ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4734/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A.S.I.

SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, în principal, constatarea nulității procesului verbal de control atacat, iar în subsidiar anularea acestui proces-verbal; desființarea deciziei de soluționare a contestației înregistrate sub nr. 10524 din 27 mai 2010 emisă de pârâtă, precum și suspendarea efectelor executării procesului verbal de constatare privind Proiectul C 1.10105262600040 din 26 iulie 2006 Investiție noua fabrică de procesare lapte în localitatea Mănăștur, înregistrat la autoritatea pârâtă sub nr. 5180 din 22 martie 2010. În motivarea cererii, reclamanta a arătat, sub aspectul nulității actului de control, că pe de o parte, are în vedere aspectele formale, iar pe de altă parte, încălcarea principiilor generale ce guvernează activitatea de control asimilată controlului fiscal în reglementarea Codului de procedură fiscală, susținând următoarele: Reclamanta a susținut că procesul-verbal de control are deplină legalitate doar în condițiile în care activitatea de constatare are la bază ordinul/decizia/mandatul conducerii autorității din care trebuie să reiasă în mod nemijlocit și neechivoc: a) componența nominală a echipei care va efectua verificarea și constatarea; b) durata activităților de verificare;

c) mandatul privind obiectul verificării." În condițiile în care procesul-verbal de control nu este însoțit de aceste documente, ci doar se face trimitere la o "notă de descoperire a unor nereguli și de fundamentare pentru desfășurarea unui control IRDO.1 - NR. 1903102 februarie 2010", din punct de vedere formal acesta este nelegal, neavând fundamentarea care să justifice calitatea organului de control precum și limitele mandatului dat. Pe de altă parte au fost încălcate principiile dreptului la apărare, a rolului activ al organului de control (care avea obligația să înștiințeze și să informeze asupra drepturilor și obligațiilor ce revin persoanei verificate).

În condițiile în care din procesul-verbal de control apare că mandatul dat de Directorul General al Agenției de Plăți nr. IRDO.1 - NR. 1903 din 02 februarie 2010 a fost dat la data de 02 februarie 2010, la două luni după efectuarea controlului, actul de control și întreg demersul de verificare este nelegal și abuziv. Sub aspectul nelegalității și nefondării procesului verbal atacat, reclamanta a arătat că a avut în vedere dispozițiile art. 2 lit. a) raportat la art. 3 din O.G. nr. 79/2003, arătând următoarele: Prin procesul-verbal de control se constată că ar exista nereguli în activitatea de derulare a contractului, în raport de SC I. SA, neregularitate ce ar contraveni Contractului de finanțare și materializată în concret printr-un aspect financiar eminamente, respectiv acela de a avea un sold debitor la nivelul sumei de 1.255.979,99 lei RON față de aceasta.

Din întreaga descriere a faptei ce constituie neregularitate, sancționată din perspectiva O.G. nr. 79/2003, rezultă că partea prejudiciată la nivelul sumei de 1.255.979,99 lei RON ar fi SC I. SA și nu APDRP sau Comunitatea Europeană. În condițiile în care actul de control nu vorbește niciodată de existența unui prejudiciu, nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru intervenția și existența unei neregularități în sensul legii care să atragă "constatarea unor creanțe bugetare rezultate din nereguli". Pe de altă parte, din întreaga lecturare a Procesului-verbal de constatare atacat, nu se poate trage decât o singură concluzie: că vorbim eventual de un prejudiciu adus terțului antreprenor SC I. SA, prejudiciu care nu determină intervenția și sancțiunile prevăzute de O.G.

nr. 79/2003. Astfel, încă din preambul se constată, în mod totalmente greșit, că în raport de SC I. SA valoarea eligibilă a investițiilor se ridică la nivelul sumei de 2.449.424 lei RON. În realitate, conform Contractului nr. 215 din 26 iulie 2006, valoarea eligibilă a investiției contractate se ridică la nivelul sumei de 1.694.596,15 lei RON, conform art. 2.1 din acest contract. Totodată, reclamanta a arătat că, în mod eronat, echipa de verificare constată că valoarea Contractului nr. 215/2006 ar fi în cuantum de 2.175.147,73 lei RON, având ca sorginte Contractul nr. 215/2006 și 4 acte adiționale. În condițiile în care între părți s-a semnat un Contract (nr. 215/2006) - pentru valoarea investiției eligibile și doar 3 Acte adiționale la contract, dintre care 2 privesc prelungiri de termene de execuție, Actul adițional nr. 2 din 06 martie 2007 este singurul care completează raportul contractual cu SC I. SA, dar în limita a 33.891,85 lei RON.

În speță, este vorba despre lucrări eligibile la nivelul sumei de 1.694.596,15 lei RON și lucrări neeligibile la nivelul sumei de 33.891,85, aspecte ce rezultă în mod nemijlocit și irefutabil din Contractul nr. 215/2006 și actele adiționale, constatările echipei de verificare sunt nefondate și nesusținute de probe. În condițiile în care la nivelul anului 2007, prin procesul-verbal de control din 13 iulie 2007 și procesul-verbal din 24 august 2007, în urma verificărilor tot a acestor plăți, nu s-au constatat deficiențe (pentru că în fapt acestea nici nu există), iar în prezent activitatea de control ce a constatat nereguli ridică semne mari de întrebare în ceea ce privește profesionalismul echipelor de verificare, fie a uneia, fie a alteia.

În condițiile în care aceste plăți au fost verificate și s-a constatat legalitate a acestora, considerăm că cel de-al doilea control care nu respectă nici dispozițiile legale și nici cele contractuale, reproducând doar "invocările" făcute de către SC I. SA, apare ca fiind nelegal și pe cale de consecință vă solicităm a-l anula. În ceea ce privește suma supusă restituirii, în raport de neregula constatată, sumă ce se ridică la nivelul de 609.935,395 lei RON nu are nici o justificare legală, Corelările sunt nefirești în condițiile în care organul de verificare face constatări atât în ceea ce privește lucrările eligibile în cuantum de 1.694.596,15 lei RON, însumând totodată și valoarea lucrărilor neeligibile care nu fac obiect al O.G.

nr. 79/2003. Potrivit contractului nr. 215/2006 valoarea eligibilă se ridică la nivelul sumei de 1.694.596,15 lei RON, eligibile, la care se adaugă eventual suma de 33.891,85 lei RON, sumă care a devenit neeligibilă în condițiile în care prin Raportul nr. 248 din 27 mai 2008 APDRP a refuzat la plată factura fiscală nr. 6151035 din 19 aprilie 2007, emisă de SC I. SA pentru că lucrările nu au respectat cerințele de calitate și nu au fost însoțite de justificări, valoarea totală eligibilă a rămas la nivelul sumei de 1.694.596,15 lei RON. În ceea ce privește relațiile de asistență financiară dintre SC I. SA și SC A.S.I. SRL au fost încadrate în mod corect în contul nr. 473, "decontări din operațiuni în curs de clarificare", pentru că aceste sume nu erau sume provenite de la un furnizor, sorgintea acestora neconstituind-o prestarea unui serviciu ci o asistență temporară.

Din momentul în care sumele constituind sprijin financiar din partea SC I. SA au ajuns în conturile subscrisei, acestea devin componentă obiectivă a patrimoniului, conform Legii nr. 82/1992, dispoziția revenind exclusiv societății prin organele de conducere legal constituite. În același sens, în mod nelegal s-a considerat că valoarea investiției trebuia înregistrată în contul 2121 "construcții" în condițiile în care până la momentul recepției finale valoarea investițiilor nu este determinată, iar contul în care se înregistrează aceste investiții este 231.01 "investiții" în curs numai după semnarea Procesului-verbal și diminuarea contravalorii eventualelor lucrări neconforme se poate stabili valoarea finală a investiției și includerea în contul 2121. La capitolul VII echipa de verificare constată că s-au încălcat art. 4 din contract, art. 2, art. 4 și art. 16 din Anexa nr. 1 și alin. (2) din Anexa 5 fără a se arăta sub ce aspect.

Din această perspectivă procesul-verbal apare ca nemotivat în fapt și în drept, cu atât mai mult cu cât critica cuprinsă la Capitolul VI nu se corelează sub nici un aspect cu dispozițiile la care se face trimitere și cu atât mai mult cu cât art. 16 și alin. (2) nu au conținutul care este sintetizat la Capitolul VII din procesul-verbal atacat. Conchizând, reclamanta a arătat că, în condițiile în care nu au fost încălcate dispozițiile la care se face trimitere și, în plus, nu au fost prejudiciate sub niciun aspect prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 79/2003, procesul-verbal de constatare se impune a fi anulat și, oricum, chiar dacă ar fi corecte susținerile echipei de verificare acestea nu pot conduce la obligarea subscrisei la restituirea unor fonduri ce respectă obligațiile asumate prin Contractul de finanțare.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii de suspendare a efectelor procesului verbal de constatare nr. 5180 din 22 martie 2010 și a Deciziei nr. 10524 din 27 mai 2010 de soluționare a contestației beneficiarului, precum și a cererii de anulare a actelor administrative menționate, invocând împrejurarea că obținerea sprijinului financiar nerambursabil impune îndeplinirea unor condiții stabilite și acreditate de comunitatea europeană, condiții obligatoriu de cunoscut și respectat de către beneficiar. Contractul de finanțare s-a încheiat în baza Legii nr. 316/2001 iar cu privire la definiția nereguli/neregularității sunt incidente atât prevederile art. 17 alin. (1) din contractul de finanțare, cât și cele ale art. 2 din O.G.

nr. 79/2003, iar dispozițiile legale privind desfășurarea activității de implementare a programului SAPARD prevăd că eligibilitatea cheltuielilor este supusă verificărilor pe tot parcursul duratei de valabilitate a contractului de finanțare. 2. Hotărârea primei instanțe Prin Sentinței nr. 407 din 1 noiembrie 2012, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare formulată și acțiunea formulate de reclamanta SC A.S.I. SRL, reprezentată prin administrator judiciar SC P.G. IPURL, în contradictoriu cu pârâtele Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Cu privire la nulitatea procesului verbal de control atacat ori constatarea nulității aceluiași act administrativ, prima instanță a reținut că în teoria dreptului administrativ s-a admis că o astfel de distincție în această materie nu operează distincțiile existente de regulă între nulitatea absolută și nulitatea relativă. Interpretarea prevederilor art. 11 alin. (3) din O.G. nr. 79/2003 referitoare la titularul dreptului de control care trebuie realizat prin compartimentele de specialitate organizate în acest scop în cadrul autorității dată de reclamantă a fost corect înlăturată de pârâtă, care a evidențiat că, potrivit art. 2 lit. e) și art. 3 din O.G.

nr. 79/2003 și H.G. nr. 1306/2007, APDRP în calitatea sa de agenție de implementare este responsabilă cu întocmirea actului de control cu valoare de titlu de creanță stabilind astfel și individualizând obligația de plată provenită din sumele acordate necuvenit din fonduri comunitare și naționale de cofinanțare ca urmare a neregulilor și/sau fraudei. De altfel, prevederile art. 13 alin. (1) pct. B secțiunea A din Legea nr. 316/2001 stabilește în sarcina autorităților obligația de a întreprinde toate acțiunile necesare prevenirii și rezolvării cazurilor reale suspectate de fraudă sau de neregularități, întrucât decontarea cheltuielilor neeligibile din fondurile comunitare nerambursabile reprezintă o întrebuințare ilegală a acestor fonduri determinând prejudicierea atât a bugetului comunităților europene cât și a bugetului public național din care sunt constituite aceste fonduri.

Presupusa încălcare a principiilor care asigură dreptul la apărare și instituie principiul rolului activ al organului de control invocat de reclamantă nu poate fi reținut având în vedere că derularea procedurii anterior sesizării instanței a fost realizată cu respectarea exigențelor instituite de art. 205 și următoarele C. proc. fisc., apărările reclamantei formulate prin contestația soluționată prin decizia contestată relevând că s-a procedat la analizarea tuturor criticilor formulate. Afirmațiile referitoare la necomunicarea mandatului persoanei împuternicite decât la două luni de la efectuarea controlului, au fost corect înlăturate întrucât dispozițiile legale nu instituie obligativitatea atașării formularului IRDO.1 însă comunicarea acestuia subsecvent la solicitarea reclamantului a fost realizată așa cum și recunoaște acesta.

Consemnarea de către echipa de verificare a sintagmei nu este cazul a relevat doar aprecierea acestora că în raport de obiectul verificărilor realizate și a documentelor verificate la acel stadiu al procedurii și nicidecum o ignorare a principiilor referitoare la dreptul de apărare și informare a persoanelor verificate. Susținerile referitoare la împrejurarea că în raport de descrierea faptei ar rezulta că partea prejudiciată la nivelul sumei de 1255.979,99 lei ar fi SC I. S.A și nu APDRP sau Comunitatea Europeană au fost înlăturate în mod corect de către organul de control care a reținut că procedura de recuperare de debite a fost declanșată în urma întocmirii raportului de control nr. 1888 din 02 februarie 2010 iar în termenul prevăzut de 90 de zile a fost întocmit procesul-verbal de constatare care devine titlul de creanță . Circumscrierea faptelor reținute împotriva reclamantei sferei neregulilor astfel cum apar acestea definite de O.G.

nr. 79/2003 a fost corect realizată întrucât prejudiciul a rezultat din nerespectarea prevederilor legale în derularea convenției asumate acestea determinând declararea cheltuielilor afectate de neregulă ca fiind neeligibilă. Conducerea evidenței contabile a beneficiarului fondurilor nerambursabile potrivit dispozițiilor legale este atât o obligație convențională cât și una legală având în vedere că beneficiarul trebuie să țină evidența înregistrărilor contabile sistematic în ceea ce privește executarea contractului cu privire la veniturile și cheltuielile pe perioada de valabilitate nu doar în ceea ce privește cheltuielile eligibile.

Susținerile reclamantei referitoare la lipsa încălcării normelor contractuale sau legale în ceea ce o privește pe SC I. S.A nu pot fi primite întrucât probatoriul administrat a relevat dimpotrivă încălcarea normelor legale și a clauzelor contractuale de natură să prejudicieze bugetul din care provine finanțarea, fiind încălcate dispozițiile art. 15 din anexa nr. 1 a contractului de finanțare. Limitele investirii autorității de control doar în ceea ce privește valoarea eligibilă a lucrărilor în raport de SC I. S.A, așa cum susține reclamanta, nu pot fi determinate în maniera dorită de aceasta întrucât verificarea a vizat respectarea clauzelor convenției contractului cadrul nr. C1. 10105262600040 din 26 iulie 2006 și a prevederilor generale care constituie anexa nr. 1 a acestuia distinct de sursa care a declanșat investigația.

Aserțiunile referitoare la greșita calificare a raporturilor contractuale dintre reclamantă și SC I. S.A nu pot fi primite având în vedere analizarea punctuală realizată în ceea ce privește evidența contabilă prezentată și corecta circumscriere a acestora în prevederile art. 17 alin. (1) din anexa nr. 1 la contractul de finanțare. Lipsa documentelor justificative în sensul legii contabilității pentru evidențele contabile așa cum au fost prezentate a determinat corecta apreciere a acestora ca nereflectând în mod corect și în conformitate cu dispozițiile art. 15 din anexa 1 a contractului de finanțare a derulării raporturilor contractuale, fiind evidențiate în mod distinct elementele de contabilitate și conturile incorect completate astfel că nici din această perspectivă pretențiile reclamantei nu pot fi apreciate ca fiind justificate.

În ceea ce privește cererea de suspendare formulată în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 justificată de reclamantă în invocarea nelegalității și netemeiniciei actului de control atacat, prima instanță a reținut că nu sunt întrunite exigențele instituite de legiuitor, nefiind înlăturată aparența de legalitate care justifică caracterul executoriu al actului și nefiind afirmat și ca atare în nicio modalitate probat eventualul prejudiciu. Prin urmare, în speță, nu a fost identificată existența unui caz bine justificat ori a unei pagube iminente. 3. Cererea de recurs Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen motivat reclamanta pentru nelegalitate și netemeinicie. Motivele de recurs invocate conform art. 304 1 C. proc.

civ. se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. invocându-se atât existența unor motive contradictorii în ceea ce privește soluția de respingere a acțiunii cât și aplicarea greșită a legii în ceea ce privește administrarea și aprecierea probelor care au determinat soluția de respingere a acțiunii și menținerea ca legal emise a actelor contestate. În raport de primul motiv de recurs invocat recurenta solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Se invocă recurenta încălcarea dispozițiilor art. 269 C. proc. civ. raportat la dispozițiilor art. 129 C. proc. civ. și nerespectarea dispozițiilor art. 261 C. proc.

civ. în ceea ce privește obligativitatea motivări sentinței prin considerente proprii instanței, considerente clare prin care să fie explicată, în fapt și în drept soluția de respingere pronunțată. Recurenta arată că hotărârea recurată nu este motivată în fapt și în drept conform dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ. și în raport de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în cauză fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. În ceea ce privește motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta invocă greșita aplicare a legii în ceea ce privește aprecierea legalității actelor contestate față de normele egale incidente respectiv O.G.

nr. 79/2003 și a Legii nr. 82/1992. Se solicită respingerea de către instanța de recurs a probelor administrate și pe fond admiterea acțiunii astfel a fost formulată. În faza procesuală a recursului, ambele părți au depus la dosar acte în baza art. 305 C. proc. civ., iar recurenta-reclamantă a depus la dosar cerere de sesizare a Curții de Justiție a Comunității Europene pentru pronunțarea unor hotărâri preliminare în baza art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii europene formulând pe această cale trei întrebări prin care în esență se solicită a se lămuri dacă neregulile contestate în utilizarea fondurilor europene sunt condiționate de producerea unui prejudiciu în defavoarea bugetului UE și de probarea acestuia și dacă regulamentele care guvernează aceste fonduri europene sunt aplicabile în cauză.

Curtea analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate îl apreciază ca fondat, pentru următoarele considerente: În cauză Curtea apreciază că sunt îndeplinite motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. coroborat cu dispozițiile art. 312(3) C. proc. civ. respectiv existența unei motivări contradictorii și pe alocuri sumară care echivalează cu o nemotivare și o necercetare a fondului cauzei. Prima instanță nu a respectat dispozițiile art. 261(1) pct. 5 C. proc. civ. coroborat cu dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, deoarece nu a materializat în cuprinsul considerentelor cererea de chemare în judecată și considerentele expuse de către recurentă.

Motivarea sumară și preluarea automată a considerentelor din întâmpinare nu justifică, în ansamblu, soluția de respingere dispusă, în raport de probele administrate, în cauză fiind nerespectate dispozițiile art. 261(1) pct. 5 C. proc. civ. O astfel de hotărâre face imposibilă analiza, în cadrul recursului a legalității și temeiniciei sale pe fond, nemotivarea hotărârii echivalând în fapt cu o necercetare a fondului cauzei. În consecință se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, soluția casării fiind justificată prin acea că prima instanță nu a intrat în mod greșit la cercetarea fondului cauzei, fiind aplicabile dispozițiile art. 312(5) C. proc.

civ. și dispozițiile art. 313 C. proc. civ. Cu ocazia rejudecării și dat fiind motivul casării instanța de fond urmează să verifice și cererea recurentei formulată în recurs de sesizare a Curții Europene a Uniunii Europene în baza art. 267 din Tratat având în vedere că această cerere are legătură cu administrarea și aprecierea probelor pe situația de fapt, care urmează a fi deplin stabilită cu ocazia rejudecării. Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312(1) și (2) coroborat cu art. 312(3) C. proc. civ. va admite recursul reclamantei și va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Admite recursul declarat de SC A.S.I. SRL Baia Mare, prin administrator judiciar SC P.G. IPURL împotriva Sentinței nr. 407 din 01 noiembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 noiembrie 2012. Procesat de GGC - GV