ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1287/2015

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

La data de 16 februarie 2015, a

fost înregistrată la Curtea de Apel București cererea de apel formulată de

contestatoarea C.J.P. Teleorman împotriva Deciziei civile nr. 1556 din 29

octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru

cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, dosarul fiind înaintat

spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În sinteză,

partea a susținut că, în mod greșit, prin decizia atacată, a fost respinsă, ca

tardivă, contestația în anulare formulată împotriva Deciziei civile nr. 262 din

data de 10 martie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. 3065/87/2013,

deși a respectat dispozițiile art. 506 C. proc. civ., ce reglementează termenul

în care se poate introduce contestație în anulare.

Contestatoarea

a mai invocat că, în temeiul dispozițiilor art. 508 alin. (4) C. proc. civ.,

decizia civilă atacată este supusă căii de atac de reformare a apelului, de

competența instanței superioare celei care a pronunțat cererea.

Analizând calea

de atac formulată, Înalta Curte urmează să o respingă, ca inadmisibilă, pentru

următoarele considerente:

Prin cererea

formulată la data de 25 iulie 2013, reclamantul T.D. a solicitat obligarea

C.J.P. Teleorman la plata diferențelor de pensie dobândite prin Decizia civilă nr.

2326/R/2012, pronunțată de Curtea de Apel București, actualizate cu indicele de

inflație.

Prin sentința

civilă nr. 2670 din 23 octombrie 2013 a Tribunalului Teleorman, secția

conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ fiscal, complet

specializat în litigii de muncă și asigurări sociale, a fost admisă acțiunea și

obligată pârâta să plătească drepturile de pensie calculate conform O.U.G, nr. 4/2005

și Deciziei civile nr. 2326 R/2012, pronunțată de Curtea de Apei București,

începând din data de 10 mai 2009 și până la 23 mai 2013.

Prin Decizia

civilă nr. 262 din 10 martie 2014 a Curții de Apel București, secția a Vll-a

civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost

admis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței civile nr. 2670 din 23

octombrie 2013 a Tribunalului Teleorman, a fost schimbată, în parte, sentința

apelată și au fost respinse pretențiile aferente perioadei 10 mai 2009 - 24

iulie 2010, ca prescrise, decizie definitivă.

Prin Decizia

civilă nr. 1556 din 29 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VII-a

civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a fost

respinsă contestația în anulare formulată de contestatoarea C.J.P. Teleorman

împotriva deciziei civile nr. 262 din 10 martie 2014 a Curții de Apel

București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și

asigurări sociale, ca tardiv formulată, decizie definitivă.

Împotriva

acestei decizii a declarat apel contestatoarea C.J.P. Teleorman.

Cu caracter

prealabil, Înalta Curte reține că, având în vedere data formulării cererii de

chemare în judecată, respectiv 25 iulie 2013, dispozițiile noului cod de

procedură civilă sunt aplicabile cererii pendinte.

Înalta Curte

reține că, potrivit dispozițiilor art 508 alin. (4) C. proc. civ., hotărârea

dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și

hotărârea atacată.

Totodată,

potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., „sunt hotărâri definitive,

cele date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu

recurs".

În temeiul art.

483 alin. (3) C. proc. civ., teza a II-a "de asemenea, nu simt supuse

recursului, hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea

prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Art. 18 alin. (2)

din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor

judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010

privind noul C. proc. civ., publicată în M. Of. din data de 12 februarie 2013,

prevede că „În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a

prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015, nu sunt supuse recursului

hotărârile pronunțate (...) în cererile privind conflictele de muncă și de

asigurări sociale (...)."

Față de cele de

mai sus, fiind vorba despre un litigiu de asigurări sociale început după data

intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, în temeiul art. 18 alin. (2) din Legea nr.

2/2013, hotărârea pronunțată de instanța de apel în soluționarea unei

contestații în anulare în legătură cu litigiul având obiectul indicat, este

definitivă, nefiind susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Principiul

legalității căilor de atac, înscris în art. 457 C. proc. civ., presupune că o

hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac reglementate

expres de lege. în afară de căile de atac pe care legea le prevede, nu pot fi

folosite alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau

retractarea unei hotărâri judecătorești.

În raport de

dispozițiile legale anterior menționate, Decizia civilă nr. 1556 din 29

octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apei București, este definitivă, nefiind

supusă niciunei căi de atac de reformare.

Pentru aceste

motive, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibilă, calea de atac formulată

de contestatoare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, calea de atac formulată de contestatoarea C.J.P. Teleorman, cu

sediul în Alexandria jud. Teleorman, în contradictoriu cu intimatul T.D., domiciliat

în com. Izlaz, jud. Teleorman, împotriva Deciziei civile nr. 1556 din 29

octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru

cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 14 mai 2015.