s-a ținut cont de aceste înscrisuri.

Ca un ultim argument, în recursul declarat a fost reluată toată situația de fapt menționată în procesul-verbal de constatare a neregulilor și în decizia de soluționare a contestației, fără însă ca aceste susțineri să se transpunsă în reale critici de nelegalitate care să conducă instanța de control judiciar la concluzia că soluția pronunțată ar fi nelegală.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea 554/2004 se va dispune respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii recurate ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională împotriva sentinței civile nr. 192 din 20 decembrie 2018 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 noiembrie 2020.