ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1287/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 16 februarie 2015, a fost înregistrată la Curtea de Apel București cererea de apel formulată de contestatoarea C.J.P. Teleorman împotriva Deciziei civile nr. 1556 din 29 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, dosarul fiind înaintat spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție. În sinteză, partea a susținut că, în mod greșit, prin decizia atacată, a fost respinsă, ca tardivă, contestația în anulare formulată împotriva Deciziei civile nr. 262 din data de 10 martie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. 3065/87/2013, deși a respectat dispozițiile art. 506 C. proc.

civ., ce reglementează termenul în care se poate introduce contestație în anulare. Contestatoarea a mai invocat că, în temeiul dispozițiilor art. 508 alin. (4) C. proc. civ., decizia civilă atacată este supusă căii de atac de reformare a apelului, de competența instanței superioare celei care a pronunțat cererea. Analizând calea de atac formulată, Înalta Curte urmează să o respingă, ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente: Prin cererea formulată la data de 25 iulie 2013, reclamantul T.D. a solicitat obligarea C.J.P. Teleorman la plata diferențelor de pensie dobândite prin Decizia civilă nr. 2326/R/2012, pronunțată de Curtea de Apel București, actualizate cu indicele de inflație.

Prin sentința civilă nr. 2670 din 23 octombrie 2013 a Tribunalului Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ fiscal, complet specializat în litigii de muncă și asigurări sociale, a fost admisă acțiunea și obligată pârâta să plătească drepturile de pensie calculate conform O.U.G, nr. 4/2005 și Deciziei civile nr. 2326 R/2012, pronunțată de Curtea de Apei București, începând din data de 10 mai 2009 și până la 23 mai 2013. Prin Decizia civilă nr. 262 din 10 martie 2014 a Curții de Apel București, secția a Vll-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost admis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței civile nr. 2670 din 23 octombrie 2013 a Tribunalului Teleorman, a fost schimbată, în parte, sentința apelată și au fost respinse pretențiile aferente perioadei 10 mai 2009 - 24 iulie 2010, ca prescrise, decizie definitivă.

Prin Decizia civilă nr. 1556 din 29 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a fost respinsă contestația în anulare formulată de contestatoarea C.J.P. Teleorman împotriva deciziei civile nr. 262 din 10 martie 2014 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, ca tardiv formulată, decizie definitivă. Împotriva acestei decizii a declarat apel contestatoarea C.J.P. Teleorman. Cu caracter prealabil, Înalta Curte reține că, având în vedere data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv 25 iulie 2013, dispozițiile noului cod de procedură civilă sunt aplicabile cererii pendinte.

Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art 508 alin. (4) C. proc. civ., hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată. Totodată, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., „sunt hotărâri definitive, cele date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs". În temeiul art. 483 alin. (3) C. proc. civ., teza a II-a "de asemenea, nu simt supuse recursului, hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului". Art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind noul C. proc.

civ., publicată în M. Of. din data de 12 februarie 2013, prevede că „În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate (...) în cererile privind conflictele de muncă și de asigurări sociale (...)." Față de cele de mai sus, fiind vorba despre un litigiu de asigurări sociale început după data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, în temeiul art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, hotărârea pronunțată de instanța de apel în soluționarea unei contestații în anulare în legătură cu litigiul având obiectul indicat, este definitivă, nefiind susceptibilă de a fi atacată cu recurs. Principiul legalității căilor de atac, înscris în art. 457 C. proc.

civ., presupune că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac reglementate expres de lege. în afară de căile de atac pe care legea le prevede, nu pot fi folosite alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. În raport de dispozițiile legale anterior menționate, Decizia civilă nr. 1556 din 29 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apei București, este definitivă, nefiind supusă niciunei căi de atac de reformare. Pentru aceste motive, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibilă, calea de atac formulată de contestatoare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac formulată de contestatoarea C.J.P. Teleorman, cu sediul în Alexandria jud. Teleorman, în contradictoriu cu intimatul T.D., domiciliat în com. Izlaz, jud. Teleorman, împotriva Deciziei civile nr. 1556 din 29 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 mai 2015.